Trecerea la cele veșnice a Reginei Maria a tuturor românilor

18 iulie 2015, ora 16:00, in categoria File de istorie

 

 

Acum 77 de ani, luni, 18 iulie 1938, la ora 17.38, trecea la cele veșnice Regina Maria în Camera de aur din Castelul Pelișor.

Cotidianul “Timpul”, condus de Grigore Gafencu, a prezentat începând cu numărul de marți 19 iulie ample articole referitoare la viața Suveranei, la marile ei realizări în serviciul națiunii și la funeraliile naționale care au urmat.

Condusă pe ultimul drum de Regele Carol al II-lea, de Principele Moștenitor Mihai și de ceilalți membri ai Familiei Regale, Suverana României Mari a dorit ca trupul să-i odihnească la Curtea de Argeș, alături de augustul ei soț, Regele Ferdinand cel Loial, iar inima ei să fie așezată la Balcic, în iubita sa reședință de vară. Din păcate, dorința Reginei Maria a fost îndeplinită doar timp de doi ani. În anul 1940, Balcicul intrând în componența Bulgariei, inima Suveranei a început o pribegie ce nu s-a încheiat nici astăzi.

Majestatea Sa Regele Mihai s-a aflat, timp de mulți ani, într-o puternică dilemă, între obligația morală de a respecta întocmai dorința bunicii sale și obligația patriotică de a nu lăsa ca inima să odihnească altundeva decât în România. După o lungă și dificilă chibzuire, Majestatea Sa a decis.

Așadar, începând din această toamnă, inima Reginei Maria va fi așezată în Camera de aur a Castelului Pelișor, acolo unde ea a încetat să bată în ziua de luni, 18 iulie 1938.

 

SURSA:romaniaregala.ro                                AUTOR: Mihaela Dobrescu

 
Te invitam sa dai un like paginii de Facebook Jurnalul de Drajna: