Pe cărarea ruginită, ne-afundăm în codrul des
Căutând iar luminișul unde deseori am mers.
La izvor cu apă rece setea ne-am astâmpărat
Și pe banca-mbătrânită, amintiri am depănat.

Frunze mici, de aur, cad peste creștete albite
Și copacii povestesc despre zile fericite,
Despre tinerețea noastră ce de timp a fost furată,
Despre vise și speranțe, despre-o dragoste curată.

Au trecut și veri și toamne peste codrul secular,
El ne-a așteptat mereu cu o amintire-n dar.
Ne-a păstrat în siguranță toate visele frumoase,
Lacrimile de tristețe, încercări mai dureroase.

Nu mai alergăm zburdalnici pe cărarea foşnitoare,
Mergem pe acelaşi drum, astăzi însă mai agale,
Mai cuminţi şi mai tăcuţi, dar în suflet cu mult dor,
Cu iubirea dulce-ascunsă tot în codrul foşnitor.

AUTOR: Lucia Marin