Şi că nimic nu te întrece?
Te uită, florile din glastră,
Frumoase sunt, nu am ce spune!
Dar n-au lumina ce transpune,
N-au nici trăire, nici durere,
Sau dor aprins de-o mângâiere,
Nici roua lacrimei căzute
Pe fruntea vieţii prea durute.

Ai torţe vii în ochi… şi ard,
Eu, câmp de patimi în hazard
Revendic ploile iubirii
Să-mi scalde nerăbdarea firii.
De mă zăreşti în preajma ta
Dezbraci sfieli de catifea
Mi-alungi de-ndat’ tristeţi haine
Şi schimbi o lume pentru mine!

Ţi-am spus şi azi că îmi eşti dragă?
Mireasă-n gândurile mele
Înveşmântată în dantele
Ţesute-n fir de lacrimă
Cu dor mărunt şi patimă.
Mă înfior şi mă-nspăimânt
Că ai putea să-mi fugi din gând…
Dar eşti aici, mereu cu mine,
Tu, floarea vieţii ce-n stamine
Porţi mana sufletului meu
Prin legământ la Dumnezeu.

Autor : Angelina Nădejde