«Oricât de importantă şi de frumoasă ar fi o cugetare, valoarea ei atârnă de acela care o spune. Un adevăr banal are un răsunet mai puternic în sufletul nostru, dacă-i rostit sau scris de un om celebru, decât o vorbă genială spusă întâmplător de un om obscur. Trei elemente determină valoarea unui aforism: fondul, forma şi autorul.»

Theofil Simenschy s-a născut la 27 ianuarie 1892, Iaşi. Este fiul Emiliei şi al lui Teofil Simenschi, revizor de vagoane. În oraşul natal urmează cursurile primare la „Gh. Asachi”, Liceul Naţional, absolvit ca şef de promoţie în 1910, şi este licenţiat magna cum laude al Facultăţii de Litere şi Filosofie (1913). A frecventat şi Seminarul Pedagogic ieşean. Obţine titlul de doctor cu o teză de sintaxă istorică şi comparativă, Le Complement des verbes qui signifient „entendre” chez Homere (1927), apreciată de savanţi ca Antoine Meillet şi Paul Kretschmer.

«Nu citiţi niciodată cărţi bune. Da, da, luaţi creionul şi notaţi: nu citiţi niciodată cărţi bune; căci dacă aţi avea trei existenţe, tot nu aţi avea timp să le citiţi pe toate cele foarte bune.»

Profesor la Liceul Naţional şi la Gimnaziul „Ştefan cel Mare” din Iaşi, la Şcoala Militară de Infanterie din Bucureşti, la Seminarul „Sf. Andrei” din Galaţi (1912-1926), la Liceul „Iulia Hasdeu” din Chişinău, inspector al şcolilor particulare din Basarabia (1927-1928), va ocupa funcţia de conferenţiar de limbi clasice la Facultatea de Teologie din Chişinău, iar din 1926 va fi asistent, conferenţiar şi din 1942 profesor de limba greacă şi de gramatică comparata a limbilor indoeuropene la Universitatea din Iaşi. În urma epurărilor din 1948 este retrogradat ca asistent, apoi înlăturat din învăţământ (1950), fiind repus în drepturi în 1955. Este membru al unor societăţi ştiinţifice româneşti (Societatea Română de Lingvistică, Societatea de Studii Clasice) şi străine (Societe de Linguistique de Paris, Indogermanische Gesellschaft).

Debutează în 1913, la „Arhiva”, cu studiul Spre ideal (Importanţa învăţământului clasic). E prezent cu versuri, note, studii, cugetări, traduceri în „Glasul ţării”, „Orpheus”, „Revista clasică”, „Luminătorul”, „Convorbiri literare”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Viaţa Basarabiei”, „Însemnări ieşene”, „Cuget moldovenesc”, „Cetatea Moldovei”, „Camenae”, „Ethos”, „Analele ştiinţifice ale Universităţii din Iaşi” şi „Anuar de lingvistică şi istorie literară”. Povestea lui Nala, un episod din Mahabharata tradus din sanscrită, a fost distins în 1937 cu un premiu al Academiei Române. Multe lucrări i-au rămas în manuscris.

După Iuliu Valaori, Simenschy este al doilea lingvist român care se dedică studiului comparativ al limbilor indoeuropene, dintre lucrările sale reţinându-se îndeosebi La Construction du verbe dans les langues indo-europeennes (1949). Scrie câteva gramatici ale limbilor clasice: Gramatica limbii latine (1924), Gramatica limbii greceşti (1935) şi Gramatica limbii sanscrite (1959), ultima fiind unica de acest gen elaborată în limba română. În 1981 Gh. Ivănescu publică, sub titlul Gramatica comparată a limbilor indoeuropene, cursul ţinut de Simenschy între 1939 şi 1949.

Cu destinaţie didactică, editează la Chişinău, frecvent în colaborare cu preotul Cicerone Iordăchescu, câteva „texte mici pentru prelegeri şi exerciţii de seminar” din scrieri ale lui Lactantius şi Grigore din Nyssa. Traduce dialogul Gorgias de Platon, romanul Hero şi Leandru de Musaios, texte din Lucian din Samosata, Dionisie Pseudo-Areopagitul etc. De asemenea, editează texte sanscrite în original, cu transcriere latină, versiune românească, şi comentarii: sutre din Gramatica lui Pănini, originalele echivalentelor lui G. Coşbuc din Antologia sanscrită, sentinţe şi maxime din întreaga literatură indiană.

Din sanscrită a tradus Panciatantra, Bhagavadgita, episoade din Upanişade şi Mahabharata, iar volumul postum Cultură şi filosofie indiană în texte şi studii (I, 1978) mai include imnuri vedice, un fragment din Anotimpurile lui Kalidasa – poetul clasic al literaturii sanscrite – şi altul din lirica lui Somadeva, precum şi importante studii ale lui Simenschy despre civilizaţia indiană şi morala hindusă, despre literatura sanscrită şi ecourile ei în cultura românească, la Petre Ispirescu, I.L. Caragiale şi George Coşbuc.

Un dicţionar al înţelepciunii (I-IV, 1970-1975), editat postum, e o culegere cu peste şase mii de maxime – reproduse în original şi în traducere – selectate din opere scrise în paisprezece limbi, din Antichitate până la jumătatea secolului al XIX-lea. Aforismele sunt grupate pe categorii ilustrând formarea conceptelor de adevăr, bine, caracter, frumos etc. în diferite civilizaţii. El însuşi autor al unor cugetări, Simenschy era preocupat de transmiterea în contemporaneitate a unui compendiu de filosofie socială şi morală a umanităţii.

«Tăcerea, singurătatea, munca: acestea ne ajută să străbatem valurile vieţii.»

Opera
Tradiţia învăţăturii în patria lui Gandhi, Bucureşti, 1938;
Cugetări, I-II, Iaşi, 1940-1943.

Traduceri
Platon, Gorgias, Iaşi, 1920;
Panciatantra, I-V, Bucureşti, 1932-1936; ediţia Bucureşti, 1969;
Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre numele divine. Teologia mistică, Iaşi, 1936 (în colaborare cu Cicerone Iordăchescu); postfaţă de Ştefan Afloroaei, Iaşi, 1993;
Apa vie (basm neogrec), Chişinău, 1937;
Povestea lui Nala (episod din Mahabharata), Chişinău, 1937;
Lucian, Toxaris (Despre prietenie), Chişinău, 1938;
Musaios, Hero şi Leandru, Chişinău, 1938;
Herodot, Cresus, Iaşi, 1941;
Bhagavadgita, Bucureşti, 1944;
Un dicţionar al înţelepciunii, I-IV, ediţie îngrijită de Mihai Grădinaru, Iaşi, 1970-1975; ediţie îngrijită de Cicerone Poghirc, Iaşi, 1979;
Cultură şi filosofie indiană în texte şi studii, I, ediţie îngrijită şi prefaţă de Cicerone Poghirc, Bucureşti, 1978; ediţie îngrijită şi prefaţă de Mircea Manta, Braşov, 1996.

Moare la 15 decembrie 1968, Iaşi

Sursa:
wikipedia
crispedia

Redactor: Maria Dumitrache