Teodor V. Ştefanelli (pseudonimul literar al lui Theodor V. Ștefaniuc) s-a născut la 18 august 1849, Siret, judeţul Suceava. S-a născut în familia negustorului Vasile Ştefăniuc, staroste al breslei cojocarilor, adoptând mai întâi numele de Ştefăniu, cu care a şi semnat unele scrieri, apoi, definitiv, pe acela de Ştefanelli. A urmat şcoala primară în oraşul natal, apoi liceul la Cernăuţi (1861-1869), unde un timp e coleg cu Mihai Eminescu. După bacalaureat, se înscrie la Facultatea de Drept din Viena (1869), susţinându-şi doctoratul în 1875. Devine membru al Societăţii România Jună, al cărei secretar a fost un timp şi pentru care a alcătuit textele câtorva cântece studenţeşti, fiind şi unul din organizatorii serbării de la Putna (1871). A contribuit substanţial la întemeierea Societăţii Arboroasa a studenţilor români din Cernăuţi, scriind şi textul unui imn pe muzică de Ciprian Porumbescu.

Între 1876 şi 1882 a funcţionat ca judecător la Câmpulung Moldovenesc, înfiinţând aici şi un teatru de amatori. Magistrat la Suceava între 1882 şi 1888, a avut din nou prilejul să îşi desfăşoare aptitudinile de îndrumător, sprijinind fondarea Societăţii Şcoala Română din Suceava, a colecţiei „Biblioteca de petrecere şi învăţătură pentru tineretul român” şi a „Revistei politice” (1886). Din 1889, timp de 14 ani, este şef al Judecătoriei din Câmpulung, din 1903 consilier la Curtea de Apel din Lemberg, iar din 1909 consilier la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din Viena. Deputat în Dieta Bucovinei din partea Partidului Naţional Român, a militat pentru unirea cu ţara. Pensionat în 1910, s-a retras, în timpul primului război mondial, la Fălticeni. Principala lui preocupare a fost aceea de a contribui la mai buna cunoaştere a istoriei Bucovinei (Câteva date statistice şi istorice din Bucovina, 1881, Istoricul luptei pentru drept în ţinutul Câmpulungului Moldovenesc, 1911, Documente din vechiul ocol al Câmpulungului Moldovenesc, 1915). A fost ales în 1910 membru al Academiei Române, după ce fusese, din 1898, membru corespondent.

Ca scriitor, Ştefanelli debutează în „Foaia Soţietăţii pentru Literatura şi Cultura Poporului Român în Bucovina” (1869), cu descrierea unui obicei popular: Drăgăiţa şi Papaluga. Continuă cu nuvele, amintiri şi versuri, în calendarele scoase de aceeaşi societate, apoi în „Convorbiri literare”, „Aurora română”, „Revista politică”, „Arhiva”, „Gazeta Bucovinei”, „Transilvania”, „Junimea literară” etc. Ţinând, într-o măsură, de memorialistică, nuvelele şi povestirile sale au, de obicei, personaje din mediul rural. Reprezentativă este Uitutul. Povestire din munţii Bucovinei.

Autorul reuşeşte să treacă adesea de simpla relatare, ca în povestirea Un omor. Din reminiscenţele unui criminalist. Contribuie la aceasta umorul blând şi complice, care colorează faptele din realitate şi aşază scrierile lui în apropierea unor specii folclorice precum snoava. Dar capacitatea de invenţie este redusă, ceea ce face ca substanţa povestirilor să fie inconsistentă. Cu toate acestea, stilul se remarcă prin fluiditate, iar plasticitatea limbajului e pusă în evidenţă de rime interioare şi întorsături de frază, de cele mai multe ori generate de folosirea expresiilor populare.

Două piese într-un act, După teatru şi Un trandafir în livree, incluse în repertoriul teatrelor de diletanţi din Transilvania, sunt comedii de situaţie. Coleg de clasă şi, apoi, de universitate cu Mihai Eminescu, Ştefanelli a publicat în 1914 un volum de amintiri despre marele poet, carte dintre cele mai serioase şi documentate din câte s-au scris, alături de paginile lui Ioan Slavici. Informaţii preţioase, fapte şi amănunte referitoare la felul de a fi al lui Eminescu, expresii şi lecturi preferate – toate participă la conturarea unei imagini verosimile a personalităţii eminesciene. Bun cunoscător al limbii germane, Ştefanelli a tradus, fără talent însă, poezii de Heinrich Heine, Emanuel Geibel, precum şi scurte povestiri de K.E. Franzos şi Carmen Sylva.

Moare la 23 iulie 1920, Fălticeni

Opera literară
Originea câmpulungeană a lui Gavriil, mitropolitul Kievului, Bucureşti, 1901;
Eudoxiu Hurmuzachi, Cernăuţi, 1913;
Amintiri despre Eminescu, Bucureşti, 1914; ediţie îngrijită de Pavel Ţugui, Craiova, 1996.

Traduceri
Franz Hoffmann, Loango, Suceava, 1886.

Surse:
crispedia.ro
wikipedia
lapunkt.ro

Autor: Maria Dumitrache