Singurătatea ! Nu e vorba de separarea fizică de familia ta, prieteni, rude sau de a fi singur într-o cameră părăsită fără să poţi comunica, cu alte persoane ci singurătatea sufletească .

Singurătatea sufletească este cea mai aprigă “boală” care se încăpăţânează să pună stăpânire pe noi , închizându-ne în închisoarea sângeroasă şi dureroasă,  uneori chiar absentă şi mută, plină de ghimpi veninoşi care pătrund în carnea noastră fragedă sau tăbăcită de timpul tumultuos pe care l-am trăit .

“Singurătatea este un iad pentru cel care încearcă să scape de ea; în acelaşi timp, e o fericire pentru pustnicul care se ascunde “, spunea Kobo Abe .

De câte ori nu aţi fost singuri acasă şi v-aţi simţit însinguraţi ?

Singurătatea s-ar defini operaţional ca raportul defavorabil dintre cantitatea şi calitatea relaţiilor interpersonale reale şi cele dorite de individul respectiv . Ea survine atunci când numărul interacţiunilor sistematice cu ceilalţi este prea mic sau nu îndeajuns de profund şi consistent în comparaţie cu aspiraţiile . Singurătatea este asociată cu afecte negative ca : depresia , anxietatea , insatisfacţia , nefericirea .

Trebuie făcută distincţie între singurătatea temporară şi cea cronică 

Singurătatea temporară – este dată de împrejurări de viaţă cum ar fi : lipsa iubirii într-o relaţie , acea complacere voluntară sau involuntară ,trecerea de la o viaţă fructuoasă şi plină de distracţie la o alta sărăcăcioasă şi fără prea multe aşteptări profesionale sau personale , să nu uităm că trecem printr-o criză financiară şi mulţi dintre noi au rămas fără locul de muncă din cauza restructurărilor din firma unde lucra sau chiar falimentul ei , schimbarea locului de muncă , pierderea unor persoane dragi , lipsa stimei faţă voi înşivă , boala sau chiar spitalizarea . O perioadă de timp te poţi confrunta cu sentimentul singurătăţii însă în mod atipic poţi să îţi faci noi prieteni şi să te integrezi în noi colectivităţi sau aceleaşi . Nu ştiţi de unde poate apărea raza care o să vă lumineze şi să vă şoptească : “Puteţi merge mai departe !” , dându-vă optimismul de care aveaţi nevoie pentru a zâmbi şi a vă aduna forţele paşind mult mai încrezători în voi spre viitor – viitor aşa cum e el , plin de neprevăzut.

Singurătatea cronică – rezultă din inabilitatea de interacţiune şi comunicare socială , a cărei cauză mulţi psihologi o plasează în deficite de afectivitate şi de stil de ataşament din copilărie . Lipsa de preocupare faţă de copil , incertitudinile , contradicţiile sau agresivităţile din partea adulţilor din preajmă constituie premise favorabile pentru ca el să devină o persoană în general singuratică pe parcursul întregii vieţi . Fenomenul se întâmplă zărindu-l la tot pasul : copilul şi apoi tânărul , fiind excesiv de prudent , retras ori agresiv , face în aşa fel încât ceilalţi să-l respingă . Respingere care la rândul ei accentuează reţinerea şi neîncrederea în persoanele întâlnite , care i-ar putea deveni , eventual , prieteni . Dificultăţile sau potenţialităţile de a comunica interpersonal , de a lega bune cunoştinţe şi prietenii au foarte probabil şi alte cauze decât experienţele din copilărie . E justificat să presupunem şi o componentă genetică . Langston şi Cantor , în 1989 , după studierea succeselor şi insucceselor în stabilirea de relaţii interpersonale ale unor studenţi timp de mai multe luni , au constatat că cei care s-au bucurat de succes au perceput contextele şi “obligaţiile” interpersonale sensibil altfel decât cei fără succes şi au dezvoltat strategii interacţionale diferite . Mai precis , studenţii mai puţin abili social în a stabili relaţii au perceput şi apreciat situaţiile în cauză ca negative şi au răspuns în termeni de anxietate socială , adoptând strategii limitate şi conservatoare ,căutând să evite riscul de a fi respinşi . Studenţii care au dovedit capacităţi de interacţiune au văzut în situaţiile date provocări interesante şi prilejuri de a-şi face noi prieteni . Strategiile comportamentale s-au bazat pe deschidere şi transparenţă , ceea ce a condus la reacţii favorabile din partea celorlalţi .

Singurătatea nu are vârsta ci este ca o umbră care ne urmăreşte pas cu pas , face parte din bagajul destinului nostru , unii nu se lasă înlocuiţi de această fantomă agresivă luptându-se toată viaţa cu ea , alţii cad în mrejele ei de la prima săgeată înfiptă , slăbindu-le puterea interioară de a se ridica din craterul sinucigaş , ceilalţi se mutilează un timp îmbrăcând-o involuntar dar când o portiţă plină de iubire şi-o mâna întinsă stabilă şi încrezătoare le este întinsă , îşi revin dezbrăcându-se şi purtând mantra fericirii şi liniştii .

Singurătatea doare, iar ploaia lacrimilor acide îţi picură lent , uşor-uşor în simţuri, arzându-le şi distrugându-le până devii o persoană absentă într-un spaţiu rotativ şi gol şi singurul camarad îţi va fi iluzia deşartă care pluteşte în imaginaţia ta ca un nor gri şi nervos ,scufundându-te într-un vis real fără o uşă de evadare ci doar o fereastră blindată cu lacăte cernute şi scrijelite ce aşteaptă să fie adunate şi reconstruite pentru a evada din această înecăciune inevitabilă care poate fi uitată .

Cum puteţi scăpa de această “boală” malefică :

1. Nu vă lăsaţi niciodată învinşi de hopurile care vă apar în drum indiferent cât de dure sau crude sunt .

2. Avem fisuri în caracterul nostru , iar acestea trebuiesc controlate de noi şi nu invers şi să cotrobăim necontenit cu bisturiul natural , autentic şi sincer în sufletul nostru fără să-i lăsăm urme ci doar să scoatem factorii nocivi şi negativi care îşi fac culcuş ,poluându-ne şi atrăgându-ne într-un cerc anemic şi crispat .

3. Toţi avem calităţi şi defecte dar când vine vorba de prieteni , să nu-i alegem în funcţie de statutul lor social ci să avem în cercul nostru mâini diferite în culori diverse .

4. Bucuraţi-vă de timpul liber . Faceţi ceea ce vă place : citiţi o carte , dansaţi , vizionaţi un film , plimbaţi-vă în aer liber , distraţi-vă şi niciodată să nu vă opriţi din a savura fiecare moment al vieţii la intensitate maximă .

5. Învăţaţi din greşeli şi încercaţi să nu le repetaţi . Drumul trebuie să fie înainte , nu înapoi .

6. Priviţi-vă într-o oglindă , în fiecare zi şi nu căutaţi defectele fizice ci calităţile şi apreciaţi-le cât mai mult , ele sunt importante pentru noi şi hai să nu mai căutăm atât de mult nici defectele celor din jur şi să-i acceptăm aşa cum sunt pentru că nimeni nu e perfect . Să ne iubim imperfecţiunile !

7. Mulţi spun că ceea ce este dureros trebuie aruncat , ca şi pe-o mâncare expirată şi mucegăită . Eu spun , nu ! Orice durere , plasa de păianjeni , pata care nu poate fi înlăturată trebuie purtate cu noi prin trenul vieţii pentru că numai ele ne întăresc şi ne formează , ajungând pe-un drum în care o să fim pregătiţi să ne luptăm cu orice peregrin plombat care se afişează în faţa noastră.

8. Să nu căutăm calitatea în second-hand-uri ci în ceva nou , autentic . Oricât de singuri v-aţi simţi niciodată să nu plângeţi ci să zâmbiţi pentru că suntem firi libere , complete şi triumfătoare în orice situaţie !

Autor : Maria Dumitrache