Simona Halep şi Maria Şarapova se bat la noapte, pentru un loc în semifinale la Cincinnati. Hai, Simona!!!
15 august 2014, ora 08:00, in categoria Cultural-Sportive, Simona Halep

foto: Reuters
Simona Halep şi Maria Şarapova se bat la noapte , pentru un loc în semifinale la Cincinnati, în direct pe Dolcesport şi liveTEXT pe GSP.RO de la ora 02:00.
La scurt timp după victoria cu Pavlyuchenkova din optimile de la Cincinnati, Maria Şarapova a oferit primele declaraţii şi a vorbit despre aşteptatul meci de diseară, împotriva Simonei Halep.
Şarapova a lăudat-o pe româncă pentru anul excelent pe care l-a avut şi a anunţat încă de acum că va fi un meci încins.
“Am jucat pe hard, dar a fost acum foarte mult timp. Meciurile noastre din acest an au fost pe terenuri de zgură, aşa că va fi ceva nou în sferturi aici.
Ne ştim foarte bine, ne cunoaştem jocul după duelurile din acest an. Simona are un an extraordinar. Evident că locul 2 în lume este o performanţă incredibilă.
Cu siguranţă că va fi un meci aspru”, a spus Şarapova.
Maria Şarapova şi Simona Halep se află pe primele două locuri în clasamentul pe 2014, despărţite de mai puţin de 100 de puncte. Rusoaica este lideră, dar o victorie a Simonei este egală cu prima poziţie în clasamentul WTA Race din acest an.
Noi, cititorii si echipa www.jurnaluldedrajna.ro, avem o presimtire : ceva ne face sa credem ca Regina tenisului romanesc, Simona Halep, va juca la noapte extraordinar si va sparge ghinionul ultimelor rezultate dintre ea si Sarapova.
Sfanta Marie , sfanta sarbatoare de astazi, ocroteste , da forta, incredere si inspiratie Simonei noastre !!!
Doamne ajuta!
Hai, Simona!!!
SURSA : gsp.ro AUTOR : Ninel Stama