Simona Halep – Natalia Vikhlyantseva 6-2, 6-2. Victorie clară şi calificare în sferturile de finală pentru româncă
7 ianuarie 2015, ora 09:40, in categoria Simona Halep, Stiri
09:36 Game, set şi meci Simona Halep, 6-2, 6-2. Victorie facilă pentru Simona, care încheie meciul la a treia şansă, cu un as. De doar 63 de minute a avut nevoie românca pentru a trece de Vikhlyantseva.
09:32 Break Halep, 5-2. Tânăra rusoaică oferă cadou după cadou, Halep joacă excelent în defensivă şi încheie un punct superb cu forehand-ul în lungul liniei. Este 5-2, Simona are avantaj de două break-uri în manşa secundă şi va servi în câteva momente pentru câştigarea meciului.
09:28 Game Halep, 4-2. Cu prima servă la un nivel foarte bun, Simona nu a avut nicio emoţie în game-ul al şaselea al setului secund, pe care l-a căştigat la 15. Calmă, Simona mai are nevoie de doar două game-uri pentru a câştiga meciul.
09:26 Perioada de acalmie a constănţencei nu a durat deloc mult. Ajutată de reverul în cross, Halep a căştigat un punct foarte lung, probabil cel mai spectaculos al meciului, la 30-30, apoi a profitat de o dublă greşeală a adversarei şi a obşinut un nou break. 3-2 pentru Simona, care urmează să servească.
09:23 Break Vikhlyantseva, 2-2. Simona greşeşte ceva mai mult, lucru pe care nu l-a făcut până acum, iar rusoaica profită şi câştigă pentru prima dată pe serviciul numărului 3 WTA.
09:19 Break Halep, 2-1. Simona pune presiune atât cât trebuie pentru a se instala şi la conducerea setului secund. Joacă agresiv pe proria servă, egalează fără emoţii la 1, apoi câştigă din nou pe serviciul rusoaicei. Românca se mişcă foarte bine în teren, o plimbă foarte mult stânga-dreapta pe adversara sa, iar greşelile tinerei rusoaice vin oarecum logic.
09:13 Game Vikhlyantseva, 1-0. După un game strâns, cel mai lung al partidei, în care Halep a ratat de trei ori şansa de a câştiga din nou pe serviciul adversarei, rusoaica ajunge pentru prima dată în avantaj. Totuşi, chiar dacă are lovituri foarte bune din spatele terenului şi un joc foarte bun pentru vârsta sa, lipsa experienţei o trage în jos pe rusoaică. Simona nu joacă la capacitate maximă şi dă impresia că vrea să facă minimum necesar pentru a obţine această victorie.
09:04 Set pentru Simona, 6-2. După doar 29 de minute, constănţeanca se impune fără emoţii în primul set pe care l-a dominat de la un capăt la celălalt. Cu două break-uri reuşite şi fără să-şi cedeze serviciul, Halep ia o opţiune serioasă pentru câştigarea partidei. În tribune răsare şi un steag al României, semn că Halep este iubită şi în China.
08:58 5-1 pentru Simona, care mai are nevoie de un singur game pentru a câştiga primul set. În game-ul 6, rusoaica a condus cu 30-15 pe serviciul lui Halep, dar românca s-a redresat rapid, a lovit foarte agresiv şi şi-a adjudecat următoarele trei puncte şi game-ul.
08:50 Break Halep, 3-0. Vine şi al doilea game câştigat de a treia jucătoare a lumii pe serviciul adversarei. De data asta ceva mai lejer, la 15. Primele trei game-uri foarte bune din partea Simonei, care s-a instalat la conducerea meciului, loveşte foarte bine de pe linia de fund şi, în ciuda unor greşeli la începutul meciului, are partida sub control. Urmează un nou game bun, câştigat la 30, iar scorul ia proporţii: 4-0 în primul set.
08:46 Game ceva mai lung pe serviciul Simonei, care salvează cinci posibilităţi de break ale adversarei şi se distanţează la 2-0.
08:38 Break Halep, 1-0. Simona a greşit primele două retururi, rusoaica a condus cu 30-0 şi 40-15, dar o dublă greşeală şi două erori cu forehand-ul au adus primul break al meciului în dreptul româncei. Început foarte bun.
08:33 Rusoaica a câştigat tragerea la sorţi şi a ales să servească. Partida va începe în câteva momente.
08:25 Deşi are doar 18 ani, rusoaica a disputat deja 3 partide în compania jucătoarelor din România, câştigând doar una. Mai întâi a fost învinsă de Edina Gallovits, la un turneu ITF pe zgură, în Statele Unite, după care au urmat două întâlniri cu Patricia Ţig, în două săptămâni consecutive, la începutul lunii trecute, pe hard-ul din Mexic. Jucătoarea din România a câştigat primul meci, în trei seturi, dar Vikhlyantseva şi-a luat revanşa la un interval de o săptămână, cedând doar 5 game-uri.
08:15 Zvonareva a reuşit o revenire spectaculoasă în setul secund, de la 2-5 la 7-6, astfel că meciul Simonei Halep va începe în jurul orei 08:30. Să ne concentrăm puţin asupra adversarei de astăzi, o jucătoare care nu spune foarte multe iubitorilor tenisului. Are aproape 18 ani, se află pe locul 588, cel mai bun al carierei, iar cea mai bună performanţă este o finală la un turneu ITF din Statele Unite, la începutul lunii octombrie 2014. Nici la junioare nu a impresionat, reuşind să ajungă anul trecut doar până în turul al treilea al turneului de la Roland Garros.
Diferenţele dintre Simona şi adversara de astăzi sunt uriaşe:
07:45 Meciul Simonei este programat al doilea pe cea mai importantă arenă din complexul care găzduieşte turneul de la Shenzen, după cel dintre rusoaica Zvonareva şi Buyukakcay. Cândva jucătoare de top 10, Zvonareva s-a impus în primul set, scor 6-3, dar este condusă în al doilea cu 5-2. Cum există mari şanse ca partida celor două să aibă nevoie de un set decisiv pentru a se decide câştigătoarea, Simona va avea de aşteptat până va intra pe teren.
07:35 Bună dimineaţa! Sunt Cristian Voicu şi în următoarele ore vom comenta împreună al doilea meci al Simonei Halep pe hard-ul de la Shenzen, China. După o primă partidă puţin ezitantăt, în care a avut nevoie de trei manşe pentru a trece de Annika Beck, numărul 3 WTA pare să aibă astăzi o misiune ceva mai uşoară. O va întâlni pe Natalia Vikhlyantseva, jucătoare care nu a împlinit înca 18 ani, clasată pe locul 584 WTA, ajunsî pe tabloul principal graţie unui wild card primit din partea organizatorilor.
Favorită numărul unu a turneului din China, Simona Halep a rămas singura româncă aflată în cursa spre fazele finale, după ce Monica Niculescu, Irina Begu şi Alexandra Dulgheru s-au recunoscut învinse încă din prima manşă.
Nici Simona nu se află în cea mai bună formă, dovadă în acest sens fiind partida din manşa inaugurală, când a trecut in-extremis de Annika Beck (4-6, 6-4, 6-3). Totuşi, partida de miercuri, în faţa unei jucătoare cu foarte puţină experienţă ar trebui să fie prilejul perfect pentru ca jucătoarea din Constanţa să îşi regleze mecanismele din joc. În special serviciul a fost precar în disputa cu Beck, Halep comiţând nu mai puţin de 10 duble greşeli, astfel că va trebui să se axeze în primul rând pe acest aspect.
Din punct de vedere fizic, sportiva noastră se simte excelent, mărturie fiind postarea de pe pagina personală de Facebook. În ciuda faptului că a stat pe teren două ore, Simona simte că a acumulat suficientă energie pentru a reuşi în viitorul apropiat performanţele cu care ne-a obişnuit. “După o vacanţă frumoasă, ne-am încărcat bateriile şi suntem pregătiţi să o luăm de la capăt, odihniţi şi cu încredere“, a spus sportiva numărul unu a României în 2014, pe reţeaua de socializare mai sus menţionată.
Deşi are doar 17 ani, Vikhlyantseva are un fizic de invidiat
Cine e Natalia Vikhlyantseva?
Jucătoarea din Rusia este slab poziţionată în ierarhia mondială, 588 WTA, dar acest fapt e generat în principal de vârstă, mulţi specialişti considerând-o viitoarea Şarapova. Vikhlyantseva a trecut în primul tur de o jucătoare clasată în Top 100 WTA, Anna-Lena Friedsam (Germania, 85 WTA), cu scorul de 2-6, 6-3, 6-3. Victoria obţinută de Natalia a venit chiar la primul ei meci într-un turneu din calendarul WTA. Rusoaica are numai 17 ani, a câştigat puţin peste 4.000 de dolari din tenis, şi a intrat pe tabloul principal graţie unui wild-card oferit de organizatori.
- În cazul în care o va învinge pe rusoaică, Simona Halep ar urma să joace în sferturile de finală împotriva cîştigătoarei din disputa Aleksandra Krunic – Anna Schmiedlova
- ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
- Felicitari Simona!!!Am adauga noi, Jurnaluldedrajna, un rezultat excelent pentru un meci destul de greu.Natalia Vikhlyantseva la doar 17 ani , nu numai ca are un fizic de invidiat .Inzestrata cu o energie fizica fantastica, loveste puternic si bine mingea de tenis, schimband des directia acesteia cu o lejeritate de invidiat.Cred ca va intra curand in Top 100 sau chiar Top 50 WTA.Simona Halep a invins la acest scor categoric , pentru ca a identificat si a stiut sa minimalizeze in timpul jocului, calitatile tinerei jucatoare de tenis din Rusia.
- Articol preluat integral de pe prosport.ro