Sfântul Valentin al Ortodoxiei

14 februarie 2017, ora 00:01, in categoria Cultural-Sportive, Maria Dumitrache

Pe 30 iulie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Mucenic Valentin, episcopul Umbriei.

An de an, ziua de 14 februarie ne pune pe fiecare dintre noi, în calitate de creştini ortodocşi, în faţa unui dublu paradox. În primul rând, de Valentine’s Day a auzit toată lumea, astfel încât, la o adică, oricine poate defini succint “sărbătoarea”, în timp ce despre viaţa Sfântului Valentin nu cunoaşte nimeni mai nimic.

În al doilea rând, mulţi sunt contrariaţi de faptul că în această zi nu întâlnesc în Calendarul Ortodox niciun sfânt care să poarte acest nume. Întâmplarea face că nici Calendarul Romano-Catolic să nu-l mai pomenească în această zi, Sfântul Valentin fiind scos din calendar în 1969 din cauza ambiguităţii datelor referitoare atât la persoana sa, cât şi la faptele care au condus la consacrarea lui ca sfânt. În prezent, la 14 februarie, catolicii îi amintesc pe Sfinţii Chiril şi Metodie.

Aşadar, nu greşim atunci când spunem că Valentine’s Day, cu tot “marketing-ul” aferent, este în România – şi nu numai – o “sărbătoare” fără sărbătorit.

Despre Valentine’s Day s-a scris şi s-a comentat suficient, pro şi contra. S-a scris şi s-a spus, din păcate, destul de puţin despre Sfântul Valentin al Ortodoxiei, prăznuit de Biserică în ziua de 30 iulie.

 

Sfântul Valentin al Ortodoxiei

Sfântul Valentin s-a născut în anul 175, la Interamna (Terni de astăzi, în regiunea Umbria din Italia). A fost hirotonit preot de către Sfântul Felician de Foligno, iar Episcop de Interamna de către Papa Victor I, în anul 197.

Remarcabil propovăduitor al Evangheliei, făcător de minuni şi vindecător, a fost foarte iubit de către credincioşii săi. El l-a vindecat pe fratele tribunului roman, Frontanus, de o boală foarte grea. Când s-a îmbolnăvit Cherimon, fiul vestitului filosof Craton, acesta, urmând sfatului lui Frontanus, l-a chemat pe Episcopul Valentin la Roma. Cherimon suferea de o boală care îi schimonosea şi îi contorsionă cumplit trupul. După ce Sfântul Valentin a petrecut o noapte în rugăciune, Cherimon, complet sănătos, s-a arătat înaintea filosofului Craton, tatăl său. Atunci s-au botezat Craton şi toată casa acestuia, împreună şi cu trei discipoli ai lui.

Sfântul Valentin a fost arestat, torturat şi decapitat la Roma, la vârsta de aproape o sută de ani, din ordinul prefectului Placid Furius, în timpul persecuţiilor împăratului Marc Aureliu. Sfântul Valentin a fost ucis în secret, în timpul nopţii, pentru a se evita răscoala populaţiei din Terni.

Trei dintre discipolii lui Craton, Procul, Efiv şi Apolonie, au fost şi ei ucişi împreună cu Sfântul Valentin, în anul 273.

Părticele din moaştele Sfântului Mucenic Valentin se găsesc la Biserica Delea-Noua Calist din Bucureşti. Sfintele Moaşte au fost primite în dar de la Episcopia din Terni, Italia, în anul 2005.

În Calendarul Ortodox, pe lângă Sfântul Ierarh Mucenic Valentin, prăznuit pe 30 iulie, întâlnim mai mulţi mucenici care au purtat acest nume: Sfinţii Mucenici Marcu, Sotirih şi Valentin – 24 octombrie, Sfânta Muceniţă Valentina – 10 februarie, Sfântul Mucenic Valentin – 16 februarie; Sfântul Mucenic Valentin – 24 aprilie, Sfântul Valentin Preotul – 06 iulie, Sfânta Muceniţă Valentina – 18 iulie.

 

Sursa:
crestinortodox.ro

 

Autor: Maria Dumitrache

 
Te invitam sa dai un like paginii de Facebook Jurnalul de Drajna: