«Vis clandestin

Un pieton într-un arhipelag insuficient.
Zorile aduc în desagi o flacără de incendii spre un orizont al anarhiei creatoare.
Pădurile învie una câte una ca păpuşile.
Se deşteaptă din albume interzise tragedii lamentabile, puhoaie de artificii într-un tangaj absurd.
Legendele plecau spre un nord nebănuit decât în presimţiri, în ondulări volatile, odată cu fiorii ce scăpărau în amnarul încheieturilor.
Ai cui sunt ochii aceştia, cari în trecere seamănă grindină?
Unde se află, pierdută printre florile măcelărite de coşmare, grădina ultimului popas?
Simţi pe limbă un gust de nerăbdare, parcă la spate s-ar fi grămădit planetele să te sufoce ca un iureş de butoaie.
Aceea care va trece albă peste corăbii şi nopţi va aduce bucurii indecente.
Prin ziduri o pasăre nebună va striga ajutor şi se va resemna cu festinul vaselor.
Fantomele se dedau la jocuri nepermise.
Se va vedea cum în jurul mâinilor ei vor apare inele de radium; se va răsplăti inaniţia sărbătorilor închise în chenare negre.
Peisagii sfărâmate în ochi.
Totul se va reduce la expresia primară şi geneză nouă va porni de la punctul unic supravieţuitor.
Apoi, de o imagine cerească privirea se rotunjeşte şi mângâie fiecare spirală a tăcerii cu mâini fluide.
Lumina creşte ca iarba pe rochia ei din faldurile primăverii.
Nervii sunt coarde de pian la tensiune maximă.
Ca o butelie de Leyda, respiraţia descarcă ozonul arterelor, când pleoapele i se închid ca mimozele şi o perdea se surpă şi descoperă, în lampionul unui fulger, noaptea înjunghiată.
Efervescenţe blonde închid amintirea unui surâs desprins ca o insulă din obraz, un surâs ca un canar mut eliberat din colivie, un surâs fotografie tatuată în obrajii inimii.
Metalic, văzduhul e absent la aceste destrămări miniaturale şi peste toate se aplică un clopot străveziu până la Dumnezeu.
Treci în mâna următorului felinar ca o cheie pentru descuiatul nopţii.
Goneşte lacrimile bucuriei ispăşite în convulsii şi scutură de pe tine ca [pe] o pleavă netrebuincioasă îngerii viermănoşi.
În locul crinilor veştejiţi, înalţă braţele, rigide iatagane înviate din somnolenţa panopliilor.
Coboară în preistorie; ciopleşte stâncile în ciocane şi te aruncă înainte până vei întâlni viitorul sugrumat în protocolul evoluţiei şi-l eliberează ca baierele unei pungi.
Va rămâne pe caldarâmul fumegând o epavă cât o frunză de rugină.
Cu rădăcinile împletite în putreziciuni, cresc copaci, înfloresc zările cu frunţi ca un alter-ego al chemării şi din zângănirea coastelor culegi ecoul sângelui rămas cald.
Priveşte trecutul cum e o amforă fragilă pe un trepied al memoriei, cum îşi strânge ruşinat coapsele.
Retragere pentru mătănii; o retragere cu cerbicia frântă ca sabia unui degradat pe un platou al mişeliei.

Revoltă: rug de accelerare a timpului.»

Saşa Pană s-a născut la 8 august 1902, Bucureşti. Este fiul Stelei (născută Iancovici) şi al lui David N. Binder, medic, evrei de origine. Îşi petrece copilăria la Dorohoi, unde începe şi cursurile liceale, absolvite în 1921 la Liceul „Matei Basarab” din capitală. Este admis la Facultatea de Medicină din Iaşi, continuându-şi studiile la Institutul Medico-Militar din Bucureşti. Devorator de literatură, cititor pasionat de reviste, Pană trece printr-o experienţă-limită chiar în preajma absolvirii: hotărăşte, în urma unei crize sentimentale, să se sinucidă şi îşi trage cinci gloanţe în cap, dintre care unul îi străpunge tâmpla, detractorii poetului spunând că leziunea cerebrală ar fi cauza naşterii revistei „Unu”. Medic militar, peregrinează prin garnizoane de provincie, avansând până la gradul de general.

«Visul este altceva

Mary Ange

Oricând eşti la adăpost
Încearcă spectacolul aici pe canavaua tăcerii
Eşti palidă ca o floare de lotus

O pudră de dorinţe în loc de cearceaf
Inflexiuni în gol
Ademenire spre axa caldă a coapselor

Carne furată intangibilă goliciune de amforă
Alhimie de atomi de lumină
Amvon etern dospit din căldură şi stenografii subterane

E de-ajuns să fim împreună
Buzele ştiu să mângâie umbra fragilă
Te voi regăsi printre idoli
Te voi regăsi cu prospeţimi de oază

Alarmă inutilă
Dincolo de mine eşti tu
Dincolo de tine cenuşa

Nostalgie acord fără recurs»

Debutează în „Ziarul de dimineaţă”, „Luptătorul” (1921) şi colaborează ulterior la „Rampa”, unde în 1922 semnează pentru prima dată Saşa Pană, „Facla”, „Bilete de papagal”, „Adevărul literar şi artistic”, „Vremea”, „Cuvântul liber”, „Meridian”, „Azi”, „Adam”, „Clopotul” (Botoşani), „Revista Fundaţiilor Regale”, „Lumea”, „Veac nou”, „Revista literară”, „Flacăra”, „Contem­poranul”, „Viaţa românească”, „Luceafărul”, „Gazeta lite­rară”, „Secolul 20″ etc. Este redactor-şef la „Orizont” (1944-1948), la „Educaţia artistică” (1948-1952) şi figurează pentru un timp în colegiul redacţional al ziarului „Scânteia”.

«Respiraţie

Oval iubit ca o melodie
Obsesie încuiată cu lacăt secret odată cu lumina
Şi cifrul uitat în sângele mistuit
Visteria vieţii măcinată în grezia tictacului
Ferestrele ofilite par pleoape obosite
Încolo fiecare pas demonstrează lestul depărtării
Şoselele timpului se aşteaptă la răspântii
Leneveală de plumb
Poveste fără stele
Mângâi noaptea cu palmele pline
Cu ochii închişi
Cu ochii revărsaţi în mine ca un reflux»

Fire rezervată, Pană participă la întrunirile avangardiştilor, după ce mulţi ani doar urmărise cu atenţie activitatea acestora şi, contrar autonegaţiei celor mai mulţi dintre ei, strânge tot ce ţinea de manifestarea avangardismului, compunându-şi o cuprinzătoare arhivă personală. Existenţa lui e dublă: ca medic militar avansează în grad, spre dezgustul suprarealiştilor, care vedeau trădat principiul neintegrării sociale proclamat de Andre Breton, iar ca literat, cu ajutorul lui Moldov, Geo Bogza, Victor Brauner, M. H. Maxy, F. Brunea-Fox, B. Fundoianu, Ştefan Roll, Ilarie Voronca şi Claude Sernet (Mihail Cosma), scoate în aprilie 1928 revista „unu”, asumându-şi responsabilităţile redacţionale şi financiare pentru a face ca publicaţia să apară regulat până în 1932.

«Manifest

cetitor, deparazitează-ţi creierul!”

strigăt de timpan
avion
t.f.f.-radio
televiziune
75 h.p
marinetti
breton
vinea
tzara
ribemont-dessaignes
arghezi
brâncuşi
theo van doesburg
uraaaa uraaaaaa uraaaaaaaa

arde maculatura bibliotecilor
a.et p. Chr. n.
123456789000.000.000.000.000. kg.
sau îngraşă şobolanii
scribi
apţibilduri
sterilitate
amanita muscaria
eftimihalachisme
brontozauri
Huooooooooooooooo

Combină verb
abcdefghijklmnopqrstuvwxyz
= artă ritm viteză neprevăzut granit

guttenberg reînvii»

Debutase cu placheta Răbojul unui muritor (1925), ce conţine poezie cu precădere bacoviană, pastişe şi parodii, experimentul avangardist fiind aici prezent în pofida fiorului elegiac care însoţeşte adesea imaginea unei lumi eterate. Dar acţiunea lui esenţială este ilustrarea şi promovarea suprarealismului în câmpul literelor româneşti.

Sadismul adevărului (1936) adună texte despre orientarea suprarealistă, văzută ca un soi de visare semitrează, compensând prin mirabil, cu asocieri autonome ale imaginilor, tot ce nu ţine de mirific: visul e „singura Realitate – pe care nimeni nu ne-o poate fura”, „numai în cupa nesfârşită a visului încape Totul”.

Totuşi, prozo-poemele lui Pană nu fac loc dicteului automat, autorul recurgând programatic la analiza lucidă a realului şi căutând în facerea poemului – uneori plin de imagini halucinatorii, populate de figuri ale inconştientului – sensul poeziei: poetul e un „secretar al inconştientului”, fantasmele lui sunt expresii ale „sub­teranei” fiinţei, iar poezia trebuie să fie un vis trăit. Chiar receptarea poeziei trebuie să se realizeze la nivelul trăirii, al asumării integrale de energii revelate de poem ca expresie a tensiunilor.

«Intrarea oprită

Frunzele acompaniază tristeţea
Freamătă ca evantaie japoneze
La fel peste tot
La fel se îmbracă ochii în scamă
Un anotimp rece

O lacrimă poate fi un microscop

O mână flutură ca o batistă adio
Mâna uscată evantai japonez
Mâna la fel cu frunzele toamna
O mână şterge zarea: adoarme in faţa pleopelor
Desparte lumina dinăuntru de lumina de-afară

Hohotesc pietrele rostogolite oriunde
Fiecare piatră e un câlcâi otrăvit
Un ochi mongol
O speranţă uitată sub dulapul cu ani»

Poate mai echilibrat şi mai sentimental, oricum mai puţin inventiv decât comilitonii săi, Pană scrie versuri din care răzbat pe alocuri vocea lui Andre Breton, cele ale lui Ilarie Voronca, Ion Vinea, Ştefan Roll ori maniera poemelor lui Guillaume Apollinaire. E departe de destrucţia suprarealistă, chiar dacă uneori ironia avangardistă sau un vag ecou dadaist îşi fac simţite prezenţa. Imaginea poetică încearcă, şi la el, sinteza vis-realitate, dar reveria e mai degrabă melancolică şi uneori barochizantă, iar feeriile spectrale neagă intenţiile programatic polemice, aşa cum se întâmplă, spre pildă, în Mărturisiri II

„Un ceas va dezghioca ora din prestidigitaţia nopţii
Vei închide ochii vei dormi vei dormi
somn cules cu linguriţa pleoapelor”

În schimb, prozo-poemele lasă loc, în fluxul oniric, umorului negru şi sarcasmului. Câteva colaje din 1942, intitulate Atentat la bunele tabieturi, amintesc de absurdul straniu al lui Max Ernst. Pană, care pledase pentru neînregimentarea politică a suprarealiştilor, ajunge, după anii de privaţiuni şi tăcere din timpul celui de-al doilea război mondial, să militeze, cu apel la limbajul proletcultist al epocii, pentru o literatură angajată, care să orienteze simpatiile stângiste ale avangardiştilor.

«Viaţa de toate nopţile

Une femme est plus belle que le monde où je vis
Paul Eluard

Noaptea ridică pavilionul de jad
Freamătul copacilor – flaute sub lună -
Două mărgele de luminiţă
Ezită printre crengi serpentine

Dacă ar izbucni un glas
Un glas rupt din noapte
Cum ai rupe o fâşie de cit
În inimă ar lovi o pietricică
Sau statuia unui fluture
Şi ar suna ca în geam

Stăruie parfumată chemare
O mână se aşază pe umăr
Frunză moale cu destinul în nervure
Noaptea s-a îngrămădit în ochii femeii
Şi tu te ascunzi în noapte
Binevenită e fruntea rece
Mâinile plante luminoase
Şi părul alunecos ca nălucile
Elixir ademenitor

De undeva un cântec
Se dizolvă-n aer
O melodie se desface ca un buchet
Ca un balon de păpădie

Fântânile visului au hrănit aşteptarea
Au plecat uşure
Cineva rămâne de veghe
Lângă culcuşul furtunii domesticite»

Intervenţiile din „Revista literară” (1947), de pildă, sunt mărturii ale „acomodării” la noile orientări. Tot acum va scrie pagini convenţionale, în fapt o literaturizare (în vers, proză sau teatru) a tezelor proletcultiste, la a căror propagare contribuie de voie sau de nevoie. Importante rămân însă legăturile sale cu avangarda, Pană tipărind de-a lungul timpului texte inedite de Urmuz, Tristan Tzara, Ion Călugăru şi Ilarie Voronca, iar în 1969 – Antologia literaturii române de avangardă.

«Zodie

E năpârca nopţii strânsă lângă frunte
Bolborosiri de otravă
Clocot de gând rău
De lespezi se loveşte steaua morţii

Casă cu bocet
Grinda norocului s-a rupt acolo
Un ţipăt un ulcior spart
Broboada tăcerii pe hornul îngheţat

Afară de secretul morţii
Fata ascundea în suflet o petunie
Acasă au rămas fotografiile»

O carte memorialistică, Născut în ’02, apărută în 1973, cuprinde informaţii preţioase, fără de care înţelegerea manifestărilor avangardei româneşti ar fi incompletă. Pană evocă laconic chipuri ale familiei sale ori câţiva profesori, pentru a se opri la portretele comilitonilor, pe care le trasează în propoziţii analoage graficii lui M.H. Maxy. Sunt surprinse esenţa etică şi „geniul” fiecăruia, se încearcă adesea un diagnostic şi un scurt comentariu critic, dar nucleul semnificativ al acestor schiţe e vibratil, emoţional, născut din cultul prieteniei. Astfel sunt portretele consacrate lui B. Fundoianu, Ştefan RolI, Ilarie Voronca etc. Chiar figurile socotite minore, ca Dan Faur, Moldov etc., sunt fixate în formule memorabile. O pagină relatează despre apariţia volumului Jurnal de sex al lui Geo Bogza, refăcând atmosfera acelui moment tensionat, în care autorul stârneşte concomitent o mare admiraţie şi o dezaprobare violentă.

«Agonie

Copacii sunt negre schelete
De strajă, în noaptea târzie.
Pe-o ramură, -o frunză să moară-ntârzie.
Ţi-e sufletul astăzi o criptă, poete…

Mânate-s încoace şi-ncolo
Vârteje de frunze-arămii -n buchete;
Iar sus, pe o ramură, -n solo,
O frunză-ntârziată suspină:
E moarte în juru-i; se-nchină.
Ţi-e sufletul astăzi o criptă, poete…

Şi cade şi frunza-ntârziată
De-a valma cu toate-n vârtej…

Rugină, amurgul de toamnă târzie.
Ţi-e sufletul-o ftizică frunză-ntârziată
Ce-aleargă cu toate-n vârtej!
Tăcere-agonie…»

«Cristal

Trece fantoma principesei otrăvite cu oleandru
Principesa a murit de parfum
Principesa e ca un măr domnesc
Parfumul era un hamac pentru somnul ei

Priveşte ce uşoară e parcă n-ar fi moartă

Anii şi lunile încolţesc pentru alţii
Deşteptătorul cu clinchet de aur tace la ora 6
În cameră mai e un bust cu orbitele goale
Camera e absentă
Camera e o vitrină pentru excursionişti sentimentali

Inele se schimbă printre ferigele-nalte
Părul blând acompaniază umărul drept

- Călătoria se face cu busolă
Copii
Nord-sud disperare destin
Vă aştept la scara vieţii
Cu telegarii în spume»

Opera
Răbojul unui muritor, Bucureşti, 1925;
Diagrame, cu desene de Victor Brauner, Bucureşti, 1930;
Echinox arbitrar, cu desene de M.H. Maxy, Bucureşti, 1931;
Viaţa romanţată a lui Dumnezeu, Bucureşti, 1932;
Cuvântul talisman, cu un desen de Marcel Iancu, Bucureşti, 1933;
Călătorie cu funicularul, cu un portret de M.H. Maxy, Bucureşti, 1934;
Sadismul adevărului, cu ilustraţii de Victor Brauner, Marcel Iancu etc., Bucureşti, 1936;
Iarba fiarelor, Bucureşti, 1937;
Vladimir, Bucureşti, 1937;
Munţii noaptea neliniştea, Bucureşti, 1940;
Atentat la bunele tabieturi, Bucureşti, 1942;
Pentru libertate, Bucureşti, 1945;
Plecări fără ancoră, Bucureşti, 1946;
Erată la… „Introducere în modernism” de Dinu Stegărescu, Bucureşti, 1947;
Poeme fără de imaginaţie, cu desene de Florica Cordescu şi Ligia Macovei, Bucureşti, 1947;
Tâlbâc, Tureatcă & Co, cu desene de Marcela Cordescu, Bucureşti, 1948;
A fost odată… şi nu va mai fi,Bucureşti, 1949;
Aşa întrecere înţeleg şi eu!… (în colaborare cu Maia Radovan), Bucureşti, 1949;
Cordonul sanitar, Bucureşti, 1949;
Misiunea trebuie îndeplinită, Bucureşti, 1950;
Teatru mic, Bucureşti, 1950;
În preajma mutărilor, Bucureşti, 1965;
Poeme şi poezii alese din cărţi şi din sertar (1925-1965), prefaţă de Mihail Petroveanu, Bucureşti, 1966;
Prozopoeme, prefaţă de Laurenţiu Ulici, Bucureşti, 1971;
Născut în ’02, Bucureşti, 1973;
Culoarea timpului, prefaţă de Mihai Gafiţa, Bucureşti, 1977.

Ediţii
Urmuz, Urmuz, Bucureşti, 1930, Pagini bizare, Bucureşti, 1970;
Tristan Tzara, Primele poeme, urmate de Insurecţia de la Zurich, Bucureşti, 1934; ediţia Bucureşti, 1971, Suprarealismul şi epoca de după război, traducerea editorului, Bucureşti, 1947;
Ion Călugăru, Casa şoarecilor, Bucureşti, 1958;
Ilarie Voronca, Poeme, traducerea editorului, prefaţă de Eugen Simion, Bucureşti, 1961, Poeme alese, I-II, traducerea şi prefaţa editorului, Bucureşti, 1972, Mic manual de fericire perfectă – Petit manuel du parfait bonheur, ediţie bilingvă, traducerea şi prefaţa editorului, Bucureşti, 1973;
M. Blecher, Vizuina luminată, introducerea editorului, Bucureşti, 1971.

Antologii
Antologia literaturii române de avangardă, cu ilustraţii de Victor Brauner, Marcel Iancu, M.H. Maxy, Milita Pătraşcu, Jules Perahim, Hans Mattis-Teutsch etc., prefaţă de Matei Călinescu, Bucureşti, 1969.

Traduceri
Paul Eluard, Animalele şi oamenii lor. Oamenii şi animalele lor, Bucureşti, 1938.

«Adio!

Culcă-te pe amintirea mea
Cămăşi din izvoare te acoperă
Un cintez zgârie tăcerea
Cu un grifel minunat

Vorbeşte Cuvintele aburesc frunzele
Ochii clătiţi cu lumină
Fruntea e o pistă pentru hăitaşii nedumeririlor
Gândurile incisive seamănă panică

O fereastră se deschide în inimă
Grânar din obstacole cioplite-n piatră
Din salba abundenţei regrete
Câte culori cristale
Râul e un taler de lacrimi

Adevărul atât de aproape
Atât de suculent
Degetele degetele viermi de mătasă
Frumuseţă lucidă»

Moare la 22 august 1981, Bucureşti

Surse:
poezie.ro
crispedia
wikipedia
artline
romlit

Autor: Maria Dumitrache