Acest grup de afecţiuni include numeroase infecţii, de obicei virotice (rinovirusuri, adenovirusuri, virusuri gripale) ale căilor respiratorii superioare (nas, laringe, trahee, bronhii),de obicei cu evoluţie benignă. Dintre localizări, cea mai obişnuită este la nivelul mucoasei nazale, localizare ale cărei simptome sunt comune tuturor celorlalte afecţiuni, de unde şi denumirea generică. Un rol favorizant îl au frigul, umezeala, pulberile. Adeseori rinitele pot însoţi unele boli infecţioase (gripă, difteria, rujeola, scarlatina).

Simptome: stare de rău, cu sau fără febră, cefalee, tulburări nazale (arsură prurit, înfundare), însoţite de secreţie, întâi apoasă apoi purulentă – cu strănuturi şi obstrucţie nazală. Ulterior apar uscăciune şi jenă la deglutiţie (înghiţire), răguşeală, uneori tuse cu expectoraţie redusă. Ganglionii cervicali pot fi măriţi şi dureroşi. Herpesul labial este frecvent.

Complicaţii: sinuzite, otite, amigdalite, pneumonii.

Tratament: repaus, lichide suficiente, regim echilibrat, antitermice, bronhodilatatoare, mucolitice, expectorante, corticoizi, vitamine – în special C. Spălăturile nazale cu ser fiziologic sunt eficace întotdeauna. O formă clinică specială o constituie rinita alergică. Când rinita este provocată de polen se numeşte febră de fân sau coriză spasmodică sezonieră (apare în special primăvara sau vara), iar când este provocată de alte alergene se numeşte rinita alergică sau rinita spasmodică nesezonieră. Tratamentul constă în desensibilizarea specifică antihistaminice de sinteză, la nevoie corticoterapie.

Autor: Maria Dumitrache