Nu vezi cum urlă-n mine, desprinderea de tine?
Ce neagră-i astăzi crucea și zbaterea-n zadar
Rămăi, cununa mea, cu rădăcini divine,
Pe fruntea–mi aplecată, de dorul meu avar!

Cum crezi c-am să mai zbor, cu-o singură aripă
Când zborul lângă tine, mi-a fost bun-temerar?
De-acum îmi este frică… și frig în or’ce clipă
Și lacrima-mi brăzdează ființa cu amar!

Pe cin-o să mai mângâi, printre priviri albastre
Și cine-o să-mi asculte poemele cu har?
Cine-o să-mi schimbe ziua, și florile în glastre,
Când nopți pustii adastă-n alcovul plin cu jar!

Cum voi pășii de-acuma, fără un braț puternic?
La cine-o să mă jelui, de cruntul meu calvar,
Pe care piept s-adorm, cu râsul meu cucernic,
Doar plânsul mi-e podoabă de aur, pe altar!

Am fost ca două păsări, ce ne purtam apterul,
Printre hățișuri aspre, ne-am strecurat arar
Și taina fericirii ne căptușea misterul
Mi-ai fost copil si frate… și soț… si făurar!

Versuri de Rodica Radita Rapeanu