Poveste pictată în fire tainice (I)
Poveste pictată în fire tainice (II)
Poveste pictată în fire tainice (III)
Poveste pictată în fire tainice (IV)
Poveste pictată în fire tainice (V)

Când mâna Croitorului Inimii îi atinse fruntea , Arno simţi cum spiritul lui fu inundat de pace şi fericire încât uită de teamă care-l cuprinsese , iar o forţă caldă îl atrase către coroana de rozmarin . Fata îi era senină, şi cu încredere păşi spre sunetul râului ca să-l binecuvânteze pentru primul ritual care avea să-i aducă tămăduirea.
Croitorul Inimii construi din nori un templu care avea trei coridoare simple dar grandioase , şi cu o suflare le dădu reculegerea interioară , unde Arno avea să găsească începutul şi sfârşitul trupului lui dar şi a gândurilor . Cum intră în acel templu , simţi întregul său spirit cum se transformă în ceară, sub puterea Luminii care era îngropată în sicriul sufletului său .
Croitorul Inimii vroia să-i ofere o parte din fericirea pe care Arno o obţinuse cu decesul lui , dar ca ea să fie pe deplin completă , el trebuia să urmeze unul din cele trei coridoare care duceau spre eliberare , şi astfel când va ieşi din templu, să-şi dobândească Lumina Inimii.
După câteva secunde de tăcere, Arno descoperi în mijlocul primului coridor sufletul tatălui său , şi-n jurul lui era prins un cerc pansat cu nasturi albi având dimensiuni variate , iar lângă el stătea mama lui îmbrăcată în rochia timpului care o împiedica să înlăcrimeze la vederea fiului ei, dar îşi întinse mâinile de a-l cuprinde în braţele ascunse după razele Mântuirii , dar care se mişcau pe sunetul unui flaut al reîntregirii familiei şi dorului de atâţia ani în care nu-şi mai luase în braţe dragul şi iubitul ei prunc , lăsându-l singur din cauza unei boli care-i răpise creşterea şi maturitatea lui .
Cu lacrimi în ochi , la vederea părinţilor , Arno le sări în braţe aprinzând lanterna sufletelor lor în Universul Cerului . Mamei îi căzu la picioare, sărutându-le şi spălându-le cu lacrimile lui , iar tatălui îi desfăcu cercul ce-i îngrădea sufletul şi-l cultivă cu sufletul lui , astfel că familia se uni într-o legătură fără sfârşit , lipită cu laserul iubirii şi regăsirii.
Croitorul Inimii şi Gubia urmăreau darul spiritual de care avea parte Arno dar şi cum coridorul era mult mai luminos şi din fiecare nasture creştea cuvântul iubire şi miracol iluminat .

Atunci, el se apropie de Arno , şi-i spuse :
-Legătura dintre voi s-a stabilit . Părinţii tăi sunt aproape de tine de-acum înainte şi te vor iubi pe vecie , dar mai ai un singur coridor de pătruns şi acolo vei găsi locatarul care te-a iubit trupeşte şi care-ţi este proprietarul jumătăţii inimii tale . Pătrunde în acel coridor şi lasă-te descoperit de umbra acestui suflet care te aşteaptă de mulţi ani.
-Asa am să fac , spuse Arno , apoi continuă … dar de unde am să ştiu care din cele două coridoare am să găsesc pe cea cu care m-am iubit şi-am adorat-o mai mult decât viaţa mea ?
-Depinde doar de tine , Arno ! Loveşte-ţi sufletul cu gândul, şi dacă el îţi sună a gol înseamnă că în dreptul acelui coridor nu se va afla acea persoană , dar dacă sunetul este încărcat cu un sentiment care curge şi îi percepi lipsa , atunci acela este locul unde este iubirea ce-a fost şi, poate ce va veni .
Aşa a şi făcut Arno , stând în dreptul celor două coridoare care erau paralele cu locul unde el se aşezase , şi-a adunat gândurile toate şi le-a dat forma unui ciocan , apoi şi-a lovit sufletul cu ele până ce-a ţâşnit din el o revărsare de cântec care-i lipsea şi dintr-o dată o rază puternică s-a împletit cu un voal alb , împodobind cu străluciri părul unei femei pe care o venerase mult timp până ce ea trecuse în nefiinţă , căutând-o chiar şi după acel incident prin culorile şi imaginaţia lui, ca s-o prindă pentru ultima dată într-o tăcere blândă şi s-o aşeze într-un tablou, atingând-o blând cu petalele pensulei moi , împletindu-i trupul şi chipul în toate nuanţele fanteziste .
-Niciodată nu am fost atât de liniştit ca şi acum , iubita mea ! Sufletul vibrează de lumină , de note celeste care cresc şi scad oferind melodia noastră care ne-a unit într-un surâs , iubire . Sur, dragostea mea te-am desenat şi te-am pictat pe pânze cu pensula durerii . Durere pe care mi-a pricinuit-o moartea ta . Iartă-mă că nu am putut să te salvez de la înec . Iartă-mă ! spuse Arno cu lacrimi în ochi şi cu o voce stinsă în propria lui durere .
-Arno ! Arno ! Sufletul îmi e liniştit pentru că te-am iubit şi te iubesc , dragul meu . De când am aflat prin Telegraful Sfânt că vei veni , un singur gând aveam şi acela era de a te reîntâlni şi să-ţi spun ceea ce nu am reuşit să îţi rostesc. Mi-ai sădit speranţă şi inspiraţie în suflet, m-ai vindecat de îndoială şi m-ai pregătit să primesc iubirea şi inima ta , mi-ai arătat un drum presărat cu viaţă şi petale parfumate cu polen liniştit printre frunzele iubirii tale şi arta cu care ai ştiut să mă pictezi în ochii mei ca nimeni altcineva . Nu am ce să îţi iert ci doar să te iubesc din adâncul sufletului meu colorat de dragoste…a noastră înălţată dincolo de văile întunecoase , printre norii ce ne fierb simţurile şi ne înalţă într-un vis nepământesc, dar e doar al nostru .
-Sur…, mă sting ! Sur … luminez ! Surrrrrrr… .
-Nu te teme , Arno ! Am reîntregit inima dragostei noastre . Imediat vei ieşi din templu pentru a-ţi primi Lumina Inimii , iar eu te voi aştepta în Divinitatea Supremă după ce-ţi vei duce la final celelalte două rituale.
Arno asculta vorbele Surei complet copleşit într-un amestec de tihna cerească şi lumina redata la do minor . Mai târziu, după ce ieşi din templu , Croitorul Inimii îi spala chipul de trei ori cu apa din râul magic învelindu-i sufletul şi mai ales inima cu pulbere aurie şi aripi angelice , pentru că interiorul lui renăscuse din propria lui iubire , iar satisfacţia dragostei îi umpluse inima cu magia amintirilor cu viaţă, colecţionate dintr-o relaţie ce se pierduse din cauza decesului fiinţei ce-o iubise, dar şi de cele două pietre care i-au fost temelie şi i-au redat valoarea lui ca om , doar dându-i viaţa, părinţii lui . Părinţii ce l-au ocrotit prin trandafirii ce-i înconjurau casa , modelându-i frumuseţea sufletului şi gândurilor .
-Esti pregătit pentru cel de-al doilea ritual , îi spuse Croitorul Inimii .
Împreună cu Gubia şi porumbelul , după ce şi-a întregit inima , Arno paşi spre alta granita unde urma să fie binecuvântat cu Lumina Minţii . Trecură de palmieri şi multitudinea de culori date de petalele florilor , până ce ajunseră la un ecran grandios care emana o muzică religioasă redată de vocile unor păuni şi inorogi , activându-i amintirile legate de întâlnirile lui cu corul Bisericii în concertul de Paşti şi de Crăciun, susţinut în fiecare an până ce-a împlinit vârsta de optsprezece ani şi a părăsit localitatea natală .
-M-am întors în propria mea copilărie ? întrebă Arno pe porumbel .
-Sunt amintiri ce-ţi aparţin şi deţin zâmbetul şi fericirea inocenta a copilăriei tale, şi de unde ai deprins anumite învăţături ce-au adus la structura ta ca om , caracter şi comportament . Doar ca aceste învăţăminte le-ai uitat refugiindu-te în alte simţăminte care ţi-au adus numai suferinţe , lăsând rugăciunea şi glasul religios deoparte . Pentru a primi Lumina Inimii trebuie să intri în alt templu şi să îţi înlături obstacolele ce te-au blocat odată , prin rugăciune, smerenie şi curăţenia gândurilor . Ştiu că vei reuşi , pentru că eşti recunoscător vieţii pentru ce ţi-a oferit şi calitatea ta suprema eşti Tu .
Gubia întrerupse spusele porumbelului :
-A trebuit să moară ca să se nască din nou, porumbelule ?
-Exact , Gubia ! spuse porumbelul .Aşa cum Iisus a înviat din morţi şi s-a suit la Tatăl lui şi la Tatăl Nostru şi la Dumnezeul Lui şi la Dumnezeul Nostru şi s-a înfăţişat ucenicilor, zicându-le “Pace Vouă”, şi a suflat asupra lor şi le-a zis :”Luaţi Duh Sfânt!” , apoi a continuat , spunându-le “Cărora veţi ierta păcatele , le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine , vor fi ţinute ”, aşa se întâmplă cu orice suflet care moare pe pământ şi reînvie din morţi pe acest tărâm nepământesc , adică Divin .
-E adevărat , porumbelule că m-am pierdut de drumul spiritual , luând alte căi care , ziceam eu , îmi asigurau existenta , uitând de rugăciunile dinaintea mesei şi cele dinaintea culcării .
-Arno, şi Toma a avut îndoieli la un moment dat dar Iisus s-a înfăţişat în faţa lui şi i-a spus : “ Pentru că m-ai văzut , ai crezut . Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut !”
-Am fost un Toma , dar acum sunt pregătit să primesc Sfântul Duh rugându-mă aşa cum o făceam când eram tânăr .
Atunci , Arno îşi începu rugăciunea . Aşezat în genunchi cu mâinile împreunate lângă piept , rosti : “ Slăvindu-Te, Te slăvesc pe Tine, Doamne, că ai căutat spre smerenia mea şi nu m-ai dat în mâinile vrăjmaşilor, şi ai mântuit din nevoie sufletul meu. Şi acum, Stăpâne, să mă acopere pe mine mâna Ta şi să vină peste mine mila Ta, că s-a tulburat sufletul meu şi amarnic îi este să iasă din netrebnicul şi întinatul meu trup. Că nu cumva vicleanul sfat al celui potrivnic să-l întâmpine şi să-l poticnească întru întuneric, pentru păcatele cele făcute de mine, cu neştiinţă şi cu ştiinţa, în viaţa aceasta. Milostiv fii mie, Stăpâne, şi să nu vadă sufletul meu întunecatul chip al viclenilor diavoli, ci să-l ia îngerii Tăi cei străluciţi şi luminaţi. Şi când mă vei judeca, să nu mă apuce mana stăpânitorului acestei lumi, ca să mă surpe pe mine, păcătosul, în adâncul iadului, ci stai lângă mine şi-mi fii Mântuitor şi sprijinitor, pentru ca aceste chinuri trupeşti veselie sunt robilor Tăi. Miluieşte, Doamne, sufletul meu cel întinat cu patimile acestei vieţi şi, prin pocăinţă şi mărturisire, curat pe el îl primeşte, ca binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin. “
O lumină roşie se-mprăştia în jurul lui , iar în mijlocul ei se vedeau două mâini întinse care purtau o coroană de spini şi flori de mac , iar o voce ca un ecou îi spuse :
-Primeste praful iertării , coroana Luminii Minţii şi împreună cu Lumina Inimii vino în Divinitatea Supremă . Ia de la porumbel smirna şi aloe , aprinde-le şi îmbălsămează-te cu fumul lor , apoi împrăştie cenuşă şi pe trupul Gubiei .
Porumbelul făcu exact cum primise instrucţiunile de la Vocea Sfântă şi zâmbind îi înmâna cele două plante lui Arno .
Plantele aveau un parfum de nedescris , dar Arno nu fu împiedicat de mireasma lor şi îşi continua îmbălsămarea ca sufletul să-i înflorească , apoi cu cenuşa strânsă în mâini , o vântură pe trupul Gubiei exact cum îi fusese indicat . Totul prinsese contur . Toate aceste ritualuri aveau o singură explicaţie şi aceea era : darul naşterii lui , smerenia şi iubirea sufletească , drumul spre calea religios-mentală întreţinându-i spiritul cu puritate şi evlavios . Comuniunea care se stabilise în această Grădină îi umpluse golul ce-l avusese : întâlnirea cu persoanele iubite, spălarea spiritului prin rugăciune , privilegiul de a sta în templul norilor , iar acum putea să doarmă liniştit trupul lui , iar sufletul să-i fie Mântuit şi Luminat pe veci .
Ieşirea din Grădina îi aduse pe amândoi în casă . Gubia îşi lua rămas bun de la Arno cu lacrimi în ochi dar şi cu sufletul împăcat şi fericit că-şi găsiseră amândoi liniştea şi iubirea . Venise timpul ca ei să se despartă , continuându-şi fiecare drumul destinului pe căi diferite : ea pe pământ şi el în Divinitatea Supremă . Rostiră împreună o rugăciune , dar şi cu promisiunea smulsă Gubiei ca în fiecare seară se va ruga şi-n fiecare duminică , ori sărbătoare se va duce la Slujbă Bisericească , iar în Săptămâna Mare de Paşte care se apropia cu paşi repezi va ţine post , şi-n fiecare miercuri şi vineri din săptămână va încerca să postească .
“Mărturisesc Ţie, Doamne, Dumnezeul meu, Celui în Treime slăvit şi închinat: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh – păcatele mele făcute în toate zilele vieţii mele şi până în ceasul de fata cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul, cu vederea, cu auzul, cu mirosul, cu gustul, cu pipăitul şi cu toate simţurile mele sufleteşti şi trupeşti, prin care Te-am mâniat pe Tine, Dumnezeul meu, şi am nedreptăţit pe aproapele. Pentru toate acestea mă simt vinovat înaintea Ta şi vreau să mă pocăiesc. De aceea, cu smerenie, mă rog: iartă-mă şi mă dezleagă de toate păcatele, ca un bun şi de oameni iubitor. Amin. “

*

Arno a intrat în Divinitatea Supremă unde a fost întâmpinat de Iisus cu peşte , pâine şi vin , şi i-a zis : “ Urmează Mie” . Iar el L-a urmat şi stă lângă Fiul Tatălui Lui şi Fiul Tatălui Nostru , şi i-a apărut în chip de iepuraş cu o lumânare în formă de ou, în Noaptea de Înviere în vis Gubiei, şoptindu-i : “ Paşte Fericit, draga mea prietenă ! Hristos a Înviat !”.

Sfârşit

Autor : Maria Dumitrache