Pictează-mi iubite pe faţă surâsul,
Nu-i greu să o faci, doar pune culoare,
Înmoaie penelul în seva şi plânsul
Durerii din mine ce ţine cu gheare.

Mă strânge, mă taie şi-mi lasă pe chip
Doar brazde întoarse de plugul trăirii,
Iar sufletu-mi plânge-n străin anotimp
Şi caută-n tine puterea-nfloririi.

Hai, pune-mi din roşul ardorii în care
Mă vrei lângă tine mereu înflorită,
Mai şterge din umbre şi pune candoare
Şi fă-mă, iubite, să-ţi fiu o ispită.

Doar cerne-mi lumină prin sita iubirii,
Aşeaz-o-n verniuri să-mi dea strălucire,
Pe pânza-negrită dă forţă privirii,
Şi-aprinde dorinţa să ardă-n neştire.

Mă las zugrăvită-n pasteluri suave
Tu fii doar artistul picturii naive,
Hai, şterge din mine accentele grave
Şi pune-mi scânteia luminii divine.

Altarul iubirii îţi e şevaletul,
Eu, pânza ce-aşteaptă să fie pictată,
De tine maestre, arată-ţi talentul
Şi-n ploi de săruturi mă vreau vernisată.

Versuri: Angelina Nădejde

Pictura: Vladimir Volegov
“Anjuli Megan”, commissioned portrait in progress..