Începuturile artei plastice româneşti, laice datează din secolul XIX, până atunci, singura formă de manifestare în acest domeniu era arta decorativă şi murală, religioasă. Printre înaintemergători se numără şi Barbu Iscovescu, născut la 24 noiembrie 1816, la Bucureşti, în apropierea actualei Căi a Moşilor (se numea altfel, dar traversa Capitala, fiind pietruită). Numele său era Iehude Iscovici. Fraţii Golescu cu care a fost prieten îl numeau Itzkovitz, după ortografia germană. Tatăl, Haim era „zugrav de icoane” ( nu se folosea cuvântul pictor) şi l-a pus pe fiul său să înveţe arta cu meşteri germani, apoi ministrul Trebilor din Lăuntru ( actualul MAI) , banul Mihail Ghica îl trimite la Viena. A stat mult timp în străinătate, a risipit lucrări proprii care nu au mai ajuns în ţară, se ştie de o ”Vedere din Lyon” , datată în 1932, când pictorul avea doar 16 ani. Călătoreşte mai mult în Austria, vizitează palate, biserici, mănăstiri, locuri pitoreşti. Intâmplarea a făcut să-i ducă paşii la Mauthausen, unde pictează biserica din localitatea ce avea să-şi lege numele de unul din sinistrele lagăre ale morţii din timpul celui de al doilea război mondial.Dar Iscovescu a trăit cu un secol înaintea Holocaustului.

La Viena cunoaşte mulţi tineri din ţările române, majoritatea cuprinşi de freamăt revoluţionar, primeşte însărcinări, vizitează Banatul, pictează portrete, peisaje. În 1847 vine la Bucureşti, trecând prin Craiova, Balş, Podu-Olt, îl cunoaşte pe Gh. Magheru, viitorul şef al trupelor revoluţionare, iar la Bucureşti se întâlneşte cu pictorii Negulici, Rosenthal. Concepe drapelul revoluţionarilor, pe care scria „Libertate şi Frăţie”, drapel ce avea să fie capturat şi dus la Istanbul. Pe data de 11 iunie intră în Palatul lui Bibescu-Vodă, în fruntea revoluţionarilor. Continuă seria de portrete cu Gh. Magheru şi Nicolae Golescu. După înăbuşirea revoluţiei, se retrage la Braşov, merge la Abrud, în Munţii Apuseni, îl cunoaşte pe Avram Iancu,.îi face portretul, chiar mai multe, unul este realizat la Paris, după o schiţă. Apoi se întâlneşte cu exilaţii transportaţi pe Dunăre, face portretul lui Bolintineanu, ale unor militari sârbi. A lăsat peisaje de la Deva, Sighişoara, Turnu Roşu, Sibiu, etc. La Paris, îşi susţine traiul executând copii după Tizian, portrete de domnitori din istoria românilor. Este obligat să plece la Istanbul, unde îl vizitează Theodor Aman, mai tânăr decât Iscovescu, pe care îl cunoştea de la Craiova. Aman i-a dedicat tabloul „Ultima noapte a lui Mihai Viteazu”, iar după moartea lui Iscovescu adună o parte dintre lucrările acestuia şi le predă la Bucureşti, statului. În ciuda bolii pictează , inspirat de orientalismul Capitalei turce, ultima lucrare fiind datată la 27 mai 1954. Moare la 24 octombrie, în acelaşi an, la înmormântare participând Gh. Magheru, Al. Christofi, care contribuie la ridicarea unui monument la Pera. Epitaful a fost scris de D. Bolintineanu. Despre pictor au scris, mai târziu Moses Schwartzfeld, cărturar cu larg orizont, iar după ani, acad. George Oprescu. Fără a fi un mare artist, Barbu Iscovescu şi-a legat numele de cultura română, de procesul modernizării României.

Opera
portret de femeie, 1841
portretul lui C. Poienaru, 1847
portretul lui Nicolae Golescu,
portretul lui Avram Iancu 1849
Autoportret

Sursa:
revistacititordeproza.wordpress.com
wikipedia

Redactor: Maria Dumitrache