Zeci de pensionari din București și din alte orașe din țară au protestat ieri în fața Guvernului, nemulțumiți de pensiile mici. Oamenii spun că au muncit o viață întreagă, iar acum banii pe care îi primesc lunar de la stat sunt atât de puțini încât nu-și permit nici măcar să mănânce o masă decentă și să își cumpere medicamentele de care au nevoie. Manifestanții veniți din București, Bistrița-Năsăud, Bacău, Galați, Vâlcea, Dolj, Brașov și Suceava au cerut mărirea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut pe economie.

La 62 de ani, Măndica Toma are o pensie de 600 de lei. Femeia din București a muncit timp de 26 de ani ca electrician montator de aparate telefonice. La munca depusă de-a lungul vieții i s-ar fi părut normal să aibă o pensie de peste 1.000 de lei: „Pe unde te duci trebuie să dai câte ceva. Că și la medicul de familie trebuie să dai ceva că parcă ți-e jenă să nu dai nimic. Nu îți cere, dar te simți tu ca om. Fetele astea care fac fizioterapie, dacă nu le bagi nimic în buzunare îți taie din minute. Și trebuie să-i dai, dacă nu-i dai 10 lei te tratează cu spatele. Unele medicamente nu-s gratuite. Picături de ochi – 25 de lei. Dacă îți dai cu gel la picioare și ăla e 6-7 lei, 12-15 lei”.

Măndica nu e căsătorită și locuiește singură, la bloc: „Hai că acum pe timp de vară mă mai duc la femeile astea care stau la țară. Mai rămân pe acolo o lună, două, mai iau un pic de aer. Așa să plec într-un concediu, n-am cum, la 600 de lei”.

Cel mai greu îi este iarna, când întreținerea îi vine chiar și 280 de lei, adică aproape jumătate din pensie: „Ca să nu mai spunem curent, televizor, telefon”.

După ce își achită facturile, abia îi mai rămân bani de mâncare: „Mă duc când se închide piața, când pleacă lumea și iau roșii mai sparte. Îmi zice: „Ia-le doamnă cu 2 lei, cu 3 lei, ca să plecăm și noi acasă””.

„Vezi tineretul ăsta că mănâncă un pic din orice și-l aruncă pe stradă”

„E viață grea, ce să mai discutăm. La pensie doar că nu ne întindem pe burtă. Și când te duci în oraș și vezi tineretul ăsta că mănâncă un pic din orice și-l aruncă pe stradă … parcă ți-e nu știu cum. Ăștia te tratează cu fundul … să ajungi în situația să nu ai chiar nimic… e groaznic. Când ne vede pe stradă zice au ieșit și nebunii ăștia. Atâta timp cât muncești și ajungi la mâna ăstora să te trateze cu spatele, nu e frumos”, povestește femeia.

„Am un copil, nici el nu are. Cum să-i cer bani lui fii-miu?”, continuă ea.

Mai primește câte un ajutor de la asociația pensionarilor de care aparține: „Când era Ziua Pensionarului ne ajuta Dan Voiculescu. Dacă l-a băgat și pe ăsta la pușcărie, la întuneric, pe noi ne-a băgat în beznă și mai mult. De ce să nu recunoaștem că el dădea și de Paști, și de Crăciun? Toată lumea îl respectă. El dona la asociația pensionarilor. Și, văzând că avem pensie mică, ne suna [de la asociație – n.r.]. Zicea: „Uitați-vă, avem ajutoare”. Dădea câte 50 de lei. Dacă nu dădea bani, dădea alimente. Și de Paști, de Crăciun, aveam ce pune pe masă”.

În ciuda lipsurilor, pensionara spune că încearcă să arate decent atunci când iese din casă: „Mă vopsesc singură, eu mă pun pe bigudiuri, manichiură, pedichiură îmi fac singură. Ne mai dăm câte o bluză de la una la alta. Unii zic: „Ia uite cum arăți! Nu ești pensionară!”. Dar cum să vin? Cu-n șoșon și-un papuc?”.

“Pensionarii sunt tratați ca niște cerșetori. Vârsta a treia e o opțiune?”

Rodica Nistor are 61 de ani, e din Suceava, și spune că s-a săturat să fie tratată cu ostilitate din cauza vârstei pe care o are: „A aflat cineva care îi critică și îi privește pe pensionari ca pe niște cerșetori sociali că vârsta a treia e o opțiune? Dacă cineva are astfel de informații îmi schimb vârsta mea cu a lui. Pentru că pensionarii sunt tratați ca niște cerșetori, ca niște asistați sociali. Adică ei au optat să ajungă la vârsta a treia ca să cerșească, vor să li se dea ceva pe nemeritate?”.

„Ești umilit la tot pasul, ești tratat cu atâta ostilitate. Peste tot suntem tratați ca oameni demni de dispreț. Am o fiică în Danemarca și am venit cu un gust amar: ce diferență mare între cum ești tratat afară și aici. E suficient să spui că ești stresat, că de doare capul, și ești tratat ca om”, continuă femeia, care este și președintele Asociației Pensionarilor „Solidaritatea” Suceava.

Își amintește de câțiva jurnaliști care vorbeau foarte urât despre pensionari în timpul unei emisiuni televizate: „De vreo două ori i-am prins vorbind urât despre pensionari: „E, de bine ce nu mai pot stau numai prin parcuri, joacă șah”. La modul ăsta vorbeau, cu mult dispreț la adresa pensionarilor”.

Nistor crede că toată societatea din România „e dărâmată”: „Eu nu mai văd stat, instituții. S-a alterat atât de mult tot sistemul încât e legea junglei, care pe care. E distrugere politică, instituțională.
În Danemarca, statul e prezent peste tot. Statul ia impozite, de la cel mai mic la cel mai mare, care se întorc către cetățean, totul e sub controlul statului”.

Timp de 31 de ani, a lucrat ca biolog într-un laborator. Acum, are pensie de 1.400 de lei: „Oriunde ajungi la medic trebuie să plătești. Când treci de o anumită vârstă îți simți povara. Și într-o societate ca a noastră…”.

Îmbolnăvită cu hepatitele B și C de spitalele românești

Bucureșteanca Rodica Grecu are 63 de ani, iar pentru cei 20 de ani munciți primește o pensie de 520 de lei: „Am fost casieră. E foarte greu”. Deoarece este bolnavă de hepatita B, de hepatita C, de osteoporoză și are probleme și cu inima, nu poate primi tratament pentru niciuna dintre boli: „Am fost la Fundeni acum 15 ani: n-a putut să-mi facă puncția că am rinichiul căzut. Dacă îmi dă de ficat, îmi face rău la inimă. Dacă îmi dă de inimă, îmi face rău la stomac și la osteoporoză. Și nu pot să iau niciun medicament. Situația e foarte grea”.

Pensionara spune că a luat ambii viruși hepatici din spital. În 1976 a fost infectată cu hepatita B: a avut o sarcină extrauterină și i s-a făcut o transfuzie de 5 litri de sânge. După 20 de ani, în 1995, a ajuns iar în spital din cauza unui chist ovarian. Atunci a luat din spital și hepatita C: „Iar a trebuit să-mi pună sânge și am luat și pe C, ca să vedeți sistemul …”.

„Și din 5 milioane ce să plătesc mai repede? Întreținerea e 2 milioane și ceva. Acum îmi cade o unghie. M-am dus să-mi iau Exoderil. Păi îmi permit să dau 300.000 de lei pe așa ceva? Dantura … nu ne putem duce. Nu mai putem mânca. Măcar o stomatologie gratuită să ne facă și nouă. Nu mai mâncăm și nu mai luăm medicamente. Măcar să facă un spital ceva pentru pensionari cu pensii până în 7 milioane. Să avem gratuit o stomatologie, un tomograf”, spune ea.

Rodica speră că executivul va înțelege că nu poate să trăiască din 520 de lei pe lună: „Măcar să mai îmi dea un milion, să am 6-7 milioane”. Nu are pe nimeni care să o ajute: soțul său a murit, iar fiul său câștigă 9 milioane pe lună: „De muncit nu putem munci pe nicăieri că te dă la o parte, zice că ești pensionar. Și atunci ce să facem, murim pe stradă?”.

Bolnavă de hepatită, dosar refuzat: „Nu-mi dă niciun tratament la anii mei”

Silvia Pancu a muncit timp de 38 de ani. Bucureșteanca de 68 de ani are acum o pensie de 841 de lei: „Am lucrat în comerț, am ieșit de la bufetul de la Camera Deputaților cu o pensie mizerabilă”.

Suferă de mai multe boli, dar nu are bani să se trateze așa cum ar trebui: „Am și diabet, și tensiune oscilantă. Ca să mă duc la un dentist nu-mi permit să îmi fac o lucrare… nici nu pot să mănânc”. În plus, are și hepatita C, dar din cauza vârstei înaintate i s-a respins dosarul și nu va primi tratament: „Nu-mi dă niciun tratament că sunt depășită, a zis că la anii mei… adică strică orzul pe gâște. Este cumplit. Dacă te duci la doctor se uită la tine ca la nu știu ce: „E, ce-i mai trebuie lu’ asta?””.

Silvia Brichiș din București este într-o situație la fel de disperată. Are 67 de ani și primește o pensie de 640 de lei: „Mi-a murit și soțul și un băiat care aveam bază în el. Soțul meu a fost bolnav de cancer, am vândut apartamentul ca să-l tratez și tot nu l-am salvat. Am avut în 5 luni doi morți. Acum stau în garsoniera lui soacră-mea, care a murit”.

Problema ei cea mare e că stă într-o locuință care nu-i aparține, așa că nu poate să beneficieze de niciun ajutor de la autorități (pentru încălzire, de pildă): „Eu stau în garsoniera lui soacră-mea și nu pot să iau niciun ajutor de la primărie. N-am acte pe casă”.

Vasilica Mielu, o pensionară de 56 de ani din București, spune că se descurcă mai bine cu banii deoarece soțul său încă lucrează. Altfel, nu crede că ar putea trăi din pensia ei de 700 de lei, pe care o primește de la stat pentru cei 33 de ani de muncă: „Am lucrat în confecții și în tipografie. Mă descurc pe spatele soțului, stând cu mâna întinsă, că altfel nu. El e salariat. Ne descurcăm destul de greu, dar nu ne aude nimeni”.

Femeia spune că ar fi normal să aibă o pensie de cel puțin 10-12 milioane: „Peste 10-12 milioane ar fi normal. Hai peste 10 ca să nu cerem prea mult”.

„Să mă tot împrumut … mă automutilez sufletește”

„E o problemă de demnitate umană”, este de părere Victoria Mancaș din București, în vârstă de 65 de ani. Are o pensie de 828 de lei: „Aproape că urăsc cifra asta, că nu pot face mare lucru cu banii”.

De la o lună la alta e forțată să se împrumute de la Casa de Ajutor Reciproc sau de la asociațiile de pensionari. Rar reușește să scape de datorii: „Să mă tot împrumut … mă automutilez sufletește. Mă tot gândesc cum Dumnezeu să fac să mă descurc”.

Pensionara spune că i-a ajuns până în gât să tot caute haine prin magazinele cu lucruri la mâna a doua: „Este sub demnitatea mea. Am muncit o viață și când să ne luăm și noi un lucrușor care ne place…”. Femeia consideră că statul ar trebui să îi recunoască și munca pe care a depus-o în beneficiul familiei sale, pentru soț și pentru copii: „Mi s-ar părea corect dacă o parte din banii care i-a cotizat soțul mi s-ar cuveni mie. Munca mea pentru familie nicicum nu o să fie recompensată niciodată. Nu e corect. El a muncit și a cotizat. Eu am muncit pentru el, pentru familie. Munceam în 3 schimburi: serviciul meu, cel pentru familie și separat pentru soț. Ar merita femeile din România [o parte din banii cotizați de soț – n.r.] pentru munca depusă?”.

Victoria își amintește că, după ce a născut un copil, s-a întors la muncă după 4 luni și jumătate: „Că atunci așa era”. Iar în comunism lucra în fiecare sâmbătă, plus două duminici pe lună: „La 12 noaptea mă culcam întotdeauna, din tinerețe până la bătrânețe ca să fac tot pentru soț și pentru copii. Pantaloni călcați, cămăși spălate, și cu mâna la vremea aceea. Și mâncare zilnic”.

Amintiri de la locul de muncă: „Era frig de mi se anchilozau picioarele”

În vârstă de 61 de ani, Mariana Ciobanu din Craiova, județul Dolj, povestește că se luptă cu instituțiile statului ca să i se recalculeze pensia. A muncit timp de 41 de ani, mai întâi ca măcelar tranșator, iar apoi ca țesătoare, și are pensie de 700 de lei. Deocamdată, recalcularea i-a fost refuzată din motive birocratice: nu are o adeverință completată, spune femeia. Întreprinderea la care a lucrat a trecut prin mai multe schimbări: „Acum îi zice altfel, de 3 ori s-a vândut până acuma. A murit arhivara de la întreprindere și nu poate să îmi recalculeze pensia că n-a deblocat Bucureștiul postul de arhivar. Arhivarul ar trebui să completeze adeverința. Nu mai au ștampile, nu mai au nimic. Cică s-au pierdut”.

„Unii au beneficiat de grupele de muncă, alții nu. Eu nu. Consider că am muncit o muncă foarte grea: am muncit în frig, cu țeava de amoniac la un metru de mine. Conducta de amoniac întreținea secția să fie rece. Era frig de mi se anchilozau picioarele”, rememorează fosta angajată.

Iarna abia reușește să își plătească întreținerea. Cunoscuții i-au spus să se împrumute la bancă: „Păi îmi ia banca casa. Am glandă la gât, sunt văduvă, nu mai pot să-mi plătesc factura. Nimeni la Dolj nu mă bagă în seamă”.

E foarte dezamăgită că la protestul pensionarilor nu a venit nicio televiziune, deși unii dintre manifestanți au venit de la sute de kilometri depărtare: „Ne-am săturat. Cu noi au șters pe jos, am fost slugile României. Lumea nu mai iese la votare”.

Nici Marinela Pascaru, o pensionară de 62 de ani, nu mai crede în promisiunile oamenilor politici: „E vorba de o situație politică plină de conflicte. Dacă ar fi o atmosferă de pace, calm și înțelegere între Guvern și președinte, pentru binele țării și pentru bunul mers al lucrurilor din țară, poate și mediul de afaceri ar avea cu totul alt climat. Nu e vorba de tachinare între copii. Puțin le pasă de țară. Salariile sunt atât de mici în mediul privat, sunt copii care muncesc pe 7 milioane și ceva. Un om nu poate cu un salariu să se descurce, să-și țină un copil în școală, să-și plătească facturile”.

„Guvernanții știu bine că pensionarii ar fi o forță”

„Ne aflăm azi aici pentru a-i atenționa pe guvernanți că în 2012 ne-au promis marea cu sarea, ne-au mințit și ne-au păcălit. Suntem aici ca să le aducem aminte că existăm și peste o lună de zile vine scadența la ce au promis. Și noi îi vom sancționa ca atare”, spune și Mihai Bertea, vicepreședinte al Sindicatului Liber al Pensionarilor din Brașov. Sindicatul cere ca doar pensiile mai mari de 2.000 de lei să se impoziteze și solicită mărirea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut pe economie.

Marin Iancu, președintele Federaţiei Naţionale “Solidaritatea” a Pensionarilor din România (FNSPR), arată că, potrivit legii, punctul de pensie ar trebui să fie de 45% din salariul mediu brut pe economie, însă de-a lungul timpului au fost date alte ordonanțe care au înghețat pensiile: „Legea fost grosolan și abuziv încălcată. În mod normal, punctul de pensie a fost fixat la 45%. Acum e la 34,4%, prin eludarea legii. 790,7 lei este punctul de pensie în 2014 și trebuia să fie 1035,2. E vorba de 200 și ceva de lei care au fost luați de la pensionari”. Iancu spune că pensiile nu au mai crescut din 2009.

„Prin devalorizarea leului noi am rămas cu pensii mici față de cheltuielile mari”, arată și Ioan Chira, un pensionar de 68 de ani din orașul Bistrița.

“Nu s-a respectat legea în privința punctului de pensie. Nu vrem măriri de 2%, 5%, vrem să se respecte legea. Atunci când s-ar respecta punctul de pensie și modul de calcul prevăzut de lege, pensiile ar crește mult mai mult”, continuă el. Pentru cei 16 ani în care a fost consilier juridic la o fabrică, omul primește acum o pensie de 400 de lei. Dacă pensia i s-ar calcula conform punctului de 45% din salariul mediu brut, ar avea o pensie cu 200-300 de lei mai mare, spune el.

Nu crede în argumentul că statul nu are bani să mărească pensiile: „Bani sunt destui. E suficient să se încaseze la stat marii datornici, adică clientela politică. Dacă s-ar încasa toate impozitele și dacă nu s-ar mai face cheltuieli inutile, ar fi bani destui. Toate marile investiții la noi sunt mai mari ca în alte părți ale lumii. E suficient să dăm ca exemplu autostrăzile. Tot felul de serbări și de cheltuieli cu tot felul de zile inventate, spectacole care se dau în beneficiul primarilor și a partidelor din care fac parte pentru voturi. Pensionarii au nevoie de drepturile lor, nu de mită electorală. Guvernanții, prin diferite metode, încearcă să dezbine pensionarii. Ei știu bine că pensionarii ar fi o forță”.

„Dacă facem un calcul, peste 80% din pensionari sunt sub media sărăciei. După ce-și plătesc cheltuielile de la bloc rămân cu 100 de lei de om. Doi se mai descurcă, dar dacă nu sunt doi? Iar dacă au avut nenorocul să fie și unul din ei bolnav, nu se descurcă. Sunt muritori de foame”, conchide el.

Articol preluat de pe yahoo.com