Paşii făcuţi de omenire în 2014 în explorarea spaţiului cosmic
31 decembrie 2014, ora 11:30, in categoria Spatiul cosmic, Stiri
Spațiul este “ultima frontieră”, pe care omul o explorează permanent pentru a-și asigura supraviețuirea ca specie, în fața unor pericole imediate care ne amenință planeta, așa cum sunt încălzirea globală, epuizarea resurselor în contextul suprapopulării planetei, dar și a unor amenințări cosmice, precum exploziile de raze gamma, impactul cu asteroizi sau comete și, în ultimă instanță, moartea Soarelui, reactorul nuclear care asigură energia sistemului nostru solar.
Anul 2014 a fost unul bogat în evenimente și descoperiri astronomice atât pentru puterile spațiale consacrate – SUA, Rusia și Europa, dar și pentru noile puteri emergente din domeniul spațial, China, Japonia și India.
NASA a lansat un nou satelit din sistemul TDRS
NASA a lansat la sfârșitul lunii ianuarie satelitul TDRS-L, unul dintre sateliții care formează rețeaua TDRS ce asigură comunicațiile în spațiu printre altele cu Stația Spațială Internațională (ISS). Sistemul de TDRS, de asemenea denumit “‘Nasa’s Space Network”, are capacitatea de a furniza servicii de comunicații în bandă largă aproape continuu pentru nave spațiale pe orbita joasă a Pământului, inclusiv ISS, telescopul spațial Hubble sau rețeaua NASA de sateliți de observație a Pământului .
Opportunity, de 10 ani pe Marte
Roverul Opportunity a împlinit în luna ianuarie 10 ani de când explorează suprafața planetei Marte, un miracol tehnologic dacă luăm în considerare condițiile de la suprafața acestei planete dar și faptul că misiunea inițială a roverului urma să se încheie la 3 luni după asolizare. Roverul autonom Opportunity, denumit oficial “Mars Exploration Rover — B” sau “MER-B”, a fost trimis pe Marte alături de “fratele său geamăn”, roverul Spirit, pentru a explora suprafața acestei planete. Opportunity a asolizat cu succes în regiunea Meridiani Planum la 25 ianuarie 2004, la trei săptămâni după ce Spirit (MER-A) a asolizat pe cealaltă parte a Planetei Roșii, la 4 ianuarie 2004. Printre realizările importante ale misiunii lui Opportunity se numără descoperirea în premieră a unui meteorit căzut pe o altă planetă.
FEBRUARIE
NASA construiește un “frigider atomic” pentru experimente pe ISS
NASA anunța la începutul lunii februarie că va amenaja cel mai rece loc din Universul cunoscut, la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), sub forma dispozitivului denumit Cold Atom Lab, care va fi, practic, un frigider atomic cu potențialul de a conduce la descoperirea unor noi forme de existență ale materiei și alte fenomene cuantice. În interiorul acestui frigider atomic temperatura va ajunge până foarte aproape de zero absolut (0K sau—273,15°C — este punctul de pe scara termodinamică la care energia termică a unui sistem își atinge minimul, în sensul că sistemul nu mai cedează căldură). În Cold Atom Lab temperatura va fi doar cu aproximativ 0,0000000001 grade mai ridicată decât valoarea de zero absolut. O astfel de temperatură este atât de scăzută încât atomii introduși într-un astfel de mediu se opresc din spin. Acest “frigider atomic” va fi transportat pe ISS în 2016.
Recoltă de legume pe ISS
Astronauții ruși au anunțat la începutul lunii februarie că au reușit să recolteze legume din mini-grădina aflată la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS). Astronauții au cultivat legume japoneze și grâu pitic, ale cărui grăunțe sunt de o calitate excelentă. Ei vor să cultive anul viitor orez, roșii și ardei în sera de pe ISS.Aceste culturi vor completa alimentația astronauților în timpul misiunilor, dar se va și verifica, prin ele, dacă plantele astfel obținute suferă modificări de ordin genetic în spațiu.
MRO a fotografiat un crater recent la suprafața lui Marte
Sonda spațială Mars Reconnaisance Orbiter (MRO), aparținând NASA, a fotografiat la suprafața planetei Marte un crater produs în urmă cu aproximativ 3 ani. Oamenii de știință susțin că acest crater s-a format cândva în perioada iulie 2010 — mai 2012. Craterul are aproximativ 30 de metri în diametru și este înconjurat de o zonă de impact vastă. Asteroidul sau cometa care a generat acest crater de impact — aflat la 3,7 grade latitudine nordică și 53,4 grade longitudine estică — a împrăștiat materie pe o rază de 15 kilometri de la epicentrul de impact. Astfel de cratere nu sunt deloc rare la suprafața lui Marte, planetă “bombardată” de asteroizi timp de milioane de ani.
Pe Marte, astfel de cratere de impact, similare ca dimensiuni, apar cu o frecvență de peste 200 pe an. Sonda MRO, care face parte dintr-o misiune cu un buget de 720 de milioane de dolari de studiere a suprafeței planetei Marte, a fost lansată în august 2005 și a ajuns pe orbita Planetei Roșii în martie 2006.
NASA a anunțat existența apei în atmosfera unei exoplanete gazoase
Agenția Spațială Americană a anunțat descoperirea de vapori de apă în atmosfera exoplanetei Tau Bootis b, un corp cosmic fierbinte din clasa planetelor gazoase gigantice, așa cum este Jupiter sau Saturn, în sistemul nostru solar. Exoplaneta Tau Bootis b este una dintre primele planete din afara sistemului nostru solar descoperite de astronomi. Existența acestei planete a fost raportată în 1996, la aproximativ 51 de ani lumină distanță — o distanță relativ mică în termeni astronomici. Această planetă a fost inclusă în clasa obiectelor “jupiteriene fierbinți” pentru că este o planetă gazoasă masivă, aflată pe o orbită foarte apropiată de steaua din sistemul său solar. Pentru a analiza compoziția chimică a atmosferei lui Tau Bootis b, cercetătorii au folosit un spectrometru și i-au examinat strălucirea. Diferite tipuri de molecule reflectă diferite lungimi de undă ale luminii, iar analiza acestor lungimi de undă dezvăluie identitatea chimică a acestor elemente.
Telescopul Kepler a descoperit 715 noi exoplanete.
Telescopul spațial Kepler, aparținând NASA, a identificat alte 715 exoplanete, aproape dublând numărul planetelor din afara sistemului nostru solar a căror existență a fost confirmată. Conform anunțului făcut la sfârșitul lunii februarie, aproximativ 94% dintre planetele nou-descoperite sunt mai mici decât planeta Neptun, observație care susține ipoteza că în galaxia noastră, Calea Lactee, planetele telurice, categorie din care face parte și Pământul, sunt foarte numeroase.
Majoritatea celor 715 exoplanete orbitează în apropierea stelelor “mamă”, temperaturile la suprafața lor fiind mult prea ridicate pentru a susține viața așa cum o cunoaștem noi. Patru dintre aceste planete sunt doar puțin mai mari decât Pământul (cea mai mare dintre ele este de 2,5 ori mai mare decât Terra) și se află pe orbite aflate în zona de aur — suficient de aproape față de steaua mamă pentru ca apa să nu înghețe dar suficient de departe pentru a nu se evapora. Telescopul orbital Kepler, un proiect care a costat 600 de milioane de dolari și a fost lansat în martie 2009, are drept principal obiectiv vânătoarea de exoplanete în cadrul galaxiei noastre. Telescopul descoperă planete urmărind variațiile de strălucire a stelelor, variații provocate de interpunerea între stele și oglinda telescopului a posibilelor planete.
MARTIE:
NASA va trimite o sondă robotică pe Europa, satelitul lui Jupiter
La începutul lunii martie NASA a anunțat că pregătește o curajoasă misiune de explorare a satelitului Europa, din sistemul de sateliți al giganticei planete gazoase Jupiter, în căutarea unor eventuale forme de viață. În propunerea sa bugetară pentru anul 2015, Agenția spațială americană solicită aprobarea sumei de 15 milioane de dolari pentru demararea primelor etape din pregătirea unei misiuni cu o sondă robotică autonomă la suprafața din gheață a satelitului jupiterian. Sub crusta de gheață de la suprafața lui Europa se află un ocean în care ar putea exista viață.
NASA anunță descoperirea “semințelor” găurilor negre supermasive din centrul galaxiilor
Agenția Spațială Americană a analizat o serie de informații obținute prin intermediul telescopului orbital Wide-field Infrared Survey Explorer (WISE) și a ajuns la concluzia că găurile negre supermasive sunt localizate chiar și în centrul unor galaxii pitice. Această descoperire este foarte importantă pentru că până acum se credea că aceste găuri negre se formează în urma ciocnirii dintre galaxii.
O gaură neagră este un obiect astronomic limitat de o suprafață în interiorul căreia câmpul gravitațional este atât de puternic, încât nimic nu poate scăpa, suprafață denumită “orizontul evenimentului”. Dintr-o gaură neagră nu poate evada nici măcar radiația electromagnetică (spre exemplu lumina) și astfel interiorul ei rămâne mereu negru, invizibil decât prin efectul pe care îl exercită asupra obiectelor cosmice din jur, de aici provenind și numele. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES
APRILIE:
Vast ocean subteran pe un satelit al planetei Saturn
Oamenii de știință au anunțat la începutul lunii aprilie descoperirea unui vast ocean sub suprafața de gheață a unuia dintre sateliții planetei Saturn, Enceladus. Această descoperire a fost făcută de cercetători americani și italieni prin intermediul sondei Cassini, o sondă rezultată în urma unei colaborări între NASA și ESA și care se află de 17 ani în apropierea lui Saturn, studiind această planetă, celebrele sale inele dar și sateliții săi. Acest ocean de apă lichidă — puțin mai mare decât Lake Superior din America de Nord — se află la polul sud al lui Enceladus. Datele obținute de cercetători nu indică o eventuală extindere spre polul nord a acestui ocean, conform coordonatorului acestui studiu, Luciano Iess de la Universitatea Sapienza din Roma. Acest corp de apă are adâncimea medie de 40 de kilometri și se află sub mai mulți kilometri de gheață. Pe Pământ, acest corp de apă s-ar întinde între Polul Sud și Noua Zeelandă.
Roverul Curiosity a ajuns într-o nouă destinație de studiu
Roverul Curiosity, aparținând NASA, a ajuns, la începutul lunii aprilie, într-o nouă zonă de interes la suprafața lui Marte și a început să adune mostre de sol și rocă pentru analiză. Roverul a realizat și o serie de noi fotografii după ce a încheiat (la 2 aprilie) ultimii 30 de metri ce trebuiau parcurși până în vârful unei mic deal, botezat Kimberley. În această zonă se află patru tipuri de roci marțiene, oferindu-i roverului Curiosity foarte multe oportunități de studiu.
NASA a descoperit prima exoplanetă locuibilă de mărimea Terrei
La jumătatea lunii aprilie o echipă internațională de astronomi a anunțat descoperirea primei planete din afara sistemului nostru solar de o dimensiune comparabilă cu cea a Terrei și pe care apa ar putea exista în stare lichidă, fapt care ar face viața posibilă. Ceea ce face ca această descoperire să fie deosebit de interesantă este faptul că această planetă, botezată Kepler-186f, are o dimensiune asemănătoare cu cea a Terrei și se rotește în jurul unei stele pitice, care este mai mică și mai puțin caldă decât Soarele, aflându-se într-o zonă temperată unde apa poate fi lichidă.
Din cele aproape 1.800 de exoplanete descoperite în ultimii 20 de ani, circa 20 se rotesc pe o orbită în jurul stelei lor în zona locuibilă sau “zona de aur”. Kepler-186f se află într-un sistem stelar situat la 490 de ani lumină de Soare și care cuprinde cinci planete, toate de o mărime apropiată de cea a Terrei. Dar ea este singura locuibilă, celelalte fiind prea apropiate de steaua lor.
NASA vizează trimiterea unei sonde robotizate pe unul dintre sateliții lui Marte
Amprenta pe care și-o lasă NASA pe planeta Marte este din ce în ce mai pregnantă, Agenția spațială americană anunțând că are în proiect trimiterea în următoarea decadă a unei sonde robotizate spre unul dintre cei doi sateliți minusculi ai Planetei Roșii, Phobos și Deimos. Cercetătorii și inginerii de la NASA Ames Research Center din Moffett Field, California, se gândesc la un concept low-cost de misiune prin care să trimită o sondă robotizată spre unul dintre sateliții Planetei Roșii. Această sondă ar urma să fie construită după tipul sondei Lunar Atmosphere and Dust Environment Explorer (LADEE), sondă care a costat 280 de milioane de dolari și care se află pe orbita circumselenară din septembrie 2013.
Majoritatea oamenilor de știință sunt de părere că Phobos și Deimos sunt foști asteroizi care au fost capturați de atracția gravitațională exercitată de Marte. Cele două luni sunt non-sferice, având forma unor cartofi. Phobos are în medie doar 22 de kilometri în diametru, iar Deimos doar 12,4 kilometri. Prin comparație, diametrul Lunii este de 3.475 de kilometri. Phobos se află pe o orbită la distanța de 6.000 km de Mate, iar Deimos orbitează Planeta Roșie de la distanța de 20.070 km.
Cea mai rece “stea” descoperită până în prezent se află la 7,2 ani lumină de Soare
O pitică brună, o stea moartă înainte de a-și aprinde cuptorul nuclear, aflată în “vecinătatea” sistemului nostru solar, este cel mai rece obiect cosmic de acest fel descoperit până în prezent, la suprafața sa înregistrându-se temperaturi medii apropiate de cele de la Polul Nord al Pământului, anunța la sfârșitul lunii aprilie o echipă de cercetători de la Centrul pentru Studiul Exoplanetelor din cadrul Universității statului Pennsylvania. Un alt element important al acestei descoperiri este că această stea (denumită WISE J085510.83-071442.5) se află și foarte aproape de Soare, la doar 7,2 ani lumină distanță — “o aruncătură de băț” în termeni astronomici, fiind a patra cea mai apropiată stea de Soare.
Această pseudo-stea a fost descoperită prin intermediul telescoapelor spațiale Wide-field Infrared Survey Explorer (WISE) și Spitzer Space Telescope, aparținând NASA. Piticele brune se mai numesc și stele ratate pentru că dispun de majoritatea caracteristicilor necesare unei stele, dar nu au masa suficient de mare pentru a porni reacțiile de fuziune nucleară din nucleul lor. Prin urmare, aceste obiecte cosmice nu produc lumină și seamănă mai degrabă cu niște planete gigantice. Unele dintre aceste pseudo-stele sunt suficient de reci pentru a avea atmosfere asemănătoare planetelor gigantice gazoase.
MAI:
Ganymede, unul dintre sateliții lui Jupiter, ar putea ascunde oceane dispuse în straturi
La începutul lunii mai a fost publicată informația că Ganymede, unul dintre sateliții giganticei planete gazoase Jupiter, ar putea ascunde oceane de apă dispuse în mai multe straturi sub suprafața înghețată, existând chiar și posibilitatea ca în aceste oceane să existe viață microbiană. Sonda Galileo, aparținând NASA, a survolat acest corp cosmic în anii ’90 și a confirmat existența unui ocean subteran, identificând și dovezi ale salinității acestui ocean. Ganymede, care are un diametru de 5.300 km, este cel mai mare satelit natural din sistemul nostru solar, fiind mai mare decât planeta Mercur.
O echipă de cercetători a realizat un model computerizat în funcție de datele cunoscute despre acest satelit, ținând cont și de modul în care sarea mărește densitatea lichidelor în condițiile extreme prezente în subsolul lui Ganymede. Pe lângă acest model computerizat, ei au apelat și la un experiment de laborator privind modul în care evoluează oceanele saline subterane. Steve Vance, astrobiolog NASA de la Jet Propulsion Laboratory din California, susține că pe acest satelit ar putea exista un strat de gheață la suprafață, urmat de un strat de apă în stare lichidă, apoi încă un strat de gheață și încă un strat de apă și un al treilea strat de gheață sub care s-ar afla un ultim strat de apă care ar ajunge până la stratul de rocă care formează crusta acestui satelit. Apa din ultimul strat ar avea cel mai ridicat grad de salinitate, fiind și implicit cea mai densă.
Sistemele solare binare oferă condiții mai bune pentru viață decât sistemele cu o singură stea
Sistemele planetare formate în jurul unei perechi de stele oferă condiții mai bune pentru apariția și dezvoltarea vieții pe planetele și lunile acestor planete decât sistemele solare de tipul celui din care face parte și Pământul, cu o singură stea, conform unui nou studiu realizat la Universitatea Texas din El Paso și publicat în luna mai. Stele binare își atenuează reciproc radiațiile emise și își temperează una alteia vântul solar, oferind astfel un mediu mai potrivit pentru apariția vieții și o zonă de aur mai extinsă în care poate apărea viață. Zona de aur este regiunea aflată la distanța potrivită față de stea/stele pentru ca apa să se mențină în stare lichidă (suficient de cald pentru ca apa să nu înghețe, dar și suficient de răcoare pentru a nu se evapora).
NASA dorește să trimită în 2020 primele semințe de plante pe planeta Marte
Cercetători de la NASA au propus, la jumătatea lunii mai, includerea unui experiment de creștere a unor plante în cadrul următoarei misiuni a unui rover autonom ce va fi trimis spre planeta Marte în 2020, pentru a observa dacă se pot dezvolta plante în condiții de seră, în mediul ostil pentru viață al Planetei Roșii. Acest experiment, denumit Mars Plant Experiment (MPX), ar putea reprezenta punctul de pornire al colonizării și apoi teraformării Planetei Roșii.
“Pentru a construi o bază sustenabilă, pe termen lung, pe Marte, trebuie să ne asigurăm că măcar plantele pot crește în mediul acestei planete”, a declarat coordonatorul științific al experimentului MPX, Heather Smith, de la Centrul de Cercetare Ames al NASA, din Mountain View, California. În cadrul experimentului va fi folosită o cutie “CubeSat” — carcasa unui satelit mic și ieftin — ce va fi fixată la exteriorul roverului. În această cutie se va afla aer de pe Pământ și aproximativ 200 de semințe de Arabidopsis, o plantă mică, cu flori, folosită frecvent în experimente științifice.
NASA publică o simulare a formării unei găuri negre
Două stele neutronice superdense se distrug una pe cealaltă, formând o gaură neagră, într-o simulare realizată pe un supercomputer aparținând NASA. Cele două stele neutronice incluse în simulare sunt rămășițele unor explozii stelare de tip supernovă produse într-un sistem stelar binar. Stele neutronice din simulare au 1,7 mase solare și respectiv 1,4 mase solare. Cele două stele se îndreaptă în spirale una spre cealaltă, se deformează una pe cealaltă și își smulg materia. Cea mai mare o distruge pe cea mai mică, provocând o erupție sub forma unui braț în spirală în jurul stelei mai mari. Conform simulării, la doar 13 milisecunde după ciocnire, steaua neutronică mai masivă a acumulat deja mult prea multă masă pentru a-i susține gravitația și se prăbușește în sine, generând o nouă gaură neagră.
Marea Pată Roșie a planetei Jupiter s-a micșorat foarte mult
Marea Pată Roșie a planetei Jupiter, cea mai puternică furtună din întregul nostru sistem solar, a ajuns la cel mai mic diametru observat până în prezent, la jumătatea lunii mai. Cele mai noi imagini ale furtunii surprinse prin intermediul telescopului spațial Hubble indică faptul că diametrul acesteia a scăzut la 16.496 de kilometri, mai puțin de jumătate din diametrul pe care-l avea această furtună la sfârșitul secolului XIX.
La un moment dat astronomii susțineau că trei planete Pământ ar încăpea în această furtună, dar în prezent nu mai încape decât o singură planetă de dimensiunea Pământului. În plus, conform astronomilor, reducerea acestei furtuni este accelerată. Observațiile făcute de astronomi amatori în cursul anului 2012 indicau că diametrul acestei furtuni se reduce cu 933 de kilometri pe an. Deocamdată nimeni nu știe cu exactitate care sunt cauzele acestei reduceri.
Roverul Curiosity și-a încheiat forarea pe Marte și se pregătește din nou de drum
Roverul Curiosity, aparținând NASA și aflat într-o misiune de explorare la suprafața planetei Marte, și-a încheiat, în a doua jumătate a lunii mai, activitatea de forare în blocul de gresie denumit “Windjana”, preluând mostre pentru a le analiza cu instrumentele de bord și și-a reluat drumul spre poalele Muntelui Sharp, destinația sa finală în cadrul acestei misiuni.
Curiosity a reușit să facă o incizie de 6,4 centimetri adâncime în blocul de gresii Windjana, la începutul acestei luni, finalizând cu succes cea de-a treia operațiune de colectare de mostre de la asolizarea în Craterul Gale în august 2012. Cele două operațiuni anterioare de forare, produse într-un sit cu roci sedimentare din argilă și respectiv pe situl Yellowknife Bay, au permis oamenilor de știință de la NASA să certifice faptul că Planeta Roșie ar fi putut susține viață microbiană în urmă cu miliarde de ani.
Compania SpaceX a prezentat varianta pentru transport de astronauți a capsulei spațiale Dragon
Space Exploration Technologies (SpaceX) a prezentat la sfârșitul lunii mai o variantă îmbunătățită și adaptată pentru transportul astronauților a capsulei sale cargou Dragon, folosită de NASA pentru aprovizionarea Stației Spațiale Internaționale (ISS). În locul unei amerizări încetinite de parașute, la revenirea pe Pământ, noua capsulă Dragon este dotată cu motoare și picioare pentru o aterizare precisă, conform lui Elon Musk, CEO al companiei SpaceX, un miliardar care investește în noile tehnologii și care deține și compania Tesla Motors Inc, care produce automobile electrice.
Această capsulă “va putea ateriza oriunde, cu precizia unui elicopter… Așa trebuie să aterizeze un vehicul spațial din secolul XXI”, a susținut Elon Musk, prezentând noua capsulă la sediul SpaceX din Hawthorne, California. Noua capsulă poate transporta un echipaj de 7 astronauți spre și dinspre ISS și va fi lansată prin intermediul unei rachete Falcon 9, concepută tot de compania SpaceX.
IUNIE:
Astronomii au descoperit “Godzilla” planetelor de tipul Terrei
La începutul lunii iunie, în cadrul unei conferințe organizată la la Boston de American Astronomical Society, a fost prezentată descoperirea unei planete telurice uriașe — o adevărată “Godzilla” a planetelor de tipul Terrei — aflată la 560 de ani-lumină de Pământ. Această nouă mega-planetă are o masă de 17 ori mai mare decât cea a Terrei și a fost descoperită de misiunea Kepler, lansată de NASA. Noua descoperire, denumită “Kepler—10c”, are un diametru de 29.000 de kilometri, adică de 2,3 ori mai mare decât cel al Terrei. Planeta este localizată în sistemul planetar Kepler-10, din care mai face parte planeta Kepler-10b. Potrivit oamenilor de știință, sistemul are o vârstă de aproximativ 11 miliarde de ani și s-a format la mai puțin de 3 miliarde de ani după Big Bang.
Asteroidul “Beast” a trecut pe lângă Pământ
Tot la începutul lunii iunie am primit o veste bună de la astronomi: un asteroid de dimensiuni mari, descoperit recent și denumit “Beast” (bestia), urma să treacă la o distanță sigură de Pământ. Asteroidul, cu nume de catalog 2014 HQ124, care are mărimea apropiată de a unui stadion de fotbal, nu prezenta niciun risc de a lovi Pământul, trecând la peste 1 milion de kilometri distanță, distanță de trei ori mai mare decât cea dintre Pământ și Lună. Acest asteroid a fost descoperit la 23 aprilie de telescopul spațial Wide-Field Infrared Survey Explorer, aparținând NASA.
Asteroidul “Beast” are un diametru de aproximativ 352 de metri, conform astronomilor din cadrul Programului Asteroid Watch al NASA, de la Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, California și a trecut pe lângă planeta noastră cu o viteză de 14 km/s, viteză de 17 ori mai mare decât cea a glonțului pornit dintr-o pușcă modernă. Dacă ar fi lovit Pământul, energia degajată de explozie s-ar fi măsurat în megatone, fiind de 1000 de ori mai mare decât cea a bombelor atomice care au pus capăt celui de-al Doilea Război Mondial.
Urme ale unei lumi dispărute, descoperite pe Lună
Analiza rocilor selenare aduse pe Pământ de astronauții care au participat la celebrele misiuni Apollo ale NASA, prezintă urme ale planetoidului denumit Theia, care s-a ciocnit cu Pământul la scurt timp după formarea planetei noastre. Cercetătorii susțin că această descoperire confirmă teoria ciocnirii cataclismice care a dus la nașterea Lunii. Această teorie a apărut încă din anii ’80, iar conform ei, Luna s-a născut în urma ciocnirii dintre Protopământ și planetoidul Theia, în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani. Acest planetoid s-a dezintegrat în urma impactului cu Terra, iar o parte din fragmentele rezultate, alături de cele provenite de la Pământ, au rămas pe orbita terestră, formând un nou corp ceresc, Luna.
Sonda Cassini a survolat satelitul Titan al planetei Saturn, adunând date despre lacurile de hidrocarburi de la suprafața sa
Sonda Cassini, aparținând NASA, a survolat satelitul Titan, din cadrul sistemului de sateliți al giganticei planete gazoase Saturn, reușind să ducă la bun sfârșit o manevră complexă care le va permite oamenilor de știință să înțeleagă mai bine caracteristicile unuia dintre cei mai interesanți sateliți naturali din sistemul nostru solar. Sonda a trimis un semnal radio prin ricoșeu, spre suprafața lui Titan și apoi de acolo spre Pământ, unde a fost recepționat de radiotelescoape.
Această manevră este importantă pentru că natura ecoului recepționat de radiotelescoape ne dezvăluie natura suprafeței lui Titan, dacă este lichidă sau solidă, precum și ce proprietăți fizice are materialul din care este alcătuită. Titan este pe locul doi în clasamentul celor mai mari sateliți naturali din sistemul nostru solar, după Ganymede, satelit al lui Jupiter. Din anumite puncte de vedere, Titan este foarte asemănător cu Pământul — are o atmosferă densă și este singura altă lume despre care știm cu siguranță că dispune de un sistem de lacuri și mări la suprafața sa. Spre deosebire de Pământ însă, temperaturile la suprafața sa sunt prea scăzute pentru a putea susține apă în stare lichidă.
La 24 iunie s-a împlinit un an marțian de când Curiosity explorează Planeta Roșie
Curiosity, roverul trimis de NASA pe Marte în august 2012, a împlinit la 24 iunie un an marțian de când se află pe Planeta Roșie — potrivit timpului local, echivalent cu 687 de zile pământene. Principalul obiectiv pentru sonda spațială a fost să determine dacă Marte a oferit cândva condiții de mediu favorabile pentru viața microbiană, conform NASA. Una dintre primele descoperiri majore făcute de Curiosity pe Planeta Roșie a fost o veche albie de râu, în chiar locul său de asolizare.
În apropiere, într-o zonă cunoscută sub numele de Yellowknife Bay, Curiosity și-a îndeplinit cu succes misiunea de a afla dacă Craterul Gale ar fi putut oferi vreodată condițiile necesare dezvoltării unor forme simple de viață. Răspunsul a fost un “da” istoric și a fost obținut în urma analizei unor mostre prelevate din două roci sedimentare din argilă (argilit). Analiza acestor mostre a demonstrat că pe acest sit a existat în trecut un lac cu apă dulce care oferea condițiile necesare apariției vieții.
O emisie neobișnuită de raze X detectată într-un cluster galactic îndepărtat
NASA și Agenția Spațială Europeană (ESA) raportau la sfârșitul lunii iunie detecția unei emisii neobișnuite de raze X, provenită din clusterul galactic Perseus, aflat la 240 de milioane de ani lumină distanță, emisie detectată prin intermediul Chandra X-ray Observatory (aparținând NASA) și respectiv XMM-Newton (aparținând ESA). Cauza acestei emisii nu este încă cunoscută, dar oamenii de știință suspectează că ar fi fost generată de descompunerea naturală a neutrinilor sterili, particule ipotetice despre care unii oameni de știință susțin că s-ar afla la originea materiei întunecate.
Neutrinii ordinari sunt niște particule cu o masă foarte mică care interacționează foarte rar cu materia, prin intermediul așa-numitei forțe nucleare slabe și prin intermediul gravitației. Neutrinii sterili ar trebui să interacționeze cu materia ordinară doar prin intermediul gravitației, fiind considerați astfel “suspecții de serviciu” pentru a reprezenta materia întunecată.
NASA a o tehnologie dedicată viitoarelor misiuni pe Marte
Agenția aerospațială americană NASA a anunțat la sfârșitul lunii iunie testarea unei tehnologii ce ar putea fi folosită în construcția navei spațiale ce ne va duce pe Marte. Deceleratorul supersonic de mică densitate (‘Low-Density Supersonic Decelerator’, LDSD), cunoscut și sub numele de ‘farfuria zburătoare’, a fost lansat de pe insula hawaiană Kauai și a revenit pe Terra într-o zonă din Oceanul Pacific. Costurile acestui prototip se ridică la 150 de milioane de dolari. Prototipul în formă de disc, atașat de un balon imens umplut cu heliu, a urcat până la 36.600 de metri. De acolo, s-a desprins de balon și, propulsat de racheta cu care era dotat, și-a continuat ascensiunea până la 54.900 de metri, cu o viteză de aproape patru ori mai mare decât cea a sunetului. În acest fel, a fost verificată reacția sistemului la condiții similare celor din atmosfera planetei Marte. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)
IULIE:
NASA a lansat primul satelit pentru măsurarea dioxidului de carbon din atmosferă
Agenția spațială americană a lansat la începutul lunii iulie primul său satelit de măsurare a nivelurilor de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă, principalul gaz cu efect de seră care contribuie la încălzirea climei. Satelitul OCO-2 (Orbiting Carbon Observatory-2) a fost lansat de la baza aeriană Vandenberg (California, vestul Statelor Unite), după o amânare din cauza unei probleme la valva din sistemul de scurgere a apei din lansator. Satelitul a fost plasat pe o orbită aproape polară, la 705 km altitudine, misiunea sa urmând să dureze cel puțin doi ani.
Planeta Mercur este rezultatul unui impact catastrofal produs în urmă cu miliarde de ani
Caracteristicile planetei Mercur, cea mai apropiată de Soare din sistemul nostru solar, indică faptul că acest corp cosmic a trecut printr-un impact devastator în urmă cu 4,5 miliarde de ani, imediat după formarea sa ca planetă, conform unui nou studiu publicat la începutul lunii iulie. Oamenii de știință vorbesc despre o coliziune cu o planetă de dimensiunea Pământului, impact ce a spulberat în spațiu o mare parte din mantaua planetei, explicând de ce Mercur, o lume mică și arsă de Soare, are un nucleu din fier atât de mare în comparație cu restul planetei. Cercetătorii susțin că nucleul planetei Mercur reprezintă aproximativ 60% din masa sa. Prin comparație, în cazul Pământului dar și al celorlalte planete telurice din sistemul nostru solar, Venus și Marte, nucleul reprezintă doar 30% din masa planetară totală.
Sonda Voyager 1 a trecut printr-un nou “tsunami” de unde emise de Soare
La sfârșitul primei săptămâni din luna iulie oamenii de știință au anunțat că sonda spațială Voyager 1 a trecut, în cursul lunii martie, printr-un nou “tsunami” de unde emise de Soare, ceea ce confirmă încă o dată faptul că această sondă a părăsit heliosfera, aflându-se în spațiul galactic interstelar. “În mod normal, spațiul interstelar este ca un lac liniștit. Dar atunci când Soarele trece printr-o perioadă activă, marcată de erupții, el trimite o undă de șoc până dincolo de granițele sistemului solar, undă care ajunge la Voyager după aproape 1 an.
Această undă face să vibreze plasma din jurul sondei”, susținea Ed Stone, cercetător la Institutul Tehnologic din California, de la Pasadena. Ed Stone face parte din echipa care urmărește misiunea sondei Voyager 1 încă de la lansarea acesteia, în 1972. Datele culese de sondă în timp ce a trecut prin acest “tsunami” solar confirmă faptul că se află în spațiul interstelar — spațiul dintre zonele de influență ale stelelor în care se află o “supă” de particule ionizate — plasma. Deși a ieșit din heliosferă și se află în spațiul intergalactic, Voyager 1 nu a părăsit încă sistemul solar, conform NASA, urmând să treacă de o ultimă frontieră, cea reprezentată de un halou de comete, rămășițe ale formării Soarelui și sistemului solar.
Acest halou de comete este cunoscut drept norul lui Oort — după numele astronomului olandez Jan Hendrick Oort (1900 — 1992). Acest nor de comete există la o distanță de aproximativ 50.000 UA (unități astronomice — 1 UA = distanța de la Pământ la Soare), sau aproape un an-lumină de Soare; această distanță localizează norul la aproape un sfert din distanța până la steaua Proxima Centauri, cea mai apropiată stea de Soare. Exteriorul norului Oort definește limita sistemului nostru solar, fiind practic la granița gravitațională a întregului sistem solar.
Oceanul subteran al lui Titan, satelitul lui Saturn, ar putea fi la fel de sărat ca și Marea Moartă
Oceanul subteran al lui Titan, unul dintre sateliții giganticei planete gazoase Saturn, ar putea fi extrem de sărat, cu o concentrație a salinității similară celei a apei din Marea Moartă, conform datelor unui studiu publicat la sfârșitul primei săptămâni din luna iulie. Datele adunate de sonda Cassini, aparținând NASA, sugerează că acest ocean subteran ar trebui să aibă o densitate foarte ridicată.
Apa sărată are în mod natural o densitate mai ridicată decât apa dulce, pentru că prezența sării adaugă masă volumului de lichid. Cercetătorii sunt de părere că acest ocean ar putea fi la fel de sărat ca Marea Moartă, conținând o concentrație ridicată de săruri de sulf, sodiu și potasiu dizolvate. Concentrația medie de sare din oceanele terestre este de aproximativ 3,5%, însă anumite părți din Marea Moartă ajung la o salinitate de 40%. Suprafața lui Titan este acoperită de o calotă de gheață, însă sub această calotă oamenii de știință susțin că există un ocean de apă. Sonda Cassini a adunat date despre gravitația acestui corp și a urmărit topografia sa cu ocazia survolurilor realizate în ultimii 10 ani, permițându-le oamenilor de știință să compună un nou model al structurii calotei glaciare exterioare a acestei lumi.
Roverul Curiosity a părăsit platoul pe care și-a început misiunea pe planeta Marte
Deja celebrul rover autonom robotizat Curiosity, trimis de NASA într-o misiune de explorare a planetei Marte, a părăsit la jumătatea lunii iulie zona în care s-a așezat pe suprafața planetei, pornind spre Muntele Sharp. Această misiune, concepută inițial să dureze doi ani, cu un buget de 2,5 miliarde de dolari, a avut drept scop principal să determine dacă mediul de pe Marte ar fi putut fi propice pentru apariția vieții microbiene.
Unul dintre obiectivele vizate a fost identificarea elementelor organice constitutive ale vieții cu ajutorul celui mai complex set de instrumente științifice trimis vreodată pe o altă planetă. Din acest punct de vedere, Curiosity este un adevărat laborator mobil și autonom, trimis pe Marte. Principalul obiectiv al misiunii a fost atins, echipa care coordonează activitatea lui Curiosity anunțând anul trecut că în zona în care roverul s-a așezat pe planetă, Yellowknife Bay, exista un sistem de lacuri și râuri în urmă cu miliarde de ani, care ar fi permis apariția și dezvoltarea vieții microbiene.
NASA anunță că în viitorul apropiat vom avea certitudinea existenței vieții pe alte planete
Agenția spațială americană și-a prezentat la jumătatea lunii iulie foaia de parcurs pentru acțiunile privind descoperirea vieții pe alte planete, un plan de acțiune ce implică atât telescoape orbitale actuale, cât și dezvoltarea unora aflate încă în fază de proiect. Până când omenirea va dispune de capacitatea tehnologică de a detecta existența vieții pe alte planete vor mai trece, probabil, câțiva ani, susținea NASA. Conform astronomilor, este foarte probabil ca viața să fi apărut și să se dezvolte pe măcar o parte dintre miliardele de planete aflate doar în galaxia noastră, Calea Lactee, una dintre miliardele de galaxii din Univers
. Întrebarea firească, dacă suntem singuri în Univers, va primi în viitorul apropiat un răspuns. NASA a prezentat pașii de urmat pentru a ajunge la acest răspuns. Foaia de parcurs a NASA prevede lansarea satelitului TESS (Transiting Exoplanet Surveying Satellite) în 2017, a telescopului orbital James Webb în 2018 și apoi, probabil, proiectul construcției și lansării telescopului în spectrul infraroșu WFIRST-AFTA (Wide Field Infrared Survey Telescope — Astrophysics Focused Telescope Assets) la începutul deceniului următor. Aceste noi telescoape vor descoperi o pleiadă de noi exoplanete (planete din afara sistemului nostru solar) și ne vor oferi noi date despre diversitatea și caracteristicile acestor lumi.
Roverul Curiosity a descoperit meteoriți pe Marte
Odiseea marțiană a roverului Curiosity a continuat cu anunțarea descoperirii a trei meteoriți pe suprafața planetei Marte. Aceștia sunt primii meteoriți descoperiți de Curiosity. Cel mai mare, botezat de cercetători “Lebanon”, are un diametru de aproape 2 metri și este din fier. Fotografiile meteoritului realizate de vehiculul trimis de NASA au dezvăluit și existența în apropierea acestuia a unui fragment meteoric, denumit “Lebanon B”, probabil desprins din meteoritul mai mare. “Lebanon este foarte mare, aproape 2 metri”, conform lui Guy Webster, purtător de cuvânt al NASA. Tot Webster a precizat că roverul Curiosity a descoperit și un al treilea meteorit în același interval.
Cercetătorii americani au realizat cea mai completă hartă a planetei Marte de până acum
O nouă hartă geologică a planetei Marte — cea mai comprehensivă reprezentare de până acum a suprafeței “Planetei Roșii” — a fost elaborată de US Geological Survey (USGS), agenția guvernamentală americană pentru cercetări geologice. Realizată pe baza observațiilor și a datelor strânse, în peste 16 ani, de patru nave spațiale orbitale, harta conține o mare diversitate de informații — topografice, referitoare la compoziția geologică, la temperatura diferitelor zone și multe altele. Harta completează versiunile mai vechi, din perioada 1970-1980, după cum a relatat USGS. Cu ajutorul noii hărți, cercetătorii vor putea să evalueze potențiale zone în care ar putea să se așeze pe suprafața planetei Marte viitoare misiuni spațiale.
Hubble a observat cea mai îndepărtată zonă a unei galaxii eliptice explorate vreodată
Telescopul orbital Hubble a observat un halou la periferia galaxiei Alpha Centauri, aceasta fiind cea mai îndepărtată zonă a unei galaxii eliptice explorate vreodată, după cum a anunțat în cea de-a doua parte a lunii iulie Agenția Spațială Europeană (ESA). A fost explorat un perimetru cu laturile de 450.000 de ani lumină și respectiv 295.000 de ani lumină. Dezvoltat de NASA și de ESA, telescopul spațial Hubble a fost lansat în 1990. Succesorul lui, James Webb, mult mai puternic, ar urma să fie lansat în 2018.
Un robot NASA a depășit recordul de distanță parcursă pe o suprafață extraterestră
Micul vehicul Opportunity, lansat de NASA pe Marte în 2004, a parcurs pe Planeta Roșie o distanță mai mare decât orice alt vehicul care a rulat pe un alt corp ceresc. De la sosirea sa pe Planeta Roșie, Opportunity, vehicul alimentat cu energie solară, a acoperit 40 de kilometri, depășind astfel recordul oficial stabilit de robotul Lunokhod 2, lansat pe Lună de fosta Uniune Sovietică, în anul 1973. Acest lucru este cu atât mai remarcabil dacă ne gândim că Opportunity nu trebuia să ruleze inițial mai mult de un kilometru și că nu a fost conceput pentru a străbate astfel de distanțe.
A fost lansat cu succes ultimul ATV spre ISS
Al cincilea și ultimul cargo automat european, ATV-5 Georges Lemaitre, care a aprovizionat Stația spațială internațională (ISS), a fost lansat cu succes la sfârșitul lunii iulie de la baza din Kourou (Guyana franceză) cu o rachetă Ariane 5. Când misiunea sa se va încheia, la începutul anului 2015, cargoul va prelua deșeuri nepericuloase de la bordul ISS, se va desprinde de stație și se va îndrepta spre atmosfera terestră, unde se va dezintegra împreună cu întreaga încărcătură. ESA va termina astfel programul ATV, parte a ISS. Tehnologiile dezvoltate pentru ATV nu vor dispărea totuși, ci vor contribui la realizarea Modulului de serviciu al capsulei Orion al NASA, destinat transportului astronauților spre Lună în 2017/2018.
AUGUST:
Novele generează explozii de raze gamma, ca și supernovele
Exploziile de raze gamma, unde electromagnetice de frecvențe foarte mari produse de interacțiuni între particule subatomice, se pot produce frecvent și în cazul stelelor mai puțin masive, intrate în stadiul de nove, nu doar al stelelor foarte masive care la sfârșitul vieții intră în stadiul de supernove, însă modul în care razele gamma se formează rămâne în continuare un mister, conform unui studiu publicat la începutul lunii august. Novele se produc, de obicei, în sisteme stelare binare — în care două stele se orbitează una pe cealaltă — atunci când una dintre stele, o pitică albă spre exemplu, acumulează prea mult hidrogen de la steaua parteneră.
Când acest combustibil atinge o masă critică, se aprinde, producând o serie de explozii nucleare de proporții cataclismice care măresc brusc strălucirea piticei albe. Novele sunt însă explozii stelare mult mai slabe decât supernovele și în urma lor steaua pe care se produc nu este complet distrusă (așa cum se întâmplă în cazul supernovelor care de multe ori pot duce la formarea unor găuri negre).
Această descoperire a fost realizată prin intermediul telescopului spațial Fermi, aparținând NASA. În 2012 și 2013, astronomii au observat, cu surprindere, trei nove care emiteau raze gamma — V959 Mon, aflată la aproximativ 11.740 ani lumină distanță, în constelația Monoceros (Unicornul); V1324 Sco, aflată la 14.675 ani lumină în constelația Scorpius (Scorpion) și respectiv V339 Del, de la 13.700 de ani lumină, în constelația Delphinus (Delfin). Aceste nove au fost vizibile timp de până la 27 de zile. Cercetătorii sunt de părere că aceste emisii de radiații gamma au apărut după ce undele de șoc emise de nove s-au ciocnit de nori interstelari de gaze și praf, dar condițiile exacte ale formării acestor emisii rămân necunoscute.
La capătul unei călătorii prin spațiu care a durat zece ani, sonda Rosetta, aparținând Agenției Spațiale Europene (ESA), s-a întâlnit în luna august cu unul dintre cele mai bizare obiecte din sistemul nostru solar, cometa 67P/Ciuriumov-Gherasimenko. Lansată în 2004, Rosetta a parcurs peste 6 miliarde de kilometri prin spațiu. Această misiune are un buget de 1,3 miliarde de euro. După lansarea din martie 2004, Rosetta a orbitat de trei ori Pământul și o dată planeta Marte pentru a dobândi viteza necesară ajungerii la destinație.
Rosetta are anvergura de 32 de metri, de la un capăt la altul al panourilor solare care îi asigură necesarul de energie și care măsoară fiecare câte 14 metri lungime. Sonda este de 125 de ori mai mică decât cometa 67P, care are diametrul estimat la 4 kilometri. Întâlnirea cu o cometă cu diametrul de 4 kilometri, aflată la aproximativ jumătate de miliard de kilometri distanță de Terra, a fost descrisă de oamenii de știință ca și când “ai nimeri perfect în centrul unei monede de 1 eurocent aflată la Berlin, dacă ai trage un glonț din Paris”.
Astronauții nu dorm suficient și recurg frecvent la somnifere în timpul zborurilor spațiale (studiu)
Tot în luna august am aflat că astronauții nu dorm suficient și recurg frecvent la somnifere în timpul zborurilor spațiale. O echipă de cercetători la Facultatea de Medicină a Universității Harvard din Boston, a studiat somnul unui număr de 85 de astronauți în timpul misiunilor în spațiu, între 2001 și 2011. Au fost, de asemenea, analizate perioadele de somn în săptămânile de dinainte și după cele de zbor. Cercetătorii au descoperit că durata medie de somn în spațiu a fost de aproximativ șase ore (5,96 ore) în timpul misiunilor pe navetele spațiale și puțin peste șase ore (6,09 ore) în timpul misiunilor la bordul ISS, adică sub limita de opt ore și jumătate de somn pe noapte prevăzute de NASA.
Astronomii au obținut cea mai clară imagine de până acum a coliziunii dintre două galaxii
În cea de-a doua jumătate a lunii august un grup de astronomi de la Observatorul Austral European (ESO) a anunțat obținerea celei mai detaliate imagini a coliziunii dintre două galaxii. Această realizare a fost posibilă datorită combinării puterii mai multor telescoape de pe Pământ și din spațiu cu efectul de lentilă gravitațională realizat de galaxia H1429-0028. Această coliziune galactică s-a produs pe când Universul avea doar jumătate din vârsta actuală (peste 14 miliarde de ani).
Telescopul spațial Spitzer a surprins o presupusă coliziune între asteroizi
Sfârșitul lunii august a fost “dedicat” coliziunilor cosmice. Cercetătorii de la NASA au anunțat că au observat coliziunea între doi asteroizi prin intermediul telescopului spațial Spitzer.
SEPTEMBRIE:
Satelitul Europa ar putea avea o tectonică similară Pământului
Europa, unul dintre sateliții giganticei planete gazoase Jupiter, ar putea avea plăci tectonice asemănătoare Pământului, fapt care propulsează această lume acoperită de gheață pe primul loc pe lista foarte scurtă a locurilor din sistemul solar unde ar putea să existe viață extraterestră, conform unui studiu prezentat în revista Nature Geoscience la începutul lunii septembrie. Astfel, această lună ar putea fi singurul corp cosmic din sistemul nostru solar, în afară de Pământ, pe care există un sistem de tectonică a plăcilor. “Din perspectivă pur științifică sau geologică, acest lucru este incredibil”, susținea coordonatorul acestui studiu, Simon Kattenhorn de la Universitatea din Idaho. El a mai adăugat și faptul că plăcile tectonice ale satelitului Europa sunt din gheață.
NASA alege Boeing și SpaceX să construiască primele navete spațiale private care să-i ducă pe astronauți pe ISS
Agenția spațială americană a anunțat în a doua jumătate a lunii septembrie că a ales companiile Boeing și SpaceX pentru construcția primelor navete spațiale private americane ce vor transporta astronauți spre Stația Spațială Internațională (ISS), punând astfel capăt dependenței de rachetele rusești Soiuz. Boeing a primit cea mai mare parte a acestui contract, cu 4,2 miliarde dolari, în timp ce 2,6 miliarde revin SpaceX. Primele zboruri ale acestor navete private ar trebui să aibă loc în 2017. Contractul se referă la un total de șase misiuni cu echipaj uman spre ISS pentru fiecare din cele două companii.
Astronomii au descoperit “o stea într-o stea”
În cea de-a doua parte a lunii septembrie astronomii au anunțat descoperirea unui bizar sistem binar de stele, în care o stea neutronică a fost absorbită în interiorul stelei companion aflată în stadiul de supergigantă roșie, rezultând un sistem în care se află o stea într-o altă stea, concept care exista la nivel teoretic dar care a fost observat pentru prima oară. Ipoteza privind existența unor astfel de sisteme, stea în stea, a fost formulată încă din 1975 de astronomii Dr. Kip Thorne și Dr. Anna Żytkow. Pornind de la cei doi oameni de știință, un astfel de sistem binar a primit numele de “obiect Thorne-Żytkow”.
Obiectele Thorne-Żytkow (TŻO) sunt hibride formate dintr-o supergigantă roșie și o stea neutronică, hibride care văzute din exterior par a fi stele obișnuite, aflate în stadiul de supergigante roșii, așa cum este celebra stea Betelgeuse din constelația Orion. Structura chimică a acestor obiecte binare este însă diferită de cea a stelelor supergigante, fiind determinată de natura unică a activității care se desfășoară în interiorul lor. Spre deosebire de stelele obișnuite, care sunt alimentate de procesul de fuziune nucleară, obiectele din această categorie își trag energia din steaua neutronică absorbită. Descoperirea acestui bizar obiect cosmic a fost făcută prin intermediul Telescopului Magellan Clay din Las Campanas din Chile.
Sonda americană Maven a reușit să se înscrie pe orbita planetei Marte (NASA)
Vehiculul spațial american Maven, prima sondă a cărei misiune este să descopere misterul dispariției unei mari părți a atmosferei planetei Marte într-un trecut îndepărtat, a reușit să se înscrie pe orbita planetei roșii la sfârșitul unii septembrie. “După zece luni de călătorie și circa 711 milioane de kilometri parcurși, Maven (Mars Atmosphere and Volatile Evolution) a ajuns pe orbita Marte”, conform unui comunicat al NASA.
Sondă spațială indiană, pe orbita lui Marte
India nu s-a lăsat mai prejos și a reușit să-și înscrie, tot la sfârșitul lui septembrie, prima sondă pe orbita planetei Marte. Sonda Mars Orbiter Mission (MOM) — botezată și Mangalyaan de indieni — a fost lansată la 5 noiembrie 2013. Ea a fost concepută și produsă în timp record și cu buget redus, India atingându-și obiectivul de a fi prima țară din Asia care ajunge la Marte. Doar SUA, Rusia și Europa au mai reușit această performanță până în prezent. Cu un buget de 74 milioane de dolari, misiunea indiană nu a costat decât o fracțiune din bugetul alocat pentru sonda MAVEN a NASA, fiind mai ieftină chiar și decât unele superproducții de la Hollywood.
Sonda indiană Mangalyaan a transmis primele fotografii de pe Marte
Imediat după ce a ajuns la destinație, pe orbita planetei Marte, sonda indiană Mangalyaan a și trimis un set de fotografii spre Terra. Una dintre fotografii prezenta o zonă de la suprafața roșiatică a planetei fragmentată de cratere negre. Această fotografie a fost făcută de pe orbită, de la distanța de 7.300 km.
O exoplanetă uriașă “îmbătrânește” steaua pe orbita căreia se află
La sfârșitul lunii septembrie, o echipă de cercetători italieni de la Institutul Național de Astrofizică (Instituto Nazionale di Astrofisica — INAF) a publicat un studiu despre o stea din relativa apropiere a Soarelui care pare mai bătrână decât este de fapt, din cauza influenței exercitate de o gigantică exoplanetă aflată pe o orbită foarte apropiată. Exoplaneta respectivă, WASP-18b, perturbă atât de puternic câmpul magnetic al stelei în jurul căreia gravitează (WASP-18), încât aceasta se comportă ca o stea mult mai bătrână. “WASP-18b este o exoplanetă extremă”, susținea coordonatorul acestui studiu, Ignazio Pillitteri, de la Observatorul Astronomic din Palermo.
“Este una dintre cele mai masive planete gazoase cunoscute și totodată una dintre cele mai apropiate astfel de planete de steaua în jurul căreia orbitează, iar aceste caracteristici duc la un comportament neașteptat.
Planeta face ca steaua sa să pară mai bătrână decât este în realitate”, a adăugat el. Steaua în cauză, ce poartă denumirea WASP-18, se află la aproximativ 330 de ani lumină distanță și are o masă apropiată de a Soarelui. Exoplaneta gazoasă WASP-18b are o masă de aproximativ 10 ori mai mare decât a lui Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar și încheie o orbită completă în jurul stelei sale în doar 23 de ore — fiind încadrată în clasa planetelor de tip “Jupiter fierbinți”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)
Articol preluat integral de pe www.financiarul.ro
