Mortal Kombat X se îmbogăţeşte cu încă un personaj: Kano

14 august 2014, ora 09:58, in categoria Stiri

Iată că informaţiile publicate de revista GamePro se adeveresc, iar NetherRealm Studios confirmă, prin intermediul unui nou trailer, prezenţa încă unui personaj clasic în viitorul Mortal Kombat X. Este vorba despre Kano, mercenarul ce şi-a făcut debutul chiar în primul joc al seriei, ceva mai bătrân în MKX, însă la fel de periculos.

Mortal Kombat X se va desfăşura imediat după evenimentele din precedentul titlu Mortal Kombat şi va continua până in viitor, la peste 25 de ani de la sfârşitul ultimului joc. Pe lângă Kano, din distribuţie fac parte Scorpion, Sub-Zero si Raiden, precum şi personaje noi: D’Vorah, Ferra/Torr, Cassie Cage (fiica lui Johnny Cage şi a Sonyei Blade) sau Kotal Kahn (noul împărat al Outworld-ului).

Mortal Kombat X va fi lansat în 2015, pentru PC, PlayStation 4, Xbox One, PlayStation 3 şi Xbox 360.

Sursa:
jocuri.go4it.ro

Autor: Maria Dumitrache

 
Te invitam sa dai un like paginii de Facebook Jurnalul de Drajna: