“Păstraţi-mi şi mie o fărâmă de lumină
Bucata daţi-o cui o-ţi vrea,
Mie îmi ajunge doar atât
Şi dau şi la duşmani din ea.
M-am săturat de atâta înşelăciune
Vouă prietenilor v-o spun,
Că voi staţi aproape lângă mine
Reci, cu mâinile în sân.
Atâta vreau eu de la voi
Să credeţi că am fost om bun,
Chiar dacă după ce eu voi pleca
Toţi mă veţi considera nebun.
Şi credeţi pe urmă ce veţi vrea
Departe mi-e inima şi gândul,
Dar de acum pe mai departe,
Să le săpaţi şi altora mormântul.
Şi nu se ştie oare ce va veni
Şi acum ca să închei cuvântul,
Gândiţi-vă mai bine şi la voi,
Să nu vă sape alţii mormântul.”
(O rugăminte)

Mihail Rujoiu s-a născut la 20 ianuarie 1969, la Câmpina, judeţul Prahova. Activitatea literară a luat naştere în anul 1985, luând premiul al-II-lea la concursul de creaţie literară ” Roşu Vertical”.
În anul 2012, a debutat literar cu volumul de versuri ” Din fum de ţigară…”. Poeziilor din acest prim volum, poetul Mihail Rujoiu le dă suflet şi raze de lumină cu rezonanţe adânci în stările emoţionale.

Limbajul poetic , presărat cu rigoare estetică , răbdarea cu care îşi şlefuieşte versurile, oferă prin puterea de dăruire şi din sentimentul datoriei de a face harul artistic cunoscut celor care îl citesc , un tablou de-o superbă ţinută poetică. Versul fastuos, de o largă respiraţie, corespunde pe deplin intenţiei poetului de a picta, printr-un lexic plin de culoare ce-ncântă ochiul, tabloul sufletului mereu în căutare, veşnic tânăr şi uneori mistuit de întrebări ce fac parte din esenţa stărilor sufleteşti .

“Mă scol cu ochii în ceaţă,
Zăpada îmi plânge la picioare,
Umbre în mine sapă,
Un pic din viaţa mea mai moare.
Privesc oglinda cum se mişcă,
O floare din ghiveci candoare,
Umbre dansează pe pereţi,
Un pic din viaţa mea mai moare.
Ascult cum focul viu despică
Un lemn plin de sudoare,
Umbre apasă peste mine,
Un pic din viaţa mea mai moare.
Fereastra o privesc adânc,
Deschid trecutul ce mă doare,
Umbrele se strâng mereu,
Un pic din viaţa mea mai moare.
Afară este frig şi alb,
Privesc prin umbrele apăsătoare,
Umbrele se strâng mereu, mereu,
Un pic din viaţa mea mai moare.
Şi în străfundul lor subtil
Un negru stors de vlagă zace,
Umbrele mă strâng de gât
Şi inima în piept îmi tace.”
( Doar vreau să spun)

În poemele sale, Mihail Rujoiu slăveşte şi cântă dragostea, romantismul şi emoţia, contopindu-le într-un singur atribut al frumuseţii, căruia îi dă o expresie artistică.

Astfel, după cum o să puteţi observa, în poemul ” Simt o sete de iubire”, poetul rămâne credincios iubirii ca sentiment uman .

“Simt o sete de iubire
Şi un miros de trandafir
Şi când mă gândesc la tine
Nici nu pot să mai respir.

Simt o sete de iubire
Şi nu pot să te privesc
Doar în ochii tăi albaştri
Şi nu vreau să înnebunesc.

Simt o sete de iubire
Cum n-am mai simţit nicicând
Doar în sufletul meu toarce,
Nu doresc să mă ascund.

Simt o sete de iubire
Ca doi ochi de căprioară,
Care mă privesc subtil
Într-o noapte caldă de vară.

Simt o sete de iubire
Şi un miros de trandafir
Şi apoi să te strâng în braţe
Ca un corp pur de copil.”

În poezia ” Mama” , poetul nu se dezice, dragostea faţă de mamă, dorul de mamă, tot ceea ce înseamnă pentru el, cât şi pentru noi sentimentul – mamă  , Mihail Rujoiu ne-ncântă cu o odă închinată mamei . Fiecare vers al poemului exprimă un ton confesional, cu o încărcătură afectivă, a unor imagini emoţionale care oferă un parfum intim. Poezia “Mama” reflectă căldura inimii, ardoarea sufletului.

” De nimeni nu îmi este dor
Decât de mama mea ,
Căci sufletul ei cald şi bun
Mereu mă alinta.

Şi mă privea în ochi mereu,
Cu dragoste de mamă bună
Şi vorbe dulci ea îmi spunea
Sfaturi de zână bună.

E mama mea şi o iubesc
Şi sufletul îl simt aproape,
Căci nimeni pe acest pământ,
De ea nu mă desparte.

Mă învăţa tot ce e bun,
Să lupt, să învăţ şi să iubesc
Şi tot ce mişcă pe pământ
Eu ca să ocrotesc.

Ca ea nu e nimeni pe pământ
Şi nu cred că există oare,
O floare mai gingaşă cum e ea
Fiinţă atât de atrăgătoare.”

Autor : Maria Dumitrache