Mihai Gafiţa, poet, editor, critic şi istoric literar

29 noiembrie 2018, ora 08:45, in categoria Atelier literar

Mihai Gafiţa s-a náscut la 31 octombrie 1923, Baia, judeţul Suceava. Este fiul Anei (născută Ţărăniţa) şi al lui Vasile Gafiţa, notar, şi frate cu Viniciu Gafiţa şi tatăl lui Gabriel Gafiţa. A făcut liceul la Fălticeni şi Botoşani (1933-1941) şi a urmat 2 ani la Institutul Politehnic din Bucureşti, înscriindu-se apoi la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din acelaşi oraş, pe care o va absolvi în 1946. Remarcat de N. Batzaria, directorul revistei „Universul copiilor”, unde debutase în 1937, Gafiţa intră din 1942 în redacţie şi i se încredinţează pagina de jocuri şi cuvinte încrucişate a publicaţiei.

În 1945, după îndepărtarea lui N. Batzaria, este numit redactor-responsabil al revistei, funcţie pe care o păstrează până în 1948. În 1947-1948 a fost preşedinte al Uniunii Naţionale a Studenţilor din România. Profesor de limba română la diverse şcoli din Bucureşti, a deţinut o catedră la Şcoala de Literatură „M. Eminescu” (1950-1955) şi a funcţionat ca lector universitar de estetică şi teoria literaturii. A fost redactor la „Viaţa românească”, „Gazeta literară”, secretar al Uniunii Scriitorilor (1956-1960), redactor-şef la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (devenită Editura pentru Literatură), iar din 1970 până la sfârşitul vieţii (survenit la cutremurul din 1977), redactor-şef la Editura Cartea Românească.

A colaborat la „Academia”, „Studentul român”, „Viaţa românească”, „Gazeta literară”, „România literară”, „Steaua” etc. A semnat şi cu pseudonimele Aura Grui, Mihai Moldovan, Mihail Băişeanu, Dorina Grădinaru, Manuela Opriş, Gabriela Mocanu, Saadi Firuz, Dan A. Şoimu, Dana Şoimu, S. Tih., N.T. Sava.

Editorial, Gafiţa debutează ca poet, cu basmul în versuri Norocel şi Zmeul Zmeilor (1946), urmat de Titilică, Spaima zmeilor (1947), după care nu mai publică nici un volum de poezie. Prima lui lucrare de istorie literară este monografia Cezar Petrescu (1963), adânc minată de spiritul simplificator şi deformant al sociologismului vulgar, cum fuseseră, de altfel, şi articolele scrise de el în anii ’50.

Gafiţa ajunge să realizeze cea mai bună carte a sa odată cu monografia Duiliu Zamfirescu (1969), studiu amplu, de aproape o mie de pagini. Remarcabilă se dovedeşte informaţia bogată, obţinută prin despuierea aproape exhaustivă a presei timpului şi a arhivelor. Biografia lui Duiliu Zamfirescu este reconstituită minuţios nu numai pe baza documentelor (în primul rând corespondenţa), dar şi printr-o permanentă confruntare cu opera. Autorul alcătuieşte astfel rămurosul arbore genealogic al familiei, apoi compune portretul scriitorului la diferite vârste: elev, student, tânăr magistrat şi gazetar, poet debutând la „Literatorul”, colaborator la „Convorbiri literare” ca discipol şi prieten al lui Titu Maiorescu, în sfârşit, diplomat, academician şi om politic. Exegetul întreprinde largi incursiuni socio-politice, cu scopul de a reconstitui atmosfera epocii, descrie pas cu pas redacţiile, cenaclurile, hotelurile, oraşele şi ţările pe unde a trecut sau a trăit „eroul” său. Cartea conţine o abundenţă de fapte greu rezumabile. Din păcate, biografia se intersectează mereu cu prezentarea operei, ceea ce face ca firul „epic”, fragmentat, să fie dificil de urmărit.

Poeziile, nuvelele, romanele, teatrul, publicistica literară şi politică, memorialistica şi corespondenţa lui Duiliu Zamfirescu sunt analizate ca într-o ediţie critică (ceea ce monografia şi este într-o oarecare măsură), făcându-se mereu apel la izvoare, la variantele din presă şi din manuscrise. Descrierea rămâne excesiv de meticuloasă, egală pentru toate scrierile, conducând uneori la nivelarea judecăţii de valoare, ba uneori chiar la falsificarea ei. Gafiţa supralicitează, de exemplu, teatrul lui Duiliu Zamfirescu sau acordă o importanţă prea mare unor scrieri de debut, ca romanul În faţa vieţii etc.

Dar spiritul critic îl determină să observe modernitatea poeziei scriitorului, să-i remarce receptivitatea faţă de simbolism şi ideile novatoare despre roman (obiectivitatea, citadinismul, documentul autentic), să-i sublinieze înzestrarea de epistolier şi memorialist. Gafiţa este, de altfel, şi autorul unei excelente ediţii critice a operei lui Duiliu Zamfirescu, din care a îngrijit şi comentat primele patru volume (1970-1974).

În Faţa ascunsă a lunii (1974), istoricul literar îşi propune să descopere „înfăţişarea ascunsă, necunoscută a personalităţii scriitorilor, a vieţii literare, a cărţilor” din epoca 1870-1900. Metoda lui este, pe urmele lui C. Dobrogeanu-Gherea, cea biografic-socio-logică. Utile se arată studiile despre proza românească de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi despre critica literară a aceluiaşi moment, cu deosebire analiza aproape didactică a scrierilor lui Titu Maiorescu. Hazardată apare însă interpretarea fizionomiei spirituale a lui Mihai Eminescu, considerat un optimist şi un spirit practic, pe baza gazetăriei politice şi prin minimalizarea postumelor. În comediile lui I.L. Caragiale se evidenţiază în mod exagerat filonul tragic, iar valoarea lui Duiliu Zamfirescu e supraapreciată. Gafiţa împinge aici, ca şi cu alte prilejuri, sociologia literaturii spre sociologism, tendinţă căreia nu reuşeşte să i se sustragă.

Volumul Flautul lui Marsias (1977) continuă spiritul şi metoda din Faţa ascunsă a lunii, conţinând minuţioase analize literare (Mănăstirea Argeşului), reflecţii substanţiale, foarte personale, despre debutanţi, critici şi redactori. Un mare chef de vorbă, mai bine spus, lungimile, repetiţiile, întâlnite încă în temeinica monografie consacrată lui Duiliu Zamfirescu, estompează totuşi, prin diluare, ideile originale ale textului.

Gafiţa a semnat manuale de limba română pentru liceu împreună cu D. Micu, Al. Piru, G.G. Ursu, Const. Ciopraga şi Savin Bratu şi a fost un prolific prefaţator, scriind despre V. Alecsandri, B. Delavrancea, I. Al. Brătescu-Voineşti, M. Sadoveanu, Ion Minulescu, Cezar Petrescu, I.C. Vissarion, Anton Holban, Claudia Millian, Ion Petrovici, Barbu Solacolu, Saşa Pană, Mircea Ştefănescu, Cicerone Theodorescu, Eusebiu Camilar, Meliusz Jozsef, V. Em. Galan, Marin Preda, Paul Everac.

Opera literară
Norocel şi Zmeul Zmeilor, Bucureşti, 1946;
Titilică, spaima zmeilor, Bucureşti, 1947;
Cezar Petrescu, Bucureşti, 1963;
Scriitori români contemporani (în colaborare cu tomul Bănulescu), Bucureşti, 1964;
Duiliu Zamfirescu, Bucureşti, 1969;
Faţa ascunsă a lunii, Bucureşti, 1974;
Flautul lui Marsias, Bucureşti, 1977;
Studii de istorie literară, ediţie îngrijită de Gabriel Gafiţa, prefaţă de Aurelia Batali, Bucureşti, 1979.

Ediţii
Cezar Petrescu, Romanul lui Eminescu, I-III, postfaţa editorului, Bucureşti, 1968, Baletul mecanic, prefaţa editorului, Bucureşti, 1975;
Duiliu Zamfirescu, Opere, I-IV, prefaţa editorului, Bucureşti, 1970-1974, V, Bucureşti, 1982 (în colaborare cu Ioan Adam);
Claudia Millian, Cartea mea de aduceri aminte, prefaţa editorului, Bucureşti, 1973.

Sursa:
crispedia
jurnalul.ro
wikipedia

Redactor: Maria Dumitrache

 
Te invitam sa dai un like paginii de Facebook Jurnalul de Drajna: