Mersul pe bicicletă: beneficii pe toate planurile
17 mai 2022, ora 14:00, in categoria Turism intern
Bicicleta se poate dovedi un mijloc de transport foarte eficient, mai ales în condiţiile unui trafic supraaglomerat. Pe deasupra, pedalatul bicicletei nu te costă decât puţin efort, în comparaţie cu o călătorie cu metroul sau autobuzul.
Şi dacă tot nu te-am convins că bicicleta este ideală pentru a ajunge la destinaţie, află că pedalatul te poate ajuta să îţi menţii condiţia fizică şi, de ce nu, să admiri pe îndelete peisajele de vis care ne înconjoară. Vara, dar nu numai, bicicleta poate fi un vehicul eco ce beneficiază gratis de aer condiţionat, te duce în locul dorit fără să mai aştepţi ore în şir în trafic şi îţi antrenează musculatura picioarelor, pentru ca apariţia pe plajă să fie una de senzaţie. Câteva ture de parc pe bicicletă pot topi dintr-un foc 280 de calorii şi sunt ideale pentru încălzirea musculaturii, deci poţi merge liniştit la sală sau poţi face jogging în aer liber, pentru că energia va fi la cote maxime. Inima este şi ea revigorată cu ajutorul pedalatului. Spre deosebire de exerciţiile cardio, care îţi pot mări ritmul cardiac, aspect periculos pentru cei cu hipertensiune, mersul pe bicicletă este o activitate relaxantă şi antrenantă deopotrivă. Ciclismul este o alternativă eco şi la mijloacele de transport în comun sau maşina personală, care consumă mult combustibil, costă şi poluează mediul înconjurător.
Un alt avantaj al mersului pe bicicletă este faptul că te scapă de stres. Studiile au demonstrat că exerciţiile, în general, au capacitatea de a reduce anxietatea şi stresul, însă ciclismul poate fi şi distractiv.
Mulţi ignorăm frumuseţea naturii şi peisajele de vis ce ne înconjoară atunci când mergem într-o călătorie cu maşina, însă mersul pe bicicletă ne aminteşte cât de important este mediul înconjurător şi aerul curat pe care îl respirăm. Poţi încerca, de curiozitate, un astfel de experiment dând o raită cu bicicleta prin împrejurimile zonei în care locuieşti. Sau te poţi înscrie într-o aventură de neuitat alături de alţi pasionaţi ai ciclismului, unde vei avea ocazia să admiri peisaje de neuitat din România. În luna august, în perioada 20-23 august 2015, va avea loc evenimentul Transylvania Epic Bike Ride, un concept complet nou în România, unde iubitorii de ciclism vor avea parte de aventură, călătorie şi o porţie zdravănă de sănătate pe două roţi. Evenimentul nu este o competiţie, ci urmăreşte ca toţi participanţii să se bucure de beneficiile pedalatului în aer liber şi să se distreze, fie că este vorba despre mountain
bike sau road bike, despre trasee off-road – presărate cu obiective turistice – sau de trasee pe asfalt – pline de adrenalină. Cum se vede Transilvania din şa Participanţii la evenimentul Epic Bike Ride vor parcurge în patru zile 325 de kilometri prin colinele Transilvaniei, pe asfalt, pe drumuri forestiere sau chiar poteci înguste de pădure. Locuri superbe, greu accesibile şi tocmai de aceea epice. Mai mult, fiind o tură necompetitivă, participanţii vor avea ocazia să viziteze Lacul Racoş şi Coloanele de Bazalt, Cetatea Rupea, satul Viscri şi Biserica fortificată înscrisă în patrimoniul UNESCO, bisericile fortificate din Daia, Biertan şi Bazna, Cetatea medievală din Sighişoara, Cetatea Apold şi Cetatea de Balta.
Organizatorii promit distracţie maximă, oferă suport pe tot parcursul traseului (transport bagaje, asistenţă tehnică, puncte de alimentare) şi pun la dispoziţia participanţilor zone de camping, cu sală de sport şi corturi, unde locaţia permite.
SURSA: adevarul.ro AUTOR: Mihaela Dobrescu