Maria Banuş, poetă, prozatoare, eseistă şi traducătoare

18 noiembrie 2015, ora 11:00, in categoria Atelier literar

«Primăvara-n crâng

Cu frunze negre, cu flori de soc,
Mă ţine primăvara-n loc,
În crângul mic pe care-l ştii
Cu dragostile fumurii.

De iarbă crudă şi de lut
Mi s-a făcut dor neştiut,
Obrazul la pământ l-am pus
Să-mi amintesc de-un dor apus.

Dar altcum inima-i zvâcnea,
Pământului, sub faţa mea,
Îndepărtate ţări şi ape
Veneau din toate, mai aproape.

Am pus urechea la pământ,
Să prind o pulbere de cânt,
Dar firul mic, ca de vioară,
Un cântec larg mi-l împresoară.

De sub culcate ierburi, iată,
Dă zvon ţărâna zbuciumată,
Tovarăşi mulţi, în marşuri grele,
Din ţări cu scrâşnet de zăbrele.

………………………………………..

Cu faţa-n iarbă, la pământ,
Mă ţine crângul fremătând,
Nu crângul mic, pe care-l ştii
Unde-aşteptam demult să-mi vii,

Ci crângul tot unde ne-ncape
Şi dor, şi pasăre, şi ape,
Nu primăvara ta şi-a mea,
Mai firavă ca lacrima,

Ci cântul larg ce ne-nfăşoară
Plapânda strună de vioară,
Ci hora soarelui şi-a lunii
Cu toată primăvara lumii.»

Maria Banuş s-a născut la 10 aprilie 1914, Bucureşti. Este fiica Anettei (născută Marcus) şi a lui Max Banuş, funcţionar. A absolvit, în 1931, Institutul „Pompilian”, urmând apoi Facultatea de Drept şi Facultatea de Litere şi Filosofie la Universitatea din Bucureşti (1934). Debutează în presă la vârsta de 14 ani, în „Bilete de papagal”, cu o poezie intitulată chiar «14 ani».

Editorial, debutează cu volumul de poezii Ţara fetelor (1937), care aduce o notă de prospeţime tinerească în lirica momentului şi, în acelaşi timp, accente caracteristice pentru filonul ulterior al poeziei feminine de la noi. Doi ani mai târziu, publică un volum de traduceri din Rilke (Poeme, 1939).

Urmează un deceniu de implicare politică şi socială (Banuş a fost activistă în ilegalitate a PCR, militantismul său antifascist fiind evocat în paginile volumului Sub camuflaj, 1978). Face, în această perioadă, multă publicistică, scrie poezie şi proză, iar imediat după război numele său este prezent în paginile revistelor „Contemporanul”, „Steaua”, „Gazeta literară”, „Viaţa românească” etc. Banuş a fost una dintre reprezentantele de seamă al realismului socialist, lucru acreditat şi de numeroasele distincţii oferite de regimul comunist (Premiul de Stat, 1949, 1951; Premiul „G. Coşbuc” al Academiei Române, 1949). A primit, de asemenea, Premiul Uniunii Scriitorilor în 1986 şi Premiul Herder în 1989.

«Vânt de martie

Trece un vânt peste lume,
Şi nu m-a uitat.
Credeam în poame rotunde şi coapte,
În ce s-a-mplinit, în ce s-a-mpăcat.

Cutremur şi viaţă, cutremur,
Vântul lui martie bate,
Cred în puterea gândului nostru,
Şi-n începutul din toate.

Strigă un vânt puternic prin lume:
Credeţi în forţa braţelor voastre!
Ascult şi privesc printre crengile goale
Spaţiile-adânci şi vaste.»

Poezia scrisă de Banuş cunoaşte, după 1944, două etape distincte. Prima se caracterizează prin intensitatea angajării faţă de idealurile comuniste (Bucurie, 1949, Fiilor mei, 1949, Despre pământ, 1954, Ţie-ţi vorbesc, Americă!, 1955, Se-arată lumea, 1956, La porţile raiului, 1957, Poezii, 1958). După aceea, lirica sa cunoaşte o însemnată schimbare de traiectorie. Substanţa versurilor se epurează treptat de clişeele realismului socialist, evoluând spre un tip de reflexivitate care va atinge maturizarea în Portretul din Fayum (1970) şi va continua, egal, şi în volumele următoare.

Debutul poetei a fost întâmpinat cu reacţii critice de sus­ţinere aproape unanime. Se recunoşteau în versurile din Ţara fetelor o reală elocvenţă poetică a senzualităţii juvenile, o forţă remarcabilă de transpunere în cuvânt a metamorfozei trupului la vârsta puberă. Verbul „atârnă” greu în această etapă, universul simţirii luptă cu densitatea substanţei vitale, aflată în ebuliţie cosmică. Primăvara e, de pildă, „grea ca un pântec de bivol”; „ceva [...] / mare, unsuros [...] se prelinge în mine, greu, pe neaşteptate”.

După Ţara fetelor, scrisul poetei va părăsi acest filon, adoptând în mare măsură simplismul versificaţiilor proletcultiste, pe care le înnobilează uneori cu ta lentul personal. Alteori însă, zelul poetic decompensează măsura simţului artistic; rezultă versuri care vor face carieră în zona ridicolului: „Plugul, strungul şi condeiul / S-au pornit să chiuie” sau „La masa verde, faţă-n faţă / cer unii moarte, alţii viaţă” – o versiune simplificată a tranzacţiilor istoriei politice. Poemele versifică reportajele la modă ale primelor două de­cenii de după război. Dar, spre sfârşitul anilor ’50, poeta gă­seşte şi exploatează un culoar mai decent.

«Aprilie

A vârstei melodie-şi taie cale.
Supusă, o presimt şi o aştept.
Cu anii, mai duios mă strângi la piept,
Mă-nvăluie mai blând braţele tale.

Barbara tresărire de ţambale,
A tinereţii, n-am s-o redeştept.
Din vinul vechi sorbim, mai înţelept,
Esenţe tari şi bucurii egale.

A noastră-i toamna largă, policromă,
Împărăţia frunzelor uşoare
Şi crama cu răcoare şi aromă.

Dar nu ştiu ce nelinişte, ce boare,
Vesteşte că April, un crai sălbatic,
Va-mpresura, va sparge calmul atic.»

Debutând sub semnul unei vulnerabilităţi emoţionale introvertite, în deceniile ’50-’60 Banuş şi-a extravertit trăirile, pentru a-şi regăsi, cu trecerea anilor, unitatea emoţională a personalităţii într-o nouă ne­linişte, întemeiată pe fuga ireparabilă a timpului. Poeta a avut întotdeauna capacitatea de a crea tensiune lirică prin acumu­lare de impresii concrete şi prin enumerare de acţiuni.

În anii ’60, când Banuş reîncepe să se caute pe sine, ajunge şi la teme precum evadarea din timp prin trăirea intensă a clipei, asumarea întrebărilor grave ale existenţei, imposibili­tatea de a dobândi certitudini dincolo de senzaţii: „Era foarte târziu când ne-am născut. / Totul fusese înainte. / Timpul se făcuse bătrân şi rău, / era un golem de lut, / enorm, fără minte, / înainte legănându-se, / şi sugruma tot ce era încă viu, / sugruma cu laba lui moale, mâloasă. / Ne aflam acolo, goi, dezveliţi, / ca nişte melci fără casă, / în calea sa. / Undeva, departe, aproape, / trebuia să existe alt spaţiu, / alt timp. / Trebuia să găsesc, trebuia…”

Maniera poetică se revizuieşte radical, imagistica se modifică, reapar elementele vegetale (flori, arbori, iarbă, ferigi, fructe), iar metafora luminii îşi reintră în drepturi. Imaginea obsedantă este aceea a lui Ianus, cel cu două chipuri, unul autentic, altul – o mască, zeu la hotarul dintre ipostaza ardentă şi cea disciplinată a personali­tăţii, dintre dăruire şi ferecare în sine, dintre viaţă şi moarte. Placa turnantă a poeziei scrise de Banuş o reprezintă volumul Tocmai ieşeam din arenă (1967). Premisele lui se puneau încă din 1957, când apăruse Torentul, volum marcat deja de semnele „clarviziunii agonice”.

«Nimic n-am spus

Nimic n-am spus. Şi-atâta gingăşie
Şi-atâta frumuseţe să se piardă?
Cât nu-i târziu, cât viaţa-o să mai ardă,
Despre iubire poate tot voi scrie.

Nu căţeluşe hămăind în zgardă,
Iubirea noastra fu, nici n-o să fie,
Ci pajura măiastră ce invie
Mereu, ca lăstărişul de subt bardă.

Ştii tot. Tot ce-i al meu, e-al tău, iubite,
Ştii viaţa mea, ştiu gândurile tale,
Cu zbor înalt, prin vreme dobândite.

O, meargă anii, meargă ei devale…
Când toate păreau spuse şi trăite,
O melodie nouă-şi taie cale.»

Banuş a mai semnat eseuri, mici proze-portret, memorialistică (Sub camuflaj. Jurnal 1943-1944, 1978, Himera, 1980) şi teatru (Ziua cea mare, 1951, îndrăgostiţii, 1954, şi Oaspeţii de la mansardă, 1978, texte lipsite de valoare). A tradus mult din lirica universală: Shakespeare, Puşkin, Pablo Neruda, Robert Browning, Nazim Hikmet etc. A participat cu versiuni româneşti la alcătuirea unor antologii din lirica bulgară, germană, austriacă, latino-americană.

«Ţii minte focul…

Ţii minte focul, chinul, primăvara,
Tot viscolul aprins ce bântuise?
El ne adunase, el ne învrăjbise,
El ne mâna, învolburându-şi para.

Dar de pe-atunci, când nu se potolise
Furtuna vârstei, cea dintâi, amara,
Când tinereţii-i mai duceam povară,
Noi încă ne uneam prin alte vise.

Şi dacă azi nimic nu ne desface,
Şi trecem în deplina-mbrăţişare,
E că-mpreună nu aflarăm pace,

Ci căutarăm focu-ncins în zare,
Şi rostul lumii care se preface,
Şi-al nostru, celor trecători sub soare.»

Opera literară
Ţara fetelor, Bucureşti, 1937;
Bucurie, Bucureşti, 1949;
Fiilor mei, Bucureşti, 1949;
Constructorii vieţii noi (în colaborare cu A.E. Baconsky, M. Sadoveanu, E. Camilar etc.), Bucureşti, 1951;
Ziua cea mare, Bucureşti, 1951;
Bucureşti, oraş iubit, Bucureşti, 1953;
Versuri alese, Bucureşti, 1953;
Despre pământ, Bucureşti, 1954;
Îndrăgostiţii, Bucureşti, 1954;
Ţie-ţi vorbesc, Americă!, Bucureşti, 1955;
Se-arată lumea!, Bucureşti, 1956;
Torentul, Bucureşti, 1957;
La porţile raiului, Bucureşti, 1957;
Poezii, prefaţă de Silvian Iosifescu, Bucureşti, 1958;
Poezii, prefaţă de Tudor Vianu, Bucureşti, 1961;
Prin oraşul cu minuni, Bucureşti, 1961;
Magnet, Bucureşti, 1962;
Metamorfoze, Bucureşti, 1963;
Diamantul, Bucureşti, 1965;
Tocmai ieşeam din arenă, Bucureşti, 1967;
Portretul din Fayum, cu ilustraţii de Tudor Banuş, Bucureşti, 1970;
Scrieri, I-III, Bucureşti, 1971-1978;
Noru’ visătoru’ şi amicii săi, Bucureşti, 1971;
Oricine şi ceva, Bucureşti, 1972;
Sub camuflaj. Jurnal 1943-1944, Bucureşti, 1978;
Himera, Bucureşti, 1980;
Noiembrie inocentul, Bucureşti, 1981;
Orologiu cu figuri, prefaţă de Ovid S. Crohmălniceanu, Bucureşti, 1984;
Carusel, prefaţă de Nicolae Manolescu, Bucureşti, 1989;
Fiesta, Bucureşti, 1990;
Demon între paranteze – Demon in Brackets, ediţie bilingvă, traducere de Dan Duţescu, prefaţă de Nicolae Manolescu, Bucureşti-Londra-Boston, 1994.

Traduceri
R.M. Rilke, Poeme, Bucureşti, 1939, Versuri, Bucureşti, 1966, Moşteneşti verdele, Timişoara, 1998, Părtaş cu cerul, Timişoara, 1998;
W. Shakespeare, Hamlet, Bucureşti, 1948 (în colaborare cu Vera Călin);
A.S. Puşkin, Poezii, Bucureşti, 1949, Versuri, ediţie bilingvă, Bucureşti, 1964 (în colaborare cu Al. Andriţoiu);
N.I. Vapţarov, Poeme, Bucureşti, 1952 (în colaborare cu Vlaicu Bârna şi Demostene Botez);
Robert Browning, Cântăreţul vrăjitor, Bucureşti, 1953;
Antologia poeziei sovietice, Bucureşti, 1955 (în colaborare);
Pablo Neruda, Strugurii şi vântul, Bucureşti, 1956, Poeme noi, Bucureşti, 1963;
Antologia poeziei bulgare, prefaţă de Cicerone Theodorescu, Bucureşti, 1956 (în colaborare);
Antologia poeziei latino-americane, Bucureşti, 1961 (în colaborare);
J.W. Goethe, Poezii şi poeme, Bucureşti, 1964 (în colaborare), Opere. Poezia, Bucureşti, 1982 (în colaborare);
Din poezia de dragoste a lumii, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1964; ediţia, I-II, Bucureşti, 1974;
Poezia germană modernă de la Ştefan George la Enzensberger, îngrijită şi prefaţă de Petre Stoica, I-II, Bucureşti, 1967 (în colaborare);
Lirice, Bucureşti, 1967 (în colaborare);
Poezia austriacă modernă de la Rainer Maria Rilke până în zilele noastre, Bucureşti, 1970 (în colaborare cu Petre Stoica);
Andre Frenaud, Cu ură, dragostea mea, Bucureşti, 1970;
Per Olof Ekstrom, N-a dansat decât o vară, Bucureşti, 1971 (în colaborare cu Petre Banuş);
Lars Gustafsson, O dimineaţă în Suedia, Bucureşti, 1972 (în colaborare cu Petre Banuş);
August Strindberg, Visul, Bucureşti, 1972 (în colaborare cu Petre Banuş);
Selma Lagerlof, Charlotte Lovenskold, Bucureşti, 1972 (în colaborare cu Petre Banuş);
Antologia poeziei franceze de la Rimbaud până astăzi, I-III, ediţie îngrijită de Ion Caraion şi Ov. S. Crohmălniceanu, prefaţă de Ov. S. Crohmălniceanu, Bucureşti, 1974-1976 (în colaborare);
Alain Bosquet, Note pentru o singurătate, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1977, Zbuciumul lui Dumnezeu, Bucureşti, 1993, Mâine fără mine, Bucureşti, 1998;
Duhuri peste ape. Tălmăciri din lirica universală, Bucureşti, 1981;
Paul Verlaine, O sută de poeme – Centpoemes, Bucureşti, 1996 (în colaborare).

«Ne vindecăm

Ne vindecăm frumos, încet, ca bradul,
Şi singuri rănile ne oblojim.
Prin alte vine seva-şi face vadul.
Răşină grea de chihlimbar mustim.

E dulce ca un cuib o cicatrice,
Şi viaţa zumzăie într-însa roi.
Pe toate căile vin sucuri noi
Şi se transfigurează în matrice.»

Surse:
adevarul.ro
crispedia.ro
cerculpoetilor.net
wikipedia.ro

Moare la 14 iulie 1999, Bucureşti

«Veghe

Mă-mpac cu frunza care cade,
Mă-mpac cu anii ce se duc,
Mă-nchin spre tinerele mlade
Şi mă alin cu fraged suc.

Mă-mpac cu gândul c-o să vină
Un ceas când lunca va cânta –
Şi-mbujorată de lumină
Eu n-am să fiu în preajma ta.

Mă-mpac cu tot ce nu se-ntoarce,
Alung acel străvechi fior
Ce-ntreabă: cum să se îmbarce
Spre veşnicii, atâta dor?

Mă-mpac cu unda trecătoare,
Mă-mpac cu datina ţărânii,
Ce ne va duce de sub soare
Aşa cum ni se duc bătrânii.

Dar cât va arde-n mine focul
Slăvitei vieţi – ca-n alte dăţi
Eu nu m-aplec, nu-mi frâng mijlocul
În faţa vechii nedreptăţi.

Eu nu mă-mpac cu cel ce minte,
Striveşte semenul şi-l fură,
Pe duşman nu-l cat la cuvinte,
Ci după fapt îi iau măsură.

Eu nu mă-mpac cu cel ce schimbă
Surâs şi lacrimă-ntr-o marfă,
Nu-l cred pe diavol când îşi plimbă
Un deget îngeresc pe harfă.

Cu cel ce revărsarea vieţii
O vrea întoarsă în pământuri
Şi smulsă floarea tinereţii
Ca frunza veştedă în vânturi,

Cu cel ce unda-nvolburată
O vrea ucisă la izvoare,
M-oi război neîmpăcată
Atât cât voi avea suflare.

Atât cât îmi e dat norocul
Să simt ţărâna sub călcâie,
Slăvitei vieţi păzi-voi focul,
Înalt şi slobod să rămâie.»

Autor: Maria Dumitrache

 
Te invitam sa dai un like paginii de Facebook Jurnalul de Drajna: