Margaretei Sterian, figură exemplară care a traversat cu seninătate, în întregul său, zbuciumatul secol XX

13 iulie 2017, ora 07:00, in categoria Atelier literar, Maria Dumitrache

Margareta Sterian, pictoriţă, poetă, prozatoare şi traducătoare

«Flash

Privirea ta, flacară verde unduind,
arunca flash-uri peste pustiu,
mai mult nu vreau
şi nici nu se cuvine să ştiu.»

Margareta Sterian s-a născut la 16 martie 1897. Este fiica Aureliei (născută Iosif) şi a lui Iancu Vainberg, comerciant, şi soţia poetului Paul Sterian. După absolvirea Şcolii Evanghelice din Bucureşti, unde îl are profesor de limba română pe Ioan Slavici, face studii de artă la Paris, la Academia Ranson şi la L’Ecole du Louvre (1926-1929). Are prima expoziţie personală la Bucu­reşti, în 1929, cu portrete de ţărani şi copii din Drăguş (Făgă­raş), în urma participării la campania sociologică condusă de D. Gusti. În 1932 se află printre iniţiatorii grupării Criterion, membră fondatoare a secţiunii plastice.

«Pe fereastră pasărea a zburat

Pe fereastră pasărea a zburat,
coloratele-i pene au pavoazat pervazul;
numai moţul negru îl mai purta întreg pe cap.
Striga: “Vreau să mă zdrobesc, să scap!
De ce e aici atât de cald? De ce nu e frig?
De ce nu stau grăunţele risipite pe jos?
De ce trebuie din blid să le ridic?
De ce numai tu să mă iubeşti?
De ce numai pe tine sa te iubesc eu?
De ce să nu m-aplaude lumea-ntreagă când mă despoi
Şi mă tăvălesc, dacă vreau, şi-n noroi?”
“O, nu te lăuda atât”, i-am spus, “nu te mai lăuda,
nu te crede nicio părticică din inima mea.”»

Între 1930 şi 1937 lucrează frescă şi ceramică în colaborare cu Marcel Iancu. Alături de acesta şi de Milita Pătraşcu ori de M. H. Maxy, expune în 1933 la Palatul Expoziţiei Naţionale de Artă Futuristă din Roma. În 1937 e prezentă la Expoziţia Internaţională a Artelor şi Industriei de la Paris, unde obţine medalia de bronz pentru pictură. În 1962 primeşte diploma de onoare la Expoziţia Internaţională de Ceramică organizată de UNESCO la Praga. Din 1930 colaborează cu poezie, studii şi traduceri la „Azi”, „Cuvântul”, „Viaţa românească”, „Revista Fundaţiilor Regale” etc., iar între 1941 şi 1945 prezintă la Radio Bucureşti poeţi anglo-saxoni contemporani. După 1960 scrie la „Ramuri”, „Familia”, „România literară”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Contemporanul” etc.

Debutează editorial în 1945, cu volumul Poezii, însoţit de o prezentare elogioasă a lui Perpessicius. Traduce şi alcătuieşte antologii din poezia americană modernă şi contemporană şi din lirica irlandeză veche ori din cea polonă. Transpune, în colaborare cu Petru Comarnescu, trilogia lui O’Neill Din jale se întrupează Hiedra (1943, ediţia a doua, din 1945, fiind de referinţă), pentru care realizează, în tempera, şi schiţe de decor şi costum. Piesa va fi reprezentată la Teatrul Naţional din Bucureşti în 1944 (director: Liviu Rebreanu), dar numele traducătoarei nu apare pe afiş, întrucât între 1941 şi 1944 i se retrage dreptul de semnătură. Antologie a poeziei americane moderne apare în 1947, e reluată sub titlul Aud cântând America (1973) şi figurează printre primele antologii ample din poezia americană publi­cate sub comunism. După 1970 scrie mai cu seamă poezii, proză şi însemnări de călătorie. Câteva traduceri au rămas în manuscris.

«Lumină în asfinţit

Lângă mine singurătatea se înalţă ca o stâncă
pe care tu ai schimbat-o în umbră mai blândă,
abia ieri s-a risipit asupra-mi o ploaie de flori aromitoare;
mă doare să pierd şi numai una din plăpândele petale.
Nu vreau să mai ştiu rătăcirile
când în asfinţit e aurie chemarea…
Judece îngerii de n-a fost prea-ndelungată aşteptarea…»

De la versurile de început, care anunţă o poetică postro­mantică minoră, la Poezii (1945-1986) (1988), lirica e dominată la Sterian de tema timpului, de sentimentul perisabilităţii fiinţei, contrabalansat de nevoia de a privi materia aflată în această trecere-pierdere. Poemele sunt descrieri, mici scene, înrămări ale unor fragmente de realitate în mişcare. Ochiul avid surprinde forme, culori, lumini şi umbre. Versul prinde ori evocă o imagine, o emoţie trecătoare, într-o plasă la fel de eva­nescentă precum realul însuşi. Nimic stabil, cert, doar privirea care îmbrăţişează o clipă segmente ale unui „tablou”, estompat încetul cu încetul. Dacă se poate vorbi de o tehnică impresio­nistă, trebuie adăugat că adesea simplitatea metaforică merge până la notaţia cea mai banală. Pe de o parte, Sterian rămâne la o formulă poetică demodată, de album adolescentin impresionist (Nicolae Manolescu afirmă că „într-un sens, totul este biografie în arta” ei), pe de altă parte, tocmai din acest caracter neprelucrat decurg calităţile, şi anume simplitatea şi intensitatea imaginii.

Reuşite sunt acele texte în care se evită abstractizarea, reflecţia pe tema timpului, a vieţii irosite şi când concretul se transfigurează de la sine, devenind stare de spirit. Această viaţă interioară a poemului a fost remarcată de critici: pentru Lucian Raicu poemele au liniştea unui tablou, în ele pulsează o viaţă secretă, iar Eugen Simion remarcă „percepţia vie”, din care se degajă însă o „reverie intelectuală calmă şi luminoasă”, şi se referă la un „sentiment al matinalului”, provenit dintr-o luminozitate când bogată, rembrandtiană, când aerată, vermeeriană, constituind nota distinctivă la Sterian.

«Drum de întoarcere

Pajişti de floarea-soarelui
ivite la-nceputul verii,
surate în strai auriu,
de când alergăm împreună?
O bornă şi încă una…
Florile au adormit cu capul în piept.
Acum ce mai vine?
Eu, ce aştept?»

După 1980 elementul discursiv se accentuează, unele texte apropiindu-se de proza poematică, de un pseudobiografism epic cu tentă suprarealistă. În Ecran (1985) se păstrează formula poemului mai lung, epico-biografic cu inflexiuni livreşti (Gauguin la Ermitaj) sau se revine, alternativ, la o expresie mai concentrată, în versuri care trădează filiera unui expresionism minor (Drum prin recoltă), recognoscibil, de asemenea, în pictură.

Proza semnată de Sterian, în special romanul Castelul de apă (1972), reluat şi amplificat în Oblic peste lume (1979) şi Viaţa prin hublou (1986), ambele scrieri autobiografice compuse dintr-o succesiune de capitole (povestiri) cvasiautonome, reprezintă adevărata ei realizare literară. Bine lucrate, cu umor şi vervă descriptivă sau cu emoţie, paginile memorialistice învie personaje (dintre care se distinge Bunica), peisaje şi interioare din copilărie şi adolescenţă. Mediul târgului de provincie sau acela al cartie­rului bucureştean la început de secol XX sunt surprinse cu un ochi proaspăt, atent la detaliul de epocă, în ceea ce are el savu­ros, pitoresc. Notaţia realistă face loc adesea unor „inserţii poematice” (Mircea Zaciu), dar se remarcă mai ales deschi­derea către fantastic (Întâlnire în casa veche) sau apetenţa pentru surprinderea contururilor groteşti ale unor siluete, precum mătuşile Nebunei, domnişoara Vinga etc.

«Omul de lut

Mi-a trimis Dumnezeu un om de lut
să nu fiu singură pe pământ.

Om de lut cu ochi de cobalt,
în apele lor adânci mă scald.

Om de lut cu gura de floare,
o vorbă m-alină şi alta mă doare.»

«Nicio iluzie…

Nicio iluzie nu mai este posibilă,
în ciuda frumuseţii zilei de toamnă,
a norilor falnici în asfinţit…
Atât de mult am crezut, am iubit
sărbătoreasca alee ce se aşternea înaintea mea,
a lumii caldă îmbrăţişare, ce mie mi se cuvenea.
Unde e zborul, exaltarea, universul, uimit,
de la mine aşteptă dezlegarea…
Imensă e puterea visului de la început!
Am vrut să dau şi să primesc, să stăpânesc,
să ard, să ard şi iată:
o rândunică speriată aşteaptă noaptea şi ultimul zbor…»

Farmecul retro al acestor amintiri înrămate provine nu neapărat din povestea de tip bildungsroman, deşi autoarea dovedeşte talent de povesti­tor, ci din recompunerea „impresionistă” a unei atmosfere: broderiile sale narative prind în ochiurile lor tocmai inefabilul unui timp pierdut, cu care autoarea pare să se identifice. Memorialistica din Evocări de călătorie (1970) şi cea cuprinsă în volumul Din petece colorate (1977), inferioară valoric, are aceleaşi trăsături ca proza autobiografică, alternând notaţia realistă, minuţioasă şi picturală, cu lirismul evocator.

«Odihnă

Sunt singură. E linişte în jur.
Ceasul respiră, apoi tace, cu timpul vrea să se împace.
O carte nici bună, nici rea se odihneşte şi ea.
Sufletul meu închină un imn oboselii senine.»

Opera
Poezii, prefaţă de Perpessicius, cu un portret de G. Tomaziu, Bucureşti, 1945;
Poeme, Bucureşti, 1969;
Evocări de călătorie, Bucureşti, 1970;
Castelul de apă, Bucureşti, 1972; ediţia Botoşani, 1998;
Soare difuz, Bucureşti, 1974;
Din petece colorate, Bucureşti, 1977;
Poeme. Imagini. Proze, prefaţă de Dan Hăulică, Bucureşti, 1977;
Oblic peste lume, Bucureşti, 1979;
Poeme, Bucureşti, 1983;
Culorile cântecului – Les Couleurs de la chanson – The Colours of the Song, ediţia trilingvă, traducerea şi ilustraţiile autoarei, Cluj Napoca, 1984;
Ecran, Bucureşti, 1985;
Viaţa prin hublou, Cluj Napoca, 1986;
Poezii (1945-1986), prefaţă de Eugen Simion, Bucureşti, 1988.

Traduceri
Poezia poloneză contemporană, ediţie îngrijită de traducător, Bucureşti, 1934 (în colaborare cu Dusza Czara);
Eugene O’Neill, Din jale se întrupează Electra, Bucureşti, 1943 (în colaborare cu Petru Comarnescu);
Walt Whitman, Poeme, Bucureşti, 1945;
Antologie a poeziei americane moderne (De la Walt Whitman la contemporani), ediţie îngrijită de traducător, prefaţă de Petru Comarnescu, Bucureşti, 1947; ediţia (Aud cântând America), Cluj, 1973;
William Faulkner, Victorie, Bucureşti, 1957;
James Aldridge, Aur şi nisip, Bucureşti, 1962;
Mâhnirea e mai grea decât marea (Tălmăciri din lirica veche a Irlandei), ediţie îngrijită de traducător, prefaţă de Mihail Stănescu, Bucureşti, 1974;
Eternă bucurie-i frumuseţea (Antologie de poezie britanică), ediţie îngrijită şi prefaţă de traducător, Cluj Napoca, 1977;
Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de V. Voiculescu – Shakespeare’s Last Sonnets as Fancied in an Immaginary Romanian Translation by V. Voiculescu, ediţie bilingvă, ediţie îngrijită de traducător, cu ilustraţiile traducătoarei, Bucureşti, 1982.

Picturi de referinţă
Autoportret, Casa din Drăguş, Trapezista, Joc cu mingea, Munţi de cretă, Patimi, Adam şi Eva, Baraca circului, Bucătăria Cleopatrei, Târg la marginea oraşului, Măşti, Dresură de cai, Scenă de circ, Concertul, La Moşi, Buchet exotic, Mireasa, Cocoşul şi alte personaje, Paparude, Neguţătorul de iluzii, Parada circului, Folclorică, Ospăţ de măşti, Flori ucigaşe etc.

«Din larg

Dacă alerg spre crângul
unde tineri mesteceni se-nşiră,
inima mea se zbate
fremătând de uimire.

Dacă respir o floare
cu necunoscută mireasmă
şi-absorb fastuoasa-i lumină,
inima mea se înclină.

Dacă te văd pe tine,
pescăruş în larg rătăcind
sau purtat de val către mine,
spaimele mi se alină.»

Sursa:
poezii.citatepedia.ro
romanialibera.ro
wikipedia
crispedia
artindex.ro

Redactor: Maria Dumitrache

 
Te invitam sa dai un like paginii de Facebook Jurnalul de Drajna: