Mai vin din timpuri vechi arome

De liliac , de crin și de salcâm,

Și-atunci când soarele apune

Parcă-mi revăd satul străbun.

Îmi văd bunicii stând pe prispă

În fața casei bătrânești,

Și-aud pe-a vântului aripă

Sfinte cântări duhovnicești.

Și-mi este dor de-a mea copilărie

De sărbătorile de altă data,

Mi-e dor de ulița din vie

Și de măicuța ce mă aștepta la poartă.

Se stinge-ncet un soare în apus

Și cerul arde-n roșu diafan,

Înfiorat mă-ntreb unde s-au dus,

Portul și chipul neaoș de țăran.

De ce-au rămas din vremi trecute

În lăzi de lemn cu lacăte-ncuiate,

Atâtea pietre nestemate

Din zestrea unor timpuri minunate ?

Sunt trist și plânge sufletul în mine,

Satul se duce, doinitorii tac,

Iar pentru tinerii de mâine

Plâng ofilite frunzele de fag.

Că ei văd satul pe tablete

Nu simt aroma brazilor,

Sau au plecat mânați de foame și de sete

Și pribegesc înstrăinați, departe de părinții lor.

AUTOR : DORIN DUMITRIU

12-05-2015

sursa foto :  internet