«Un vânt răzleţ îşi şterge lacrimile reci pe geamuri.
Plouă.
Tristeţi nedesluşite-mi vin, dar toată durerea,
ce-o simt n-o simt în mine,
în inimă,
în piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Şi altoită pe fiinţa mea imensa lume
cu toamna ÅŸi cu seara ei
mă doare ca o rană.
Spre munţi trec nori cu ugerele pline.
Şi plouă.»
(Melancolie)

Lucian Blaga ÅŸi-a crestat ” treptele ” vârstelor pe răbojul unei lucrări autobiografice apărute postum în 1965, deÅŸi caietul de însemnări este datat 1946: «Hronicul ÅŸi cântecul vârstelor». Cartea poartă drept motto poezia «9 mai 1895», data naÅŸterii sale, în satul Lancrăm de lângă SebeÅŸ-Alba:

«Sat al meu, ce porţi în nume
sunetele lacrimei,
la chiemări adânci de mume
în cea noapte te-am ales
ca prag de lume
şi potecă patimei.

Spre tine cine m-a-ndrumat
din străfund de veac,
în tine cine m-a chiemat
fie binecuvântat,
sat de lacrimi fără leac.»

Tatăl lui, preotul Isidor Blaga, a avut ideea să dea tuturor copiilor săi nume începând cu litera L: Letiţia, Lionel, Liciniu, Liviu, Longin, Lelia etc., poetul fiind al nouălea dintre ei. Om cultivat, preotul cunoştea bine limba germană, îi citea pe Kant şi Schopenhauer în original, era un spirit deschis, neferindu-se să includă printre lecturile sale, de preferinţă filosofice, chiar şi scrierile lui David Strauss, susţinătorul tezei că persoana şi faptele lui Iisus sunt plăsmuiri mitice. Mama, Ana (născută Moga), tot dintr-o familie preoţească, de origine aromână, compensa puţina instrucţie şcolară cu bogate cunoştinţe folclorice. Viitorul poet a început să vorbească abia la 4 ani şi n-a reuşit niciodată să pronunţe uşor consoana r.

«…în cei dintâi ani ai copilăriei mele - mărturiseÅŸte el – cuvântul meu nu era cuvânt. Cuvântul meu nu semăna cu nimic. Nici măcar cu o stângace dibuire pe la marginile sunetului… ÃŽmplineam aproape patru ani – ÅŸi încă nu pronunÅ£asem nici un cuvânt. Nici barem cuvintele de temelie ale vieÅ£ii: “Mama” ÅŸi “Tata” » .

Cursul primar îl începe în satul natal (1901), continuând la ÅŸcoala săsească din SebeÅŸ (1902-1905). Urmează apoi Liceul „Andrei Åžaguna” din BraÅŸov (1905-1914). Elev foarte studios, cu atracÅ£ie precoce pentru filosofie, după ce trece bacalaureatul, ca să nu fie în­corporat în armată, odată cu izbucnirea primului război mondial, se înscrie la Seminarul Teologic din Sibiu pe care îl va absolvi în 1917. Student al Facultăţii de Filosofie din Viena, îşi ia doctoratul în 1920, cu teza “Kultur und Erkenntnis”. Traducerea românească va apărea în 1922, sub titlul “Cultură ÅŸi cunoÅŸtinţă”. La Viena o întâlneÅŸte pe Cornelia Brediceanu, studentă în medicină, viitoarea lui soÅ£ie. ÃŽndrăgostit, scrie versuri care vor intra în placheta “Poemele luminii”. Debutase la „Românul”, în 1910, cu poezia “Noapte”. Tot acolo avea să-i apară studiul “IntuiÅ£ia în filosofia lui Bergson” (1914). Dă aforisme ÅŸi articole la „Pagini literare” din Arad.
Debutează editorial cu “Poemele luminii” (1919), apărute parÅ£ial în „Glasul Bucovinei”, în acelaÅŸi an publicând culegerea de cugetări “Pietre pentru templul meu”, ambele obÅ£inând Premiul Academiei Române, la propunerea lui Sextil PuÅŸcariu. Trimite versuri revistelor „Luceafărul” ÅŸi „Lamura”, scoase ÅŸi conduse, după război, de Al. Vlahuţă, pe care, sosind în BucureÅŸti, îl vizitează. ÃŽn casa bătrânului poet, face cunoÅŸtinţă cu Nichifor Crainic ÅŸi V. Voiculescu, amândoi admiratori ai tânărului ÅŸi practicând, ca ÅŸi el, o lirică de „concepÅ£ie”. ÃŽncearcă să obÅ£ină o docenţă universitară, dar, nereuÅŸind, intră în redacÅ£ia ziarului clujean „VoinÅ£a” (1920). Se împrieteneÅŸte aici cu alÅ£i viitori membri ai grupării „Gândirea”, Cezar Petrescu, Gib I. Mihăescu ÅŸi Adrian Maniu. Blaga devine unul dintre întemeietorii cercului ÅŸi revistei cu acelaÅŸi nume, unde îşi va publica numeroase scrieri, dând publicaÅ£iei bună parte din strălucire ÅŸi având un rol de prim ordin în fixarea orientării ei literare ÅŸi ideologice.

«Înţelepciunea unui mag mi-a povestit odată
de-un val prin care nu putem străbate cu privirea,
păienjeniş ce-ascunde pretutindeni firea,
de nu vedem nimic din ce-i aievea.

Şi-acum, când tu-mi îneci obrajii, ochii
în părul tău,
eu, ameţit de valurile-i negre şi bogate
visez
ca valul ce preface-n mister
tot largul lumii e urzit
din părul tău -
ÅŸi strig,
ÅŸi strig,
şi-ntâia oară simt
întreaga vrajă ce-a cuprins-o magul în povestea lui.»
(Din părul tău)

Se va număra printre colaboratorii altor ziare ÅŸi periodice înrudite cu „Gândirea”, precum „Cuvântul”, „Curentul”, „Darul vremii”, „Familia”, „Gând românesc”. Semnează ÅŸi în „Patria”, „Cugetul românesc”, „ViaÅ£a românească”, „Adevărul literar ÅŸi artistic”, „Universul literar”, „Revista FundaÅ£iilor Regale”, „Societatea de mâine”, „Cultura”, „Convorbiri literare”, „Ţara”.

ÃŽi apar texte ÅŸi în publicaÅ£ii străine: „Prager Presse”, „Glos prawdy”, „Droga”, „Der Bund”, „Die Tatwelt”, „Archiv fur Geschichte der Philosophie”. Foarte fecund, e prezent aproape în fiecare an cu câte o nouă contribuÅ£ie pe tărâmul liricii, dramaturgiei sau eseisticii: “PaÅŸii profetului” (1921), “Zamolxe” (1921), “Tulburarea apelor” (1923), “Filosofia stilului” (1924), “ÃŽn marea trecere” (1924), “FeÅ£ele unui veac” (1925), “Daria” (1925), “Fapta. ÃŽnvierea “(1925), “Fenomenul originar” (1925), “Ferestre colorate” (1926).
Din 1926 intră în diplomaţie, ca ataşat de presă şi consilier pe lângă legaţiile României, la Varşovia (1926), Praga (1927-1928), Berna (1928-1932, 1937-1938) şi Viena (1932-1937), apoi ca ministru plenipotenţiar în Portugalia (1938-1939). Îşi petrece astfel o bună parte a vieţii în străinătate, unde fusese încă de pe când era licean şi vizitase, cu prilejul unei scurte excursii, Italia (Catania, Messina, Napoli, Pompei, Cetatea Vaticanului, Florenţa, Veneţia şi Fiume), după ce văzuse Atena şi Sfânta Sofia, la Constantinopol. Cariera diplomatică nu-l stânjeneşte în desfăşurarea activităţii literare, dimpotrivă, îi dă răgazul să şi-o împlinească.

 «Unde şi când m-am ivit în lumină nu ştiu,
din umbră mă ispitesc singur să cred
că lumea e o cântare.
Străin zâmbind, vrăjit suind,
în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare.
Câteodată spun vorbe cari nu mă cuprind,
câteodată iubesc lucruri cari nu-mi răspund.
De vânturi şi isprăvi visate îmi sunt
ochii plini,
de umblat umblu ca fiecare:
când vinovat pe coperişele iadului,
când fără păcat pe muntele cu crini.
Închis în cercul aceleiaşi vetre
fac schimb de taine cu strămoşii,
norodul spălat de ape subt pietre.
Seara se-ntâmplă mulcom s-ascult
în mine cum se tot revarsă
poveştile sângelui uitat de mult.
Binecuvânt pânea şi luna.
Ziua trăiesc împrăştiat cu furtuna.

Cu cuvinte stinse în gură
am cântat şi mai cânt marea trecere,
somnul lumii, îngerii de ceară.
De pe-un umăr pe altul
tăcând îmi trec steaua ca o povară.»
(Biografie)

Roadele muncii pe tărâm poetic sunt culegerile de versuri “Lauda somnului” (1929), “La cumpăna apelor” (1933) ÅŸi “La curÅ£ile dorului” (1938), unde, mai ales, pătrunde ecoul anilor lungi trăiÅ£i departe de Å£ară, apoi piesele de teatru “MeÅŸterul Manole” (1927), “Cruciada copiilor” (1930) ÅŸi “Avram Iancu” (1934). AdmiraÅ£ia stăruitoare a gândito­rului pentru Goethe îşi găseÅŸte o expresie cuprinzătoare în eseul “Daimonion” (1930).

«Tu eşti în vară, eu sunt în vară. În vară pornită
către sfârşit, pe muche-amândoi la cumpăna apelor.
Cu gând ducăuÅŸ – mângâi părul pământului.
Ne-aplecăm peste stânci, subt albastrul neîmplinit.

Priveşte în jos! Priveşte-ndelung, dar să nu vorbim.
S-ar putea întâmpla să ne tremure glasul.
Din poarta-nălţimei şi până-n vale
îmbătrâneşte, ah, cât de repede, apa. Şi ceasul.

E mult înapoi? Atâta e şi de-acum înainte
cu toate că mult mai puţin o să pară.
Ne-ascundem – stins arzând – după năluca de vară.
Ne-nchidem inima după nespuse cuvinte.

Poteca de-acum coboară ca fumul
din jertfa ce nu s-a primit. De-aici luăm iarăşi drumul
spre ţărna şi valea trădate-nmiit
pentr-un cer chemător şi necucerit.»
(La cumpăna apelor)

ÃŽncepând cu “Eonul dogmatic” (1931), Blaga încredinÅ£ează tiparului lucrările care vor alcătui sistemul său filosofic. Dintre ele, “SpaÅ£iul mioritic”, apărut în 1936, anul când e ales membru al Academiei Române, cunoaÅŸte un deosebit ecou. Devine profesor la Universitatea „Regele Ferdinand” din Cluj, unde se creează pentru el o catedră specială de filosofia culturii (1939-1948). Pe măsură ce hitlerismul câştigă teren în Europa, Blaga Å£ine să ia distanţă mereu sporită faţă de doctrinele rasiste ÅŸi expansioniste. PărăseÅŸte în 1942, demonstrativ, asociaÅ£ia Astra, fiindcă în statutele ei se introduseseră discriminări etnice.

 «Prin vegherile noastre – site de in -
vremea se cerne, şi-o pulbere albă
pe tâmple s-aşază. Aurorele încă
se mai aprind, ÅŸi-asteptam. Asteptam
o singură oră să ne-mpărtăşim
din verde imperiu, din raiul sorin.
Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide
lungi zile pierduţi şi străini.
Oaspeţi suntem în tinda noii lumini
la curţile dorului. Cu cerul vecini
cu toate că mult mai puţin o să pară.
Aşteptam să vedem prin columne de aur
Evul de foc cu steaguri paÅŸind,
ÅŸi fiicele noastre ieÅŸind
sa pună pe frunţile porţilor laur.

Din când în când câte-o lacrim-apare
şi fără durere se-ngroaşă pe geană.
Hrănim cu ea
Nu ştim ce firavă stea.»
(La curţile dorului)

Pe măsură ce sistemul său filosofic îşi dezvăluie, mai ales prin cheia lui de boltă, “DiferenÅ£ialele divine” (1940), caracterul, relaÅ£iile autorului cu Nichifor Crainic ÅŸi ortodoxismul gândirist intră în criză. Spiritul liber al poetului faţă de dogmele creÅŸtinismului răsăritean îi atrag atacuri violente chiar în revista la întemeierea ÅŸi afirmarea căreia avusese o contribuÅ£ie esenÅ£ială. Comparat cu Iulian Apostatul, e acuzat că „are pe dracu în el” ÅŸi că se ridică împotriva lui Dumnezeu, dintr-un „păcătos” orgoliu intelectual. După ruptura de „Gândirea”, scoate revista „Saeculum” (1943-1944), unde răspunde criticilor aduse sistemului său.
ÃŽn anii războiului, publică ultima culegere de versuri, antumă, “Nebănuitele trepte” (1943) ÅŸi piesa de teatru “Arca lui Noe” (1944). Apar de asemenea scrierile filosofice, care conÅ£in expunerea sistemului speculativ al lui Blaga, grupate în “Trilogia cunoaÅŸterii” (1943), “Trilogia culturii” (1944) ÅŸi “Trilogia valorilor” (1946).
ÃŽndepărtat din învăţământul universitar în 1948, este angajat ca bibliotecar la Biblioteca din Cluj a Academiei Republicii Populare Române (din 1954, director adjunct), cercetător ÅŸtiinÅ£ific la Institutul de Istorie ÅŸi Filosofie (1949-1953) ÅŸi apoi pe lângă SecÅ£ia de istorie literară ÅŸi folclor a Academiei, Filiala Cluj. Elaborează pentru aceasta lucrările “Gândirea românească” în Transilvania în secolul al XVIII-lea ÅŸi “Experimentul ÅŸi spiritul matematic”, amândouă tipărite postum, în 1966 ÅŸi, respectiv, în 1969.

«Vulturul ce roteşte sus
va fi atunci de mult apus.

Lângă Sibiu, lângă Sibiu, prin lunci
numai stejarii vor mai fi ÅŸi atunci.

Mai aminţi-mă-vă un trecător
vreunui străin, sub ceasul lor?

Nu cred să mă vestească cineva
căci basmul ar începe-aşa:

Pe-aici umblă şi el şi se-ntorcea mereu,
contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu. (1943)»
(Cântec pentru anul 2000)

După culegerea de aforisme “Discobolul” (1945) nu mai poate publica, deÅŸi scrie foarte mult, decât traduceri: Goethe, Faust (1955), Din lirica universală (1957) ÅŸi Lessing Opere (I-II, 1958). Este propus în 1959 de Academia Suedeză la Premiul Nobel. Revine în viaÅ£a literară, puÅ£in înainte de moarte, cu colaborări la revista „Steaua” (versuri) ÅŸi „Contemporanul” (articole). Lasă în manuscris ciclurile de poezii “Vârsta de fier. 1940-1944″, “Cântecul focului”, “Corăbii cu cenuşă” ÅŸi “Ce aude unicornul”, apărute postum în ediÅ£ia Opere (I-XII, 1974-1995), autobiografia “Hronicul ÅŸi cân­tecul vârstelor”, piesa “Anton Pann”, romanul “Luntrea lui Caron”, precum ÅŸi lucrările filosofice “Aspecte antropologice” ÅŸi “FiinÅ£a istorică”.
Opera literară şi cea filosofică ale lui Blaga au crescut într-o osmoză perfectă, versurile autorului fiind ecoul trăirii lirice a meditaţiilor sale, după cum piesele de teatru izvorăsc din conflictele pe care gânditorul le-a surprins, reflectând asupra sensurilor unor eresuri locale. La rândul lui, sistemul metafizic construit de poet vădeşte o mare anvergură imagistică şi acor­dă o încredere deosebită puterii sugestive a metaforei, folosită frecvent şi învestită cu o funcţie gnoseologică principală.

«În noapte undeva mai e
tot ce-a fost ÅŸi nu mai e,
ce s-a mutat, ce s-a pierdut
din timpul viu în timpul mut.
ÃŽn Hades e – tot ce-a trecut
Din aheronticul ţinut
vin toate amintirile.
ÃŽn Hades e – tot ce-a trecut
prierii şi iubirile.»
(ÃŽn noapte undeva mai e)

«Prin lumea poveştilor
zumzetul veÅŸtilor.

Prin murmurul mărilor
plânsetul ţărilor.

Prin lumea aievelor
cântecul Evelor.

Prin vuietul timpului
glasul nimicului.

Prin zvonul eonului
bocetul omului.»
(Ce aude unicornul)

A ocupat în cadrul grupării de la „Gândirea” o poziÅ£ie aparte (întruchipând o „stângă” a acesteia, după cum a Å£inut să precizeze, adică o aripă nonconformistă, neliniÅŸtită, iscodi­toare, înclinată spre abateri de la linia strict tradiÅ£ionalist-ortodoxistă). Dacă interesul pentru arhaitate, primitivism, practici magice, plăsmuiri mitice ÅŸi reprezentări proprii creÅŸtinismului răsăritean (sofianicul) îl apropia de gândirism, alte preferinÅ£e, cum ar fi simpatia autorului pentru expe­rienÅ£ele artistice moderne, îi dictau distanţări nete de acesta.

Blaga s-a numărat printre primii care a vorbit la noi cu admiraÅ£ie de Edvard Munch ÅŸi Van Gogh, de Barlach ÅŸi Arhipenko; a trecut o vreme drept „avangardist” ÅŸi a practicat în lirica ÅŸi teatrul său estetica expresionismului, descoperit ÅŸi asumat pe vremea studiilor la Viena. Avea să mărturisească mai târziu că se simte foarte apropiat de BrâncuÅŸi, dar sub raportul unui „tradiÅ£ionalism metafizic”, care detestă pitorescul etnografic sămănătorist ÅŸi caută nota diferenÅ£ială autohtonă în aprioris­mul inconÅŸtient. De asemenea, nu recunoÅŸtea ortodoxiei deÅ£inerea „adevărului revelat”, ci o socotea, ca ÅŸi pe alte cre­dinÅ£e religioase, o izvodire culturală, cu o amprentă stilistică proprie, adică o reprezentare subiectivă, deformată a realităţii. A ÅŸi intrat, până la urmă, în conflict cu directorul „Gândirii”, vechiul său prieten Nichifor Crainic, ÅŸi ÅŸi-a atras fulgerele acestuia.
Foarte ardelean, prin atmosfera şi universul figurativ al liricii sale, Blaga nu urmează totuşi tradiţia înaintaşilor săi, Andrei Mureşanu, G. Coşbuc, O. Goga, Aron Cotruş, tribuni ai luptei naţionale şi sociale, ci practică o poezie cosmică, străbătută de fiori metafizici, în spirit eminescian. Vine apoi cu o formaţie filosofică, literară şi artistică, precumpănitor ger­mană, când majoritatea confraţilor săi se mişcau în raza culturii franceze. Toate acestea îl singularizează în peisajul intelectual românesc interbelic, dar, paradoxal, nu-i răpesc facultatea de a fi foarte reprezentativ. El e, ca şi Eminescu, Creangă, Coşbuc, Sadoveanu, unul dintre scriitorii care în­truchipează cel mai grăitor particularităţile spiritului naţional.

«IubeÅŸti – când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

IubeÅŸti – când suavă icoana
ce-ţi faci în durere prin veac
o ţii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.

IubeÅŸti – când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

IubeÅŸti – când simÅ£iri se deÅŸteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-aşteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

IubeÅŸti – când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi măsură
şi lavă pătrunsă de lună.»
(Iubire)

Eseurile sale din tinereÅ£e, “Filosofici stilului”, “FeÅ£ele unui veac”, “Fenomenul originar”, “Ferestre colorate”, îl arată preocupat de morfologia culturii. Pe linia Frobenius, Dilthey, Spengler, Blaga caută înclinaÅ£ii care disting de-a lungul vremurilor ansam­blul creaÅ£iilor spirituale (literare, artistice, arhitectonice, filosofice, religioase, ÅŸtiinÅ£ifice etc.) ale diverselor popoare, cum ar fi: tipicul, individualul, stihialul. Eseurile din tinereÅ£e aduc o viziune inedită, la noi, asupra istoriei culturii ÅŸi dovedesc o arie de cunoÅŸtinÅ£e foarte întinsă, precum ÅŸi facultăţi asociative legate de înzestrarea poetică. Se remarcă din capul locului ÅŸi atracÅ£ia exercitată asupra sa de spiritul „ingenuu”, „copilăros”, „anonim”, pe care îl regăseÅŸte în arta modernă, simbolică, expresionistă, constructivistă sau abstractă. Simpatia pentru formele de viaţă arhaice ÅŸi pentru primitivitatea naturală alunecă inevitabil către o mitizare a satului; acesta ar trăi, după Blaga, în „zariÅŸte cosmică” ÅŸi având conÅŸtiinÅ£a unui destin „ema­nat din veÅŸnicie”.

«Dragă-mi este dragostea
bântuită de sprâncene,
de sprâncene pământene,
lungi, pieziş-răsăritene.

Dragă-mi este dragostea,
soarele din an în veac,
dragostea ce poartă-n ea
moarte-ades ÅŸi-ades un leac.

Spune-se că-n holdă coaptă
macul îl dezbraci c-o şoaptă.
Dragă-mi este dragostea
care zice: nu ÅŸi da.

Dragă-mi este dragostea,
mare face inima,
mare pe cât lumea-zare,
mică pe cât lacrima.

Dragă-mi este dragostea
care face stea ÅŸi stea
din pământurile noastre -
prin poienile albastre.

Sângele îşi ştie visul.
Dragă-mi este dragostea
cu-nălţimile şi-abisul
ÅŸi cu ce mai are-n ea.

Dragă-mi este dragostea -
locului nu pot s-o ţin,
căci frumseţea ei dispare
în frumseţile-i ce vin.

Dragă-mi este dragostea,
dragă uneori furtuna
şi-un păcat pe care-l arde
pe la miezul nopţii luna.

Din aleanul trupului
sufletul se naÅŸte.
Dragă-mi este dragostea
ce de ani mă paşte.

Dragostea ne-o ţină zeii,
să ne-ncânte funigeii
ca urzeala inului
firele destinului.»
(Catrenele dragostei)

Poetul aparţinea mediului intelectualităţii rurale ardeleneşti, care îşi apărase identitatea numai printr-o obstinată rezistenţă conservatoare faţă de orice schimbare a stilului de viaţă tradiţional. Gândirea lui Blaga, în antiistoricitatea sa stăruitoare (interesul pentru tiparele inconştiente, nemodifi­cabile prin evoluţia societăţii), atenţia acordată miturilor, practicilor magice, permanenţelor ancestrale (eresurilor) se fac ecoul acestor aprehensiuni faţă de efectele civilizaţiei.

Gândirea lui Blaga se miÅŸcă în interiorul curentului „filosofiei existenÅ£ei” (Lebensphilosophie), cu o priză deosebită asupra spiritelor la începutul secolului al XX-lea, epocă de războaie ÅŸi revoluÅ£ii, înclinată a face din „viaţă”, tocmai pentru că aceasta devine foarte primejduită, principalul obiect al interogaÅ£iei intelectuale. De aici, adâncirea opoziÅ£iei romantice mai vechi între cultură ÅŸi civilizaÅ£ie. Ultima ar satisface nevoile existenÅ£ei omului „întru imediat, autoconservare ÅŸi securitate”, fiind prin urmare nedefinitorie pentru natura umană. Omul ÅŸi-a manifestat felul său de a fi aparte numai acolo unde trăieÅŸte „întru mister ÅŸi revelare”. Iar aceasta se petrece exclusiv în planul culturii.

«Şi vine toamna iar’
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustăm
cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutăm
brinduÅŸile ardorii
să înflorească iar’ în noi
ÅŸi-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem, când cu umbra lor
ne împresoară-n lume norii.
Ce gânduri are soarele cu noi –
nu ştim, dar suntem doi.»
(Cântec în doi)

«Eu nu strivesc corola de minuni a lumii», iniţial, Lucian Blaga şi-a formulat crezul poetic. Sunt exprimate aici arta sa poetică şi esenţa gândirii sale filozofice, într-o metaforă globală a cărei izbitoare noutate încântă şi emoţionează prin originalitate.

«Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
ÅŸi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
ÅŸi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.»
(Eu nu strivesc corola de minuni a lumii)

Întreaga poezie este construită pe antiteza lumină-întuneric. Întunericul e deţinătorul tainelor şi al vrajei, al incantaţiei. Lumina raţiunii ucide aceste taine şi sugrumă vraja lor. Dar poetul este posesorul unei alte lumini, «lumina mea», opusă «luminii altora», lumina intuiţiei bergsoniene, lumina iubirii, lumina trăirii existenţialiste, care îl umple «cu largi fiori de sfânt mister».
Lucian Blaga e maestru în selectarea cuvintelor cu cea mai bogată putere de sugestie şi cu rezonanţe adânci în stările emoţionale. Prin excelenţă metaforică, expresia poeziei lui Blaga stârneşte emoţii estetice de largă şi profundă vibraţie, legând ecouri folclorice cu ingeniozităţi stilistice moderne. În scrisul lui Blaga poezia este prezentă ca un miez de foc pururi viu, ale cărui flăcări joacă pe comorile gândirii lui mitice şi fascinează pe cititor. E poetul care a ieşit în soare, i-a iubit lumina, dar a lăsat şi umbra unei filozofii tulburi a vremii, pe pământul patriei.

«O durere totdeauna mi-a fost singurătatea ta ascunsă,
Dumnezeule, dar ce era să fac?
Când eram copil mă jucam cu tine
şi-n închipuire te desfăceam cum desfaci o jucărie.
Apoi sălbăticia mi-a crescut,
cântările mi-au pierit,
şi fără să-mi fi fost vreodată aproape
te-am pierdut pentru totdeauna
în ţărână, în foc, în văzduh şi pe ape.

Între răsăritul de soare şi-apusul de soare
sunt numai ţină şi rană.
În cer te-ai închis ca-ntr-un coşciug.
O, de n-ai fi mai înrudit cu moartea
decât cu viaţa,
mi-ai vorbi. De-acolo unde eÅŸti,
din pământ ori din poveste mi-ai vorbi.

În spinii de-aci, arată-te, Doamne,
să ştiu ce-aştepţi de la mine.
Să prind din văzduh suliţa veninoasă
din adânc azvârlită de altul să te rănească subt aripi?
Ori nu doreÅŸti nimic?
EÅŸti muta, neclintita identitate
(rotunjit în sine a este a),
nu ceri nimic. Nici măcar rugăciunea mea.

Iată, stelele intră în lume
deodată cu întrebătoarele mele tristeţi.
Iată, e noapte fără ferestre-n afară.
Dumnezeule, de-acum ce mă fac?
În mijlocul tău mă dezbrac. Mă dezbrac de trup
ca de-o haină pe care-o laşi în drum.»
(Psalm)

Lucian Blaga moare la 6 mai 1961, la Cluj.

Opera

Poemele luminii, Sibiu, 1919;
Pietre pentru templul meu, Sibiu, 1919;
PaÅŸii profetului, Cluj, 1921;
Zamolxe, Cluj, 1921;
Cultură şi cunoştinţă, Cluj, 1922;
Tulburarea apelor, Cluj, 1923;
Filosofia stilului, BucureÅŸti, 1924;
ÃŽn marea trecere, Cluj, 1924;
Feţele unui veac, Arad, 1925;
Daria, Cluj, 1925;
Fapta. ÃŽnvierea, BucureÅŸti, 1925;
Fenomenul originar, BucureÅŸti, 1925;
Ferestre colorate, Arad, 1926;
MeÅŸterul Manole, Sibiu, 1927;
Lauda somnului, BucureÅŸti, 1929;
Daimonion, Cluj, 1930;
Cruciada copiilor, Sibiu, 1930;
Eonul dogmatic, BucureÅŸti, 1931;
Cunoaşterea luciferică, Sibiu, 1933;
La cumpăna apelor, Sibiu, 1933;
Cenzura transcendentă, Bucureşti, 1934;
Avram Iancu, Sibiu, 1934;
Orizont ÅŸi stil, BucureÅŸti, 1936;
Spaţiul mioritic, Bucureşti, 1936;
Geneza metaforei ÅŸi sensul culturii, BucureÅŸti, 1937;
La curţile dorului, Bucureşti, 1938;
Artă şi valoare, Bucureşti, 1939;
Diferenţialele divine, Bucureşti, 1940;
Despre gândirea magică, Bucureşti, 1941; ediţie prefaţată de Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Bucureşti, 1992;
Poezii, BucureÅŸti, 1942;
Opera dramatică, I-II, Sibiu, 1942;
Religie ÅŸi spirit, Sibiu, 1942;
Ştiinţă şi creaţie, Sibiu, 1942;
Nebănuitele trepte, Sibiu, 1943;
Trilogia cunoaşterii, Bucureşti, 1943; ediţia II, Bucureşti, 1993;
Arca lui Noe, Sibiu, 1944;
Trilogia culturii, Bucureşti, 1944; ediţia II, Bucureşti, 1994;
Discobolul, BucureÅŸti, 1945;
Trilogia valorilor, Bucureşti, 1946; ediţia II, Bucureşti, 1996;
Despre conştiinţa filosofică, I-II, Cluj, 1947; ediţia II, ediţie îngrijită de Doru Blaga şi I. Maxim, prefaţă de H. Wald, Timişoara, 1974;
Poezii, ediţie îngrijită şi prefaţă de G. Ivaşcu, Bucureşti, 1962;
Hronicul şi cântecul vârstelor, ediţie îngrijită şi prefaţă de G. Ivaşcu, Bucureşti, 1965; postfaţă de Ioan Holban, Bucureşti, 1990;
Versuri, ediţie îngrijită şi prefaţă de Aurel Rău, Bucureşti, 1966;
Gândirea românească în Transilvania în secolul al XVIII-lea, ediţie îngrijită de G. Ivaşcu, Bucureşti, 1966;
Poezii, ediţie îngrijită de G. Ivaşcu, Bucureşti, 1967;
Zări şi etape, ediţie îngrijită de Doru Blaga, prefaţă de D. Ghişe, Bucureşti, 1968;
Poezii, I-II, ediţie îngrijită de G. Ivaşcu, prefaţă de Mircea Tomuş, Bucureşti, 1968;
Experimentul şi spiritul matematic, prefaţă de Călina Mare, Bucureşti, 1969;
Teatru, ediţie îngrijită şi prefaţă de Eugen Todoran, Bucureşti, 1970;
Scrieri despre artă, ediţie îngrijită şi introducere de Emil Manu, prefaţă de D. Micu, Bucureşti, 1970;
Nouăzeci de poezii – Novanta liriche, ediÅ£ie bilingvă, traducere de Mariano Baffi, prefaţă de Edgar Papu, BucureÅŸti, 1971;
Isvoade, ediţie îngrijită de Doru Blaga şi Petre Nicolau, prefaţă de G. Gană, Bucureşti, 1972;
ÃŽn marea trecere – En el gran correr, ediÅ£ie bilingvă, traducere ÅŸi prefaţă de Darie Novăceanu, BucureÅŸti, 1972;
Poezie. Teatru. Proză autobiografică, I-II, ediţie îngrijită şi prefaţă de G. Gană, Bucureşti, 1972;
Ceasornicul de nisip, îngrijită şi prefaţă de Mircea Popa, Cluj, 1973;
Opere, I-XII, ediţie îngrijită de Doru Blaga, prefaţă de Şerban Cioculescu, Bucureşti, 1974-1995;
Poeme – Gedichte, ediÅ£ie bilingvă, traducere de ÅŸi prefaţă de Wolf von Aichelburg, BucureÅŸti, 1974;
Poeme – Poemes, ediÅ£ie bilingvă, traducere de Veturia Drăgănescu-Vericeanu, prefaţă de Eugen Simion, BucureÅŸti, 1974;
Ce aude unicornul, ediţie îngrijită şi postfaţă de Eugen Simion, Bucureşti, 1975;
Nebănuitele trepte – Nehozennye stupini, ediÅ£ie bilingvă, traducere de Iuri Kojevnikov, prefaţă de Valeriu Cristea, BucureÅŸti, 1975;
ÃŽn marea trecere – The Great Transition, ediÅ£ie bilingvă, traducere de Roy Mac-Gregor Hastie, prefaţă de I.D. Bălan, BucureÅŸti, 1975;
Poemele luminii – Poems of Light, ediÅ£ie bilingvă, traducere de Don Eulert, Åžtefan Avădanei, M. Bogdan, prefaţă de Const. Ciopraga, introducere de Don Eulert, BucureÅŸti, 1975;
Aspecte antropologice, îngrijită şi prefaţă de I. Maxim, Timişoara, 1976;
Poeme – Poems, ediÅ£ie bilingvă, traducere de I. Codreanu, prefaţă de Lucian Raicu, BucureÅŸti, 1976;
Fiinţa istorică, ediţie îngrijită şi postfaţă de T. Cătineanu, Cluj Napoca, 1977;
Încercări filosofice, îngrijită şi prefaţă de A. Ilica, prefaţă de V. Colţescu, Timişoara, 1977;
Elanul insulei, ediţie îngrijită de Doru Blaga şi G. Gană, prefaţă de G. Gană, Cluj Napoca, 1977;
Poemele luminii – Les Poemes de la lumiere, ediÅ£ie bilingvă, traducere de Paul Miclău, prefaţă de Romul Munteanu, BucureÅŸti, 1978;
Poemele luminii – Pesnite na svetlosta, ediÅ£ie bilingvă, traducere de TaÅŸco Sarov, prefaţă de Åžtefan Aug. DoinaÅŸ, BucureÅŸti, 1979;
Poeme – Gedichte, ediÅ£ie bilingvă, traducere de Ruth Herrfurth, prefaţă de G. Gană, BucureÅŸti, 1980;
Poemele luminii – Poems of Light, ediÅ£ie bilingvă, traducere de Åžtefan Avădanei, BucureÅŸti, 1981;
Mirabila sămânţă – A milagrosa semente, ediÅ£ie bilingvă, traducere de Micaela Slăvescu, prefaţă de G. Gană, BucureÅŸti, 1981;
Poeme – Poiemata, ediÅ£ie bilingvă, traducere de Dimos Rendis Ravanis, prefaţă de Aurel Martin, BucureÅŸti, 1981;
Opere, I-VI, îngrijită şi introducere de G. Gană, Bucureşti, 1982-1997;
Meşterul Manole, prefaţă de Maria Sittner-Prică, Bucureşti, 1983;
Teatru, I-II, ediţie îngrijită de Mihai Dascăl şi Doru Blaga, Bucureşti, 1984;
Poezii, ediţie îngrijită şi postfaţă de Cristian Moraru, Bucureşti, 1986;
Cunoaştere şi creaţie, Bucureşti, 1987;
Teatru, I-II, prefaţă de G. Gană, Bucureşti, 1987;
Peisaj ÅŸi amintire, BucureÅŸti, 1988; Poezii, BucureÅŸti, 1988;
Corespondenţă A-F, ediţie îngrijită de M. Cenuşă, Cluj Napoca, 1989;
Eloge du village roumain, ediţie îngrijită de Mariana Danesco şi Raul Marin, Paris, 1989;
Luntrea lui Caron, ediţie îngrijită de Doru Blaga şi Mircea Vasilescu, postfaţă de Mircea Vasilescu, Bucureşti, 1990;
Ecce tempus, BucureÅŸti, 1992;
Din activitatea diplomatică, I-III, ediţie îngrijită şi postfaţă de Pavel Ţugui, Bucureşti, 1995;
Opera poetică, ediţie îngrijită de George Gană şi Doru Blaga, cuvânt înainte Eugen Simion, prefaţă de G. Gană, Bucureşti, 1995;
Poemele luminii, ediţie îngrijită de Al. Condeescu, Bucureşti, 1995;
De amiciÅ£ia: Lucian Blaga – Ion Breazu. Corespondenţă, ediÅ£ie îngrijită de Mircea Curticeanu, Cluj Napoca, 1995;
Poemele luminii – Lysets digte – Poemes de la lumiere – I carmi della luce, ediÅ£ia plurilingvă, traducere de Povl Skarup, Titus Barbulesco, Eugen Lozovan, prefaţă de Eugen Lozovan, Aalborg (Danemarca), 1996;
Poezii – Poesies, ediÅ£ie bilingvă, traducere de Jean Poncet, BucureÅŸti, 1997;
Trilogia cosmologică, Bucureşti, 1997;
Corespondenţă de familie, ediţie îngrijită de Doru Blaga, Bucureşti, 2000.
Antologie de poezie populară, ediţie îngrijită de G. Ivaşcu, Bucureşti, 1966;
H. Marti, Intermezzo românesc, Bucureşti, 1930;
J.W. Goethe, Faust, prefaţă de Tudor Vianu, Bucureşti, 1955;
Din lirica universală, Bucureşti, 1957;
Lessing, Opere, I-II, prefaţă de Paul Langfelder, Bucureşti, 1958;
Din lirica engleză, Bucureşti, 1970.

Bibliografie

Scriitori români de azi, vol I, Eugen Simion, Ed Litera, 2002
crispedia.ro
Literatura română.Manual pentru clasa a XI-a, Ed. didactică şi pedagogigă, Buc, 1977
Istoria Literaturii Române, George Călinescu, Ed Litera, 2001
ÃŽn marea trecere, Lucian Blaga, 1924
La cumpăna apelor, Lucian Blaga, 1933
La curţile dorului, Lucian Blaga, 1938
Lauda somnului, Lucian Blaga, 1929

«Frate, o boală învinsă ţi se pare orice carte.
Dar cel ce ţi-a vorbit e în pământ.
E în apă. E în vânt.
Sau mai departe.

Cu foaia această închid porţile şi trag cheile.
Sunt undeva jos sau undeva sus.
Tu stinge-ţi lumânarea şi-ntreabă-te:
taina trăită unde s-a dus?

Ţi-a mai rămas în urechi vreun cuvânt?
De la basmul sângelui spus
întoarce-ţi sufletul către perete
şi lacrima către apus.»
(ÃŽncheiere)

Autor : Maria Dumitrache