Pe 9 mai s-au împlinit 124 ani de la naştere iar pe 6 mai, 58 de ani de la decesul lui Lucian Blaga, filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat român.
Avea o personalitate impunătoare și polivalentă a culturii interbelice marcând perioada respectivă prin elemente de originalitate demne de înscrierea sa în universalitate.

Lucian Blaga s-a născut la 9 mai 1895, lângă Sebeș, Sibiu. Copilăria i-a stat, după cum mărturisește el însuși, „sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului” neputând să vorbească până la vârsta de patru ani. Mama poetului, Ana Blaga, a murit în anul 1933 la Sibiu, în vârstă de 74 de ani. Mai târziu, în 1949 fratele poetului, Longin Blaga, a murit tot la Sibiu.

Viitorul poet – care s-a autodefinit ulterior „mut ca o lebădă” a urmat primele clase la Sebeș, la școala primară germană (1902-1906). Apoi a urmat Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1906–1914), unde o rudă de-a lui era profesor: Iosif Blaga, autorul primului tratat românesc de teoria dramei.
În 1909, după moartea tatălui, familia se mută la Sebeș.

A debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe țărm (1910), și în Românul, cu studiul Reflecții asupra intuiției lui Bergson (1914).

În anul 1911 călătorește în Italia, unde își petrece timpul în librării, căutând cărți de filosofie, și vizitând vestigiile istorice ale acestei țări.

A urmat cursurile Facultății de Teologie din Sibiu și Oradea în perioada 1914–1916, pe care le-a finalizat cu licență în 1917 şi a studiat filosofia și biologia la Universitatea din Viena între anii 1916 și 1920, obținând titlul de doctor în filosofie. La Viena Lucian Blaga descoperă Expresionismul. Tot aici a cunoscut-o şi pe Cornelia Brediceanu, viitoarea soție. A revenit în țară în ajunul Marii Uniri.
Publică la Sibiu, în 1919, placheta de versuri Poemele luminii (reeditată în același an la Cartea Românească, în București), precum și culegerea de aforisme Pietre pentru templul meu.
Zamolxe, prima sa dramă, apare în ziarul Voința (1920), iar în volum în 1921, la Cluj, la Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealul”. Academia Română îi decernează Premiul Adamachi pentru debut în 1921 iar un an mai târziu Universitatea din Cluj îi premiază piesa Zamolxe.

Se publică primele traduceri de poezie în limba germană în revista cernauțeană Die Brucke (1922) (Podul).
În 1924-1925, locuiește în Lugoj. A fost redactor la ziarele Voința și Patria, membru în comitetul de direcție al revistei Cultura, colaborator permanent la publicațiile Gândirea, Adevărul literar și artistic și Cuvântul.

După Dictatul de la Viena, se mută la Sibiu, însoțind Universitatea din Cluj (1940–1946), unde apoi ţine conferinţe la Facultatea de Litere și Filosofie (1946–1948).
Are un rol major în formarea tinerilor care fac parte din Cercul literar de la Sibiu și o mare influență asupra lui Ion Desideriu Sârbu.

Revenit în România reîntregită, s-a dăruit cauzei presei românești din Transilvania, fiind redactor la revistele Cultura din Cluj și Banatul din Lugoj. A fost ales membru al Academiei Române în anul 1937. Discursul de recepție și l-a intitulat Elogiul satului românesc.

În anul 1939 a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, mutată temporar la Sibiu în anii ce au urmat dictatului de la Viena (1940–1944). La Sibiu redactează, începând cu 1943, revista Saeculum, care va apărea un an. A fost profesor universitar până în 1948, când a fost îndepărtat cu brutalitate de la catedră.

Motivul a fost de natură politică: se pare că Blaga a refuzat invitația de a conduce Partidul Național Popular, un satelit al Partidului Comunist. Împreună cu el au fost înlăturați și conferențiarul și discipolul său, Ion Desideriu Sârbu, și profesorii universitari Liviu Călin și Nicolae Mărgineanu.

Activitatea diplomatică
În anul 1926 a intrat în diplomație, ocupând succesiv posturi de consilier de presă şi atașat cultural la legațiile României și la Varșovia, Praga, Berna și Viena între 1926 şi 1937. Între 1937–1938 a fost subsecretar de stat la Ministerul de Externe și între 1938–1939, ministru plenipotențiar al României în Portugalia.

Din 1937 Lucian Blaga a fost membru în asociația „Prietenii Legiunii”, împreună cu fratele său, iar în 1940 a fost încadrat în Mișcarea Legionară la Sibiu. Drama sa istorică „Avram Iancu” scrisă în 1934 i-a dedicat-o lui Corneliu Codreanu.

Din 1948 a fost îndepărtat de la catedră şi a lucrat în cadrul filialei din Cluj a Academiei Române ca bibliograf. Devine cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie între anii 1949–1951 şi bibliotecar-șef între 1951–1954. A lucrat şi ca director-adjunct între 1954 şi 1959 la filiala clujeană a Bibliotecii Academiei.

Nu îi mai sunt publicate volumele și preferă să se ocupe de traduceri. În această perioadă a finalizat traducerea piesei Faust de Goethe, iar în 1958 apare primul volum din Opere de G.E. Lessing în traducerea lui Lucian Blaga.

A tradus poeți germani clasici și moderni. Poeziile scrise acum vor fi publicate postum. Tot în această perioadă scrie romanul cu tentă autobiografică Luntrea lui Caron, publicat de asemenea postum.
A decedat la 6 mai 1961, în Cluj. Lucian Blaga a fost înmormântat în ziua sa de naștere, 9 mai, în cimitirul din Lancrăm.

Casa din Cluj, unde a locuit în ultima parte a vieţii

Sursa text şi foto: Wikipedia.ro

Redactor: MARIA ŞTEFANIAN