Liviu Deleanu poet şi dramaturg

29 aprilie 2021, ora 07:55, in categoria Atelier literar

istoria.md

«Se-aud parcă stranii
Şoapte de litanii.

Toată frunza mladă
Parcă stă-n genunchi să cadă.

Căci spre soare-apune
Pomii stau la rugăciune.

Pomii se îndoaie.
Pomii se roagă de ploaie.»
(Rugă)

Liviu Deleanu s-a născut la 8 februarie 1911 în Iaşi. Născut într-o familie de evrei săraci, Deleanu îşi întrerupe studiile liceale, începute la Iaşi, şi pleacă la Bucureşti, unde lucrează un timp ca tipograf şi corector.

În 1928 adoptă numele Liviu Deleanu în locul numelui de la naştere, Lipa Cligman. În 1940 s-a refugiat la Moscova, stabilindu-se apoi la Chişinău.
Liviu nu-şi iubea copilăria, zicea că a fost foarte grea, fară bucurii şi jocuri copilăreşti. (“unica mea jucărie a fost o păpuşă de cârpe…”). Îi plăcea foarte mult să citească. Citea tot ce-i nimerea sub mână. Mama îi dădea câte un leu să-şi cumpere un covrig şi el strîngea leul, ca să-şi poată cumpăra unica revistă pentru copii. Tatăl vroia să-l vadă contabil, care mai târziu a murit asfixiat într-un vagon de vite. Începuse să fumeze la o vârstă mult prea timpurie şi tuşea. (Abia în 1957, după festivalul de la Moscova, când l-au speriat doctorii că rămâne fără picioare – s-a lăsat.) Era uituc. Îşi uita şi versurile. Cel mai iubit anotimp al lui era toamna. El o numea “marea pictoriţă”.

Primii paşi în literatura lui Liviu Deleanu au fost ghidaţi de o intuiţie sigură a poeziei, fapt care i-a ajutat să colaboreze, un timp, la celebrele «Bilete de papagal», redactate de Tudor Arghezi, care i-a publicat poeziile «Există un Dumnezeu», «Renaştere», «Timp», «Omul cu ochii mici». Creaţia lui de până la 1940 a stat sub semnele neîndoielnice ale modernismului: atmosfera macabră, pustiul, urâtul, tăcerea. Se simte influenţa unor scriitori mari, ca Charles Baudelaire, George Bacovia, Ion Pillat.

«Femeie care-mi dai puterea,
Să înfrunzesc ca un copac,
Cum să te-nvăţ s-auzi tăcerea
Mărturisirilor ce-ţi fac?
Cum să te-nvăţ să iei aminte
Acelor simţăminte tari,
Ce-ţi ştiu vorbi, nu prin cuvinte,
Ci-n graiul liniştilor mari?»
(Mărturisire)

A debutat în anul 1927 cu placheta de versuri «Oglinzi fermecate», după care au urmat «Ceasul de veghe», carte pomenită de George Călinescu în monumentala sa «Istorie a literaturii române de la origini până în prezent». În 1940 scriitorul se refugiază la Chişinău, în anii războiului plăsmuind o serie de cântece inspirate (Cântec scris pe patul armei, Cântec scris pe lat de palos etc.), după război activând mai ales în domeniul literaturii pentru cei mici – Poezii pentru copii: Mi-i drag să meşteresc, Bucurii pentru copii, Licurici. La poezia pentru adulţi se întoarce în 1952, când îi apare cartea «Vremuri noi» , tributară ideologiei comuniste. A plătit vama regimului sovietic şi prin poemul «Krasnodon» (ulterior intitulat «Tinereţe fără moarte»), şi prin basmul dramatic «Buzduganul fermecat». Talentul liric al lui Liviu Deleanu s-a manifestat din plin în cărţile «Dragostea noastră cea de toate zilele» şi «Cartea dorului».

«Clopot al dragostei,
Sună
Din roşia turlă a ta,
Sună, ca tras de furtună,
În ropot de cumpănă grea.

Clopot al dragostei,
Bate
Dangătul tău nebunesc,
Şi tihnă nu-mi da, de se poate,
Atâta timp cât trăiesc.

Clopot al dragostei,
Numa
Nu conteni deloc,
Ci bate mereu ca acuma
Cu via ta limbă de foc!»
(Inima)

Talentul liric al scriitorului s-a manifestat în chip strălucit în poeziile de dragoste, întemeiate pe sentimente sincere, exprimate cu o măiestrie aleasă. Măiestria literară a lui Deleanu constă nu numai în abordarea ingenioasă, amplă şi profundă a unor subiecte, teme, probleme de mare interes şi importanţă, ci şi în evocarea subtilă a unor sentimente gingaşe, în recrearea unei atmosfere favorabile dezvăluirii acestor sentimente. Un domeniu specific de manifestare a măiestriei lui Liviu Deleanu îl constituie sonetul. Eforturile creatoare ale lui Liviu Deleanu au fost îndreptate, evident, spre surprinderea specificităţii creaţiei alecsandriene şi spre exprimarea succintă, totodată exactă şi cuprinzătoare, a acestei specificităţi.

«Păşim în doi
Sub pletele bătrânei ploi
Şi-un vânt bezmetic ne adie
La ora udă şi târzie
A stropilor ce cad mereu…

Iar părul tău cu părul meu
Se-ating din mers – şi se sărută,
Precum în noaptea abătută
Deasupra mea şi-asupra ta
Doi pomi vecini s-ar săruta,
Sau cum o boare trecătoare
S-ar săruta cu-o altă boare.

Şi suntem tineri amândoi
Sub ropotul bătrânei ploi.»
(Crochiu)

Anul 1940 înseamnă pentru Liviu Deleanu, în afară de faptul că îi apare al treilea volum de versuri, un eveniment care îi va marca destinul literar din continuare. Ca urmare a unor circumstanţe de ordin politic, neelucidate pe deplin nici astăzi, poetul s-a refugiat în Basarabia. Transferul într-un alt regim l-a determinat să renunţe la formula modernă pe care a cultivat-o până la 1940.

Liviu Deleanu este cunoscut ca un poet prin excelenţă, liric, stilist, remarcabil şi mânuitor iscusit al cuvântului.

Un liceu din municipiul Chişinău, sectorul Buiucani îi poartă numele poetului Liviu Deleanu.

Liviu Deleanu s-a stins din viaţă la 12 mai 1967 la Chişinău.

«E-o muncă deşartă
Să-nşirui pripit…
Cuvântul nu iartă
De-l laşi necioplit.

Căznit cu durere,
Să-l torni cu granit,
Căci stihul se cere
Frumos dăltuit.

Găseşte-i tipare
De grai răzvrătit
Şi fă-l să tresare
Când este citit.»
(Ars poetica)

 

 

Opera

Oglinzi fermecate, Iaşi, 1930;
Ceasul de veghe, Bucureşti, 1937;
Glod alb, Bucureşti, 1940;
Poezii pentru copii, Chişinău, 1947;
Krasnodon, Chişinău, 1950;
Buzduganul fermecat, Chişinău, 1951;
Nepoţica o învaţă pe bunica, Chişinău, 1951;
Versuri noi, Chişinău, 1952;
Mi-i drag să meşteresc, Chişinău, 1953;
La noi în ogradă, Chişinău, 1954;
Poezii şi poeme, Chişinău, 1954;
Bucurii pentru copii, Chişinău, 1956;
Cânturi de ieri şi de azi, Chişinău, 1958;
Stihuri alese, Chişinău, 1958;
Licurici, Chişinău, 1961;
Pic, pic, pic, Chişinău, 1962;
Freamăt, Chişinău. 1962;
Ieşire din legendă, Chişinău, 1963;
Triluri vesele, Chişinău, 1963;
Dragostea noastră cea de toate zilele, Chişinău, 1966;
Versuri, Chişinău, 1967;
De la mic la mare, Chişinău, 1968;
Cartea dorului, Chişinău, 1968;
Destăinuire, Chişinău, 1970;
Ala bala portocala, Chişinău, 1972;
Scrieri, I-II, prefaţă de S. Cibotaru şi Eliza Botezatu, Chişinău, 1976;
Poezii, Chişinău, 1991;
O sută poezii de dragoste şi dor, Chişinău, 1996;
Epigrame cu adresă, Chişinău, 1999;
Răscolite tăceri, coordonator Baca Deleanu, ediţie îngrijită de Vasile Romanciuc şi Nicolae Rusu, Timişoara, 2001.

 

Surse :
crispedia.ro
istoria.md
poezii.citatepedia.ro

Autor : Maria Dumitrache

 
Te invitam sa dai un like paginii de Facebook Jurnalul de Drajna: