La bunici
26 decembrie 2016, ora 10:00, in categoria Sertarul cu creatii
Copii eram noi amândoi, frate-meu și cu mine
Și la bunica-n odăiță, mereu ne simțeam tare bine,
Căci în cuptorul fermecat, bunica făcea turtă dulce,
Motanul devenea-mpărat, iar câinele un mare duce.
Bunicul ne-aducea din beci nuci, mere copte și gutui,
Poveștile le ascultam, stând numai pe genunchii lui,
În casă era cald și bine și mirosea a flori de busuioc,
De vânt, de ploaie sau furtună, nu ne temeam deloc.
Și sărbătorile erau, aici, parcă mai pline de magie,
Căci Moș Crăciun nu sta în prag, intra-n bucătărie,
Gusta mâncărurile toate, pe bunicuța mult o lăuda,
Iar din desaga-i minunată, el tuturor daruri ne da.
Și Paștile era de vis, încondeiam ouă roșii, frumoase,
Țineam întregul post, ne primeneam a noastre case,
Și la biserica din deal veneam cu toți, cu mic cu mare,
,,Hristos a Înviat!’’ cântam, în astă Sfântă Sărbătoare.
Bunicii însă au murit, căsuța lor acum e părăsită,
Iar noi în lume am plecat, pentru o viață împlinită,
Avem și noi acum copii, câte-un băiat și-o fată,
Le povestim despre bunici și o copilărie minunată.
AUTOR: LUCIA MARIN