Am avut mereu o slăbiciune pentru Timișoara, poate pentru că locul acesta este despre curajul și devenirea noastră recentă. Reîntors astăzi aici, după mai bine de trei săptămâni, am avut parte, spre seară, de o primire frenetică, o întâlnire emoționantă, o revedere sentimentală. A fost mai întâi lansarea de carte, apoi mitingul ”nocturn” din Parcul Rozelor. Din nou, mă înclin în fața acestor oameni, pentru care speranța e o stare de spirit, bucuria de a mă susține, un crez și victoria deja o certitudine. Nu cred că voi putea să răsplătesc vreodată acest efort al oamenilor minunați care mi s-au alăturat în aceste săptămâni fascinante. O voi face însă, cred cu tărie, din postura de președinte, prin loialitatea și devotamentul cu care voi lucra în slujba lor.

Aici, pe acest pământ, acum aproape 25 de ani, un dar de la Dumnezeu ni s-a oferit nouă tuturor: libertatea mult visată. Mi-ar plăcea să vă amintiți, cu aceeași înduioșare cu care am făcut-o eu astăzi, farmecul și durerea acelor zile. Spun din nou să ne gândim: La tinerii care au ieșit pe străzi. Şi la faptul că anul acesta se împlineşte o generaţie de când ei nu mai sunt. Vreau să revin la Timișoara în decembrie ca să putem spera din nou, nu ca oamenii să plece din țară. Vreau un legământ că ce am câștigat în decembrie 1989 nu vom pierde niciodată.

Așadar, dacă lucrurile decurg cum ne dorim, vreau să ne reîntâlnim în decembrie. Să fim cu toții aici pentru ei, pentru eroii noștri de la Timișoara. Și de la acest moment fondator să înceapă renașterea noastră, redescoperirea noastră. Nu e simbol mai puternic și nici dată mai intensă: pe 16 decembrie începem să construim România lucrului bine făcut.

Al vostru,

Klaus

Articol preluat integral de pe www.iohannispresedinte.ro