A mai trecut o zi din această solicitantă încercare. În locul acesta, în care am început să scriu acum mai bine de două săptămâni, am primit atâtea vizite, s-au legat atâtea gânduri și atâtea idei au fost trezite la viață, încât în fiecare seară când revin aici trăiesc o revărsare de speranță. Și acestea nu sunt vorbe goale, iar în final veți vedea, dragii mei, că vom depăși împreună marea primejdie care știu că vă macină. Prin felul simplu, dar totuși aparte prin care vă arătați susținerea și sprijinul necondiționat față de lupta mea, îmi demonstrați nu doar că izbânda noastră este aproape, dar, odată cu ea, și povestea acestei țări va fi spusă altfel în următorul deceniu: cu conștiința lucrului bine făcut, fără războaie distrugătoare și fără ruinarea statului.

Așa cum bine știți, oriunde am fost – la Inspectoratul Școlar sau la Primărie ori la FDGR sau la PNL – nu m-am dus să încurc lucrurile, ci să fac treabă, să pun rânduială, să rezolv probleme. Niciodată nu am promis lucruri pe care am știut că nu le pot pune în practică. Dimpotrivă, m-am ținut de cuvânt și nu am răsturnat niciodată această regulă. Niciodată n-am întrebuințat ca mijloace nici insulta, nici calomnia, nici ”jocurile subterane”. E pur și simplu felul meu de a fi. Însă, în vremurile acestea, a trăi cât mai bine și a te înălța cât mai sus cu prețul călcării în picioare a tuturor legilor noastre este pentru mulți dintre adversarii mei un crez. Ori, rânduiala pe care vrem noi să o clădim nu cunoaște o asemenea abatere. Pentru noi nu există frăție cu cei care folosesc tot ce are natura omenească mai rău pentru a câștiga în viață.

Sprijinit pe tot ce m-a învățat munca trainică de la primărie, vă voi vorbi astăzi despre un lucru roditor, despre o treabă bine făcută, despre cumpătare și măsură care duc, în cele din urmă, la reușită. Voi vorbi din nou despre cum am reușit să fac din Sibiu, un fost oraș medieval, eșuat la finalul anilor ’90, un centru al turismului european, o destinație de trei stele Michelin (singurul oraș din România care a obținut trei stele!).

Toată dezvoltarea Sibiului a venit din modul în care a funcționat strategia mea pentru oraș, care a generat un buget foarte bun. Și vreau să ofer aici un singur amănunt: din 2000 până în 2008, bugetul local al orașului a crescut de 17 ori! Sibiul a acumulat, în deceniul de după anul 2000, din boomul de firme deschise, din noi imobile ridicate, foarte multe hoteluri și pensiuni. Evident, cele mai multe au fost deschise în așteptarea Capitalei Culturale, moment care a generat valuri impresionante de turiști. Totodată, numărul de vizitatori a rămas unul deosebit de mare după 2007, detaliu care ne-a permis să evaluăm impactul proiectului Capitală Culturală. De exemplu, în 2011 (un an nu tocmai roz pentru România), încasările din taxa hotelieră au demonstrat că s-au înregistrat mai multe nopți de cazare decât în 2007! Acum mulți ani, am propus inițial șapte trasee turistice care să pună în valoarea personalitatea complexă a Sibiului, adică istoria și identitatea sa. În timp, lucrurile au evoluat continuu, iar astăzi practic evenimentele culturale se leagă intrinsec de numele orașului nostru. Sibiul este acum o emblemă pentru modul în care se poate face turism cultural care generează prosperitate.

În 14 ani, Sibiul a ajuns la nivelul unui oraş a cărui vizibilitate a depăşit demult granițele țării și chiar ale Europei, deopotrivă ca destinație turistică, zonă economică și oraș cultural. Așa cum am dovedit că Sibiul poate renaște, tot așa vreau să trezesc la viață moștenirea României prospere, să facem împreună lucruri bune, care să dăinuie, care să dureze peste generații.

Pe curând, dragii mei, și mai ales nu uitați îndemnul meu din fiecare seară: fiți alături de mine pentru că din puterea voastră îmi iau forța, din ideile voastre îmi extrag chibzuința și în inimile voastre caut speranța.

Cu drag,

Klaus

Articol preluat integral de pe www.iohannispresedinte.ro