La primele ore ale dimineții, în drum spre Craiova, am văzut pe geamul mașinii o curte de școală dintr-un mic orășel , n-am reținut cum se numea. Erau mulți copii acolo, nu știu dacă erau chemați sâmbăta la vreo activitate școlară, și mi-am imaginat zarva aceea colorată pe care o vezi în curtea oricărei școli, dimineața ori în pauze, cu râsete și voie bună, indiferent de vreme, de vremuri. Mi-am adus aminte de foștii mei elevi, de la Agnita, de la Sibiu ori din alte locuri și m-am întrebat pe unde or mai fi, ce-or mai face ei, probabil sunt la casa lor, oameni în toată firea, cu familie . Mi-ar plăcea să-i revăd și să știu că sunt bine, că au clădit ceva în viața lor. În același timp, mi-am zis că poate unii dintre ei nu mai sunt în țară și așa gândul mi-a fugit la sutele de mii de familii care s-au despărțit, care au plecat peste graniță în ultimii 25 de ani pentru că aici n-au mai răbdat sărăcia, hoția și umilința.

Gândindu-mă la ei, la viața lor departe, mi-am zis că, dacă voi fi ales Președintele României, îi voi chema înapoi și mi-aș dori ca ei să răspundă chemării mele. Să le spun: ”Întoarceți-vă ACASĂ, dragii mei! Locul vostru e aici, în țara asta.”

Așa cum v-am scris și aseară, vreau să fiți alături de mine pentru că avem o treabă de făcut. Și doar împreună cu voi pot face, pas cu pas, România aceea la care visăm. Haideți să dăm șansa celor care vin după noi să găsească un LOC în care să creadă, în care să rămână și să construiască. Nu din obligație, ci din CREDINȚĂ.

Pe mâine,

Klaus

SURSA :www.iohannispresedinte.ro         AUTOR : Ninel Stama