Iraclie Porumbescu este tatăl violonistului, compozitorului şi dirijorului Ciprian Porumbescu.
Iraclie Porumbescu, primul mărturisitor al comunei Breaza, pe care o şi descrie în contextul anului 1843, a fost şi primul poet adevărat al Bucovinei.

Iraclie Porumbescu s-a născut la 9 martie 1823, Suceviţa, judeţul Suceava. Fiul lui Tănase Golembiowschi, fost vornic în Suceviţa, ortodox, şi al Varvarei. După o legendă, transmisă chiar de Porumbescu, originea familiei ar fi fost poloneză şi nobilă; dar e mai probabilă traducere în poloneză (golomb înseamnă porumbel), după anexarea Bucovinei la Imperiul Austriac, a numelui românesc, purtat, de altminteri, în mod curent de către Porumbescu încă înainte de oficializarea sa (1881).

Începe studiile la mănăstirea Putna (1829), le continuă la colonia germană învecinată, Carlsberg (din 1833) şi la Suceava (din 1835). Gimnaziul la Cernăuţi, în condiţii materiale precare; termină liceul la Lemberg, unde urmează şi doi ani de filosofie (1841-1843); revine în Bucovina (1843-1847), la Cernăuţi, unde îşi încheie studiile filosofice (1845-1847). Seminarul Teologic Diecezan Ortodox din Cernăuţi (1847-1850), fiind hirotonit (sept. 1850) preot. În acelaşi an, se căsătoreşte cu Emilia Klodnitzki, poloneză trecută la ortodoxie în vederea acestei căsătorii; în 1853, li se naşte al doilea din cei nouă copii, cel care va deveni compozitorul Ciprian Porumbescu.

În perioada studiilor teologice audia şi cursurile lui Aron Pumnul, care îi va cere mai târziu versuri pentru Lepturariu (tom II, 1863); în casa Hurmuzachi cunoaşte pe paşoptiştii moldoveni şi ardeleni emigraţi; între 1845 şi 1849 lucrase în redacţia ziarului „Bucovina” (secretar de redacţie). Paroh în comuna Şipot (din septembrie 1850 – definitivat 1852 – până în 1857 şi din 1859 până în 1865), cu misiunea de a potoli populaţia huţană nemulţumită; trece apoi în comunele Boian (1857-1859) şi Stupea (1869-1884) unde e, o vreme, şi învăţător (1877-1878) şi Frătăuţiul Nou (din 1884); în 1889, ţinea aici un faimos curs de industrie casnică. Cu puţin timp înainte de moarte, fusese numit (1895) egumen al Putnei. Debutează cu poezii publicate în foi volante (1848, 1850); în 1850, Aron Pumnul îi publică fabula Buchea şi litera în broşura Convorbire între un tată şi între fiul său asupra limbii şi literelor româneşti.

Colaborează la: „Bucovina”, „Bukowiner Pedagogische Blater”, „Calendarul pentru ducatul Bucovinei”, „Candela”, „Albina”, „Albina românească”, „Almanahul Moldovei”, „Concordia”, „L’Etoile du Danube”, „Gazeta Transilvaniei”, „Fântâna Blanduziei”, „Federaţiunea”, „România liberă”, „Românul”, „Telegraful român”, „Tribuna”, „Unirea”, „Revista politică” etc. (a iscălit şi cu pseudonimele literare „Un sătean” şi „Un bucovinean”). A scris şi studii în limba germană despre organizarea administraţiei ecleziastice în Bucovina. Publică o parte a amintirilor în „Gazeta Transilvaniei” (1888-1891). O ediţie a scrierilor, apărută postum (Scrierile lui Iraclie Porumbescu, 1898), îi adună pentru prima dată creaţia în volum; Amintirile cunosc două ediţii postume, 1943 şi 1978.

Spirit cultivat şi moralist convins, dublat de un temperament dinamic, Porumbescu înţelege preoţia în sens luminist, ca un veritabil apostolat. Preocupat de educaţia practică a sătenilor, el face figura unui Popa Tanda bucovinean. Contactul. În casa Hurntuzachi, cu Vasile Alecsandri a fost decisiv: influenţa acestuia, ca şi a lui Andrei Mureşanu, asupra sa va fi resimţită puternic. Modelul folcloric, urmat în unele balade, în producţii poetice şi muzicale, acţionează şi el: de altminteri, Porumbescu colecţiona folclor, trimiţându-şi recolta lui Vasile Alecsandri, dar se îndrepta şi spre legendele trecutului, prelucrându-l, de pildă, pe Neculce (Ieremia Movilă şi săhastrul sau Altarul mânăstirei Suceviţa).

Porumbescu a fost un poet de succes în epocă, în asemenea măsură încât unele din producţiile sale (Lui Iancu, poezie patriotică dedicată lui Avram Iancu) circulau – după cum semnala Alexandru Ciurea – anonime în popor; versurile ocazionale, unele însoţite şi de melodie (Fata de român, Lui Iancu, Imnul Şcoalei) sunt, totuşi, lipsite de adâncime şi fior poetic, fiind, în plus, compromise de asperitatea „pumnulismelor”, adică de mulţimea latinismelor. Educaţia în limba germană îşi lasă şi ea, pe de altă parte, amprenta în lexicul lui Porumbescu.

Afirmat prin poezie, scriitorul rămâne lizibil şi astăzi în Amintiri, evocări fruste, pitoreşti ale vieţii monahale (Un episod hazliu din mânăstirea Putna), ale unor momente biografice (Zece zile de haiducie, Încă însurat nu fusesem), ale chipurilor unor paşoptişti (Cum a venit Pumnul în Bucovina, Amintiri despre Vasile Alecsandri) sau ale imaginii de legendă a haiducului Darie (Haiducul Darie şi Moş Matei Bercheşanul). Pornind de la întâmplări reale, memorialistul le povesteşte cu vervă, culoare, cu pendulări din registrul liric în cel ironic, într-o limbă curat moldovenească, plastică şi expresivă. Povestitor de certă vocaţie, Porumbescu se situează tematic şi stilistic pe o linie ce pleacă din Neculce, spre a se împlini în Creangă şi Sadoveanu.

Opera literară
Zur administrativei! Organisierung der gr. or. Kirche în der Bukovina, Cernăuţi, 1891;
Salvus conductus. Braşov, 1894;
Kloster Putna, Cernăuţi, 1895;
Scrierile lui Iraclie Porumbescu, adnotate şi însoţite de o schiţă biografică de L. Bodnărescu, I, Cernăuţi, 1898;
Amintiri, ediţie îngrijită şi prefaţă de I. Ştefan, Bucureşti, 1943;
Amintiri, ediţie îngrijită, prefaţă, note şi glosar de N. Oprea, Cluj Napoca, 1978.

Surse:
crispedia

Autor: Maria Dumitrache