“Doamne, tinde-Ţi patrafirul
peste faţa mea de lut,
sufletu-mi neghiob şi slut
să-l albeşti cu tibişirul
când amurgu-şi toarce firul
peste-un pic de gând tăcut.
Să-Ţi vorbesc, ne-aud vecinii,
iar osânda e păcat;
eu stau pe-un colţ plecat
şi să-mi scriu povara vinii,
pe când Tu, la vremea cinii,
să-mi şopteşti că m-ai iertat.
Aciuiaţi pe-o vatră nouă
vom purcede spre nou cânt;
eu, o mână de pământ,
Tu, lumină-n strop de rouă,
migăli-vom cartea-n două:
Tu, vreo trei, eu, un cuvânt.
Şi-ncălţându-Te-n sandale
să porneşti pe drum stelar,
într-ale slovelor chenar
eu opri-Te-voi din cale
şi-n minunea vrerii Tale
Te-oi sorbi dintr-un pahar.”
(Confessio)

IPS Bartolomeu Anania, pe numele lui adevărat Valeriu Anania, s-a născut la 18 martie 1921 în comună Glăvile, judeţul Vâlcea, este un poet, dramaturg, prozator, memorialist, traducător şi mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Este fiul ardeleanului Vasile Anania, mic negustor de ţară, apoi muncitor în Bucureşti, şi al Anei (născută Mărgăritărescu), fiica unui preot din Vâlcea.
Urmează primele cinci clase în comuna natală, apoi cursurile Seminarului Central din Bucureşti (1933-1941), unde îi are profesori pe Anton Holban şi Petru Caraman; îşi ia bacalaureatul la Liceul „Mihai Viteazul”.
La numai 15 ani, în 1936, Valeriu Anania, cum îi era numele din naştere, intra în “mănunchiul de prieteni” al Frăţiei de Cruce din Seminarul Central din Bucureşti, veghind o noapte întreagă, împreună cu fratele lui, Mitică, în casa unei croitorese, ca să le fie gata cămăşile verzi. În vara următorului an, fuge de acasă, din satul vâlcean Glăvile, mergând pe jos 23 de kilometri, pentru a munci ca voluntar într-o tabără legionară din Drăgăşani, unde se înălţa o biserică. Povestite cu duioasă, dar şi detaşată rememorare, faptele tânărului Anania îl duc, de exemplu, în 6 septembrie 1940, ziua abdicării Regelui Carol al IIlea, în Piaţa Palatului, unde mii de glasuri cântau “Sfânta tinereţe legionară”. Nemulţumit de sincronizarea vocilor, Anania se urcă pe un soclu de piatră din gardul Palatului, ca să aducă la acelaşi ritm miile de glasuri.
“Aceasta a fost pentru mine „biruinţa legionară„”, mărturiseşte el. După prima arestare, în august 1941, când participă la înmormântarea lui Horia Codreanu, fratele Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu, i se face “fişa de legionar”, un calificativ politic ce avea să-l urmărească toată viaţa, aducându- i nenumărate necazuri. Semnificativ pentru caracterul dârz al viitorului mitropolit este şi momentul renunţării la purtarea cămăşii verzi, după ce-l întâlneşte pe consăteanul Mihale al lui Augustin, “lepădătura satului”, care-i arată cu mândrie carnetul de legionar. “M-am dus acasă, am dezbrăcat cămaşa verde şi, din ziua aceea, n-am mai pus- o niciodată”, scrie Anania.

“Noapte liniştită, noapte desfătată,
Naşti în toată vremea ce-ai rodit odată.
Steaua călătoare, leneşă’n amiezi,
Din genunea clipei ritmic o’ntrupezi
Şi mi-o urci în tindă, lumea s’o cuprindă
Ca o nestemată prinsă pe o oglindă.
Cine te citeşte, cine mi te-arată,
Noapte liniştită, noapte desfătată?
Fluier cu ciobanii, cânt cu ei din flaut
Şi pe la’nceputul cronicii te caut,
Mintea să mi-o stâmpăr, cum de încăpuşi
În măsura vremii dintre doi ţăruşi ?
Umblu’n cartea toată, eşti mereu în carte .
Foaia te desparte, fata nu te’mparte.
Îmi surâzi din slova paginii deschise
Şi din tot cuprinsul filelor nescrise,
Zilnic dăruindu-mi viaţa pintenoagă,
Ca o rugăciune scrisă pe zăloagă.
Şi cântări de leagăn cânţi ca şi-a altădată
Tot atât de vie şi adevărată,
Limpede’n vecie, limpede’n clipită,
Noapte minunată, noapte liniştită!”
(Noapte liniştită)

Urmează între 1941 şi 1948 cursuri de teologie la Bucureşti, Cluj, Sibiu şi cursuri de medicină şi muzică instrumentală la Cluj (1945-1946). Intră în monahism cu numele Bartolomeu şi vieţuieşte o vreme la mănăstirea Antim din Bucureşti.

În 1958 e condamnat politic la 20 de ani de muncă zilnică. Trece prin penitenciarele Jilava, Piteşti, Aiud, unde îi cunoaşte pe Petre Ţuţea şi pe Petre Pandrea; în „academia” subterană de la Jilava se nasc povestirile din Amintirile peregrinului apter, la Aiud concepe mental poemele dramatice Steaua Zimbrului şi Meşterul Manole. Este eliberat în 1964, prin decret general de graţiere. În 1965 pleacă din ţară, la Detroit, ca preot al Episcopiei Misionare Ortodoxe Române din America.

Un episod dramatic s-a petrecut în timpul detenţiei în puşcăria din Aiud, Anania fiind condamnat, în 1958, la 25 de ani de temniţă, din cauza activităţii ca legionar, pentru “uneltire contra ordinii sociale”. Adus să depună mărturie în procesul intentat bunului său prieten, poetul Radu Gyr, Anania e chinuit de gândul că a folosit exprimări ce i-au agravat situaţia acestuia. Şi, pentru a se pedepsi, se hotărăşte să-şi scoată ochii. “Ideea sinuciderii nu m-a încercat niciodată, dar atunci m-a încercat un gând mult mai grozav, să renunţ la lumina ochilor, să nu mai văd o omenire care nu mai merită să fie văzută”.
Şi se pregăteşte să se înţepe în ochi, ca să se scurgă, lăsându-l în bezna veşnică. Dar, în noaptea de dinaintea zilei comiterii gestului, o visează pe sora lui, Milica, ce murise, oarbă, la 16 ani. “N-ai dreptul să-i fii altuia povară!”, îi spune aceasta în vis, iar, după ce se trezeşte, Anania renunţă la intenţia lui.

“Nu Tatăl, ci eu, omul, m’am fost ales din gloată
să-ţi duc în spate crucea şi neputerea toată.
Dar când, ajuns în culme, mi-ai luat-o de pe oase,
simţii că’n suflet, totuşi, povara ei rămase.
Şi când, bătut în cuie, murişi cu moarte Tu
şi-ţi mântuişi calvarul, al meu de-abia’ncepu.
De-atunci, urcând, te caut prin veşnice imperii,
că martor i-am fost crucii, dar nu şi învierii.
Trudesc şi gem, mă caţăr şi cad pe trepte sfinte,
mânat de pătimirea aducerii aminte.
De ce nu ţi-ai dus jugul? Şi pentru ce m’arunci
să port în spate crucea’ndoielilor de-atunci ?
Şi m’aş tot zbate, singur, rănit de-al vremii ornic,
de nu mi-ai spune, Doamne, că-mi eşti un vechi datornic.
Smeritule, nu gloata, ci Tu m’ai fost ales.
M’am poticnit…Ia-mi crucea şi-ajută-mă să ies!”
(Simon Cireneul)

O ipostază inedită ce apare în “Memorii” este cea de chelner într-un birt de cartier, la vârsta de 20 de ani. “Era în vara lui 1941. Absolvisem Seminarul Central; destul de sărac, nu aveam nici meserie, aşteptam toamna, să intru la Facultatea de Teologie cu o bursă oarecare. Inspirat de un articol al lui Arghezi, publicat în revista Vremea, mă angajasem chelner la restaurantul jupânului Manole Şerbănescu – un local de clasa a doua, pe strada Vasile Lascăr – şi câştigam bani buni, lucrând cu şervetul, de la şapte seara până spre unu noaptea”. Birtul se numea “La Aprodu”, cum aflăm dintr-o pagină următoare.

În 1939, cu sprijinul lui N. Iorga, i se joacă piesa La furcărie pe scena Teatrului Ligii Culturale, iar în 1940, pe scena Teatrului Naţional Studio, poemul dramatic Dochia. În stagiunea 1967-1968, i se pune în scenă la Teatrul „Barbu Delavrancea” din Bucureşti piesa Mioriţa, care, publicată în 1966, constituie şi debutul său editorial. Debutase ca poet în 1935, în revista „Ortodoxia”, cu poezia Pământ şi cer. A colaborat la „Vremea”, „Gândirea”, „Dacia rediviva” (cofondator), „Convorbiri literare”, „Gazeta literară”, „Credinţa” (Detroit), „Noi” (Detroit), „Destin” (Madrid), „Tribuna”, „Amfiteatru”, „Ateneu”, „Albina”, „Luceafărul”, „Telegraful român” (Sibiu), „Magazin istoric” etc.

“Toiagul tău m-atinse’n treacăt
cu-o tresărire peste lacăt.
De mii de ani tânjeam închis
în stânca tulburelui vis.
Cum de-ai ştiut că-n zăcătoare
mă’ncinge bezna şi mă doare?
cum de-ai ştiut că’n mână ai
puterea cârjii din Sinai
să crapi un munte la ţâţână
şi-adâncul să i-l faci fântână?
Năprasnic mă descopăr lumii.
Talaz şi văd, făptură nu mi-i
decât râvnitul bun din care
se’nfruptă toţi cu’nverşunare.
Nuntesc azur, rodesc senin.
În ţăndări soarele-l dezghin
şi iarăşi mi-l adun, coroană,
să-i scriu luminile’n icoană.
M’aleg în calea ta şi curg.
Iar tu, pândindu-mi în amurg
oglinda undelor subţiri,
te vezi frumoasă şi te miri . ”
(Izvor captiv)

Poezia lui Anania este dificil de încadrat într-o formulă de istorie literară ori în contextul poeziei actuale. În primul rând pentru că el aparţine „promoţiei amânate” (cum a numit-o Laurenţiu Ulici), acea generaţie a războiului, de poeţi născuţi prin anii ’20, cu debuturi târzii şi evoluţii sinuoase, fără conştiinţa apartenenţei la vreun grup ori mişcare literară. În al doilea rând, pentru că poezia unui poet-călugăr nu poate fi înţeleasă fără o cultură şi o trăire religioasă profundă. Se poate afirma că Anania continuă „linia” ortodoxismului, dar nu într-o manieră tocmai „ortodoxistă”: pe lângă influenţe gândiriste, apar inflexiuni argheziene, alteori voiculesciene ori barbiene.

Modalitatea în care interpretează – într-un excepţional articol inserat în volumul Din spumele mării, 1995 – Sonetele lui V. Voiculescu poate oferi cheia de lectură pe care autorul a hărăzit-o propriilor texte: Sonetele sunt rodul experienţelor spirituale de tip isihast, senzualismul nu este decât o chestiune de limbaj poetic, cu alte cuvinte erosul se converteşte în agape (ca sub­stanţă), iar agape se exprimă prin eros (ca limbaj).

M’apropii de tine cu dulce sfială,
ca aburul gliei de slava domoală,
şi cumpăn văzduhul ca norul stingher,
uşor pentru humă, prea greu pentru cer.
Mă bucur de tine cu dulce cântare,
ca scoica’ntr’o undă, ca roua’ntr’o floare,
că numai prin tine suflarea-mi scânteie
a opta lumină pe reci curcubeie.
Mă mântui prin tine cu dulce minune,
cum gândul nu ştie, cum graiul nu spune,
cum numai oglinda făptura mi-o’ngână,
cu-o faţă’n lumină, cu alta’n ţărână.
Si cântu-te, Doamnă, cu dulce uimire,
cu inima prinsă pe strună subţire,
ca steaua’ntr’o rază, ca măru’n parfum,
cercând veşnicia pe clipa de-acum. ”
(Axion)

Primul volum de poezie, Geneze (1971), propune „scenarii” poetice care deghizează în metafore un scenariu liturgic: ambigua persoană a doua a poemului ascunde o persoană sacră, după cum, alteori, persoana întâi îşi asumă ipostaze divine, dinamica relaţiei eu poetic – „celălalt” (există în fiecare poem un „tu”, fie mascu­lin, fie feminin, amintind de sonetele lui Voiculescu) semni­ficând misterul „comunicării” religioase, care este comuniune, trăire prin identificare.
Următorul volum, Vile de acatist (1976), conţine poezie religioasă: două acatiste, unul dedicat Sfântului Mucenic Ioan Valahul, celălalt Sfântului Calinic de la Cernica. Acatistele, păstrând tonalitatea tradiţională şi prozodia imnului bizantin, surprind prin poeticitatea lor .

Volumele următoare, Istorii agrippine (1976), Anamneze (1984) şi Imn Eminescului, în nouăsprezece cânturi (1992) se circumscriu, în general, aceluiaşi univers poetic.
Dramaturgia lui Anania, reunită în două volume publicate în 1982 sub titlul Greul Pământului. O pentalogie a mitului românesc (Premiul Uniunii Scriitorilor), oferă o fascinantă experienţă de întoarcere a mitului, înţeleasă ca retrăire-reinventare a acestuia. Cinci poeme dramatice, Mioriţa, Du-te vreme, vino vreme, Meşterul Manole, Greul Pămân­tului şi Steaua Zimbrului, delimitează simbolic o vatră a spiri­tualităţii româneşti, un spaţiu al „genezelor”, alcătuind un sistem poetico-filosofic articulat, ale cărui axe de referinţă sunt folclorul şi istoria.

În articolul Mitologia românească, inclus în volumul Din spumele mării, Anania subscrie la interpretarea pe care Mircea Eliade o dă Mioriţei, în care se regăseşte „cheia” pro­priului poem dramatic: „Este vorba de o nouă creaţie religi­oasă, proprie sud-estului european, pe care noi am numit-o «creştinism cosmic» pentru că, pe de o parte, ea proiectează misterul cristologic asupra naturii întregi, iar, pe de altă parte, neglijează elementele istorice ale creştinismului, insistând, dimpotrivă, asupra dimensiunii liturgice a existenţei omului în lume.” Această interpretare a baladei populare, în spiritul unui creştinism cosmic, este „reprezentată” în Mioriţa lui Anania prin intermediul unor personaje, care nu sunt decât „măşti” ale unor principii ori forţe cosmice.

“Puterile cuvântului le ştiu
şi nu de-acum şi nici de prin aproape,
ci de pe când mi se purtau pe ape
în oglindirea cerului sălciu,
precum in deltă duhul dimineţii
închipuie icoane din nimic,
în pelican se’ncuibă şi’n chitic
şi’ngreunează cimbrii şi scaieţii.
Rostesc şi totul se preface’n rost:
Ologul zburdă, ciungul vă mângâie,
vă’mbrăţişaţi cu cel mâncat de râie,
lunatecul surâde’n adăpost,
aude surdul, orbul vede, sfinte
vi-s târfele cetăţii, prin ce spun
se’ntoarnă osândiţii din surghiun,
cuvântul meu răzbate şi’n morminte.
Uimiţi, voi credeţi că scornesc minuni
ca să-mi arăt puteri nepământene.
Minunea, vai !, e numai pentru lene.
La spaime sacre când veţi fi imuni?
Sunt om ca voi, dar om încuvântat.
Miracolul e fapta mea cea bună.
De-acum nici o durere n’o să spună
că mi-a cerut un leac şi nu i-am dat. ”
( Anamneză)

Dacă Mioriţa se caracterizează prin lirism şi concentrare metaforică, poemul Meşterul Manole (1968) pare mai apropiat de specia dramatică, prin existenţa unor forţe antagonice care susţin acţiunea (D. Micu). Aparenţă dramatică şi miez tragic, căci, în esenţă, conflictul purcede dintr-o fatalitate ontologică: omul este disputat concomitent de „cer” şi de „pământ”, de Biserică şi de Femeie, de dragostea spirituală şi de dragostea trupească. Alegerea, absolut necesară unei iubiri-creaţii autentice, aparţine omului şi ea determină destinul tragic: voinţa de creaţie coincide cu asceza, cu jertfirea „izvodului”, a materiei, în „rodul” spiritului.
Ultima piesă publicată, Hoţul de mărgăritare (Întoarcerea fiului risipitor) (1993), scrisă în 1952, urmăreşte semnificaţiile parabolei biblice a fiului risipitor, tema salvării, a împăcării cu Tatăl şi a sacrificiului regenerator. Romanul exotic Străinii din Kipukua (1979) şi volumul de nuvele Amintirile peregrinului apter (1990), ce împrumută aparenţa unui roman memorialistic, aparţin fără îndoială tradiţiei prozei fantastice româneşti.

Străinii din Kipukua se plasează într-un spaţiu exotic: insulele hawaiiene, cu mirajul unei culturi arhaice, care încă îşi trăieşte poveştile despre zei (moolelo). Personajele centrale: dom­nul Martin, matematician ratat, şi soţia lui, Diana Kovalski, fosta elevă a naratorului, profesor în America într-o „primă” existenţă, prietenul profesorului, primarul oraşului Kipukua, David Stevenson, şi fetele sale, Kaena şi Unauna, prinţul Lohiau sunt „nemuritori” ori „înviaţi”, nemaiştiind cine ori ce sunt şi descoperindu-se treptat. „Străini” de propria viaţă şi de sine, de orice „casă”, călători prin timp şi spaţii, „înviaţii”, dar şi „nemuritorii” nu au identitate, nume, obârşii, pentru că au murit o dată şi, înviind, şi-au pierdut identitatea primă, înstrăinarea de tot îi transformă în veşnici peregrini.
Rotonda plopilor aprinşi (1983), una dintre cele mai frumoase cărţi de memorialistică din literatura română, cuprinde o galerie de opt portrete (începând cu Tudor Arghezi, mentor literar şi prieten, apoi Gala Galaction, Anton Holban, Victor Papilian, Lucian Blaga, Ion Luca, Marin Preda şi V. Voiculescu, maestru spiri­tual) ce străjuiesc singuraticul „luminiş” sufletesc al autorului. Amintirile – „aproximative” în literă, autentice ca semnifi­caţie – sunt rodul unei căutări, a comuniunii ca împărtăşire spirituală, într-un heideggerian loc al deschiderii întru Fiinţă. Sensul acestei cărţi, scrisă cu remarcabil talent literar, cu sen­sibilitate intelectuală şi gingăşie sufletească, rezidă în adevă­rurile ei interioare, în încercarea de a recupera nu un trecut, cu personajele sale „principale”, ci povestea întâlnirilor mirabile, împletirea în rotund a biografiilor cu autobiografia, adică destinul Rotondei sufleteşti.
După ce a tradus Noul Testament şi unele părţi din Vechiul Testament (Psaltirea, Pentateuhul, Cântarea Cântărilor, Cartea Psalmilor etc.), Anania izbuteşte să ducă la bun sfârşit versiunea românească integrală a Bibliei (2001), însoţind textul cu comentarii de o remarcabilă valoare, prin densitatea şi erudiţia informaţiei, acurateţea şi, adesea, poezia interpretării. Traducerea sa constituie un moment important în cultura română, deopotrivă laică şi religioasă, prin prospeţimea şi naturaleţea limbii şi prin restituirea unor sensuri pierdute ori răstălmăcite în traducerile anterioare.

“Iubiţii mei, îmi iau îngăduinţa de a aborda acum o problemă controversată care, cu toate că nu e nouă, se număra printre preocupările actuale ale multor duhovnici, teologi şi chiar ierarhi : Cât de des trebuie – sau poate – să se împărtăşească un creştin ortodox? E bine să precizez că nu e vorba de dispute, ci doar de opinii diferite. Oficial, Bisericile Ortodoxe locale recomandă credincioşilor să se împărtăşească de cel puţin patru ori pe an ( în cazuri speciale, o singură dată ) , în timp ce zeloşii pretind o împărtăşire deasă, chiar zilnică – sau, în orice caz, la fiecare Sfânta Liturghie .

Nu e cazul şi nici timpul să intru în amănunte. E de ajuns să menţionez că, de-a lungul secolelor, frecvenţa împărtăşirii a cunoscut creşteri şi scăderi, după timp, loc şi împrejurări, de la împărtăşirea zilnică din vremea apostolilor, când era legată de masă zilnică pe care membrii unei comunităţi creştine o luau în comun, până în vremile din urmă, când a ajuns o raritate, ceea ce, desigur, a provocat reacţia unor teologi ca Afanasiev, Schmemann, Meyendorff sau Zizioulas, precum şi revigorarea liturgică întreprinsă, în Rusia, de Sfântul Ioan din Kronstadt.

E bine însă de ştiut că împărtăşirea nu e poruncă, ci trebuinţă; mai precis, e un dar divin care răspunde unei trebuinţe umane. Sfintele Taine sunt hrana sufletului. Când preotul rosteşte, cu potirul în mână:”Apropiaţi-vă!” , rostirea nu e un ordin , ci o invitaţie. Aceasta însă vine de la Hristos. Creştinul căruia îi e foame şi sete de El răspunde poftirii. Dar aceasta înseamnă ca evaluarea trebuinţei îi aparţine, deci ea are un caracter subiectiv. Subiectivitatea poate înşela. E posibil că setea să nu fie îndeajuns de puternică sau chiar să nu fie reală, în spatele ei ascunzându-se exhibiţionismul, cabotinismul, pofta de a fi văzut, apreciat, admirat, adică tocmai contrariul smereniei cu care trebuie să te apropii de potir. Îndemnul preotului e clar, dar, într-un fel, condiţionat: apropierea trebuie făcută cu frică de Dumnezeu. Frică de Dumnezeu – am mai spus-o – nu e teroare divină, ci teama copilului bun de a nu-şi supăra părinţii. În caz de îndoială, trebuie consultat, neapărat, duhovnicul .
De altfel, după toată rânduiala, împărtăşirea e precedată de spovedanie. (…) ” (Cartea deschisă a Împărăţiei.De la Betleemul Naşterii la Ierusalimul Învierii)

“De cum am pus piciorul în staţie, am fost arestat. Parcă mă aşteptau. M’am pomenit iar la Chestura de Poliţie, într’o celulă fără pat, cu numai o bancă lungă, pe care îmi întindeam oasele trudite de atâta plimbat . Nimeni nu apucase să mă vadă, nimeni nu ştia că sunt acolo, “Brâul Voinicului” nu se mai ivea cu mertic. De data aceasta, îmi ziceam, n’o să mă mai ierte stăpânirea, o să-mi facă proces. Şi mă prindea parcă un fel de veselie la gândul că o să se isprăvească odată cu toată pribegia asta, că o să mi se pună capăt drumurilor fără căpătâi, că, în sfârşit. o să ştiu ce am de făcut: puşcărie. Dar nu se întâmplă nimic, nimeni nu mă întreba nimic, măsuram celulă cu pasul şi fredonam o Doină a Oltului, cât era ziua de lungă. Doamne, şi ce primăvară frumoasă îşi arunca lumina în curtea arestului!
Venise Sfântul Gheorghe, auzisem clopotele de la catedrală. Prin rostul vizetei vedeam comisari cu buchete de flori îndreptându-se spre biroul primului chestor Gheorghe Crăciun. Sunt oameni vechi, îmi ziceam, încă mai ţin tradiţia. Mama Olga avusese dreptate, a venit vremea când lucrurile mici ne fac bucurii mari.
A doua zi – cred – am fost chemat la chestor. Cabinetul îi era plin de flori, obrazul destins, vocea joasă.
- Uite, mi-a zis el, pentru ce te-am chemat. Nu ne aude nimeni – în afară numai dacă (şi se uită la flori) pe-aici ar fi ascuns vreun microfon fără să ştiu eu. Ai fost arestat nu de mine, ci din ordinul inspectorului de Siguranţă Mihai Patriciu, om care nu vede dincolo de vârful nasului . Eu îţi sunt numai custode.(…)”
( Memorii)

“Din treisprezece câţi eram la Cină
unu-a plecat şi n’a mai vrut să vină.
Suflet păros în cuget agurid
cu noi muiase pâinea într’un blid,
pătrunsă’n miez şi frântă şi’mpărţită
de-o mână albă, pururea’nflorită.
Când ghicitoarea printre noi se puse,
noi o’ncercam şi numai el tăcuse,
apoi s’a furişat ca un răspuns
la inima’ntrebării neajuns.
De ce-a plecat, de vreme ce gustase ?
Semnu’ndoielii plânse şi rămase.
La noi desăvârşirea nu se-adapă
din cercul ştirb şi roata şchioapă.
O noapte grea venea de oareunde.
Şi’n jurul mesei joase şi rotunde
pe scaune ne-am strâns cu vechiul rost
şi locul lui, deodată, n’a mai fost.
O noapte grea se cuibări’n unghere.
Ospăţul pietrei devenea tăcere. ”
(Masa lui Brâncuşi)

Cronologie

1921 – 18 martie: în localitatea Glăvile, judeţul Vâlcea, se naşte Valeriu Anania, fiul lui Vasile şi al Anei, născută Margaritarescu.
1927-1933 – urmează şcoala primară în comuna natală.
1933-1941 – este elev al Seminarului Central din Bucureşti.
- în clasa a doua de seminar, are loc întâlnirea cu Anton Holban, profesor de limba română, în care va găsi sprijinul şi îndrumarea necesare pentru formarea viitorului scriitor şi om de cultură.
1935 – debutează, poetic, cu versurile Pământ şi cer, în revistă teologică “Ortodoxia“. Va colabora, în decursul vremii, la alte reviste de teologie: “Biserica Ortodoxă Romana“, “Studii Teologice“, “Mitropolia Olteniei“/ Craiova, “Glasul Bisericii“, “Telegraful Roman“/ Sibiu, almanahul şi revista “Credinţa“/ Detroit, “Renaşterea“/ Cluj-Napoca, “Vestitorul Ortodoxiei“, “Deisis“/ Regensburg, “Candela Moldovei“/ Iaşi ş.a.
1937 – debutează, publicistic, cu articolul Camaradul Anton, în revista “Vremea“. Mai târziu, va colabora şi la alte multe reviste de cultură: “Dacia rediviva“, “Convorbiri literare“, “Gazeta literară“, “Gândirea“, “Tribună“, “Amfiteatru“, “Caiete critice“, “Ateneu“, “Albină“, “Luceafărul“, “Magazin istoric“, “Destin“/ Madrid, “Revistă de istorie şi teorie literară“, “Vatră“, “Steaua“. “Scara“ s.a.
1938 – 26 noiembrie: debutează, dramaturgic, cu scenariul radiofonic în versuri Jocul fulgilor, în regia lui Atanasie Mitric. Aceeaşi piesă, adaptată pentru decor de Eugenia Brebenaru, e reprezentată pe scena Operei Române în februarie 1939. Piesa nepublicată.
1939 – 11 mai: cu concursul lui Nicolae Iorga, o trupă de amatori îi joacă piesă în versuri La furcărie, pe scena Teatrului Ligii Culturale, în regia autorului. Piesa nepublicată.
1940 – martie: Teatrul “Studio Naţional“ din Bucureşti îi reprezintă poemul dramatic Dochia, în regia lui Nicolae Kirilov. Piesa nepublicată.
1942 – 2 februarie: intră în monahism la Mănăstirea Antim din Bucureşti, primind numele Bartolomeu.
- 15 februarie: este hirotonit ierodiacon; în peregrinările prin ţară, va fi ierodiacon la Mănăstirile Polovragi şi Baia de Arieş.
- primăvara: îl cunoaşte pe Tudor Arghezi, căruia îi va fi apropiat vreme de un sfert de secol.
1942-1943 – urmează cursuri de diferenţa şi îşi ia bacalaureatul la Liceele “Dimitrie Cantemir“ şi, respectiv, “Mihai Viteazul“.
1943 – iulie: la Sibiu, îl cunoaşte pe Victor Papilian.
1941-1948 – urmează studii superioare de Teologie la Bucureşti, Cluj şi Sibiu; este absolvent al Academiei Teologice “Andreiane“ din Sibiu.
1945-1946 – studii incomplete de medicină la Sibiu şi Cluj şi de muzică instrumentală la Cluj. Aici, frecventează şi participa activ la cenaclul literar al lui Victor Papilian, reactivat – după întoarcerea din pribegie a Universităţii clujene – în casa protopopului ortodox Florea Muresanu; îl cunoaşte pe dramaturgul Ion Luca, căruia îi va fi foarte apropiat între anii 1951-1955, pe când Ion Luca locuia la Vatră Dornei.
1946 – în Cluj, la o şezătoare literară, îl ascultă pe Gala Galaction – preotul Grigore Pisculescu -, pe care-l va reîntâlni ceva mai târziu la Bucureşti.
- iunie: student al Universităţii din Cluj şi preşedinte al Centrului Studenţesc “Petru Maior”, conduce greva studenţească antirevizionista şi anticomunista. Urmează un lung şir de arestări.
- este expulzat din Cluj.

1947 – iulie-decembrie: este stareţ al Mănăstirii Topliţa.
- iarna: la Cluj, îl cunoaşte pe Lucian Blaga.
1948 – toamna: la Mănăstirea Bistriţă vâlceana îl cunoaşte pe Patriarhul Justinian, căruia îi va fi colaborator apropiat timp de peste 25 de ani.
1948-1949 – ocupă funcţia de intendent al palatului patriarhal.
1949-1950 – este inspector patriarhal pentru învăţământul bisericesc.
1950-1951 – asistent al profesorului Teodor M. Popescu, la Catedra de Istorie Bisericească Universală din cadrul Institutului Teologic Universitar din Bucureşti.
1951-1952 – este decan al Centrului de Îndrumări Misionare şi Sociale a clerului, la Curtea de Argeş, unde preda cursuri de istorie bisericească şi omiletica.
1952 – îl cunoaşte pe Vasile Voiculescu.
1952-1958 – este director al bibliotecii patriarhale.
1956 – 14 august: moare Victor Papilian.
1958 – este condamnat politic la 25 de ani de muncă zilnică, pentru “uneltire contra ordinei sociale“; închis la Securitate, Jilava, Piteşti şi Aiud; eliberat după şase ani şi două luni, în 1964, prin decret general de graţiere.
1962-1964 – în detenţie, la Aiud, sub prohibiţia hârtiei şi creionului, “scrie” pe creier şi fixează în memorie piesele de teatru Steaua Zimbrului şi Meşterul Manole, precum şi numeroase poezii, toate însumând peste zece mii de versuri.
1963 – 26 aprilie: moare Vasile Voiculescu.
1964-1965 – este numit, din nou, director al bibliotecii patriarhale.
1965-1976 – funcţionează, în cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române din America şi Canada, ca secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al Congresului bisericesc, director al Cancelariei eparhiale, director al Departamentului Publicaţiilor, reprezentant al relaţiilor interbisericeşti. Este membru în două comisii ale Conferinţei Permanente a Episcopilor Ortodocşi din America de Nord şi de Sud: Comisia Ecumenică şi Comisia de Studii şi Proiecte. Susţine conferinţe în Detroit, Chicago, Windsor şi Honolulu. Redactor al revistei şi almanahului Credinţa şi al casetei de literatură Noi.
1966 – debutează, editorial, cu poemul dramatic Mioriţa, Editura pentru Literatură, Bucureşti; volumul apare cu o Predoslovie de Tudor Arghezi.
1967 – 14 iulie: moare Tudor Arghezi.
- 29 octombrie: primeşte harul preoţiei, fiind hirotonit de episcopul Victorin al Americii; ceva mai târziu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îi acordă rangul de arhimandrit. Ulterior, este distins – pe linie bisericească – cu “Crucea patriarhala“, “Ordinul Sfântului Mormânt“ al Patriarhiei Ierusalimului, “Ordinul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel“ al Patriarhiei Antiohiei.
1967-1968 – Teatrul “Barbu Delavrancea“ din Bucureşti îi pune în scena poemul dramatic Mioriţa, regia şi scenografia fiind semnate de Marietta Sadova, Mircea Marosin şi Zoe Anghel-Stanca.
1968 – apare poemul dramatic în versuri Meşterul Manole, Editura pentru Literatură, Bucureşti.
1969 – ianuarie: poemul dramatic Mioriţa este transmis la Televiziunea Română.
- 30 martie: la Teatrul “Al. Davila“ din Piteşti are loc premiera poemului dramatic Meşterul Manole, în regia Mariettei Sadova; partitura muzicală e interpretată de Corul Madrigal. În turneu, piesa este jucată şi pe scene dramatice din Polonia.
- poemul Meşterul Manole e jucat la Teatrul “Casandra“, de către promoţia clasei Ion Olteanu a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti.
- poemul dramatic Du-te vreme, vino vreme! apare la Editura Tineretului, Bucureşti.
- este publicat volumul Păhărelul cu nectar, fantezie dramatică în versuri, pentru copii, Editura Ion Creanga, Bucureşti.
- este membru în delegaţia Bisericii Ortodoxe Romane care vizitează Bisericile Vechi Orientale din Egipt, Etiopia şi India.
1970 – aprilie: Teatrul “Al. Davila“ din Piteşti joacă poemul dramatic Mioriţa, în regia lui Constantin Dinischiotu.
1971 – volumul de versuri Geneze este publicat de Editura Cartea Românească, Bucureşti.
- apare poemul dramatic Steaua Zimbrului, Editura Eminescu, Bucureşti.
1972 – 30 ianuarie: moare dramaturgul Ion Luca.
- la Editura Cartea Românească, îi apare volumul de teatru Poeme cu măşti, ediţie definitivă.
1973-1974 – Teatrul Dramatic din Baia Mare îi pune în scena poemul dramatic Steaua Zimbrului.
1975 – noiembrie: poemul dramatic Steaua Zimbrului este transmis de Televiziunea Română.
1976 – apare volumul File de acatist, versuri, colecţia caietelor “Noi“, ediţie bibliofilă, horş comerce, Detroit.
- se publică volumul Istorii agrippine, versuri, Cartea Românească, Bucureşti.
1976-1982 – la Bucureşti, este directorul Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane.
1977 – 26 martie: moare Patriarhul Justinian Marina.
1978 – devine membru al Uniunii Scriitorilor din România.
1979 – la Editura Cartea Românească, apare romanul Străinii din Kipukua.
1981 – ediţia a doua a volumului de versuri File de acatist, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti.
1982 – la Editura Eminescu, în seria “Teatru comentat“, apare Greul pământului, o pentalogie a mitului românesc, în două volume.
- premiul de dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România, pentru opera Greul pământului.
- se pensionează şi se retrage la Mănăstirea Văratec.
1983 – apare volumul de memorii Rotonda plopilor aprinşi, Cartea Românească, Bucureşti.
1984 – volumul Anamneze, versuri, Editura Eminescu, Bucureşti.
1989 – Radiodifuziunea Română îi înregistrează amplul poem Imn Eminescului, dar cenzura interzice difuzarea, care va avea loc la 16 ianuarie 1990.
1990 – apare volumul de istorie şi exegeza iconografică Cerurile Oltului. Scoliile arhimandritului Bartolomeu la imaginile fotografice ale lui Dumitru F. Dumitru, Editura Episcopiei Râmnicului şi Argesului, cu versiuni în limbile romana, franceză şi engleză.
- la Cartea Românească, apare volumul de nuvele şi povestiri fantastice Amintirile peregrinului apter.
- 24 decembrie, ajunul Crăciunului: începe munca de revizuire în limba română şi de comentare a Bibliei, începând cu textul Noului Testament, acţiune extinsă ulterior asupra întregii Sfintei Scripturi, pe o perioadă de unsprezece ani.
1991 – este ales preşedinte de onoare al Fundaţiei “Sf. Antim Ivireanul“ din Râmnicu-Valcea.
- refuză calitatea de “membru de onoare” al Academiei Romane.
- colaborează la Universitatea Radio cu patru prelegeri despre Poezia religioasă română modernă.
1992 – îi este publicat volumul Pro memoria. Acţiunea catolicismului în România interbelică, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane.
- Imn Eminescului, poem în stil bizantin, este publicat la Editura Cartea Românească, Bucureşti.
1993 – 21 ianuarie: Colegiul Electoral Bisericesc îl alege pe arhimandritul Bartolomeu Anania pentru scaunul de Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului.
- 7 februarie: în Catedrala arhiepiscopală din Cluj-Napoca, este hirotonit şi instalat arhiereu. Ca arhiepiscop al Clujului, va urmări şi va lupta pentru dinamizarea activităţii pastorale a clerului şi pentru diversificarea ei în funcţie de cerinţele actuale ale societăţii, pentru implicarea Bisericii în acţiunile de asistenţă socială organizate, pentru refacerea legăturilor dintre Biserică şi Cultură, pentru îndrumarea expresă a tineretului – de la amvon şi prin diverse întâlniri -, pentru dezvoltarea relaţiilor ecumenice practice prin păstrarea identităţii proprii.
- Noul Testament. Versiune revizuită, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, apare la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti.
- la aproape cinci decenii de la scriere, apare volumul de teatru Hoţul de mărgăritare, parabolă în patru acte, la Casa de Editura Dokia, Cluj-Napoca, jucată public pentru prima dată în 1992 pe scena Teatrului din Turda. În anii următori, piesa se bucura de un succes deosebit, pe scenele din întreaga ţară.
- i se acordă titlul de membru de onoare al Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Hatieganu“ din Cluj-Napoca.
- este ales preşedinte de onoare al Fundaţiei “N. Steinhardt“.
1995 – apare ediţia a doua a Noului Testament. Versiune revizuită, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucureşti.
- volumul de eseuri teologice şi culturale Din spumele mării. Pagini despre religie şi cultură, apare, sub îngrijirea şi cu postfaţa lui Sandu Frunză, la Editura Dacia, Cluj-Napoca.
- este publicat volumul de articole şi studii Pledoarie pentru Biserica neamului, Editura Omniscop, Craiova; ediţie îngrijită şi postfaţata de Sandu Frunză.
- ediţia a doua a volumului de memorialistica Rotonda plopilor aprinşi, Editura Florile dalbe, Bucureşti.
- la Salonul de Carte din Oradea, primeşte premiul special pentru volumul Din spumele mării.

1996 – Cartea lui Iov. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Anastasia, Bucureşti.
- volumul de memorii Clujul universitar al generaţiei 1946 în memoriile lui Valeriu Anania, e publicat la Editura Arhidiecezană, Cluj-Napoca.
- apare ediţia a treia a volumului în versuri File de acatist, Editura Arhidiecezană, Cluj-Napoca.
- primeşte titlul de “Cetăţean de onoare” al municipiului Cluj-Napoca.
- este ales Senator de onoare şi membru al Marelui Senat al Universităţii “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca.
- la Salonul Naţional de Carte din Cluj-Napoca, primeşte premiul “Cartea anului”, pentru volumul Din spumele mării.
1997 – apare Pentateuhul sau Cele cinci cărţi ale lui Moise. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentata de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucureşti.
1998 – Cartea Psalmilor sau Psaltirea profetului şi regelui David. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Arhidiecezană, Cluj-Napoca.
- Cântarea Cântărilor. Versiune revizuită, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Anastasia, Bucureşti.
- apare volumul Poeme alese, Editura Dacia, Cluj-Napoca, cu o prefaţă de Liviu Petrescu.
- ediţia a doua a volumului Cerurile Oltului, Editura Pro, Bucureşti.
- Editura Kálvin János a Bisericii Reformate din Ungaria publică, în ediţie bilingvă romano-maghiară, Noul Testament, varianta Bartolomeu Valeriu Anania
1999 – Cartea Profetului Isaia. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentata de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Anastasia, Bucureşti.
- Cartea Profetului Ieremia. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentata de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Anastasia, Bucureşti.
- volumul de studii şi conferinţe Atitudini, Editura Arhidiecezană, Cluj-Napoca.
- ediţia a patra a poemului dramatic Mioriţa, Editura Dacia, Cluj-Napoca, cu o Predoslovie de Tudor Arghezi şi Postfaţa de Liviu Petrescu.
- primeşte marele premiu pentru poezie al Festivalului Internaţional de Poezie “Lucian Blaga”, Cluj-Napoca.
2000 – este publicat volumul Poezia Vechiului Testament: Cartea lui Iov, Psaltirea, Proverbele lui Solomon, Ecclesiastul, Cântarea Cântărilor, Plângerile lui Ieremia. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentata de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucureşti.
- Cartea Profetului Iezechiel. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentata de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Anastasia, Bucureşti.
- Cartea Profetului Daniel şi ale celor doisprezece profeţi mici. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentata de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Anastasia, Bucureşti.
- apare ediţia a doua a volumului de nuvele şi povestiri fantastice Amintirile peregrinului apter, Editura Paralelă 45, Cluj-Napoca.
- De dincolo de ape, pagini de jurnal şi alte texte, Editura Dacia, Cluj-Napoca.
- primeşte diploma şi medalia Academiei de Artă, Cultura şi Istorie din Brazilia.
- de la Preşedinţia României: medalia jubiliara “Mihai Eminescu”; Ordinul Naţional pentru Merit în gradul de Mare Cruce.

2001 – 18 martie: este sărbătorit la împlinirea a 80 de ani, moment marcat prin tipărirea volumului omagial Logos – ediţie îngrijită de arhid. Ştefan Iloaie -, prin imprimarea CD-Rom-ului Arhiepiscopul – realizator: Radu Preda – şi prin susţinerea unui spectacol aniversar pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca.
- apare Apocalipsa Sfântului Ioan. Traducere, introducere şi note de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Paralelă 45, Cluj-Napoca, cu ilustraţii de Albrecht Dürer.
- ediţia a doua a piesei de teatru Hoţul de mărgăritare, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca.
- la Editura Renaşterea, apare volumul Bartolomeu Valeriu Anania. În honorem şi lucrarea Introducere în citirea Sfintei Scripturi.
- în anul întâi al mileniului trei este publicată Biblia sau Sfânta Scriptură, ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosita după Septuaginta, redactată şi adnotata de Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscopul Clujului, sprijinit pe numeroase alte osteneli. Lucrarea, tipărită deja în mai multe tiraje, se bucura de un interes cu totul deosebit din partea specialiştilor, dar nu mai puţin din partea credincioşilor, pentru noutatea de ordin teologic şi filologic pe care o aduce fata de variantele româneşti precedente, pentru aşezarea textului într’o limbă română actuală şi mai ales pentru utilitatea celor peste 8.000 de note subsidiare menite să-i ofere cititorului căi de acces spre adevărul textului; în spaţiul Ortodoxiei româneşti, Ediţia jubiliară a Bibliei este prima versiune adnotată. Activitatea de revizuire depusă de Arhiepiscopul Bartolomeu este evaluată de către specialişti în întâlnirile ocazionate de prezentarea lucrării către publicul din Bucureşti – la Patriarhie şi Academia Romana -, la Râmnicu-Vâlcea, Bistriţa, Oradea, Cluj-Napoca; la Craiova, în 2003. În anul 2004, apare Biblia – ediţia jubiliară, în format electronic pe CD.
- Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca îi acordă titlul de “Doctor Honoris Causa”
- primeşte titlul de “Doctor Honoris Causa” din partea Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Hatieganu” din Cluj-Napoca
- primeşte titlul de “Cetăţean de onoare” din partea consiliilor locale Bistriţa, Ramnicu-Valcea, Glăvile/Vâlcea s.a.
- premiul pentru opera omnia al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj.
2002 – este publicat volumul Apa cea vie a Ortodoxiei, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, ce cuprinde cuvântări, articole şi scrisorile pastorale din anii 1993-2001 emise că arhiepiscop al Clujului; ediţie îngrijită de Nicoleta Palimaru şi Maria-Elena Ganciu.
- broşura Icoana patriei vâlcene este publicată de Editura Almarom din Ramnicu-Valcea.
- exegeza iconografică, parte a volumului Cerurile Oltului, este publicată în Germania, la Editura Sternberg, sub titlul Bilder vom Reich Gottes. Ikonen und Fresken rümänischer Klöster.
- “Doctor Honoris Causa” al Universităţii din Oradea
2003 – apare lucrarea Atelier biblic. Caiete de lucru – Editura Renaşterea, Cluj-Napoca -, reprezentând munca de analiză şi comparare, la Noul Testament, a diferitelor variante de text, din care a rezultat versiunea publicată în Biblia jubiliară.
- cele mai importante puncte de vedere referitoare la ultima ediţie din Sfânta Scriptură sunt cuprinse în volumul Primele mărturii despre Biblia jubiliară 2001, versiunea Arhiepiscopului Bartolomeu Valeriu Anania, ediţie îngrijită de arhid. Ştefan Iloaie, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca.
- prin poetul Mircea Petean, Editura Limes din Cluj-Napoca iniţiază proiectul de publicare a integralei literare Valeriu Anania; apare volumul întâi din Operă Literară: Străinii din Kipukua, cu o prefaţă de Aurel Sasu.
- primeşte titlul de “Doctor Honoris Causa” al Universităţii din Craiova.
2004 – apare lucrarea Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, în diortosirea Arhiepiscopului Bartolomeu
- ediţia jubiliară a Sfintei Scripturi în format informatizat, pe CR Rom, apare cu sprijinul tehnic al Institutului de Tehnică de Calcul din Bucureşti
- Editura Limes îi publică al doilea volum din Operă Literară: Amintirile peregrinului apter, cu prefaţa scriitorului Mircea Muthu
2005 – primeşte titlul de cetăţean de onoare din partea conisliului local Dej
- în biserica stefaniană, primeşte titlul de cetăţean de onoare al localităţii Vad, judeţul Cluj.
- Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR îi publică volumul consistent de exegeza – pasaj cu pasaj – a Liturghiei ortodoxe, sub titlul Cartea deschisă a Împărăţiei. O însoţire liturgică pentru preoţi şi mireni.
- al treilea volum din Operă Literară: Rotonda plopilor aprinşi, cu prefaţa lui Dan C. Mihăilescu, apare la Editura Limes.
- la Editura Renaşterea sunt reeditate volumele Apa cea vie a Ortodoxiei şi Pro memoria. Acţiunea catolicismului în România interbelică.
2006 – în urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 4 noiembrie 2005 de înfiinţare a unei Mitropolii la Cluj, iniţiativa validată de Adunarea Naţională Bisericească la 1 martie 2006, Bartolomeu Anania este instalat – la 25 martie, praznicul Bunei Vestiri -, de către Patriarhul Teoctist al României, Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei şi Maramureşului. În lunile imediat următoare, Mitropolitul se implica concret în activitatea de dinamizare a vieţii religioase din noua structură bisericească.
- la Editura Renaşterea, apare volumul Sfintele Evanghelii după Matei, Marcu, Luca şi Ioan, versiune diortosita, redactată şi adnotata de Bartolomeu Valeriu Anania, sprijinit pe numeroase alte osteneli.
- prefaţat de Petru Poanta, apare volumul de Poeme, că cel de-al patrulea din Operă Literară a lui Valeriu Anania.
2007 – primeşte, din partea redacţiei săptămânalului “Clujeanul”, titlul şi diploma “Clujeanul anului 2006″.
- Editura Limes îi publică piesele de teatru, care se constituie în volumele 5, 6 şi 7 din lucrarea Valeriu Anania, Operă literară.

“…în casa Mureşenilor, l-am cunoscut, într-o seară, pe Lucian Blaga, om de care mă ţinusem într-adins la distanţă, să nu-l supăr cumva pe Victor Papilian. Blaga venea uneori în vizită la Mureşeni ( doamna îmi confia chiar că-i servea drept tahigraf intru redactarea memoriilor, pe care le scria după dicteu). Deşi uşor distant, profesorul a vorbit în seara aceea numai despre el, îndeosebi amintiri din viaţa lui de diplomat, despre Mahatma Ghandi şi despre experienţele spiritiste ale unui personaj din Berna. Am plecat împreună. Plouase rece, se făcuse alunecuş, şi l-am dus de braţ , ocrotitor, fapt de care părea încântat. Aveam impresia că nu mă prea băgase în seamă, dar mult mai târziu, peste aproape zece ani, aveam să constat că mă ţinea minte, şi încă bine.
După multă căutare, am găsit, în fine, o cameră la un preţ convenabil. Dădusem acont şi făgăduiam s’o ocup chiar a doua zi, când , ieşit în stradă, s’a alăturat de mine, discret, un domn civil , care mi-a spus încet să merg cu el . Eram arestat . (…) De data aceasta nu am mai fost dus la Chestura, ci la Inspectoratul Regional de Siguranţă, pe strada Andrei Muresanu, unde îşi avea biroul şi temutul Mihai Patriciu, evreu devenit foarte puternic la vremea aceea. Undeva, sub o scară, mi s’a deschis o uşă scundă, am fost împins înlăuntrul şi m’am pomenit în beznă, cu capul lovit de un tavan care se lăsă în pantă spre fundul celulei. Am pipăit împrejur; celula era un fel de coşciug confortabil, în care ai fi putut sta cocoşat sau în genunchi; mai comod însă – deci, obligatoriu – era să stai întins pe cimentul rece, cu capul rezemat la colţul uşii şi cu picioarele proptite în peretele opus, înalt de o palmă. În această poziţie am stat opt zile şi opt nopţi, în întuneric desăvârşit, numai cu dulama şi rasă pe mine, drept aşternut şi învelitoare. Pentru nevoi eram scos într-o magazie de lemne de alături, la un hârdău. Am cerut să mi se dea o bucată de lemn, s’o pun sub cap, drept perina, şi mi s’a refuzat; mă mulţumeam să-mi impaturez pălăria în două şi în patru, ca să-mi feresc ţeasta de răceala peretelui : duşmănia cimentului de dedesubt îmi era de ajuns.
Celula neagră de la Siguranţă din Cluj a fost una dintre cele mai aspre detenţii din viaţa mea. Cu toate acestea, puţine au fost săptămânile în care spiritul meu să se fi simţit mai liber, mai puţin legat de mizeria împrejurării. Există o bucurie a suferinţei, şi ea e supremă dovada că suferinţa ta are un sens ; sau , dacă nu-l are ori nu-i de-ajuns de limpede, i-l dai, ţi-o faci accesibilă. Eram aproape vesel în întunericul acela rece; când nu spuneam rugăciuni – şi acelea erau de mulţumire – fluieram încet cântece sau hore din satul meu, de la vremea când eram copil şi ajutăm la culesul prunelor. Îmi umbla prin cap şi schiţă unei comedii pe care aş fi vrut s’o scriu, şi cred că acolo a fost singurul moment în care m’am simţit tentat să scriu comedie. Admit că mă ajuta o mare neglijentă a patronilor mei : nici unul nu se gândise să petreacă o noapte sub scara aceea înainte de a fi fost destinată să devină celulă; ar fi băgat de seamă că peretele din dreapta răspundea în biroul şefului Siguranţei şi că era destul de subţire ca să auzi toate convorbirile telefonice şi unele conversaţii cu glas mai înalt. Aşa am putut afla, de cum am ajuns, că fusesem arestat din ordinul partidului, căruia Gligor îi raportă că “popa e aici, l-am adus, da, tovarăşe, e aici”.(…)
Mă pipăiam pe întuneric ( Doamne, ce-o fi cu mine aici?), şi aş fi râs tare de tot dacă luciditatea nu mi-ar fi trezit teamă că veselia poate fi un semn de nesănătate mintală. Meditam într-un coşciug. “

(Memorii)

Opera literară

• Mioriţa, cu o Predoslovie de Tudor Arghezi, Bucureşti, 1966; ediţie prefaţată de Liviu Petrescu, Cluj Napoca, 1999;
• Meşterul Manole, Bucureşti, 1968;
• Du-te vreme, vino vreme!, Bucureşti, 1969;
• Păhărelul cu nectar, Bucureşti, 1969;
• Geneze, Bucureşti, 1971;
• Steaua Zimbrului, Bucureşti, 1971;
• Poeme cu măşti. Du-te vreme, vino vreme! Mioriţa. Steaua Zimbrului. Meşterul Manole, Bucureşti, 1972;
• File de acatist, Detroit, 1976;
• Istorii agrippine, Bucureşti, 1976;
• Străinii din Kipukua, Bucureşti, 1979;
• Greul pământului. O pentalogie a mitului românesc, I-II, Bucureşti, 1982;
• Rotonda plopilor aprinşi, Bucureşti, 1983;
• Anamneze, Bucureşti, 1984;
• Amintirile peregrinului apter, Bucureşti, 1990;
• Cerurile Oltului, Râmnicu Vâlcea, 1990;
• Imn Eminescului, în nouăsprezece cânturi, Bucureşti, 1992;
• Pro memoria. Acţiunea catolicismului în România interbelică, Bucureşti, 1992;
• Hoţul de mărgăritare (Întoarcerea fiului risipitor), Cluj Napoca, 1993;
• Pledoarie pentru biserica neamului, Craiova, 1995;
• Din spumele mării, îngrijită şi postfaţă de Sandu Frunză, Cluj Napoca, 1995;
• Poeme alese, prefaţă de Liviu Petrescu, Cluj Napoca, 1998;
• De dincolo de ape, îngrijită şi postfaţă de Ioan Nicu Turcon, Cluj Napoca, 2000;
• Du-te vreme, vino vreme!, ediţie îngrijită de Gabriel Enache, Ioan Şt. Lazări şi Nicolae State-Burluşi, Râmnicu Vâlcea, 2001.
Traduceri
• Noul Testament, Bucureşti, 1993;
• Cartea lui Iov, Bucureşti, 1996;
• Pentateuhul sau Cele cinci cărţi ale lui Moise, Bucureşti, 1997;
• Cântarea Cântărilor, Bucureşti, 1998;
• Cartea Psalmilor sau Psaltirea profetului David, Cluj Napoca, 1998;
• Cartea profetului Ieremia, Bucureşti, 1999;
• Cartea profetului Iezechiel, Bucureşti, 2000;
• Poezia Vechiului Testament, Bucureşti, 2000;
• Biblia sau Sfânta Scriptură, Bucureşti, 2001.

Bibliografie

*Adânc pe adânc…sacerdoţiu liric, ed Brumar
*Memorii, Valeriu Anania
*Cartea deschisă a Impărăţiei. De la Betleemul Naşterii la Ierusalimul Învierii, Valeriu Anania
* IPS Bartolomeu Anania (crestinortodox.ro)
*UN INTERVIU DE EXCEPŢIE CU IPS BARTOLOMEU ANANIA (youtube.com)

“Pe-acest mormânt – al cui o fi? – a nins.
Nu plânge, heruvimul nu s’a stins.
Pe-acest mormânt a răsărit o floare.
Nu plânge, heruvimul n’o să zboare.
Pe-acest mormânt se scutură cucută.
Nu plânge, heruvimul o sărută.
Pe-acest mormânt s’a veştejit o fragă.
Nu plânge, heruvimului i-i dragă.
Pe-acest mormânt se cântă o colindă.
Nu plânge, heruvimul e’n oglindă.
Pe-acest mormânt nu s’a’ntâmplat nimic.
O lacrimă se-aprinde’n cerul mic. ”
(Anotimpuri)

Onoruri

- Preşedinte de onoare al Fundaţiei “Nicolae Steinhard” (1993);
- Membru de onoare al Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj (1993);
- Premiul special pentru volumul “Din spumele mării”, la Salonul de carte din Oradea (1995);
- Senator de onoare şi membru al Marelui Senat al Universităţii Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1996);
- Premiul “Cartea anului”, pentru volumul “Din spumele mării”, la Salonul naţional de carte din Cluj-Napoca (1996);
- Marele Premiu pentru poezie al Festivalului internaţional de poezie “Lucian Blaga”, Cluj-Napoca (mai 1999);
- Diploma şi medalia Academiei de Artă, Cultură şi Istorie din Brazilia (mai 2000);
- De la Preşedinţia României, Medalia Comemorativă “150 de ani de la naşterea lui “Mihai Eminescu” şi Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Mare Cruce (2000);
- Premiul pentru Opera Omnia, al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj (martie 2001)
De asemenea, IPS Bartolomeu i-au fost decernate titlurile de Doctor Honoris Causa al Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj (1 iunie 2001), al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj (7 iulie 2001); “Cetăţean de onoare” al municipiului Cluj-Napoca (25 ianuarie 1996); “Cetăţean de onoare” al municipiului Bistriţa (martie 2001). “Cetăţean de onoare” al municipiului Dej; Cetăţean de Onoare al comunei Vad /2005.
Pentru activitatea sa ecleziastică a fost distins cu: Crucea Patriarhală – Bucureşti, Ordinul Sfântului Mormânt al Patriarhiei Ierusalimului, Ordinul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel al Patriarhiei Antiohiei.
Începând cu data de 22 noiembrie 2010 a fost membru de onoare al Academiei Române.

Controverse
Au existat voci care au susținut că Bartolomeu Anania a fost trimis în Statele Unite în 1966 de către Securitate, pentru a-l elimina pe Valerian Trifa, urmând să aducă ortodoxia românească din S.U.A. în subordinea Sinodului de la București. Aceste acuzații nu se mai susțin în lumina noilor cercetări. Potrivit documentelor, Bartolomeu Anania, fost deținut politic, a fost rechemat în țară din cauza “atitudinii ostile fața de realizările României socialiste”.
Generalul Ion Mihai Pacepa, fost șef al serviciilor secrete române, afirmă în memoriile sale că Valeriu Anania a fost agent al Direcției de Informații Externe (DIE), calitate în care a spionat pentru regimul comunist din România. În replică ÎPS Bartolmeu Anania a spus: “…În anul 1976, aflându-mă temporar în România, Securitatea m-a împiedicat să mă întorc, somându-mă să-i predau documentele personale de proveniență americană (cardul de identitate și pașaportul). Am reușit însă să le predau Consulatului American, care mi-a eliberat o adeverință cu timbru sec, în dublu exemplar; pe unul l-am depus la Departamentul Cultelor, pe altul îl păstrez eu. Chiar dacă nu s-ar fi petrecut intervenția brutală a Securității, tot nu aș fi rămas pe viață în Statele Unite. Cu toate că, după cinci ani de rezidențiat aveam dreptul să cer și să obțin cetățenia americană, nu am făcut-o, iar asta nu din cine știe ce patriotism radical, ci pentru că niciodată nu m-am împăcat cu gândul că trupul meu s-ar putea odihni în alt pământ decât cel românesc, singurul care ține de cald”.
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a afirmat, la 22 ianuarie 2008, că agentul cu numele de cod „Apostol” din dosarul de urmărire al fostului mitropolit al Ardealului Antonie Plămădeală, era Valeriu Anania, actualul mitropolit al Clujului. Informatorului „Apostol”, unul din cei 35 de turnători din dosarul de urmărire informativă al fostului mitropolit de la Sibiu, îi sunt atribuite două note, ambele datate în 1964. Prima a fost dată pe 17 august, la doar câteva zile după ieșirea din arest a lui Valeriu Anania, iar cealaltă – pe 9 octombrie. Notele au fost date în două case conspirative diferite, „Dobrogea” și „Spiridon”, fiind scrise la mașină, ca marea majoritate a celorlalte 101 note din dosar. „Pe Plămădeală Leonida-Antonie l-am cunoscut prin anul 1949 când a venit la mine, în palatul patriarhal, rugându-mă să intervin la Firmilian, mitropolitul Olteniei, să-l primească în eparhia sa. Cu acel prilej, Plămădeală mi-a spus că are un mandat neexecutat”, a relatat „Apostol” securiștilor. În 1949, anul la care face referire acesta, Antonie Plămădeală tocmai terminase Teologia și, ca urmare a implicării sale în grevele studențești anticomuniste, fusese condamnat la șapte ani de temniță grea și cinci ani de degradare civică. A fost prins abia în 1954 și eliberat, printr-un decret de grațiere, în 1958. Note informative după discuțiile cu o călugăriță: „Am vorbit cu Firmilian și acesta l-a primit ca monah la schitul Crasna, al cărui stareț… etc, etc.
Potrivit ultimelor rezultate ale cercetărilor de arhivă, Mitropolitul Bartolomeu Anania, nu a colaborat cu Securitatea, “nici în detenție, nici în libertate; nici în țară, nici în străinătate; nici cu angajament, nici fără angajament; nici cu nume conspirativ, nici cu nume propriu”, după cum afirma el însuși în timpul vieții.
În ultima Pastorală de Crăciun din 2010, transmisă în timp ce era pe patul de spital, mitropolitul Clujului, arăta că, din păcate, există destui creştini care sărbătoresc “un Crăciun fără Iisus, o Bobotează fără aghiasmă, un Sfânt Ion fără Ioan şi, mai ales, un An Nou într-un revelion perpetuu, fără sfârşit, condimentat cu narcotice vaporoase, straie impudice şi aburi etilici”.
Bartolomeu a fost unul dintre cei care s-au opus intrării preoţilor în politică, agreată de Sfântul Sinod al BOR, nefiind de acord ca aceştia să activeze în partide, în Parlament sau în consiliile locale sau judeţene. Mitropolitul a emis chiar o scrisoare pastorală în care a comunicat preoţilor un regulament intern care făcea, practic, imposibil accesul acestora în structurile politice.

Tudor Arghezi spunea despre poetul Valeriu Anania – “un talent desfăşurat în sus” : El stăpâneşte versul şi limba magistral şi măestriile lui cresc înalt, sporite de un talent desfăşurat în sus. Nimeni nu l-a aşteptat să vie şi el a venit, de unde, de ne-unde, aşa cum s’a ivit zvâcnind, din fulgere şi piatră, fără să fie pus, printre şoimi şi piscuri, bradul la tulpina căruia se înşiră şi notele de creion acestea. Mă uit peste o sută de văi şi ceruri şi închid manuscrisul poetului, împăcat. Anania se arată într’alte vremi, când pulberea stârnită de telegarii lui nu mai opreşte ochii să vadă. Că poetul rămâne incomod, e natural. E pismuit, l-am auzit clevetit şi o să fie, poate pe ici pe colo contestat. Atât mai rău şi atât mai bine. Îl cunosc şi-l preţuiesc, nu de azi. Îi citesc de ani de zile versurile, cu emoţie şi bucurie. Nu e scriitor grăbit. În literatura poeziei e nou, ca o efigie de aur, scoasă din pământul oltenesc. În 1943, din Lagărul Târgu Jiului i-am trimis prin poştă o îmbrăţişare, cu îndoiala că ar fi putut să ajungă până la el. Gândeam în privinţa evenimentelor la fel. Poetul sălăşluia, prin apropiere, la schitul Polovraci. Îmbrăţişarea nu l-a găsit la schit. Poate că-l izolaseră autorităţile pe undeva, pentru penitenţă. Spiritul lui trebuie să fi fost suspect de atitudini. Dar stareţul schitului, un călugăr cu sensibilităţi, în loc să o denuţe, i-a păstrat scrisoarea celui absent vârâtă în foile Evangheliei, pe altar. “

Bartolomeu Anania (IPS Bartolomeu – Valeriu Anania) moare la 30 ianuarie 2011 în Cluj-Napoca .