«Interludiu

Femeie-n tot ce ai pe trupul gol, fantastic,
de sevă tropicală sau stranie meduză
te uiţi în altă parte, cînd se descheie-o bluză,
perfidă, nu simţi mîna din sterpul sîn, dar plastic.

Falange moi, albite îi-alunecă pe coapsă,
o sîrmă spartă urcă difuză pe sub rochii,
ne căutăm gura şi-ncovrigăm cu ochii
aceste şolduri calde, întinse ca o capsă.

Ţi-s pulpele atîta de-aprinse şi de fine,
ca-n irizarea pielii tot sîngele-i porfir ;
flacoane mari în vine ascunse, ca-n clondir,
duc luna mai departe pe sînii şi-n patine.

Subţire treci prin carne, dar carnea nu mai este,
cum ceasul care bate în vreme fu şi moare ;
prin tine dorm incendii, se umplu samovare
şi-un ceai rusesc te strigă din ceştile funeste,

în timp ce birja trece absentă mai departe,
statuile-n istorii, istoriile-n moarte
şi doar castanii negri – iregular sau drept –
ca nişte copci înalte, încheie pămîntul la piept»

Ion Caraion (pseudonimul lui Stelian Diaconescu) s-a născut la 24 mai 1923, satul Ruşavăţ, comuna Vipereşti, judeţul Buzău.
Clasele primare la Râmnicu Sărat (1930-1934); Liceul „B.P. Haşdeu” din Buzău (1934-1942), unde editează pe speze proprii, împreună cu Al. Lungu, revista de poezie „Zarathustra” (1940-1941); Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (absolvită în 1948). A debutat în 1939, cu versuri şi recenzii, în „Universul literar” şi „Curentul literar”; volum de debut, Panopticum, (1943), e urmat de alte două volume de versuri: Omul profilat pe cer (1945) şi Cântece negre (1946). Antifascist activ în anii războiului, redactor la ziarele „Timpul” şi „Ecoul”, participă în 1944 la fondarea şi apariţia legală a ziarului comunist „Scânteia”, fiind concomitent şi secretar de redacţie al ziarului „Scânteia tineretului”, de unde demisionează după numai câteva luni. Colaborator al lui George Călinescu în redacţia revistei „Lumea” (1945). Iniţiator, împreună cu Virgil Ierunca al revistei pentalingve „Agora” (1947). Îngrijitor al Caietelor de poezie ale „Revistei Fundaţiilor Regale” (1946-1947); consilier de presă în Ministerul Artelor şi Cultelor (1944-1946); redactor la vechea editură Cartea Românească în ultimul an al existenţei acesteia (1948).

“Motiv

Asfaltul bolboroseşte beat pe trotuare
conjugat cu tălpi de gheta la soare.
Ar fi ridicol să te poţi gîndi la altceva decît la război.
Acuma trebuiesc oameni puternici, care de asalt, păpuşoi,
nu aparate de cusut cuvintele în gînd.
(Au mers prin oraş sirenele nechezînd
ca nişte cai după mînz)
Sunt sigur că-n pămînt copacii şi-au mîncat rădăcinile de ieri de la prînz …

Interesant e numai un cîntec, Wolfram …

Uneori tramvaiele plictisite se uită pe geam –
cerul fumează, soarele e moale şi greu
iar cînd trec prin staţie tramvaiele, sîrmele dau din cap la Dumnezeu.

Este atîta praf, sunt atîtea lucruri triste lîngă noi,
c-ar fi ridicol să te gîndeşti la altceva decît la război.»

Arestat şi condamnat din motive politice (1950-1955; 1958-1964), condamnat la moarte în 1958, Caraion a executat 11 ani de detenţie la Canal, în închisorile de la Jilava, Gherla şi Aiud, în minele de plumb de la Cavnic şi Baia Sprie etc. Eliberat în 1964, revine în viaţa literară după o absenţă de aproape două decenii, o dată cu volumul de versuri Eseu (1966), urmat, în 1969, de culegerea retrospectivă Necunoscutul ferestrelor, distinsă cu Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române. Mai primise, anterior, Premiul Editurii Forum pentru volumul Omul profilat pe cer (1945) şi Premiul Uniunii Scriitorilor, pentru traducerea volumului Antologia orăşelului Spoon River de Edgar Lee Masters (1968). Publică în anii ’70, numeroase volume de versuri, care-l impun în prim-planul poeziei româneşti a timpului: Cârtiţa şi aproapele (1970), Deasupra deasuprelor (1970), Cimitirul de stele (1971), Selene şi Pan (1971), Munţii de os (1972), Frunzele în Galaad (1973), Poeme, (1974), Lacrimi perpendiculare (1978), Interogarea magilor (1978) etc.

«Tărîm gol

S-a risipit din viaţă-o bună parte.
I se tot luară ducile departe.

Cu ochii mici ca două lipitori
văzum zîmbind coralii călători.

Limane de demult sub seri pieriră.
Visată-n răstignirile-mi pe liră,

imagine din noaptea mea de zgură,
ai mai răspuns doar tu, ceilalţi tăcură …

Peste-un tărîm de-atoli ori promoroacă,
eternitatea oasele-şi dezbracă.»

De factură foarte personală este şi eseistica poetului, cuprinsă în volumele Duelul cu crinii (1972), Enigmatica nobleţe (1974), Pălărierul silabelor (1976), Bacovia. Sfârşitul continuu (1977), Jurnal (I, 1980). Caraion şi-a mai înscris numele – ca antologator, traducător, prefaţator – şi pe pagina de titlu a unor antologii reprezentative pentru poezia romandă (1972), franceză (I-III, 1974-1976), canadiană (1978) şi americană (1979). În afara traducerilor (din zeci de autori) incluse în antologiile deja amintite, Caraion a mai semnat traduceri (multe din ele însoţite şi de prefaţe) din opera lui Marcel Ayme, Honore de Balzac, Marietta Şahighian, Alexandre Dumas, Sherwood Anderson, Antoine de Saint-Exupery, Ryunosuke Akutagawa, Anna Ahmatova, Ezra Pound, Raymond Queneau etc. A mai semnat prefaţa la volumul de Georg Scherg, Mihai Crama, Tudor Arghezi. Era redactor la revista „România literară”, când, în vara anului 1981, în urma unor „ameninţări şi atacuri şovine, înseriate pe luni de zile”, este silit să părăsească ţara, „luând la 58 de ani drumul pribegiei, cu soţia, copilul meu şi două valize”.

Stabilit în Elveţia, la Lausanne, editează aici revistele 2 plus 2 (1983), Don Quichotte şi Correspondances (colecţie de poeme şi eseuri în şase limbi, similară revista „Agora”); mai colaborează la Radio Londra şi la revistele „Limite” (Paris), „Dialog” (Dietzenbach), „Săptămâna muncheneză”, „Contrapunct” (Munchen), „Curentul” (Munchen), „Jalons” (Chambourg-sur-Indre), „Cuvântul românesc” (Suedia), „Uomini e libri” (Milano), „Izvoare” (Israel), „Revista mea” (Israel), „Gazette de Geneve”, „Tribune de Geneve”, „American Romanian Academy Journal” (Statele Unite), „Tribune-dimanche” (Elveţia), „Ecriture” (Elveţia), „Le Figaro” (Paris), „PEN Internationale” (Paris), „Le journal des poites” (Belgia), „Neue Europe” (Luxemburg), „Grandive” (New York), „Reperes” (Paris), „L’Echo sentimentale” (Elveţia) etc. În străinătate, Caraion a scris versuri în limba română şi franceză, eseuri şi comentarii literare, pamflete social-politice antitotalitare (Insectele tovarăşului Hitler, 1982). Calomniat şi injuriat în ţară (în revista „Săptămâna”), poetul era, în aceiaşi ani ’80, comentat şi elogiat în străinătate de nume ilustre ale poeziei contemporane, tradus în limbile franceză şi engleză, omagiat postum la Sorbona (1988). După 1989, versurile din exil au putut fi publicate şi în ţară (volumul Apa de apoi, 1991).

«Somn

Frunză,
frunză,
te sulfă vîntul,
te bate ploaia ;
trează doar pentr-o clipă
dintr-un somn lung –
pici,
putrezeşti …

Toate lucrurile cad
în oboseli şi în poveşti.»

«Insomnie

Ce linişte stranie
e-n noi şi ce-adînc !

Somnul a venit ca un ciorchine
din care nu pot să mănînc.

Somnul a venit ca un viezure,
să mă miroasă.
Aşterne-ţi dimineţile,
zăpada frumoasă !»

Sfârşitul continuu (1977). Piesă esenţială în bibliografia critică a autorului comentat, lucrarea se înscrie cu necesitate şi în cea a comentatorului, inextricabil implicat pro domo în comentariu: „Bacovia e o rană care supurează din pricina vibraţiilor continue, o rană care nu suportă nici bandajul, nici soarele, nici verdictul, nici resemnarea. Iar fiindcă nu are de ales, el agonizează, exală gemete, secretă lacrimi, se agită, vine, pleacă, referă, face concesii şi le reprimă, pune în acţiune un alambic întortocheat al tapajului steril şi al autotrişării. Pe scurt, îşi inoculează persecuţie. Agonizează. şi nu numai el, dar şi lucrurile atinse de mâinile, de gândul, de pupila, de cuvintele sale. Lucrurile sunt, la urma urmelor, el. (…) Drojdiile disperării pe care le-a răscolit acolo acest fiu al bolgiilor care e Bacovia sunt expurgate la suprafaţă, prizonierul Ia scoriile inconştientului devine conştient, otrăvurile diseminează şi urlă, încleştând mecanismele comprehensibilităţii, anulându-le funcţiile, lăsând unei infernale fierării a vacarmului iniţiativa.”

Vorbind despre altul, Caraion vorbea despre sine. Pamfletele social-politice din volumul Insectele tovarăşului Hitler (1982) îşi anunţă încă din titlu virulenţa antitotalitară. Versurile scrise în exil, cele mai multe în româneşte, dar câteva şi în limba franceză, adunate în volumul postum Apa de apoi (1991; titlul stabilit antum de autor), aparţin aceluiaşi poet al stării de criză, cu o fizionomie precizată încă din anii războiului şi-ai închisorilor, şi cu o voce distinctă, acum, în ambitusul poeziei româneşti.

Cum însuşi spunea, într-o Confesiune din 1982, Caraion este „unul dintre scriitorii care nu mai pot fi daţi afară din literatura română nici de vreun partid, nici de vreun dictator, nici de gloanţe, nici de canaliile şi otrepele din presa oficială”.

«Numai oamenii

Zăpada a învăţat să fie zăpadă
buruienile să fie buruieni
vîntul să fie vînt.

Numai oamenii n-au învăţat să fie oameni.»

Moare la 21 iulie 1986, Lausanne, Elveţia

Opera literară
• Panopticum, Bucureşti, 1943;
• Omul profilat pe cer, Bucureşti, 1945;
• Cântece negre, Bucureşti, 1946;
• Eseu, Bucureşti, 1966;
• Dimineaţa nimănui, Bucureşti, 1967;
• Necunoscutul ferestrelor, ediţie retrospectivă, Bucureşti, 1969;
• Cârtiţa şi aproapele, Bucureşti, 1970;
• Deasupra deasuprelor, Bucureşti, 1970;
• Masa tăcerii. Simposion de metafore la Brâncuşi, antologie şi prefaţă de ~, Bucureşti, 1970;
• Cimitirul din stele, Bucureşti, 1971;
• Selene şi Pan, Bucureşti, 1971;
• Munţii de os, Bucureşti, 1972;
• Duelul cu crinii, Bucureşti, 1972;
• Frunzele în Galaad, Cluj, 1973;
• Poeme, ediţie selectivă, prefaţă de Emil Manu, Bucureşti, 1974;
• Enigmatica nobleţe, Bucureşti, 1974;
• Marta – fata cu poveşti în palme, Bucureşti, 1974;
• Lied, das in der Flote blieb (Cântec rămas în fluier), versiune germană de G. Scherg, Bucureşti, 1974;
• Pălărierul silabelor, Bucureşti, 1976;
• O ureche de dulceaţă şi-o ureche de pelin, Bucureşti, 1976;
• Bacovia. Sfârşitul continuu, Bucureşti, 1977 (ediţia II, 1979);
• Lacrimi perpendiculare, ediţie retrospectivă, prefaţă de Mihail Petroveanu, Bucureşti, 1978;
• Interogarea magilor, Bucureşti, 1978;
• Lucrurile de dimineaţă, Bucureşti, 1978;
• Cântecul Singurei / Le chant de l’Unique, ediţie bilingvă, prefaţă de Ovid S. Crohmălniceanu, Bucureşti, 1979;
• Jurnal, I. Literatură şi contraliteratură, Bucureşti, 1980;
• Dragostea e pseudonimul morţii, Bucureşti, 1980;
• Poems, versiune engleză de Marguerite Dorian şi Elliot B. Urdang, Ohio, 1981;
• Insectele tovarăşului Hitler, Munchen, 1982;
• L’Am-Stram-Gramite, poemes, versiune franceză de G.E. Clancier, Vahe Godel, H. Liman, J. Malrieu, R. Marteau, J. Mitaud, Danielle Obadia, A. Rappaport, J.C. Renard, P.O. Soussouev, J.P. Valotton, Lausanne;
• La terre a mange ses fontaines, poemes choisis et adaptes par Valie Godel, 1985;
• Apa de apoi. Versuri din exil, ediţie şi postfaţă de Emil Manu, Bucureşti, 1991;
• Greşeala de a fi / The Error of Being, traducere engleză de Marguerite Dorian şi E.B. Urdang, Bucureşti-London-Boston, 1994;
• Tristeţe şi cărţi, eseuri, ediţie şi prefaţă de Emil Manu, Bucureşti, 1995;
• Postume, ediţie şi postfaţă de Emil Manu, Bucureşti, 1995;
• Cimitirul din stele, versuri, ediţie îngrijită de Emil Manu, Bucureşti, 1995;
• Jurnal, II, Bucureşti, 1998.

Traduceri
• M. Ayme, Poveştile motanului, Bucureşti, 1947;
• H. de Balzac, Istoria măririi şi decăderii lui Cesar Birotteau, Bucureşti, 1949;
• Vera Ketlinskaia, Bărbăţie, în colaborare cu Maria Z. Vlad, Bucureşti, 1949;
• I. A. Goncearov, Oblomov, după traducerea lui I. Frunză, Bucureşti, 1949;
• Marietta Şahighian, Hidrocentrala, Bucureşti, 1949;
• Alexandre Dumas, Doamna de Montsoreau, I-II, Bucureşti, 1965 (ediţia II, 1968);
• Sh. Anderson, Sunt un nătărău. Moartea în pădure. Alb sărac, prefaţă de ~, Bucureşti, 1966;
• A. de Saint-Exupery, Pământ al oamenilor, prefaţă de ~, Bucureşti, 1967;
• R. Akutagawa, Rashomon, Bucureşti, 1968;
• E.L. Masters, Antologia orăşelului Spoon River, Bucureşti, 1968;
• G. Rovani, O sută de ani, I-II, Bucureşti, 1968;
• E. Faure, Funcţia cinematografului, Bucureşti, 1971;
• P. Emmanuel, Poeme, în colaborare cu Ştefan August Doinaş, Bucureşti, 1972;
• G.E. Clancier, De-a pururea şi-o zi, Bucureşti, 1972;
• D. Defoe, Căpitanul Singleton, Bucureşti, 1972; Colonelul Jack, Bucureşti, 1972; Cinci poeţi romanzi, prefaţă şi note de ~, Bucureşti, 1972;
• Anna Ahmatova, Versuri, cuvânt înainte de ~, Bucureşti, 1974;
• Mary Webb, Hazel, fata pământului, Bucureşti, 1974; Antologia poeziei franceze de la Rimbaud până azi, I-III, în colaborare cu Ovid S. Crohmălniceanu, Bucureşti, 1974-1976;
• E. Pound, Cantos şi alte poeme, Bucureşti, 1975;
• M. Lowry, La poalele vulcanului, Bucureşti, 1978; Poeţi canadieni contemporani (de limbă engleză), prefaţă şi antologie de ~, Bucureşti, 1978;
• R. Queneau, Artă poetică, prefaţă de ~, Bucureşti, 1979;
• W. Ruyslick, Rezervaţia, prefaţă şi tabel cronologic de ~, Bucureşti, 1979; Antologia poeziei americane, alcătuită de ~, Bucureşti, 1979.

«Sînge uitat

Nu e bărbăteşte să plîngi,
dar toate graiurile le-am uitat.
După ce devii mut,
se-ntîmplă silabe
într-adevăr cu-adevărat.
Şi e sîmbătă.
Şi păsările lor verzi
picură lacrimi pe-un sînge uitat.»

Surse:
cerculpoetilor.net
crispedia
wikipedia
poezie.ro
revistacultura.ro

Autor: Maria Dumitrache