Rochia galbenă de seară făcea piruete prin salonul de zi, urmată de sandalele de catifea neagră şi gentuţa plină cu cosmetice. Din uşa salonului, Deea se încruntă vizibil supărată.
-Ce faci, acum? Ce copilă eşti, Sirena! Ştii doar că azi e prima noastră ieşire în lume ca fete majore. Pentru mine e un eveniment foarte important, chiar dacă ţie nu îţi pasă de această festivitate unde putem să ne găsim, pe viitor, tineri din familii bogate cu care să ne căsătorim.
Sirena împlinise de curând vârsta de şaptesprezece ani. Era alintata familiei şi îi displăceau aceste adunări de mare anvergură în rândul fetelor naive şi fără minte, aşa le şi numea ori de câte ori avea ocazia, pentru că ea nu îşi dorea o căsătorie şi nici să fie printre persoane snoabe, înfumurate şi lipsite de romantism.
-Of, Deea! Urăsc aceste adunări după bani şi titlul de mare doamnă. Şi , oricât mi-ar plăcea rochia aceasta, tot cu mâna mănânc cartofii prăjiţi, şi nu cu furculiţa. Ahh! Oulele omletă …miiaamm!
-Cu mâna? întrebă Deea, nervoasă. Doar nu îţi închipui că, acolo vei mânca, cu mâna? Te înşeli, draga mea. Nu degeaba, mama şi tata s-au spetit să ne plătească acele cursuri de bune maniere ca tu să îi faci de ruşine. Ştii că mie îmi place de Sergiu D. şi vreau să îi fac o impresie foarte bună, şi dacă trebuie să trec peste tine, am să o fac fără regrete, chiar dacă eşti sora mea.
Deea se plimba nervoasă prin salon, nu accepta că această seară să fie un eşec, şi-l dorea prea mult de soţ pe Sergiu care făcea parte dintr-o familie foarte bogată. Deea era o fată înaltă , cu un trup perfect şi parcă scos din revistele de modă, ochii de culoare căprui şi singurul lucru ce-i displăcea era sora ei mai mică care se opunea din toate puterile de a-i face pe plac, măcar o seară.
-Am înţeles, spuse zâmbind Sirena. O să folosesc furculiţa, numai ca să te măriţi.
-Trebuie să fii tot timpul răutăcioasă, murmură Deea, şi privindu-se în oglindă, îşi tapă buzele cu un ruj deschis la culoare, şi-şi aranjă rochia vaporoasă din mătase albă, care îi pica foarte bine pe corp.
-Sunt gata, surioară, spuse Sirena.
Deea o privi lung, apoi îi spuse:
-Este o seară frumoasă şi liniştită. Cât mă bucur că nu adie vântul.
-Mda… ar fi fost păcat de coafura ta, nu-i aşa?
-Dacă mai stăm mult, ajungem să ne tragem de păr.
Sirena îşi urmă sora, care era extrem de încântată şi elegantă. Balul se ţinea într-o clădire frumos amenajată, cu un decor superb.Toţi tinerii invitaţi considerau o onoare deosebită apariţia lor în acest loc, unde numai în filme poţi vedea.
Când Deea şi Sirena îşi făcură apariţia în uriaşa sală, pentru câteva clipe se făcu linişte. Toţi tinerii le cunoşteau, fiindcă nu trecea săptămână în care să nu participe la cursele de echitaţie sau la vreun concert, expoziţie ori picnicuri în aer liber. Dacă pe Deea o considerau o fată liniştită, elegantă şi foarte frumoasă, Sirena era catalogată urâta familiei, o răsfăţată, încăpăţânată şi foarte orgolioasă.
Sergiu D. le întâmpină si le sărută pe obraz pe cele două surori şi schimbă câteva cuvinte cu Deea. Apoi, le făcu cunoştinţă cu câţiva tineri cu care venise însoţit la bal. În faţa Sirenei, se opri un tânăr, care se înclină respectuos.
-Presupun că sunteţi domnişoara Sirena.
-Normal, spuse ea.
Tânărul îi zâmbi şi o pofti galant să se aşeze pe-un scaun. Cu o uşoară dezamăgire, fata se lăsă pe scaun, oftând adânc.
-Nu mai fă faţa asta plictisită, îi şopti Deea la ureche. Încearcă să fii şi tu mai drăguţă şi zâmbeşte …că nu moare nimeni dacă o faci .
Sirena încercă să pară mai drăguţă, numai să scape de observaţiile surorii ei. De câte ori era întrebată sau abordată de cineva, răspundea amabil sau refuza politicos orice invitaţie la dans, chiar dacă se uita pe furiş la ceasul atârnat pe peretele din faţa ei. Câteva cupluri se ridicară de la masă şi păşiră pe ringul de dans, unde orchestra dirijată de un bine cunoscut dirijor cânta un vals vienez spre admiraţia celor care gustau astfel de melodii. Porni şi Deea însoţită de Sergiu, iar Sirena se ridică de pe scaun şi ieşi pe terasa împodobită cu flori care parfuma aerul nocturn de vară. Îşi prinse părul blond , pe care îl lăsase pe spate înainte să vină la bal. Avea nevoie de aerul proaspat înmiresmat.
-Nu am chef de nimic. Nu aici e locul meu, îşi repeta.
Când era mică îi plăcea să danseze şi să picteze. Adora să descopere frunzele de toamnă aurii căzute pe pământ şi să îşi îmbrăţişeze trupul cu ele, sau să asculte cântecul greierilor noaptea prin nasturii aştrilor care îi dansau în privire pe bolta cerului senin. Se simţea altfel decât celelalte fete de vârsta ei sau faţă de sora mai mare care era mult mai atrăgătoare şi realistă. Sirena era profesoara peisajelor visătoare şi prinse în culori ale iluziilor. Mai puţin atrăgătoare, mai puţin elegantă şi cu totul nepăsătoare de pulsul realităţii. Îşi dorea o coroană fierbinte şi plină de iubire decât un card cu bani care ar fi adus-o în pragul frustrării şi a speranţelor adormite şi prinse în cătuşele unui vin alterat.
-Bună!
Sirena se întoarse nedumerită. Se întrebă cine era cel care îi tulbura liniştea? Şi ea îşi dorea atât de mult să fie singură.
Nu era nimeni altcineva decât tânărul care se oprise în faţa ei, înclinându-se respectuos.
-Tu eşti …?
-A! Scuză-mă că nu m-am prezentat. Numele meu este Petruţ, dar cred că ne-am cunoscut, acum doi ani la Campionatul de Dans, faza judeţeană.
-Nu-mi amintesc foarte clar. Adevăru-i că eram şi mai mică şi nu mă uitam după…
-Tu nu, dar eu da. Ai luat locul întâi, spuse Petruţ zâmbind.
-Eşti din zonă? Sau ai venit şi tu în căutarea unei soţii? întrebă Sirena, pe-un glas ironic.
-Da şi nu. Mai degrabă am fost silit de ai mei să particip la acest bal dar mă bucur că am dat peste tine. După cum observ, nici tu nu te dai mare fană întrunirilor de acest gen.
-Eşti un bun observator! spuse Sirena.
-Pot să îţi ofer o floare?
Sirena simţi cum se înroşeşte sub privirea lui şi se bucură că noaptea îi ascundea roşeaţa din obraji. Tânărul nu-şi dezlipea privirea de ea.
-Cu mare plăcere, am să accept.
Sirena îl privi , în timp ce tânărul îi întinse floarea. Petruţ era atras de ea şi o privea ca pe o fiinţă unică ce intrase în sufletul lui de când păşise pe ringul de dans, acum doi ani.
-Ce făceai, aici? Nu-mi spune că îţi place să priveşti cerul noaptea?
-Chiar priveam cerul şi stelele. E lună plină!
-Da şi poţi zugrăvi cu ochii închişi un vis prins într-un val liniştit şi cu timpul să îi redai libertatea.
-Hm…e foarte drăguţ ceea ce ai spus. Ştii, este foarte riscant să trăieşti printre vise, şi-apoi să te trezeşti la realitate şi mahmur să îţi priveşti vârful pantofilor şi să îţi dai seama că nimic nu e roz în viaţa noastră, iar visele sunt făcute pentru a le desena, a le picta şi a le transforma în cuvinte rimate sau proză şi să le accepţi, în cele din urmă pentru că nu poţi trăi toată viaţa într-un dulap nerostit. De multe ori, m-am întrebat cum e să simţi prima notă din gama iubirii. Acel moment extrem de rar şi pentru care niciodată nu suntem pregătiţi, să-l savurăm fie că e zăpadă, soare, ploaie sau viscol.
-Simplu: îl trăieşti ca şi cum ar fi ultima clipă din viaţa ta. Transpui acel moment în prezent-viitor .
-Petruţ, vrei să închizi ochii şi să pictezi ceea ce vezi acum?
-Dacă îmi mai spui încă o dată pe nume. Ai o voce atât de caldă şi melodioasă.
-Petruţ! spuse Sirena.
-Sună mai bine. Deci , închid ochii şi pictez ceea ce îmi vine acum în minte.
-Da, iar tabloul îl redai în cuvinte ca să ştiu şi eu care îţi este creaţia.
-Am înţeles, miros de noapte senină.
Sirena roşi şi mirosi aerul parfumat. Când degetele lui îi atinseră chipul, Sirena simţi cum lava sufletului ei se scurgea spre stupul plin de polen arzător, căptuşindu-i inima cu un sentiment misterios pentru ea şi care cântărea o flacără pasională prinsă în flori de dragoste ce-i înăbuşea respiraţia ca un început de poveste neobosită, scrisă în fâşii cu licori emoţionale.
-Ai încredere în mine Petruţ şi spune-mi ce pictează mintea ta.
-Hm… o cascadă în mijlocul unei grădini stropită cu ploaia speranţelor , câţiva nori deasupra ei hotărâţi şi încăpăţânaţi care nu vor să se dea la o parte şi să lase soarele unui trup de femeie îmbrăcată într-o rochie suflată cu pulbere de stele, golită de îndoielile strânse în părul ei auriu şi care îmi şopteşte povestea sufletului ei pasional şi răcoros . Văd gândurile ei atât de calde şi liniştite care-mi respiră în inima mea îndrăgostită. Aleile emoţionale le trasez cu culori pure încât să ajungă până la ea şi să completeze privirea din ochii ei fideli, apoi pipăi banca albă ca un privilegiu că m-a ales pe mine pentru a mă aşeza, aşa de inspirat cum sunt acum şi să o întreb pe tânăra, gazda sufletului meu: dacă primeşte verigheta raiului iubirii şi să păşească în lumea mea visătoare şi să trăim într-o poveste a pensulei magice, încercând să redăm împreună casa plăsmuită din bucăţi de lună plină, cu un acoperiş prins în tabla erosului nelimitat şi neerodat şi permanent pierdut în îmbrăţişări zăvorâte cu o singură cheie: împlinire!
-Simt că…dar nu ştia ce să mai spună Sirena. Cuvintele lui o bucurau nespus de mult.
-Spune da, draga mea pentru că în ochii tăi, mă văd pe mine!
-Daaa! Pentru totdeauna, murmură Sirena şi se lăsă în braţele lui, apoi îl sărută pe buze.

Autor: Maria Dumitrache