FUEGO ridică spectatorii în picioare! Iată cum a fost întâmpinat artistul la Focşani cu spectacolul său de colinde!
18 decembrie 2013, ora 02:42, in categoria Evenimente
Articol preluat de pe libertatea.ro
Turneul pe care Fuego îl realizează în acest an se dovedeşte a fi un succes de casă răsunător. “Din lumina unui Crăciun” aduce oamenii la sala de spectacol, mulţi dintre ei fiind nevoiţi chiar să stea în picioare pentru a urmări artistul preferat, sălile dovedindu-se a fi prea mici. Atât la Iaşi, cât şi la Galaţi, Adjud, Piatra Neamţ, Bârlad ori Focşani, spectatorii au rămas pe afară, iar la Bacău, Paul Surugiu a fost nevoit să joace două reprezentaţii.
După ce a jucat cu casa închisă în prima parte a turneului său, Fuego a fost primit cu o surpriză inedită la Focşani. De această dată, publicul a fost cel care a hotărât să îl surprindă într-un mod plăcut. Astfel, în timpul celebrei piese “E vremea colindelor”, focşănenii au aprins, în acelaşi timp, o multitudine de beculeţe pentru a prevesti Crăciunul, şi pentru a dovedi că sunt admiratorii celui ce an de an îi colindă cu glas duios, cu piese speciale de Sărbătoare.
Şi de parcă asta nu ar fi fost suficient, la finalul concertului toată sala s-a ridicat în picioare aplaudându-l pe el şi orchestra ce îl acompaniază în acest turneu, formată din instrumentişti virtuoşi, membri ai Filarmonicii de Stat din Piteşti, condusă de concert – maestrul Mădălin Sandu.
De asemenea, recenzii favorabile există şi în privinţa celui mai nou album lansat de Fuego, ce poartă denumirea turneului, cel care beneficiază de câte o lansare specială în fiecare oraş. Materialul “Din lumina unui Crăciun” aduce prin cântec, în casele românilor, lumina, un moment de linişte, cântece de Crăciun şi colinde ce au ca scop să încălzească atmosfera, fiind o veritabilă radiografie sonoră a iernii.
Libertatea, partener oficial al turneului “Din lumina unui Crăciun” a surprins în imagini câteva dintre aceste momente şi vi le prezintă în exclusivitate. Turneul “Din lumina unui Crăciun” adună la un loc, pe lângă Fuego şi orchestra de cameră din Piteşti, o echipă de profesionişti, specialişti în sunet, lumină, promovare, dar şi design vestimentar, ţinutele purtate de Fuego şi cei de pe scenă fiind asigurate de Doina Levintza.
“N-am cuvinte! Sunt onorat, sunt fericit să văd cum lumea reacţionează la ceea ce facem noi pe scenă, cântă împreună cu noi şi mai ales, că ştiu toate colindele mele. Uneori am impresia că mă aflu în faţa unui cor de profesionişti. Credeţi-mă, pe lângă orice satisfacţie, cea mai puternică emoţie, amintire, ce va rămâne peste timp este cea a imaginii în care sala, cei pentru care tu ai venit, prin frig, cu sacrificii, e în picioare şi te aplaudă.
Le mulţumesc celor care au venit la spectacolele mele şi celor ce vor veni, asigurându-i pe toţi că acest Crăciun va fi pentru toţi de poveste. O poveste în care sper ca muzica mea să fie coloana sonoră”, ne-a declarat Fuego, la mijloc de turneu, după un alt concert de succes, la Piatra Neamţ.
În continuare, Fuego va străbate ţara până pe 23 decembrie, atunci când va concerta în Bucureşti, la Palatul Naţional al Copiilor, începând cu ora 19.30. După Moldova, periplul colindătorilor continuă cu Ardealul, Sibiul fiind cel care îl va primi pe Fuego astăzi, urmând Aradul, Oradea, Timişoara, Cluj, Braşov şi Ploieşti.
Spectacolul va putea fi urmărit integral pe TVR Iaşi pe 20 decembrie, pe TVR 3, pe 28 decembrie, începând cu ora 15.00, precum şi pe TVR Internaţional şi Favorit TV.
Autor: Ninel Stama
Oriunde ar merge, Fuego primeste sute de cadouri si buchete de flori din partea admiratorilor, pentru ca, la randu-i, se daruieste in totalitate publicului sau, le ofera mereu spectacole de neuitat, melodii de suflet, prezentandu-se in tinute impecabile pe scena iar la final, mereu cu zambetul pe buze, oricat de obosit ar fi, daruieste fiecarui admirator cate un autograf sau se fotografiaza alaturi de cei care vin la spectacolele sale. Felicitari! Asta inseamna sa fii un ARTIST adevarat! Cat timp respecti publicul, acesta te rasplateste inzecit!