FUEGO NE SPUNE DE CE CRĂCIUNU’ NOSTRU-I ROMÂNESC!
16 octombrie 2014, ora 18:41, in categoria Evenimente, FUEGO, Muzica
Și în acest an, îndrăgitul Fuego pornește la colindat. Tradiționalul său turneu din luna decembrie va străbate toată țara. Devenit deja brand pentru sărbători, artistul va concerta în 17 orașe, dorind să ne spună tuturor, printr-un concert de 2 ore cu muzică live, că sărbătoarea magică a Crăciunului ne aparține nouă, românilor, prin cântec și simțire. Astfel, Fuego ne va introduce în lumea poveștii sale muzicale – „CRĂCIUNU’ NOSTRU-I ROMÂNESC!”.
Artistul, cunoscut și pentru faptul că e simbol pentru sărbătorile românești, atât prin colindele si turneele sale, cât și prin cunoscutul „Împodobește mama, bradul”, va interpreta, împreună cu band-ul său, parte din cele mai frumoase și îndrăgite piese din repertoriul său, precum și premiere, cântece sensibile și inedite pregătite special pentru acest turneu.
Concertele vor fi construite în jurul unei povești în care emoția pozitivă, muzica de calitate și surprizele vor fi în prim plan. Pe lângă efectele vizuale și sonore, o premieră pentru Fuego, artistul ne promite un concept unic, care ne va purta prin lumea cântecului românesc, a cântecului său, chemându-ne acasă, de oriunde ne-am afla, încurajându-ne să fim români adevărați.
În cadrul turneului, Fuego va lansa un nou material discografic, produs de Casa de discuri „EUROMUSIC”, ce va purta denumirea turneului – „CRĂCIUNU’ NOSTRU-I ROMÂNESC!” și va prezenta o istorie muzicală a Crăciunului cu spirit românesc, așa cum este el perceput în muzică, de către Paul Surugiu.
Iată ce precizează Fuego, în exclusivitate pentru LIBERTATEA, cu privire la perioada sărbătorilor, la turneul „Crăciunu’ nostru-i românesc!” și noul său material discografic:
„Tot timpul de Crăciun, încă din copilărie, am știut că această sărbătoare oferă energie, oferă acel sentiment de pace și împăcare permanentă cu sine. Mulțumesc LIBERTATEA pentru susținere și pentru implicare. Pentru această iarnă pregătim ceva unic, inedit.
Mi-am zis că s-ar potrivi de minune ca anul acesta să creem minuni pe scenă. Alături de instrumentiștii mei, o echipă de profeșioniști, vreau să aducem colindele mai aproape de sufletul românesc, încercând oarecum să ne adjudecăm această sărbătoare ca fiind una izvorâtă din imensa bucurie specifică românilor.V-am pregatit surprize, cântece noi și o atmosferă în care să ne bucurăm împreună că suntem români, că avem tradiții spectaculoase, păstrate din strămoși, mândrindu-ne cu faptul că oricum și oricând, pentru noi, oriunde ne-am afla, Crăciunul va fi românesc.”
În continuare, LIBERTATEA, partener media al evenimentului vă prezintă datele și locațiile în care artistul va poposi:
7 decembrie, ora 15.00 – DROBETA TURNU SEVERIN (Galeria Cora Drobeta)
8 decembrie, ora 19.00 – TIMIȘOARA (Opera Națională Română Timișoara)
9 decembrie, ora 19.00 – ORADEA (Casa de Cultură a Sindicatelor)
10 decembrie, ora 19.00 – TURDA (Teatrul “ Aureliu Manea “)
11 decembrie, ora 19.00 – PIATRA NEAMȚ (Casa de Cultură a Sindicatelor)
12 decembrie, ora 18.00 – ADJUD (Casa de Cultură “ TUDOR VORNICU “)
13 decembrie, ora 18.00 – BÂRLAD (Casa de Cultură a Sindicatelor)
14 decembrie, ora 18.00 – IAȘI (Casa de Cultură a Studenților)
15 decembrie, ora 19.00 – BACĂU (Ateneul Popular)
16 decembrie, ora 19.00 – FOCȘANI (Teatrul Municipal Mr. Gheorghe Pastia)
17 decembrie, ora 19.00 – GALAȚI (Teatrul Muzical NAE LEONARD)
18 decembrie, ora 19.00 – CONSTANȚA (Casa de Cultură a Sindicatelor)
19 decembrie, ora 19.00 – BRAȘOV (Sala Patria – Filarmonica Brașov)
20 decembrie, ora 19.30 – CLUJ – NAPOCA – PIAȚA UNIRII (concert în aer liber)
21 decembrie, ora 18.00 – SIBIU (Sala Thalia – Filarmonica de Stat Sibiu)
22 decembrie, ora 19.00 – PLOIEȘTI (Casa de Cultură a Sindicatelor)Biletele se pot procura de la casele de bilete ale fiecărei săli de spectacol.
Pentru informații suplimentare, puteți suna la numărul de telefon: 0746774204, sau puteți accesa următoarele site-uri: www.fuegofuego.ro, fuegoromaniafanclub.blogspot.com, www.fanclubfuegoromania.com. Pe Fuego îl puteți găsi și pe FACEBOOK la FUEGO MUSIC Official.
Sursa: libertatea.ro
Redactor: Ninel Stama