Frumuseţea ta. Cum să fii la fel de sexy precum Nicole Scherzinger. Ce trucuri foloseşte

22 mai 2014, ora 00:25, in categoria Sfaturi utile

Fosta membră a trupei Pussycat Dolls se numără printre vedetele care se pot lăuda că au o formă fizică perfectă. Dar corpul tonifiat, părul strălucitor şi pielea sănătoasă se menţin cu efort şi sacrificii. Descoperă care sunt trucurile de înfrumuseţare folosite de Nicole, ce regim alimentar a adoptat şi ce exerciţii fizice face.

Uleiul de cocos, esenţial pentru piele
Având origini în Hawaii, Nicole foloseşte uleiul de cocos obţinut în casă, de familia ei. Tradiţia utilizării uleiului de cocos pentru înfrumuseţare este foarte veche pe frumoasele insule Hawaii, iar Nicole nu face excepţie. Îl aplică pe piele, pentru efectele sale hidratante şi antibacteriene, dar şi pe păr, pentru a-i oferi strălucire şi protecţie.

Vaselină cosmetică
Nicole foloseşte vaselina cosmetică pentru a-şi hidrata pielea uscată a coatelor, călcâielor şi genunchilor, dar şi pentru a oferi o strălucire naturală ochilor, buzelor sau pomeţilor. Pentru acelaşi efect, aplică foarte puţină vaselină pe degete şi masează delicat aceste zone. Vei obţine un efect asemănător aplicării unui fard iluminator.

Nu ţine dietă
Vedeta a declarat pentru revista Look că nu are încredere în diete. “Obişnuiam să ţin foarte des diete, dar acum nu mai cred în eficienţa lor. La un moment dat cedezi în faţa ispitelor culinare, iar acest lucru îţi dă metabolismul peste cap. Eu am făcut asta mult timp”, a declarat cântăreaţa. În schimb, Nicole a adoptat un stil de viaţă sănătos, cu alegeri alimentare corecte, dar şi gustoase. Consumă ovăz la micul dejun sau somon şi ouă fierte. Pentru prânz şi cină alege de obicei meniuri care includ pui sau peşte preparate sănătos asociate cu legume. Printre gustările sale favorite se numără sushi, nucile caju, mango, bananele şi migdalele.

Sportul, obligatoriu
Forma fizică de invidiat a vedetei este menţinută cu foarte mult sport. Nicole petrece câteva ore pe zi la sala de fitness şi declară pentru revista Look că îi place mult să alerge, pe bandă sau în aer liber. Îşi concentrează atenţia asupra exerciţiilor pentru abdomen şi recomandă mingea de fitness pentru tonifierea abdomenului.

Bea multă apă şi nu ratează orele de somn
Cântăreaţa, cunoscută şi pentru relaţia sa instabilă cu pilotul de Formula 1, Lewis Hamilton, este de părere că sănătatea şi frumuseţea se menţin printr-un consum adecvat de apă şi ore bune de somn. Vedeta bea multă apă, dar şi apă de cocos, lichidul din interiorul nucilor de cocos.

Sursa:
eva.ro

Autor: Maria Dumitrache

 
Te invitam sa dai un like paginii de Facebook Jurnalul de Drajna: