Fără chimioterapie şi radiaţii. Cum a scăpat o pacientă de cancer

4 februarie 2018, ora 21:07, in categoria Maria Dumitrache, Sanatate

Acum doi ani, Arrica Wallace a fost diagnosticată cu o formă avansată de cancer de col uterin, care nu răspundea la chimioterapie și radioterapie. Astăzi, femeia nu mai prezintă niciun semn al bolii, iar sistemul ei imunitar este responsabil pentru asta.

Potrivit celor de Associated Press, tratamentul experimental care i-a redat sănătatea este bazat pe imunoterapie, care amplifică modurile în care corpul nostru atacă tumorile.

Lunea aceasta, la o conferință din Chicago, medicii au declarat că imunoterapia câștigă tot mai mult teren, luptând eficient contra leucemiei, melanomului, cancerului de plămân, vezică și altele.
Experimentul în cazul cancerului de col uterin a dus, în premieră, la rezultate spectaculoase în lupta cu o tumoare malignă cauzată de un virus, HPV.

Într-un studiu pilot efectuat de National Cancer Institute, tumorile a două femei din nouă au dispărut complet, iar pacientele au rămas sănătoase chiar și la mai mult de un an după tratament. Este de departe cel mai eficient tratament folosit până în prezent în astfel de cazuri.

Medicii încearcă în prezent același tip de tratament pentru cancerul în gât, cel anal și alte forme produse de HPV și au așteptări mari în privința rezultatelor.

Wallace locuiește în Manhattan, Kansas, și avea 35 de ani atunci când i-a fost descoperit cancerul de col uterin. S-a răspândit rapid, iar una dintre tumori a crescut atât de mult încât a ajuns să îi blocheze traheea.

Medicii i-au spus că mai are de trăit cel mult un an, însă femeia s-a gândit la cei doi copii pe care îi are, de 8 și 12 ani, și pur și simplu nu a vrut să se dea bătută.

S-a înscris în studiu, iar primul pas a fost ca una dintre tumori să îi fie extirpată. A urmat izolarea unor celule speciale ale sistemului imunitar care atacau respectiva tumoare și multiplicarea acestora în laborator.

Ultima etapă a constat în injectarea în corpul pacientei a miliarde de celule imunitare, alături de un tratament care stimula întreg sistemul imunitar.

“Au trecut 22 de luni de la tratament și 17 luni de când analizele ies bine”, a declarat Arrica.

A doua femeie care s-a bucurat de eficiența imunoterapiei a scăpat de cancer de 15 luni, însă medicul Christian Hinrichs, de la un institut de prestigiu din Maryland a declarat că nu se știe deocamdată dacă rezultatul tratamentului va fi permanent.

O a treia femeie a avut parte de micșorarea tumorii timp de trei luni, iar celelalte șase femei participante la studiu nu au răspuns la tratament, iar cercetătorii încearcă să afle de ce.

Medicii încearcă tratamentul și pentru alte femei aflate într-un stadiu avansat al cancerului de col, iar mai multe companii private dezvoltă tratamente bazate pe imunoterapie.

Sursa:
yahoo news

Autor: Maria Dumitrache

 
Te invitam sa dai un like paginii de Facebook Jurnalul de Drajna: