Enea Hodoş s-a născut la 31 decembrie 1858, Roşia Montană, judeţul Alba. Component al unei „dinastii de cărturari ardeleni de rasă” (I. Breazu), din care mai făceau parte Nerva Hodoş şi Alexandru Hodoş (Ion Gorun), fraţii săi, Hodoş provenea dintr-o familie cu vechi tradiţii patriotice şi cărturăreşti; tatăl, Iosif Hodoş, membru fondator al Societăţii Academice Române, fusese unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Avram Iancu şi un om de întinsă cultură. Pe linie maternă, Hodoş, fiul Anei (născută Balint), era nepotul protopopului Simeon Balint, şi el una dintre figurile marcante, ca prefect de legiune, ale revoluţiei transilvănene de la 1848. Îşi începe învăţătura în localitatea natală, pentru a se perinda apoi pe la şcolile din Baia de Criş, Brad, Braşov şi Blaj, afirmându-se ca un elev strălucit. Va frecventa universităţile de la Viena şi Budapesta, studiind 4 ani medicina, pentru a urma, din cauza unor „împrejurări familiale neprielnice” (probabil moartea, în acelaşi an, 1880, a tatălui şi a bunicului său), cursurile Facultăţii de Filosofie şi Litere.

Ca membru al Societăţii „România jună” din Viena şi al Societăţii de lectură „Petru Maior” a studenţilor români de la Universitatea din Budapesta, este câştigat de ideile junimiste. Acum scrie lucrarea Elemente maghiare în limba română, distinsă cu un premiu acordat studenţilor, şi publică, în revista „Aurora română” din Cernăuţi, nuvela Anna (1882). Întors acasă, se dedică învăţământului vreme de aproape două decenii, fiind apreciat ca „unul din cei mai străluciţi profesori ai Ardealului de dinainte de Unire” (I. Breazu). La Sibiu (1886-1888) devine membru al cercului de la „Tribuna”, ziar în paginile căruia va şi debuta, în 1888, ca folclorist, cu trei snoave populare auzite de la George Coşbuc şi Ioan Paul. Mai târziu, profesor de limba şi literatura română la Institutul Teologic-Pedagogic din Caransebeş, Hodoş devine un fel de reprezentant al intereselor tribuniste în localitate şi în zonă, obţinând chiar subvenţii pentru ziar, care trecea prin dificultăţi financiare.

În 1905 este nevoit să renunţe la cariera profesorală de la Caransebeş din cauza conflictului cu „unii consistorialnici de la cârma eparhiei”. Revenit la Sibiu, intră în redacţia „Telegrafului român”, pe care nu o va părăsi până la moarte. A fost membru corespondent al Academiei Române (1904). Colaborează la „Almanahul învăţătorilor”, „Amicul poporului. Calendar pe anul 1921″, „Anuarul Arhivei de Folclor”, „Anuarul Institutului de Istorie Naţională”, „Calendarul poporului”, „Convorbiri literare”, „Dacia Traiană”, „Drapelul”, „Familia”, „Foaia diecezană” (Caransebeş), „Foaia ilustrată”, „Învăţătorul bănăţean”, „Lucefărul”, „Răsăritul” (Palanca-Bacău), „Sfatul” (Sighet), „Telegraful român”, „Transilvania”, „Tribuna”, „Tribuna poporului”, „Ţara noastră”, precum şi la multe calendare sibiene.

Ca profesor, a publicat câteva manuale, cel mai cunoscut fiind Manual de istoria literaturii române (1893). Apărute în numeroase ediţii, manualele au cunoscut o largă răspândire în Banat, Ardeal şi Bucovina, făcând importante servicii învăţământului românesc. Hodoş a militat pentru impunerea principiului fonetic în scrierea românească; a realizat „o bună explicaţie” a subdialectului bănăţean, apreciată de B.P. Hasdeu şi de Ilarie Chendi; a întocmit, „pentru scoale şi particulari”, un Mic dicţionar (1929), de asemenea apreciat, cuprinzând „peste cincisprezece mii de neologisme, cuvinte străine, unele provincialisme, arhaisme etc.

Ca istoric, a înfăţişat „viaţa şi lucrarea” unor cunoscuţi militanţi pentru cauza naţională în volumele Simeon Balint (1913), Scrisori (1940), O viaţă de luptă, suferinţă şi nădejde (despre Iosif Hodoş) (1941), Din corespondenţa lui Simeon Bărnuţiu şi a contemporanilor săi (1944), Cercetări. Cu privire la trecutul şcoalelor confesionale ortodoxe române din Ardeal (1944) etc. A înfiinţat şi a condus în calitate de director colecţia „Biblioteca noastră”, din care au ieşit aproape o sută de numere cu o bună şi variată selecţie literară (Gr. Alexandrescu, V. Alecsandri, A.I. Odobescu, I. Creangă, I. Slavici, G. Coşbuc, B. Delavrancea, Al. Vlahuţă etc.), istorică, pedagogică etc., volumul consacrat lui Eminescu, Câteva poezii (1901), fiind considerat „singura culegere de versuri eminesciene apărute în Transilvania înainte de Unire” (Elena Stan).

Mai importantă este însă activitatea de scriitor şi de folclorist a lui Hodoş. Format la şcoala realismului european (Turgheniev, Zola, Dostoievski) şi împărtăşind idei junimiste, compune, în volumul Schiţe umoristice (1897), câteva „copii de pe natură”, inspirate din viaţa micii burghezii provinciale. Cartea i-a atras ostilitatea unor prelaţi bănăţeni (de unde şi plecarea scriitorului din Caransebeş), care s-au regăsit în prozele de aici sub măştile unor personaje profitoare şi corupte (Fragmente vechi, Obiceiul pământului, Un contrar). Pe urmele lui I.L. Caragiale, prozatorul satirizează gazetari demagogi, lipsiţi de convingeri şi idealuri majore (Bobocii naţiunii) sau eternul vis al românului de a se vedea la pensie (La masă). Cea mai realizată rămâne schiţa Bătrâna, care creionează mediul meseriaşilor bănăţeni.

Preocuparea dominantă a lui Hodoş este însă folclorul, „căruia i-a adus servicii atât de preţioase” (I. Breazu). S-a format ca folclorist sub imboldul acţiunilor întreprinse de I. Al. Lapedatu şi I. Micu Moldovanu, profesorii săi de la Braşov şi Blaj, care întocmiseră împreună cu elevii lor importante culegeri folcloristice. Stabilit în Caransebeş, apelează şi el la ajutorul elevilor săi, 103 la număr, ajungând în scurtă vreme la o „mulţime considerabilă de cântece poporale”, „mai mult de două mii de cântece lirice şi epice”, adunate din peste optzeci de localităţi din Caraş-Severin, Timiş, Mehedinţi, ca şi din câteva comune ale Banatului sârbesc.

A publicat, în urma unei riguroase selecţii, un număr de 988 de texte, grupate în nouă colecţii, azi adevărate rarităţi bibliografice: Poezii poporale din Bănat (I-III, 1892-1912), Cântece cătăneşti (1898), Literatură poporală aleasă din diferite colecţiuni (1901), Frumoasa din nor şi alte poveşti (1914), Frunzuliţe din război (I-II, 1918) etc. Dintre acestea, prima colecţie reprezintă „cea mai de seamă culegere lirică bănăţeană, care întruneşte deopotrivă valoarea estetică a materialului cu exigenţa ştiinţifică a alcătuirii ei” (Ovidiu Bârlea), aprecieri ce pot fi extinse, în bună măsură, şi asupra celorlalte. Hodoş a lucrat ca un folclorist riguros, indicând principalele detalii tehnice ale culegerii: culegătorii şi profesia acestora, localităţile cercetate, ba chiar şi informatorii, vârsta, profesia şi sursele lor, deşi în ceea ce-i priveşte pe aceştia folcloristul n-a fost atât de consecvent. Remarcabilă şi cu totul nouă în epocă este notarea, în cazul câtorva descântece, a gesticii informatoarei.

Prin tot ceea ce a realizat în decursul vieții ca scriitor, folclorist, publicist, traducător sau om al școlii, Enea Hodoș a reușit să mențină vie flacăra culturii românești.

Moare la 25 iulie 1945, Sibiu

Opera literară
Manual de istoria literaturii române, Caransebeş, 1893;
Schiţe umoristice, Caransebeş, 1897;
Convorbiri pedagogice alese şi prelucrate, Caransebeş, 1898;
Simeon Balint. Viaţa şi luptele lui în Munţii Apuseni ai Ardealului la 1848-49, publicat de Nerva Hodoş, Bucureşti, 1913;
Scrisori, Sibiu, 1940;
O viaţă de luptă, suferinţă şi nădejde, Sibiu, 1941;
Literatura zilei, Sibiu, 1941;
Din corespondenţa lui Simeon Bărnuţiu şi a contemporanilor săi, Sibiu, 1944;
Cercetări. Cu privire la trecutul şcoalelor confesionale ortodoxe române din Ardeal, Sibiu, 1944.

Culegeri
Poezii poporale din Bănat, vol. I, Caransebeş, 1892, vol. II: Balade, Sibiu, 1906, vol. III: Descântece, Sibiu, 1912;
Cântece bănăţene, Caransebeş, 1898;
Cântece cătăneşti, Caransebeş, 1898;
Literatură poporală aleasă din diferite colecţiuni, Caransebeş, 1901;
Frumoasa din nor şi alte poveşti, Sibiu, 1914;
Frunzuliţe din război, I-II, Sibiu, 1918.

Ediţii
Mihai Eminescu, Câteva poezii, Caransebeş, 1901.

Traduceri
I.S. Turgheniev, Clara Milici, Sibiu, 1890, Ceasul, Sibiu, 1909

Surse:
wikipedia
crispedia
enciclopediaromaniei.ro

Autor: Maria Dumitrache