Emoții și sentimente în culori-Povești din suflet de hârtie

8 ianuarie 2020, ora 21:28, in categoria Atelier literar, Isabela Neagu, Sertarul cu creatii

 

Emoții și sentimente în culori-Povești din suflet de hârtie

Dragii mei, prieteni

În această seară vă propun să fim pictori, ce ziceți?!
O, nu, dragilor, nu o să ne luăm acum șevaletul, pânza și pensulele, însă o să va propun să ne folosim cerul inimilor și culorile emoțiilor pe care le adăpostim înlăuntrul nostru, sunt sigură că ați adunat acolo multe amintiri, ale căror nuanțe vă vor ajuta să conturați un tablou fascinant.
Ce ați spune dacă am da emotiilor, trăirilor și sentimentelor culori?!
V-aș propune să începem cu recunoștința, față de Dumnezeu,  de cei din jur și față de noi înșine. Oare ce culoare ar reprezenta-o cel mai bine, dacă ar trebui să o cuprindem cu nemurirea într-un tablou, album cu amintiri!?!
Eu aș vedea-o întruchipată de nuanțe calde, galben rumeniu cu irizații portocalii, ar fi poate pictată într-o minunată creație ce ar purta veșmântul unei flori sau poate al unei făclii, căci este acea trăire ce ne încălzește sufletele, ne îmbracă în binecuvântarea gândurilor de lumină. Cum se simte o inimă plină de recunoștință pentru ceea ce poartă cu sine prin cuvinte și fapte!?! Să ne imaginăm…
Cum simțim acea emoție ce ne ridică spiritele spre cer, purtate fiind de aripile propriilor sentimente. Un suflet plin de recunoștință este asemeni unei grădini în care nu o să găsești buruieni sau ciulini, pentru că, noi, grădinarii nu o sa lăsăm nimic din afară sa crească și să ne strice armonia pe care o purtăm pe chipurile noastre, nu o să privăm podoabele în petale de culori înmiresmate de razele blândului soare.
„Recunoștința schimbă felul în care percepem viața și pe noi înșine. Situații dificile care odată ni se păreau intolerabile, acum se transformă. În momentul în care simțim recunoștința, situațiile se luminează, și apoi putem vedea oportunitățile pentru a face schimbări. Când recunoștința devine un mod de viață, succesul, pacea, fericirea și sănătatea sunt la ordinea zilei. Cu cât o simți mai mult, cu atât mai multe motive găsești ca să o simți. Recunoștința este o forță miraculoasă, precum un magnet magic, care generează și atrage mult mai mult decât ai primit deja. Este ca o energie vie, ea îți luminează calea pentru ca tu să devii mult mai mult decât ai experimentat deja!” Louise Hay.
Pictati pânza tabloului din inimile voastre, gândindu-vă la ce nuanțe ați folosi dacă ar trebui să ilustrați recunoștința pentru familia, prietenii, cărțile, călătoriile, muzica, amintirile voastre cele mai prețioase!?!
Oare ce culoare i-ați da acestui nobil sentiment, acestei sublime emoții!?!

Seara înveșmantată în lumini colorate, dragii mei, până data viitoare cand o să pictăm o nouă emoție,  un alt tablou de amintire!

 

Autor: Isabela Neagu

 
Te invitam sa dai un like paginii de Facebook Jurnalul de Drajna: