*Elena Teodorini, cântăreaţă de operă/lied şi profesoară de canto

Elena Teodorini s-a născut la 25 martie 1857, Craiova. Provine dintr-o familie de mari actori (Mariţa Stavrescu şi Teodor Teodorini), Teodorini şi-a făcut educaţia artistică din copilărie „la etatea de câţiva ani, declamând pe scena dimpreună cu părinţii săi” („Lyra română”). Studiile muzicale de pian şi teoria muzicii le-a început cu dirijorul trupei teatrale Cari Theodor Wagner şi cu profesorul George Simonis din Craiova. Şi-a continuat perfecţionarea pianului în Italia (1871-1874) cu profesorul particular R. Ratti. Înapoiată în patrie, a început să studieze canto-ul în Craiova, apoi la Bucureşti cu profesorul George Stephănescu. Obţinând o bursă de studii în Italia, Teodorini a plecat la Milano, spre a se perfecţiona cu marele bas Antonio Sangiovanni la Conservatorul Giuseppe Verdi. Totuşi, primele mari roluri din cariera lirică nu sunt străine de îndrumarea celui mai competent dascăl al primei generaţii de solişti români de talie mondială, George Stephănescu. Teodorini a debutat pe scena din Craiova, alături de părinţii săi, ca actriţă, recitând versuri, la vârstă timpurie, după care a apărut în recitaluri de pian.

Ca mezzo-soprană de operă a debutat la Teatrul din Cuneo în stagiunea 1876-1877 în rolul – în travesti – Armand de Conde din opera Maria di Rohan de Gaetano Donizetti. În aceeaşi stagiune, Teodorini a mai apărut în spectacole diferite pe scenele lirice din Pisa, Livorno, Chieti, Torino, Florenţa şi Milano. În 1877 a debutat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în cadrul Operei Italiene, interpretând-o pe Naddalena din Rigoletto de G. Verdi. Au urmat Ruy Blas de Filippo Marchetti, Bărbierul din Sevilla, rolul Rosinei l-a cântat în original, nu în transpunere pentru soprană lirico-lejeră), iar în stagiunea 1877-1878 a apărut la Bucureşti în operele: Bal mascat, Crispine e la Comare, Rigoletto, Ruy Blas, Bărbierul din Sevilla, pregătind primul rol de soprană dramatică din Ebreea (Ra-chela). În numai 2 ani (1878-1880), Teodorini a apărut în Aida, Trubadurul, Hughenoţii, Lucrezia Borgia, Dinorah, Faust, Favorite şi Forţa destinului. La vârsta de 23 de ani a debutat la Teatro alia Scala din Milano în opera Faust (Margareta) de Ch. Gounod (30 martie 1880), susţinând în a doua stagiune a prestigiosului teatru italian 30 de spectacole, printre care şi două premiere mondiale: II violino di Cremona de Giulio Litta şi Bianca da Cervia de Antonio Smareglia.

Cariera artistică a 71 pe cât de fulminantă, pe atât de scurtă (1904), a cunoscut turnee triumfale în Spania, Franţa, Argentina, Brazilia, Portugalia, Anglia etc. Cu câteva lucrări de anvergură vocală precum: Gioconda, Carmen, Hughenoţii, Herodiada, Navareza, Cavalleria rusticană, Mefistofele, Lucrezia Borgia etc. Este perioada când acordă prioritate muzicii româneşti, susţinând recitaluri de lieduri şi romanţe semnate de George Stephănescu, Mauriciu Cohen-Linaru, George Cavadia etc. Între 1886-1904 a apărut în concerte şi spectacole (fragmentare) la Iaşi, Galaţi, Târgu Jiu, Ploieşti, Turnu Severin, Sinaia, Tecuci, Bacău, Lugoj, Mehadia etc., vocea dând semne vădite de prematură oboseală. La vârsta de nici 45 de ani, Teodorini s-a retras de pe scenă printr-un mare spectacol la Teatrul Naţional din Bucureşti (1904).

Ca profesoară de canto Teodorini a fondat şi a condus Şcoala lirică din Bucureşti (1904), Academia Lirică Română de la Paris (1908), Academia lirică din Bueno Aires (1909), Escola Superior de Canto „Ars et Vox” din Rio de Janeiro (1918) încheindu-şi cariera pedagogică la Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti (1925/1926). Printre cei mai cunoscuţi elevi şi eleve ale sale se numără: Elena Drăgulinescu-Stinghe, Maria Cojocăreanu, Edgar Istratty, Amexandra Ferraru, Elena Basarab, Constantin Stroescu, Ritta d’Oria, Gitana d’Olmar, Alex. Demetrescu de Sylva, Bidu Sayao (Brazilia), Zina Brozia (Brazilia), H. Demetrescu-Bibi, Emilia Vera, Margareta Metaxa, Viorica Teişanu etc.

Teodorini a reprezentat în secolul XIX simbolul primei generaţii de cântăreţi români de operă de nivel internaţional, prezenţa sa la Teatro alia Scala din Milano, Colon din Buenos Aires, Covent Garden din Londra, Teatro Rigio din Madrid etc., impunând numele României în context mondial. Într-o perioadă când nu existau discuri, radio, televiziune, Teodorini a colindat Europa, Asia, Africa şi cele două Americi spre a face cunoscută arta interpretativă românească. Prezenţa ei ca stilistă sau ca profesoară în Franţa, Italia, Anglia, Turcia, Austria, Rusia, Spania, Portugalia, Polonia, Madagascar, Statele Unite, Brazilia, Uruguay etc.

Teodorini a demonstrat o energie herculiană şi o rezistenţă fizică excepţională (cariera lirică internaţională s-a desfăşurat într-un interval scurt de timp, numai două decenii). Desigur Teodorini a plătit scump aceste eforturi şi excese de cântăreaţă printr-o retragere timpurie de pe scena lirică. Preţuită de colegii de breaslă şi de compozitori de talia lui Giuseppe Verdi, Jules Massenet, Arrigo Boito, Amilcare Ponchielli, Umberto Giordano, George Stephănescu, Eduard Wachmann, D.G. Kiriac, de cântăreţii Enrico Caruso, Giuseppe de Luca, Titta Ruffo, Adelina Patti, Mattia Batistini, Franco Fracia, Adamo Didur, actriţele Sarah Bernhardt, Aristizza Romanescu, oamenii de litere Alexandru Davilla, Ion Luca Caragiale, Titu Maiorescu, Ion Bianu, dar nu mai puţin respectată de regii Carol I şi Ferdinand I, reginele Carmen Sylva şi Maria, de regele Alfonso al XII-lea şi Maria Cristina a Spaniei, de Amelia – regina Portugaliei, de Isabela de Bourbon, ducesa de Fernan Nunez, Eulalia de Bourbon, ducesa Pamella a Portugaliei, marchiza de Najera, contesa d’Eu etc., ea însăşi căsătorită timp de 4 ani (1893-1897) cu magnatul cafelei din Madagascar, Contele de Cocqueil, semnând Helene de Cocqueil de Ter Steilner, cântăreaţa română a fost o personalitate artistică notorie a sfârşitului de veac XIX.

De numele Teodorini s-au legat numeroase premiere absolute ale repertoriului liric mondial cum ar fi Herodiada de Jules Massenet, Matelda de Antonio Scontrino, Bianca da Cervia de Antonio Smareglio, Baldasare de Gaspar Villate, Il violino di Cremona de Giulio Litta, Os Dorias de Augusto de Oliveira-Machado, Don Branca de Alfredo Keil, Mala Pasqua de Stanislav Gastaldon, Fra Luigi di Souza de Fernando Gazul. Comparată de exegeţii străini cu cei mai mari cântăreţi ai epocii, Teodorini figurează în lexicoanele şi Enciclopediile de specialitate ca un fenomen vocal, fiind socotită „o interpretă impetuoasă şi pasională, în cel mai înalt grad, aducând ca profil cu Mariani, Borelli şi Pantaleoni” (Rodolfo Celetti). Criticul de artă bucureştean Nicolaie Petraşcu o considera „superioară ilustrei ei contemporane, Romila Pantaleoni”. În Gioconda, presa madrilenă, admirându-i jocul de scenă realist, plin de temperament meridional o privea ca pe „o Ristori cântând”, iar presa argentiniană conchidea: „Dacă am face comparaţii, ni se pare superioară lui Borghi-Mamo”.

În teatrul liric românesc, Teodorini a inaugurat seria glorioaselor cântăreţe-tragediene. Un superb portret ne-a lăsat dramaturgul Alexandru Davilla: „De la prima notă simţi uneala sănătoasă şi puternică, glasul care atacă orice pasagiu fără sforţare, fără ezitare, mlădiindu-se după partitură, după rol, când blând şi iubitor, când ironic şi tragic. Fără a pricepe textul operei şi fără a vedea actriţa care joacă, simţi patimile ce dau aripi muzicii, împărtăşeşti cu eroina toate sentimentele. Ai venit în sala Operei să asculţi muzică. Elena Teodorini te satisface fără rezerve, cântă măsură cu măsură, notă cu notă. Nu omite nimic, chiar un mic semn de expresie notat de compozitor. Gestul e larg, mişcările simple, naturale. În cele mai încordate momente, nimic nu apare excesiv. Sobrietatea strecoară totul în sufletul auditorilor, fără putinţă de emfază, de artificial…” Marile creaţii ale Teodorini rămân operele: Carmen, Gioconda, Hughenoţii, Lucrezia Borgia, Faust şi Herodiada, iar compozitorii preferaţi, Verdi, Massenet, Ponchielli şi Donizetti. Romanţei şi liedului românesc le-a imprimat o ţinută artistică necunoscută până atunci.

Teodorini a rămas prima şi cea mai complexă tragediană lirică a teatrului muzical românesc din secolul trecut. Realizând o carieră relativ scurtă (25 de ani), Teodorini nu a deţinut un repertoriu prea vast şi nici prea divers stilist, lipsindu-i de pildă, creaţia rusă şi germană. Este însă adevărat că operele pe care le-a cântat au fost dificile (Africana, Hughenoţii, Gioconda, Carmen, Semiramida), uneori abordând – în aceeaşi lucrare-şi rolurile de soprană şi de mezzosoprană sau alto. A cântat câte două roluri ale aceluiaşi titlu (Aida – Amneris şi Aida, Faust – Margareta şi Siebel, Hughenoţii – Valentina şi Urban, Norma – Clotilda, Adalgisa, Trubadurul – Leonora şi Azucena) şi chiar trei (Bal mascat – Amelia, Ulrica, Oscar). Cel mai îndrăgit compozitor a fost Verdi (Trubadurul, Aida, Bal mascat, Ernani, Forţa destinului, Rigoletto, Vesperul sicilian şi Otello), apoi Massenet (Cidul, Herodiada, Manon, Navareza şi Saphoa), Donizetti (Maria di Rohan, Fiica regimentului, Lucrezia Borgia şi Favorita), Meyerbeer (Africana, Dinorah şi Hughenoţii), Bellini (Norma, Somnambula şi Romeo şi Julieta).

Desigur că nu i-au lipsit marile partituri ale lui Rossini (Semiramida şi Bărbierul din Sevilla), Gounod (Faust), Boito (Mefistofele), Bizet (Carmen), Giordano (Andreea Chenier), Ponchielli (Gioconda) şi Halevy (Ebreea). Din operele lui Puccini nu a cântat decât spre sfârşitul carierei, Boema. În primă audiţie a interpretat lucrări de S. Gastaldo, F. Gazul, G. Litta, A. Kail, A. Smareglia, G. Villate şi A. de Oliveiro-Machado, nume care nu s-au impus în circuitul mondial, deşi unele opere au fost programate la „Teatro alia Scala” din Milano. Din muzica românească a cântat piese de George Stephănescu, Grigore Ventura, Oscar Spirescu, Mauriciu Cohen-Linaru, Nicolae Paraschiv, George Cavadia, G. Vasiliu, Carol Decker, George Scheletti etc. A înregistrat pe discuri Gramophone Tipewriter şi Odeon, arii din Carmen, Favorita, Boema, Lucrezia Borgia, Gioconda şi liedul Paria de Arditti.

A murit în 1926, la Bucureşti

Surse:
enciclopediaromaniei.ro
adevarul.ro
crispedia.ro

Autor: Maria Dumitrache