Drob de miel
20 aprilie 2014, ora 00:03, in categoria Sfaturi utile
INGREDIENTE
Organele de la un miel (ficat, plămâni, inima şi ce mai avem pe acolo) fierte bine în apă cu sare şi boabe de piper şi o foaie de dafin.
Pe lângă acestea am mai pus anul acesta şi 500 grame de ficăţei şi inima de pui care să mai înmulţească drobul şi să îi mai ia puţin din gustul pronunţat de miel, tot aşa fierte bine în prealabil.
Miezul de la 3 felii de pâine înmuiate în lapte, 4 ouă crude,4 ouă fierte, condimente după gust, sare, piper, verdeţuri proaspete tăiate mărunt {ceapă verde, pătrunjel, mărar, după preferinţe,
puţin usturoi zdrobit ( puteţi pune verde dacă găsiţi)}
Şi, la final avem nevoie de foiţă numită şi “prapur” care înveleşte organele interne.
Mod de preparare :
Se fierb bine măruntaiele şi după ce se lasă la răcit puţin se toacă prin maşina de tocat, prin sita măruntă , să fie bine mărunţite.
Adăugăm apoi ouăle crude, condimentele, pâinea înmuiată în lapte, stoarsă bine şi mărunţită şi verdeţurile tocate fin şi usturoiul.
Se amestecă bine şi se mai drege de condimente dacă trebuie. Se desface apoi foiţa de grăsime, se aranjează compoziţia peste ea şi se aşează ouălele fierte şi se împachetează ca un pacheţel. Dacă nu este suficientă, puteţi să folosiţi şi o tavă de chec unsă bine cu ulei că se face foarte bine şi aşa.
Se coace în cuptorul preîncălzit la 180-190 de grade pentru 45-60 de minute, timpul variază în funcţie de cuptor şi cantitate. Este gata când este frumos rumenit.
Se lasă la răcit şi cel mai bun este în ziua următoare după ce a stat o noapte la frigider. Este o gustare excelentă, aromată şi specifică mesei de Paşte.
Vă doresc poftă bună !
Sărbători Pascale minunate alături de cei dragi!
Autor: Mihaela Dobrescu