Autor : Ninel Stama *****

Când spun Slănic Prahova, nu mă pot gândi doar la un orăşel  din județul Prahova, din România. Această staţiune turistică nu a fost pentru mine doar gazda pentru un “sejur” de cativa ani, ca si  loc de muncă în turism. Pentru mine, Slănic Prahova reprezintă un reper cu totul şi cu totul special din România, de pe Pământ, din Univers!
Un munte de sare, un munte de istorie! O baie verde, una roşie, una a baciului, una a porcilor – izvoare seculare nesecate de sănătate pentru milioane de oameni!

Salina veche Slănic? Un dar divin pentru tratamentul afecţiunilor respiratorii, descifrat şi modelat de oameni într-o catedrală subterană, la peste 200 de metri adâncime! Piatra Verde, Fântâna Rece, Grota Miresii, Dealul cu Semn, Deluşorul Mânzului, Platoul Teisanilor, sunt doar câteva repere geografice cu insemnatate istorică, izvoare nesecate pentru legende.

Pe o suparafaţă de doar câţiva kilometri pătraţi, au fost îngropate de timp zeci sau sute de legende. Prin contribuţia localnicilor, autorităţilor locale, a unui manager vizionar din turism, a unor oameni de bine din Regia Sării si nu in ultimul rand datorită a două familii unite de antreprenori (Savulescu şi Morcovescu), cu investiţii riscante într-un domeniu greu predictibil, ”comorile” au început să fie scoase la lumină. Legendele locului licăresc acum în mintea şi în sufletul meu şi sunt gata să vi le împărtăşesc în scris, deocamdată aici pe Jurnalul de Drajna.

Am lucrat cu pasiune multi ani în activitatea de turism, inclusiv in Slanic Prahova, cu o echipă de oameni deosebiţi, oameni iubitori de frumos, oameni iubitori de oameni, plini de respect faţă de toţi turiştii care veneau aici la odihnă şau tratament.

Nu am rămas supărat pe nimeni la plecarea mea în 2001 din Slănic Prahova… De ce? Pentru că visul , ideile, planurile şi proiectele mele ambiţioase, nu au fost nici abandonate dar nici înfăptuite in totalitate. După 2-3 ani de studii referitoare la aceasta zona(pozitia geografica, posibilitati de dezvoltare a bazei materiale din statiune si a infrastructurii), cu un ochi si la potentialii concurenţi din acest domeniu (salinele din Polonia şi din America de Sud), viziunea şi convingerea mea a fost şi a rămas următoarea:

Slănic Prahova poate deveni oricând Staţiunea  numărul 1  la nivel mondial de tratament pentru afecţiuni ale căilor respiratorii !!!

  

Scurt istoric:
În secolul al XVII-lea, zona era locuită de moşneni, care și-au vândut un teren spătarului Mihai Cantacuzino, în schimbul a 700 de taleri, în 1685. Acesta a deschis o ocnă de sare pe Valea Verde în 1688. În 1713, spătarul a donat moșia sa mănăstirii Coltea.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Slănicul era comună urbană, reședința plaiului Vărbilău din Judetul Prahova, fiind format din două părți: Groșani (partea de nord) și Prăjani (partea de sud), având în total 4488 de locuitori. În oraș erau o școală înființată în 1855 și 5 biserici ortodoxe — una fondată în Groșani de Stoica Gioarsă în 1724 (inițial de lemn, reconstruită din piatră de Neagu Toma în 1774), una datând din 1732, una construită de vel clucer Ion Hagi Moscu în 1800, una fondată de Safta Zăneasca în 1851 și o a cincea construită de Ion Marinescu și alți locuitori în 1864. Funcționau 5 mori pe râul Slănic (4 în Groșani și 1 în Prăjani) și o fabrică de ipsos aparținând familiei Alexerio. Sunt atestate atunci Baia Verde și Baia Baciului, cu izvoare de sare și iod, aflate în proprietatea statului. În 1925, anuarul Socec consemnează existența a patru școli — una de băieți, una de fete și două mixte și o populație de 7713 locuitori.

În 1950, orașul a fost arondat raionului Teleajen din regiunea Prahova, și apoi (după 1952) din regiunea Ploieşti. În 1968, județul Prahova s-a reînființat, iar orașul Slănic a devenit parte a acestuia, fiind format din orașul propriu-zis și cele două sate, Groșani și Prăjani, care ocupă extremitățile nordică, și respectiv sudică a orașului.