De multe ori avem impresia că destinul nostru este un pelerinaj plin de încercări!

-Ce-mi poţi spune despre încredere, oglindă-oglinjoară ?

Dacă porneşti într-o călătorie, şi dai peste diverse persoane diferite ca naţie, religie, nu te uita la aspect şi limba maternă, ci la sufletul lor căci încrederea se bazează pe sinceritate, omenie, pe mâna întinsă cu prietenie. Atâta timp cât mergeţi pe acelaşi drum, izvorul interiorului curge de la sine, nu contează originea ci originalitatea. Încrederea se naşte dintr-un joc între fapte şi transparenţă, un joc între expresiile lăuntrice şi întorsătura faptelor, concentrate pe simplitate, plăceri comune, dialoguri reale şi constructive. La început suntem nesiguri dar după ce ies la suprafaţă defectele şi calităţile, hobby-urile, echilibrul prieteniei se înfăptuieşte şi apare încrederea care este mingea noastră creată din frânturi sufleteşti.
Avem nevoie de încredere chiar dacă ea este de multe ori ştirbită şi călcată în picioare. Omul în care să-ţi laşi sufletul aşternut în cuvinte se simte de la primele discuţii, gesturi şi atitudine. Chiar dacă ne înşelăm şi atribuim această calitate unei persoane ce nu merită să ne fie de încredere, să nu regretăm şi să trecem mai departe naturali, la fel de plini cu sentimente nobile şi neschimbători. Viaţa e prea frumoasă ca să ne cramponăm în astfel de situaţii care nu duc nicăieri. De ce să fii îmbrăcat în energie negativă dacă nu îţi doreşti?! Încrederea în oameni ne îmbogăţeşte spiritual, chiar dacă unii gândesc că numai un naiv poate să aibă încredere totală în cineva, naivul e triumfător pentru că a învăţat şi învaţă de-a lungul călătoriei lui ce conţinut lăuntric există în fiecare persoană cu care dialoghează, se intersectează, deoarece gustând din mai multe bucate ştii care îţi e pe plac, savurând mai multe soiuri de vin, ştii care îţi e pe plac, îmbrăcând mai multe rochii, ştii care îţi vine cel mai bine. Aşa este şi cu încrederea în oameni! S-avem încredere în noi ca să putem avea încredere în cei din jurul nostru!

-M-ai făcut să îmi doresc această încredere, oglindă!

Când te vei transforma în încredere, vei culege încredere şi vei sădi încredere. Dă viaţă la formă ca să îi oferi conţinutul.

-Hmm! Sună interesant, şi-mi place “formă, conţinut”. Încep să mă regăsesc, ascultându-mă.

În viaţă vine un timp când, privind în sufletul nostru, încercăm să ne regăsim, să căutăm a desluşi tainele prinse pe marginile interiorului care de fapt ele ne definesc ca oameni, ca personalitate. Suntem suflete sensibile, sau asta vreau să cred, şi aşteptăm lumină de la orice cunoscut dar şi necunoscut, încredinţându-i florile noastre de salcâm exact cum se văd în oglindă, fără a fi retuşate ori mascate, ci clare. Poezia sufletului nostru nu are rimă ori ritm ci o căutare lăuntrică continuă în care ne potolim setea cu izvoarele cunoaşterii şi necunoaşterii; doar interiorul tău îţi răspunde la întrebările necunoscute ieşite în cale. Suntem proprii noştri artişti ai unei vieţi cu recompense dar şi păgubiri. Sufletul e unic şi pe zi ce trece îşi scoate din temelie noaptea şi ziua legate cu val plin de bunătate şi îl aprinde pentru cei ce-şi doresc căldura lui cu înţelepciune şi recunoştinţă, într-o lampă plină cu dragoste şi bunăvoinţă. Să-l găurim ori de câte ori simţim nevoia şi să săpăm cu gândurile şi intuiţia un drum care să ducă la casa împovărată, şi apoi să-i mulţumim, aprinzându-i o lumânare şi să ne întoarcem pe acelaşi drum încărcaţi cu un suflu nou care o să ne ajute să o luăm de la capăt.

Autor : Maria Dumitrache