.
De n-ar fi fost să mi te-arăţi în drum,
De n-ar fi fost să-mi baţi în poarta vieţii,
Să-mi reaprinzi scânteia dimineţii
În visurile-mi transformate-n scrum,
.
De n-ar fi fost să-mi tulburi, tu, fiinţa,
C-un sentiment profund ascuns în tine,
Mă complăceam în zodia lui “nu-i bine”
Şi-aceasta mi-ar fi fost, cred eu, sentinţa…
.
În seara-aceea-a nins, însă… cu stele,
Nu au fost fulgi, deşi trebuiau să fie…
Noi ne-am clădit nămeţi din… poezie,
Din visul tău, din visurile mele…
.
De n-ar fi fost ca-n ochii tăi să-ncapă
Atâta foc, de mi-a topit gheţarii
Ce deveniseră, prin ani, fruntarii
Încorsetând a sufletului apă,
.
N-aş fi ştiut nicicând că, în sfârşit,
Din zâmbet blând şi pulbere de stele,
Speranţele şi visurile mele,
În altfel de destin s-au împlinit…
.
Am înşirat, pe razele de lună,
Mărgelele speranţei şi iubirii,
Şi-am dat, duios, o şansă fericirii
De a trăi… finalul… împreună…
.
Autor : Mariana Cruceru