Prima parte

A doua parte 

O fracţiune de secundă, Crina rămase copleşită de dezamăgire, apoi un val de furie o făcu să  înroşească. Totul fusese o minciună, îşi zise. Făcuse pe amorezul, lăsând-o să creadă că o iubeşte, dar în realitate el ducea o viaţă dublă, aflând ulterior de la Radu că acea femeie era una dintre iubitele lui cu care se afişa în diverse ocazii. Din acel moment totul se terminase între ei, cu toate că se gândea că ea nu o văzuse sau nici măcar nu o cunoştea pe acea duduie. Rămase tăcută şi fără să-i deranjeze pe cei doi intră în clădire pentru că avea să pledeze un caz. În câteva minute se eliberă de povară care o făcea să tremure din toate încheieturile, continuându-şi ziua fără să dea de bănuit că s-a întâmplat ceva. Multe zile nu i-a răspuns la telefon, oricât încerca Romeo să dea de ea. La birou se ignorau reciproc, chiar dacă nu ştia de ce Crina era atât de indiferentă faţă de el.
În fiecare zi se gândea la Romeo şi îşi reproşa că dacă s-ar fi ghidat după instinct, n-ar fi ajuns în această situaţie. Se lăsase amăgită de linguşelile şi atenţia pe care i-o acordase, de complimentele şi cadourile lui, de tandreţea cu care o înconjurase. Îi căzuse în braţe fără să se gândească vreo clipă că el ducea o viaţă dublă sau că avea alte intenţii. Nu putea să-l mai privească în ochi şi cum nu era genul de femeie care să se destăinuie, nici măcar celui mai bun prieten al ei, se gândi că era momentul să plece într-o călătorie, să încerce să uite tot ceea ce se întâmplase. Era un moment prielnic să îşi ia concediu şi să petreacă sărbătorile de iarnă undeva departe de el, de acest oraş …de tot ce-o înconjura!

***

Sâmbătă seara, Crina sosi la cabană la ora zece, cu o singură dorinţă: să uite tot şi să se simtă bine printre fulgi de nea, munte, aer curat dar şi alături de prietena ei cea mai bună – singurătatea. În zilele ce urmară, Crina încercă să-şi scoată din minte întâlnirile cu Romeo. Îşi petrecea fiecare dimineaţă plimbându-se pe cărările muntoase, astfel că seara cădea ruptă de oboseală. Cu Radu păstra legătura, sunând-o în fiecare zi. Era îngrijorat din ce în ce mai mult de starea ei.
Era destul de târziu când se auzi un ciocănit. Era o seară destul de friguroasă de iarnă, iar Radu plecase să-i facă o vizită Crinei, asta şi pentru că mai era doar o zi şi venea Crăciunul. Nu-şi dorea ca ea să şi-l petreacă singură. Crina era pe jumătate adormită, stătea la gura şemineului ascultând melodii ce-o linişteau şi îi ofereau un ambient relaxant. Se ridică şi se îndreptă spre uşă, uşor speriată. Bătaia se auzi din nou. Deschise uşa fără să bănuie, cine ar putea fi. Cum stătea în prag cu uşa întredeschisă un singur gând îi trecu prin minte: să se arunce în braţele lui Radu, dar se controlă. Cuvintele de bun venit îi dispărură după buze înainte să fi avut şansa să le rostească. Stăteau faţă în faţă, apoi Crina îşi duse mâna la gură, de parcă ar fi încercat să-şi înăbuşe emoţiile, respiraţia. Nu-i venea să creadă că era adevărat, că era el, Radu.
-Radu, spuse ea.
Ochii ei de-un albastru senin se umplură de lacrimi. Vru să facă un pas spre el, să-l îmbrăţişeze dar ezită .
-Crina, sunt aici! Va fi bine, draga mea. Sunt aici cu tine… şi-i prinse mâna sărutând-o, iar ea îşi lăsă capul pe umărul lui. Vroia să îl simtă mai aproape de ea.
“De când păstra el acest secret? Aceasta surpriză?“, se gândi ea pentru că în fiecare zi vorbeau şi niciodată nu îi dăduse de înţeles că ar avea de gând să vină la ea.
-Off, Radu! Mă bucur că ai venit. Superbă surpriză!, îi şopti cu lacrimile în ochi iar el îi trecu o mână prin părul lung, mângâindu-l.
Amândoi plângeau unul în braţele celuilalt. Niciodată nu realizase Crina ce puternice erau sentimentele pe care le nutrea pentru el. În braţele lui se simţea în siguranţă, trupul era însetat după atingerile lui. Era vulnerabilă în prezenţa lui!
-Iarta-mă, zise el, că nu te-am anunţat.
-O, Radu! Cum am putut fi atât de oarbă? Ştiam că mă iubeşti şi poate că nu mi-am dat seama la-nceput că şi eu simt la fel, dar am fost prinsă în acest voal amăgitor oferit de colegul nostru şi îmi e teamă că voi suferi din nou .
-Crina, te-am iubit din prima zi când te-am văzut. Acum nu-mi doresc decât să te cuceresc şi să petrecem sărbătorile împreună. Poate că nu sunt macho-man ca şi Romeo, poate că nu sunt frumuseţea întruchipată dar sufletul îmi e curat şi o singură persoană are cheia de la el: TU! Sper să ţi-o dovedesc şi să mă iubeşti la fel de mult cum o fac şi …am s-o fac toată viaţa!
Crina îl întrerupse şi îl trase uşor spre ea, împreunându-şi buzele cu ale lui într-un sărut pasional, apoi Radu îi înmână o felicitare cu gândurile lui aşternute într-un buchet al cuvintelor cu miros de brad.

“Draga mea, Crina. Nu sunt poet, nici scriitor ci doar un bărbat care iubeşte şi visează la un dor prins în inima şi mintea lui. Vreau să fac parte din viaţa ta şi singura dorinţă pe care o am este: să fiu lângă tine! O dorinţă rostită şi lui Moş Crăciun.
Timpul zboară, viaţa se scurge
Iubirea răsare şi te cuprinde
Tot ce a fost ieri, s-a risipit
Povestea noastră – rază de la răsărit.
Sărbători fericite, iubito! Un Crăciun aşa cum ţi-l doreşti şi un început de an doar pentru noi doi!”

Sfârşit

Autor: Maria Dumitrache