Corneliu Baba s-a născut la 18 noiembrie 1906, Craiova. Este cel mai înalt exemplu şi mai rar, pe care istoria artelor din România l-a dat pentru umanismul în pictură. Opera sa este vastă şi profundă ca şi sufletul omenesc. Definirea de pictor al omului, pe care a lansat-o Tudor Vianu şi de pictor al adevărului, a devenit unanimă. S-a născut la Craiova ca fiu al pictorului Baba, un cunoscut pictor de biserici. Primele studii le face la Facultatea de Litere şi Filosofie, în 1925, apoi la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti continuând la Iaşi, la Academia de Arte Frumoase în atelierul pictorului Nicolae Tonitza, pe care o absolvă în 1930. În 1941 este numit asistent la catedra de Arte frumoase din Iaşi, iar în 1948, este desemnat Director al Pinacotecii din Iaşi. De aici, va fi destituit pe motive politice, ceea ce-l determină să vină la Bucureşti, unde se va impune repede ca pictor.

În 1962 este distins cu titlul de Artist al poporului. Expune regulat la expoziţiile din ţară. Organizează expoziţii personale în Belgia, Germania şi Statele Unite. În 1963 este ales membru de onoare al Academiei de Artă din Rusia. În 1963 devine membru al Academiei Române, iar în 1964 al Academiei de artă din Berlin şi în 1970 membru al Academiei Tornasse Campanella din Roma. Numit profesor la Institutul de Arte plastice, din Bucureşti, i se acordă în 1973 titlul de Profesor emerit. A avut mai multe expoziţii personale. Cele mai importante au fost la Dalles în 1976 şi în 1997 la Muzeul Naţional de Artă, din Bucureşti. O primă caracterizare a creaţiei lui Baba ar fi diversitatea şi cantitatea, în care în tot ce a făcut: picturi, desene, ilustraţii şi memorialistică, a fost magistral.

Pictura lui Baba consta, nu în imitaţia sterilă, exterioară, ci în realismul ei simplificator, în capacitatea în care precizează figura umană şi natura evidenţiind calităţile lor. Claritatea picturii lui îi conferă distincţia unei maniere artistice ce-l aproprie de marii clasici. Astfel, prin realizarea tipurilor de ţărani, preocupare ce datează cu prioritate începând din 1936, când realizează tabloul Vatra ţărănească, şi continuând cu marea sa pânză Ţărani ori Oameni odihnindu-se, el se înscrie ca cel mai autentic pictor al ţărănimii, ca un vrednic continuator al pictorilor Nicolae Grigorescu şi Camil Ressu. Tablouri ca cele amintite sau Odihnă pe câmp, Cap de ţăran, Cina, Răscoala şi altele, pe lângă veridicitatea celor zugrăvite, ele au o atmosferă dramatică, reflex al situaţiei grele, ofensatoare, a ţărănimii din epoca socialismului.

Chiar şi atunci când înfăţişează figura muncitorului (Oţelari, Oţelar) este preocupat, nu de atmosfera festivă, cum se cerea artiştilor să înfăţişeze muncitorimea, ci de surprinderea portretului psihologic al acestuia. Maestru neîntrecut al zugrăvirii intimităţii omului situat în cele mai diverse ipostaze, Baba a realizat, de asemenea, numeroase compoziţii ce se disting prin valoarea documentului psihologic şi, îndeosebi şi prin ştiinţa compoziţiei ce se disting prin valoarea documentului psihologic şi, îndeosebi şi prin ştiinţa compoziţiei, ca în tablourile: Cina (1942), Judecătorul de şah (1948), Scena de gen, Concetăţenii (1974), Călcătoreasa (1976), Spaima (1977), Regele nebun şi altele. Aceste compoziţii se remarcă atât prin ineditul formei, valoarea expresivă a desenului, originalitatea compoziţiilor cât şi prin modalitatea în care rezolva structura psihologică a celor redaţi.

Oamenii lui Baba au un dramatism al propriilor lor existente. Artistul a fost totodată un neîntrecut portretist, evident atât în compoziţii cât şi în portrete individuale, care aşa cum l-a definit Tudor Vianu: „Corneliu Baba este prin toate aspectele artei lui un pictor al omului. Dimensiunea umană este pretutindeni prezentă în arta lui”. Şi, în acest sens, sunt exemplificatoare portretele înfăţişându-i pe M. Sadoveanu (1953), pe artista Lucia Sturdza Bulandra (1953), pe poetul Tudor Arghezi (1963), Portretul soţiei (1953 şi cel din 1957), Mihail Sorbul (1946), Cap de ţăran (1954), Portret de fată în roz (1957), pe K.H. Zambaccian (1957), Portret de fată cu bonetă albă (1961), Portret de tânăr (1970), Omul cu lingura (1975), George Enescu (1976), Portret de spaniolă (1976) etc.

O menţiune specială, pentru dramatismul interiorizat ca şi pentru execuţia artistică, merit a fi subliniate suita de compoziţii Regele nebun, tablouri pictate în mai multe variante, ce-l apropie pe Baba de Velasquez în interpretarea dramei umane şi în monumentalizarea ei, în transformarea durerii în frumuseţe plastică. Dar şi în propriile sale înfăţişări, în Autoportrete, devenite celebre, artistul se caută, se frământă, îşi studiază minuţios sau spontan atât tulburătoare descoperire a trăsăturilor fizice cât şi tulburătoarea sa frământare lăuntrică.

Pictura sa are o magistrală simplitate şi coerenţă. Nimic nu este excesiv sau insuficient gândit în arta sa. Se poate remarca o instinctivă siguranţă şi înclinaţie spre măiestria ce se îmbină cu intuirea esenţialului. Artistul pătrunde ca un chirurg în esenţa structurii imaginii. Analiza pe care o face modelul său, fie că este îmbrăcat ca un Arlechin sau Saltimbanc, fie că înfăţişează pe concetăţenii săi sau modelele sale poposite în atelier, fie că reprezintă portrete de bărbaţi sau de femei, este atentă şi pătrunsă de grijă pentru o ştiinţă a sintezei. Realitatea, prezentă şi palpabilă, este suportul principal al picturii sale. Aceasta se remarcă cu deosebire în naturile sale statice. Aici obiectele cele mai simple sunt valorate cromatic de artist prin o ştiinţă a sugerării materiei. Un veritabil subiect al picturii sale îl constituie şi lumina, care transformă personajele sale în fiinţe aproape ireale ce se dizolvă în penumbră. Armoniile culorilor sale par temperate însă sunt frământate vulcanic.

Baba reprezintă o valoare originală şi specială în arta românească prin sentimentul dramatic al picturilor, prin speculaţia luminii, prin atmosfera stranie pe care reuşeşte să o imprime valorilor sale cromatice. De la cea mai veche lucrare, un peisaj din 1931, continuând cu peisajele din Iaşi, apoi cu cele din 1956 redând imagini din Veneţia, el este intens preocupat de efectele luminii. Lumina descoperită la Veneţia, puterea ei iluzorie îl atrage şi spre sudul Spaniei unde va realiza o serie de imagini cu vederi din Toledo (1972, 1973, 1974 şi 1976), care pot constitui un capitol special al creaţiei pictorului ca şi al peisagisticii româneşti. Există în aceste peisaje o luptă dramatică între umbră şi lumină, între culorile deschise şi cele închise, a căror rezolvare îl împinge la o nouă fază a picturii lui aceea a Arlechinilor (Arlechin în roşu, 1972, Arlechin cu maimuţa, 1973 etc.) sau spre temele cu călugări ori la portretele cu spaniole, adevărate simfonii coloristice.

Baba este şi un desenator remarcabil, de fină sensibilitate, cu o acerbă observaţie şi cu mare rapiditate şi spontaneitate în a surprinde o mişcare, un gest, un caracter. Multe din desene s-au repliat în genul ilustraţiei la operele literare semnate de I.L. Caragiale, George Călinescu şi Mihail Sadoveanu, dar cele mai multe s-au constituit în „pagini de caiet”. Baba rămâne în arta românească, pictorul omului, al omului cotidian, pictorul aparenţelor vizuale şi al sincerităţii, pictorul simbolurilor şi frumuseţii atemporale, care aspiră să capteze poezia lirică sau dramatică sugestivă a existenţei umane şi a naturii. „Prin arta lui Corneliu Baba, spune Tudor Vianu, glorioasa tradiţie a picturii româneşti a atins unul din punctele cele mai înalte ale dezvoltării ei”.

Moare la 3 ianuarie 1997, Bucureşti

Distincții
Premiul de Stat (1953, 1954),
Medalia de Aur la Expozitia Internațională de la Varșovia (1955),
Medalia de Aur la Expozitia Internațională de ilustrație de carte – Leipzig (1960),
Premiul pentru portret la Trienala de artă – Sofia (1973);

Titluri
Maestru emerit al Artei (1958),
Membru de onoare al Academiei de Artă a URSS (1968),
Artist al poporului, România (1962),
Membru corespondent al Academiei Române (1963),
Membru corespondent al Academiei de Artă din Berlin (1964);
Membru al Academiei Tommaso Campanella din Roma (1970), etc.

Afilieri

A fost profesor universitar la Iași (din 1946) și la București (din 1958).
Elevi reprezentativi ai maestrului Corneliu Baba

Eugen I. Crăciun
Vladimir Zamfirescu
Niculiță Secrieriu
Sorin Dumitrescu
Dan Hatmanu
Ștefan Câlția
Sorin Ilfoveanu
Ana Ruxandra Ilfoveanu
Elena Greculesi
Liviu Lăzărescu
Henry Mavrodin
Doina Moisescu Herivan

Surse:

wikipedia
crispedia
artindex.ro

Redactor: Maria Dumitrache