«Omul, când pierde cinstea, n-are ce să mai piarză.
Scumpă şi frumoasă este ziua de astăzi, fiindcă ziua de ieri s-a dus şi nu se mai întoarce, dar ziua de mâine nu se ştie, fiindcă este viaţă sau moarte.
Două feluri de indivizi sunt fuduli pe această lume: un slujbaş mic şi un prost mare.
Femeia este temelia casei când este modestă.
Un tată poate da fiului său avere cât de mare, dar nu-i poate da trei lucruri: minte, sănătate şi noroc.
Cine nu-şi judecă copiii la tinereţe este judecat de aceştia la bătrâneţe.
Acei care cred numai în bani nu sunt prea cinstiţi.
Vulpea ştie multe, dar mai multe ştie cel care o prinde.
Ce deosebire este între o roată de car şi un avocat? Roata strigă ca s-o ungi, pe avocat trebuie să-l ungi ca să strige.
Într-o zi Cilibi Moise a dat de o mare ruşine: l-au călcat hoţii noaptea şi n-au găsit nimic.»
(Cilibi Moise – Aforisme)

Cilibi Moise s-a născut în 1812, Focşani. Supranumele lui Moise Froim va fi cunoscut drept Moise Ovreiul sau, după poreclă, Cilibi, ceea ce în limba turcă înseamnă „înţeleptul”. Se trăgea dintr-o familie cu zece copii, soarta lovind crunt pe părinţi, dintre toţi numai el rămânând în viaţă. Neştiutor de carte, Moise şi-a câştigat existenţa cu negoţul ambulant de mărunţişuri pe Podul Calicilor de lângă Tribunalul din Bucureşti sau prin târgurile munteneşti, ademenindu-şi clenţii cu vorbe meşteşugite: „O gheată pe bani, alta de pomană” sau „Marfă ruptă gata pe un sfanţ bucata”.

«Moise Ovreiul are un clopoţel pe masă, când sună o dată, aduce singur apă, căci n-are slugă.
Lumea este o oglindă în care fiecare vede pe celălalt şi nici unul nu se vede pe sine.
Două lucruri nu se pot în lumea aceasta: negustori fără credit şi politică fără ceartă.
Când se adună, oamenii vorbesc de bani, de femei, de slujbe, dar nici unul de moarte, deşi este cea mai sigură.
Oglinda femeii este faţa bărbatului.
Toţi oamenii sunt muritori – afară de autori.»

Curând îi vine ideea să tipărească nişte cărticele cu anecdote, pe care le dicta direct zeţarilor, împărţindu-le, odată cu marfa, la cine stătea să îl asculte. Aşa au apărut o serie de broşurele: Diata lui Cilibi Moise vestitul (1858), Viaţa şi proverbele lui Cilibi Moise de la 1859, decembrie 5 (1859), Visul de 48 de nopţi al lui Cilibi Moise (1861), Anecdote şi poveţe din reflexiele lui Cilibi Moise, vestitul din Ţara Românească (1862), Practica şi culegeri ale lui Cilibi Moise (1863), Practica lui Cilibi Moise, vestitul din Ţara Românească(lS65), Gândurile a 40 de nopţi ale lui Cilibi Moise (1867).

Sunt cunoscute 14 cărticele, însoţite de Voiajul lui Cilibi Moise. Caracteristica oraşelor, adunate şi ordonate tematic de Moses Schwarzfeld şi publicate sub titlul Practica şi apropourile lui Cilibi Moise, vestitul în Ţara Românească (1883). I-a încropit şi o schiţă biografică, ajutat şi de fiul autorului, Sender Schwartz. În anul 2000 apare la Editura Hasefer, cea de-a patra ediţie, sub îngrijirea lui Ţicu Goldstein, care descoperă şi publică într-o anexă cărticica pierdută din 1864, adăugând şi o utilă postfaţă despre receptarea scrierilor autorului. Broşurile lui Moise erau vândute în timpul vieţii sale cu bani puţini, pe ultima copertă stând scris: „Preţul acestei cărţi după inima omului şi după meritul lui Cilibi Moise”. Ediţia lui Schwarzfeld se difuza mai bine, pitorescul autor intrând cu timpul în conştiinţa intelectualităţii române, iar din banii strânşi s-a pus o piatră tombală pe locul său de veci.

«Cine caută cal fără cusur, umblă pe jos.
Din toate societăţile cea mai scumpă este aceea care uneşte pe fiecare din noi cu Patria.
Două lucruri scurtează viaţa omului: catastiful mare şi drumul lung.
Cilibi Moise mai mult fericeşte pe un om învăţat decât pe un om bogat, fiindcă banii sunt rotunzi.»

Pildele, maximele şi apropourile lui Moise se înscriu în aşa-numita literatură sapienţială. Oglindind lumea în schim­bare de la mijlocul secolului al XIX-lea, pildele sale ironizează ticuri şi moravuri, idealizând cinstea, munca şi învăţătura. O intreagă filosofie populară se înfăţişează cititorului în zicale concentrate şi spirituale. Într-o maximă vituperează pe cei avuţi: „Un om bogat nu primea în casă nici un prieten, nu lăsa să se apropie de uşa sa nici un sărac, trăia singur; sărăciei făcându-i milă de dânsul că n-are cu cine să petreacă, intră într-o noapte pe coş şi-i ţinu de urât în toată viaţa sa”. Sau, în broşura din 1859: „Scumpă şi frumoasă este ziua de astăzi, fiindcă ziua de ieri s-a dus şi nu se mai întoarce, dar ziua de mâine nu se ştie, fiindcă este viaţă sau moarte”. Faţă de prostia omenească se exprimă astfel: „Două feluri de indivizi sunt fuduli pe această lume, un slujbaş mic şi un prost mare”. Cu sarcasm întâmpină lumea gazetarilor: „Minciuna negăsind unde să se găzduiască a cerut de la Dumnezeu o gazdă. Dumnezeu a găsit cu cale că la jurnale şi la calendare va fi bine primită.”

Moise a fost asemuit cu Nastratin Hogea. E în cărţile lui o întreagă paremiologie balcanică îngemănată cu înţelepciunea cărţilor vechi evreieşti, colportată de un umorist fin, bonom, deşi nu fără înţepături vitriolante. I.L. Caragiale l-a cunoscut şi apreciat. În „Epoca literară” din 1896 îşi amintea de „pildele şi apropourile” lui Cilibi ca de nişte „buni prieteni” ai copilăriei sale: „Cărticelele acelea au făcut multă plăcere copilăriei mele; cu ele am petrecut multe seri într-adevăr încântătoare, pe atunci când începusem să ştiu a citi şi poate nu puţină influenţă a avut acea citire, şi dânsa asupra spiritului meu”.

Culegerea Practica şi apropourile… a fost recenzată în „Con­vorbiri literare”, iar autorul ei a intrat în istoria literaturii române.  

George Călinescu îl orânduieşte printre primii umorişti şi îl vede ca pe un fel de Anton Pann evreu:„Geniu oral, fără ştiinţă de carte [...]. Maximele lui sunt pătrunse de un sănătos umor bătrânesc”, criticul reţinând, între alte cugetări, pe aceasta: „Într-o zi Cilibi Moise a dat de o mare ruşine: l-a călcat hoţii noaptea şi n-a găsit nimic”. Deşi Moise a murit sărac, nu pregeta să îi ajute pe cei mai nevoiaşi, atât evrei cât şi români, pentru că „cine deosebeşte om de om nu e om”. Aceasta este însăşi esenţa operei sale, circulând ca o adevărată literatură populară. “Cilibi Moise se roagă de sărăcie de vreo câţiva ani ca să iasă din casă numai până se îmbracă.”

Mişeliile din lume
Le ştia el toate-anume;
El ştia să-njure bine
Şi cântece de ruşine;
Învăţase şi la fluier,
Încă şi din buză şuier,
A se tăvăli-n gunoaie
Ş-a se juca cu noroaie.

«O figură remarcabilă în istoria literaturii noastre sănătoase a fost, fără-ndoială, Cilibi Moise. Iată un tip în adevăr popular, și pe drept cuvînt. Acest — putem avea îndrăzneala a zice — filozof nativ trăia din comerțul ambulant de mărunțișuri, umblînd cu micul său magazin universal, din oraș în oraș, pe la tîrguri. Sosirea lui Cilibi Moise într-un tîrg era un eveniment care făcea totdeuna senzație, pentru că negustorul aducea de vînzare, pe lîngă mărunțișuri, și cîteva cărticele de aforisme foarte gustate de public. Adesea cîștiga cu literatura lui scrisă și cu bonimentul[1] lui spiritual mai mult decît cu negustoria: nu oricine avea nevoie de mănuși, ciorapi, nasturi, gulere și altele; oricine însă trebuia să-l asculte și să ia o cărticică din Pildele și apropourile lui Cilibi Moise, vestitul în Țara Romînească.
Cărticelele acelea au făcut multă plăcere copilăriei mele; cu ele am petrecut multe seri într-adevăr încîntătoare, pe atunci cînd începusem să știu citi, și poate nu puțină influență a avut acea citire, și dînsa, asupra spiritului meu. Acele minunate pilde și apropouri, buni prietini ai copilăriei mele, erau pierdute de mult. D. Scbwarzfeld, cunoscutul bibliofil, căutîndu-le cu multă răbdare, a avut norocul să le regăsească și să ni le redea, după metoda folcloristică, acea metodă care consistă în a respecta cu scumpătate ultima formă dubioasă a unei produceri intelectuale, fără mai multă considerație pentru gîndul sigur al autorului — cum ar zice, poate, Cilibi Moise: o metodă dupe care adună cineva nucile risipite mai mult de hatîrul cojilor decît de al miezului (dar despre asta, poate, altă dată mai pe larg). Oricum, d. Scbwarzfeld a făcut un însemnat serviciu literaturii noastre redîndu-ne rătăcitele pilde și apropouri, serviciu de care trebuie să-i mulțumim. Le-am recitit cu dragoste aceste bătrine prietine din copilărie. E drept că astăzi îmi plac mai mult acelea pe cari nu le-nțelegeam bine odinioară și viceversa. Așa, cele cari odinioară mă fermecau — despre Dumnezeu, onoare, noroc, femei, patrie, copii, moarte, viață, înțelepciune, adevăr etc. — deși unele spirituale, îmi par astăzi banale și prea fără de caracter. Cîteva specimene fără multă dezbatere sau comentări.

*

Sunt totuși, chiar între acestea nu tocmai de frunte, unele în adevăr minunate.

*

La dreptul vorbind, pentru un spirit așa de original ca al filozofului nostru, acestea nu sînt decît bagaj literar, așa-numitul procedeu profesional. Dar mărgăritarele lui fine nu sunt aici, sunt acolo unde el, cu aceeași clasică bonomie orientală a legendarului Nastratin Hogea, vorbește despre el însuși, despre lipsa lui de noroc, care luptă să-i covîrșească înțeleapta răbdare, despre pățaniile lui proprii; sunt acolo mărgăritarele lui fine, unde, cu un delicios zîmbet de amăriciune, își biciuiește soarta rea; acolo unde, cu un superior humor, își bate joc de necazurile vieții lui proprii ca de ale alteia.
A fost un copil cuminte, dar fără noroc, al unui tată odinioară negustor cu dare de mînă ș-apoi scăpătat — rămas sărac — în urmă, om împovărat de o familie numeroasă, o spuză de copii neprocopsiți, susținîndu-i cu o muncă neobosită de mărunțișar ambulant, în care biruia mai bine „cu gura” decît cu marfa, mai mult cu filozofia decît cu daravera — om sentimental, foarte moral În faptă, ca și in precepte, dar, mai presus de toate, om de un eminent spirit. Iată cum acest alt Nastratin Hogea vorbește despre sineși.»
(Cilibi Moise. Cîteva rinduri alese – Ion Luca Caragiale)

Opera
Diata lui Cilibi Moise vestitul, Bucureşti, 1858;
Viaţa şi proverbele lui Cilibi Moise de la 1859, decembrie 5, Bucureşti, 1859;
Visul de 48 de nopţi al lui Cilibi Moise, Bucureşti, 1861;
Anecdote şi poveţe din reflexiele lui Cilibi Moise, vestitul din Ţara Românească, Bucureşti, 1862;
Practica şi culegeri ale lui Cilibi Moise, Bucureşti, 1863;
Practica lui Cilibi Moise, vestitul din Ţara Românească, Bucureşti, 1865;
Gândurile a 40 de nopţi ale lui Cilibi Moise, Bucureşti, 1867;
Practica lui Cilibi Moise, Bucureşti, 1868;
Anul nou 1869, Bucureşti, 1869;
Păcăliturile lui Tilu Buh-Oglindă împreună cu o parte din testamentul lui Cilibi Moise, Bucureşti, 1883;
Practica şi apropourile lui Cilibi Moise, vestitul în Ţara Românească, ediţie îngrijită şi prefaţă de M. Schwarzfeld, Craiova, 1883; ediţia Bucureşti, 1936;
Apropouri, ediţie îngrijită şi introducere de I. Dianu, Bucureşti, 1982;
Cilibi Moise, vestitul în Ţara Românească. Practica şi apropourile, ediţie îngrijită şi postfaţă de Ţicu Goldstein, Bucureşti, 2000.

Moare la 31 ianuarie 1870, Bucureşti

Surse:
lenusa.ning.com
autori.citatepedia.ro
ro.wikisource.org
istoriiregasite.wordpress.com
Istoria Literaturii Române, G Călinescu, ed Litera, 1997
crispedia.ro

Autor: Maria Dumitrache