Un sat pierdut printre codrii Olteniei, care are parte de un peisaj natural fantastic și de o poveste aparte, poate deveni un adevărat paradis turistic. Singura condiție: să se păstreze ceea ce există, iar noul să fie în spiritul locului.

Firijba este cel mai izolat dintre satele comunii vâlcene Popești. Este și cel mai vechi sat din țară, fiind locuit neîntrerupt, în opinia istoricilor vâlceni, încă de pe vremea dacilor.

În secolele XIX și XX, Firijba a fost un sat al tăietorilor de lemne. Colibele lor erau în mijlocul pădurii, iar, încetul cu încetul, aceștia au „dresat” natura și au făcut mici grădini în jurul caselor. Colibele risipite au devenit deodată un cătun în toată regula.

Forța oamenilor de aici a dat naștere și unor legende. Povești cu un important miez de adevăr care, acum, pot servi în interes turistic. Se spune că în aceste locuri trăiau bărbați de doi metri, care cărau de unii singuri, cu spinarea, bușteni uriași, pe care i-ar ridica cu greu chiar și 2-3 oameni împreună. Acești oameni erau rareori văzuți jos, la lunca râului.

În această comunitate închisă, a oamenilor codrilor, și femeile erau vânjoase, oarecum masculine, „cu o uitatură aspră”, după cum își amintesc bătrânii locului.

Cei tineri și în putere aduceau lemnul din păduri, iar cei mai în vârstă îl prelucrau cu o pricepere rar întâlnită. Unii dintre cei mai buni meșteri în podele și uși erau cei din Firijba, arată un reportaj publicat deramnicuvalceaweek.ro.

Un sat cu aer curat și grădini fără îngrășăminte

Acum, satul e îmbătrânit, însă o nouă șansă se ivește: cea a turismului. În Firijba, din datele primăriei, mai sunt 32 de case și doar 11 familii. Toate de vârstnici. Cel mai tânăr om cu buletin aici are 80 de ani. Însă „toți lucrează [câmpul sau grădinile – n.r.], cară lemne și sunt sănătoși, fără doctori”.

E locul unde oamenii  trăiesc minimum 90 de ani, e locul unde echilibrul de aerosoli este mai bun decât la Govora, este locul unde vara plouă câte puţin în fiecare zi, este locul unde corcoduşii înfloresc chiar pe 1 martie, este cel mai frumos loc din România, este, de departe, locul unde minunile se întâmplă cu adevărat.

Firijba. Cel mai vechi sat din ţara noastră, loc care, după unii istorici, ar veni de pe vremea dacilor, mai jos de Firijba fiind satele Daia şi Meia, adică Dăeşti şi Meieni. Firijba este comoara  din mijlocul Vâlcii, satul aflat chiar în punctul geometric al axelor care străbat judeţul. Firijba l-a dat pe Dicu la NASA, copilul amărât al unei familii cu 7 fraţi, şi pe Dragoş, jurnalist la Paris Match.

Aceasta este Firijba…

Povestea începe pe malul stâng al Luncavăţului, în mijlocul comunei Popeşti. Un drum care urcă pe dealurile moi ale marginii de sat duce într-un loc de mister. Habar n-ai că, la doar 4 km distanţă, după prima pădure de stejari, se află ceva unic în România.

Se află satul tăietorilor de lemne. Satul firejurilor, al ferăstraielor, al celor care lucrau cel mai bine talpa caselor, talpa bisericilor. Primii uriaşi ai mileniului. Aici este legenda oamenilor de 2 metri, care cărau buştenii cu spinarea şi care arareori erau văzuţi coborând la lunca râului.

„Oamenii din Firijba erau aprigi. Muierile lor era vânjoase, masculine, femei care aveau o uitătură aspră. Era o comunitate extrem de închisă, de oameni ai codrilor”, se spune despre firijbeni.

La început, colibele acestora erau printre copacii din pădure. Oamenii pădurii nu lucrau la câmp. Tăiau lemne, pe care le lăsau apoi să cadă spre Luncavăţ. Asta pe la 1.500. Apoi au defrişat pe alocuri pădurea să-şi facă o mică grădină. Aşa a apărut satul din mijlocul pădurii.  Departe de restul lumii, dar, de fapt, chiar în mijlocul lumii.

Firijba devine cunoscută lumii abia după 1850, atunci când Cuza o aduce în nomenclator şi apare ca un cătun de sine stătător, care nu numără mai mult de 100 de suflete. Abia la 1900, cătunul ajunge la 150 de suflete. Atunci se decide crearea unie şcoli elementare, azi pustiită.  Tot acolo, în mijlocul pădurii. Aici a învăţat şi Dicu, cum îi spun bătrânii, cel care a ajuns mai târziu la NASA.

Azi, sunt 32 de case şi 11 famili. Restul caselor sunt părăsite. „Suntem numai babe. Toate avem peste 90 de ani. Da, ar fi o idee să ne ţină Dumnezeu încă pe atât, dar sănătoase ca acum”, spune tanti Dina, care are 91 de ani. De fapt, toţi bătrânii de aici lucrează câmpul, cară lemne şi sunt sănătoşi, nu au nevoie de doctor. Cel mai tânăr are 80 de ani.

Până jos fac cam o oră. Vin mereu cu 30 de pâini. Că e iarnă, că e ploaie. Că e zăpadă. Oamenii muncesc singuri grădinile, au, pe lângă casă, pisoi, căţei, vite şi multă linişte.

Ceva greu pluteşte în atmosferă. Aerul curat, zumzetul albinelor care au umplut corcoduşii. Aici nu se folosesc îngrăşăminte chimice. Apa vine direct din fântână. Iar cei mai mulţi prisăcari aduc albinele la Firijba. Păi o lună de pastoral în Firijba produce miere cât trei jos, în alte părţi.

Firijba este raiul Vâlcii şi al României. Este locul unde austriecii care au venit în vizită au rămas muţi.

Unic, magic, autentic, pur… au fost cuvintele celor care au ajuns la Firijba.

Azi se asfaltează drumul spre Firijba. Aici va fi satul de vacanţă al Vâlcii. Există zeci de cereri de pământ. Dar cei care vor veni aici trebuie să respecte Firijba. Pentru că acest sat a rămas aşa timp de 2000 de ani. Ar fi păcat să-l distrugem.

SURSA:.expunere.com

Articol preluat de Mihaela Dobrescu